Monthly Archives: ianuarie 2014

Triplul atac al creatorului

Întrebare : În timpul Congresului  Arava, cum  putem să ne simţim responsabili faţă de prieteni, la fel ca echipaj unui submarin care nu-şi vor abandona prietenii ci preferă să se înece cu ei,dacă numai jumătate din echipaj poate fi salvat?

Răspuns: Ei nu simt că sunt pe punctul de a muri, căci adevărata moarte pentru ei înseamnă detaşarea de prieteni. Ei s-au ridicat la un nivel mai ridicat faţă de viaţă şi de moarte, şi deşi acest lucru este o coajă ( Klipa ), este totuşi o legătura spirituală faţă de prieteni .

Puteţi atinge o astfel de stare numai cu ajutorul Creatorului.  Aveţi nevoie de Lumina Superioară pentru acest lucru pentru că singuri nu o puteţi obţine. Dacă aţi organizat un comando în submarin, veţi reuşi. Dacă aveţi de gând să organizaţi un comando de garantare reciprocă, nu puteţi face nimic deoarece vi se dau intenţionat probleme, interferenţe şi căderi, astfel încât să aveţi nevoie de Creator .

În cele din urmă, trebuie să avem de a face cu El. Sufletul general a fost spart, astfel încât prin această spargere să îl puteţi cunoaşte pe Creator. Ne uităm la cioburile de sticlă şi înţelegem că trebuie să le culegem, dar cum putem reface acest puzzle ?

Noi încercăm de lipim aceste piese în tot felul de moduri  dar nimic nu funcţionează ! Noi încă nu ştim cum să conectăm două piese : 1 +1, deoarece Creatorul trebuie să fie în interiorul acestor lucruri pentru a ne conecta. Acest lucru se întâmplă numai atunci când vom ajunge la o echivalenţă de forme cu El, în anumite atribute.

Dar nu avem aceste atribute . Nu avem atributul de dăruire! Acesta este motivul pentru care nu putem face nici măcar un singur pas. Vedem că în lume oamenii se organizează în adevărate comandouri  în care toată lumea este dispusă să se sacrifice pentru binele prietenilor. Nici măcar nu putem însă ca să gândim la aşa ceva!  Înainte de toate avem nevoie de Creator să fie cu noi, în fiecare gând  al nostru în această direcţie. Aceasta este diferenţa .

Acesta este motivul pentru care coaja ( Klipa ) este atât de mândră înaintea sfinţeniei : „Vezi ce pot face eu! Totul este în regulă cu mine, toată lumea este fericită , totul este frumos şi tu ce ai? ” La urma urmei, conexiunea egoista se bazează pe  minte,  în timp ce dăruirea cere credinţa deasupra raţiunii. Astfel, o persoană care vrea să atingă adevărata dăruire, se confruntă cu mari dificultăţi .

Putem realiza unitatea ca într-un submarin, dar ca să facem acest lucru avem nevoie să realizăm o cerere reală pentru Creator. Acest lucru înseamnă că legătura nu este scopul, obiectivul este de a adera la Creator şi acţiunea finală trebuie să fie în gândul iniţial. Acesta este motivul pentru care acţionăm şi ne conectăm .

Avem nevoie să verificăm dacă toate acţiunile noastre şi legăturile dintre noi sunt necesare  pentru revelarea Creatorului, care ar trebui să fie obiectivul în fiecare cerere, în fiecare acţiune. Nu putem fi confuzi şi să credem că avem nevoie de El pentru a ne conecta. Avem de fapt nevoie să ne conectăm pentru a-l revela pe Creator şi a-L mulţumi.

Trebuie să construim formula în mod corect, de fiecare dată, fără a uita că totul este pentru binele Creatorului şi nu pentru binele conexiunii în sine sau mingea de zmeură sau corectarea umanităţii. Noi trebuie să ne concentrăm în mod constant pe Creator .

Deci, în timpul Congresului Arava, trebuie să aspirăm în mod constant către Creator,  deoarece acesta este capul Partzuf-ului. Trebuie să ne menţinem constant în acelaşi gând, în aceeaşi intenţie, în acelaşi plan care este aţintit către Creator .

Fiecare întrebare în atelier este ca o enigmă care nu poate fi rezolvată decât numai dacă vom  şti să construim fraza corect, atunci când Creatorul este scopul, când tot ceea ce este destinat pentru revelarea Creatorului va locui printre noi. Avem nevoie de Creator nu pentru că el ar trebui să ne lipească împreună, vrem să ne lipească pentru a-L revela şi astfel a-I aduce mulţumire.

Totul  trebuie să se termine cu El, mulţumindu-I Lui, deoarece oaspetele vrea să îşi mulţumească gazda. Congresul Arava este conexiunea dintre noi de dragul Lui. Va urma Congresul de educaţie integrală, care va fi conexiunea dintre noi pentru  dezvoltarea educaţiei integrală. Apoi vom realiza conexiunea integrală  în practică, cu ajutorul Cărţii  Zohar, la congresul final: Congresul Mondial Zohar.

Prima parte a Lectiei zilnice de Cabala 07/01/14, Lectia cu  tema : „Pregătirea pentru Congres „

Talentele nu vor ajuta

Dezvoltarea în grup este surprinzătoare şi frumoasă deoarece, într-un timp scurt, trec prin atâtea stări şi detalii ale percepţiei încât, fără prieteni, ar fi trebuit câteva reîncarnări în viaţa fizică, transformări lungi ale Reshimot.

Între prieteni minunaţi, accelerăm dezvoltarea.

Nimic pe acest drum nu poate fi „trecut”, „calibrat”, „retras de pe listă”. Procesul de realizare a Reshimot este fixat iniţial şi trebuie să trec prin toată această spirală. Dar, ritmul progresului depinde de mine şi este determinat de gradul de integrare în grup.

Chiar dacă stau aşezat în clasă fiind „profund” impasibil, lipsit de înţelegere, nu este grav. Toată lumea trece prin asta.

Grupul este un sistem minunat în care noi ne completăm, adăugăm unul altuia. Unii dezvăluie noi „grosimi” ale dorinţei, alţii sunt îmbibaţi de impulsuri spirituale şi noi interacţionăm ca un tot.

Lucrul principal este de a trăi în grup cât mai profund posibil şi de a ne înclina în faţa lui cu toţii, să ne înclinăm în orice stare: o dată când sunt plin de viaţă, unitate şi când sunt mort.

Talentele şi capacităţile nu vor ajuta aici: nu este cel care este înţelept ce învaţă spiritualitate. În primul rând, sunt obligat să capitulez.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 16.01.2014, Scrierile lui Baal HaSulam

Vorbim de la inimă la inimă

Atunci când ascult un prieten care vorbeşte în timpul atelierului, mă încorporez în cuvintele lui fără nici o îndoială sau critică. Eu văd că ceea ce spune este părerea cea mai importantă şi vreau să fiu încorporat, conectat, astfel că devine, de fapt, opinia mea. Cuvintele lui să-mi atingă inima şi să cânte pe ea ca pe corzi.

Astfel mă comport faţă de toată lumea care vorbeşte. Nu critic ceea ce spune în nici un fel, ci vreau doar să fiu inclus în acelaşi gând. Ne deschidem unul faţă de celălalt şi suntem sinceri, deoarece vorbim de la inimă la inimă. Toată lumea încearcă să anuleze complet critica sa, astfel încât să nu existe barieră ce blochează cuvintele prietenilor, pentru ca acestea să intre direct în inima mea ca şi cum le-aş spune eu, pe deplin convins că este corect.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 14.01.2014, Atelier

Cum dezvălui ce este ascuns?

Întrebare: Dacă trebuie să revelăm ce este ascuns, cum ar trebui să o facem?

Răspuns: Este o întrebare bună, deoarece sentimentul de invizibilitate vine la om atunci când caută această forţă ascunsă. Această forţă ascunsă este numită dăruire. Dacă o persoană o caută, simte cât de departe este şi cum îi scapă şi rămâne ascunsă. Apoi, ea începe să muncească pentru a o realiza.

Dacă această forţă ascunsă devine pentru ea lucrul cel mai mare, cel mai respectat şi cel mai important asta înseamnă că a dobândit deja măreţia Creatorului. Apoi, o persoană începe să simtă că nu are nevoie să i se dezvăluie Creatorul şi că nici nu se aşteaptă ca ceea ce este ascuns să se reveleze. Ea vrea doar să dăruiască înapoi, în scopul de a bucura ceea ce este ascuns.

Chiar dacă nu ştie că aceasta dăruieşte, deşi nu ştie că ea dăruieşte şi, ceea ce este ascuns nu ştie că ea dăruieşte, îi este suficient. Astfel, o persoană devine, de asemenea, ascunsă de ea însăşi, precum forţa care vrea să se dezvăluie.

Apoi, ea atinge o echivalenţă de formă cu această forţă şi se obişnuieşte în interior cu forţa numită ascunsă. Aceasta nu este dezvăluită, dar persoana o ştie deoarece ea a realizat aceeaşi stare. Asta înseamnă “prin acţiunile Tale, noi Te vom cunoaşte”.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala, 13.01.2014, Scrierile lui Baal HaSulam

Urmaţi paşii planului naturii

Astăzi există un enorm portofoliu al tehnologiei în lume. Totuşi, nu putem aplica actualizările evoluţiei tehnologice deoarece, dacă ele sunt utilizate în industrie, milioane de persoane vor pierde imediat locurile de muncă: robotica poate înlocui totul.

Am vizitat numeroase ferme în Israel, nu există oameni acolo. Gestionarea irigaţiei, recoltarea culturilor şi realizarea ambalării în cutii sunt toate efectuate de către un calculator cu un mecanism de ceas, nu există o singură persoană.

Întrebare: Asta înseamnă că, pe de o parte există automatizare, simplificarea muncii, creşterea producţiei şi, desigur există de aici un profit mai mare dar, în acelaşi timp, există un proces de creştere a şomajului. Un plan de reconversie sau restructurare de personal nu există.

Răspuns: El nu este prevăzut şi, de asemenea, nu este necesar! Ei nu sunt pregătiţi pentru a munci într-o altă uzină, dar în scopul de a studia modul de a urca la un nivel superior de existenţă. Asta ne este oferit de natură!

Natura are un plan precis. Vedem că evoluţia nu este doar o serie de evenimente ocazionale, ci un canal de acţiuni coerente forţate în care toate avantajele şi inconvenientele, tot felul de molecule, se conectează şi interacţionează. Trebuie să înţelegem acest lucru şi să-l urmăm!

Prin urmare, ajungem la un punct în care o persoană trebuie să urce la nivelul următor. Exact pentru aceasta metoda educaţiei integrale este destinată.

Din kab.tv, “Criza mondială”, 15.09.2013

Atelierul care nu se termină niciodată

Dacă în timpul atelierului am putut să intru în contact cu inima prietenilor şi nu am vorbit prin cuvinte externe, ci direct de la inimă la inimă, atunci trebuie să rămân în aceeaşi stare toată ziua până la viitorul atelier.

Trebuie să păstrez sentimentul că inimile noastre sunt legate între ele şi nu sunt separate. Apoi, trebuie să încerc fără încetare să găsesc în mine o puternică dorinţă colectivă, mai strâns legată, mai puternică, în care suntem uniţi într-un tot şi ne străduim să revelăm Unicul, Creatorul. Trebuie să rămânem continuu în această stare, astfel încât atelierul să nu se termine niciodată.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 16.01.2014, Atelier

A trăi cu lupii…

Întrebare: Să presupunem că anumiţi antreprenori, graţie susţinerii lor reciproce, ajung la o concluzie privind necesitatea cooperării integrale, reciproce şi decid să schimbe direcţia. Ce schimbări strategice pot să facă dacă ştiu asta?

Răspuns: Problema este că antreprenorii există într-o societate egoistă ca o tumoare canceroasă şi fac parte din ea. Deci, este dificil să ne imaginăm că ei vor începe cumva să schimbe cultura companiei din care fac parte. Asta nu este posibil decât dacă cifrele sunt ridicate şi dacă devin, treptat, conştienţi de schimbările necesare care trebuie să aibă loc în ei şi în conexiunea dintre ei.

Această reformă este realizabilă într-o ţară, un sistem închis, dar numai dacă această ţară poate atinge conştient o formă integrală prin consolidarea conexiunilor corecte între toate straturile populaţiei: între clasele superioare, de mijloc şi inferioare. Dar, dacă venim să explicăm, într-o mică afacere oarecare, cum să se reorganizeze în funcţie de tendinţa actuală de evoluţie a lumii, este îndoielnic că acest lucru este posibil.

Se datorează faptului că este blocat într-un sistem de concurenţă şi de corupţie, unde toată lumea profită de celălalt, un sistem rigid. Dacă ar plasa mica sa afacere pe un nou drum, pentru a produce produsul cel mai esenţial şi ar vinde produsele sale la un preţ care să fie suficient numai pentru existenţa sa şi nimic mai mult, ar fi ca un mic peşte viu în mijlocul rechinilor care l-ar devora imediat.

Nu ar putea supravieţui într-un astfel de mediu ostil.

Din kab.tv, “prin timp”, 16.09.2013

O luptă în arenă cu ego-ul

Întrebare: Pe de o parte, trebuie să ajungem la o puternică intenţie permanentă. Pe de altă parte, este scris: ”căci Tora va ieşi din Sion”, reprezintă exact “ieşirile” din spiritualitate şi revenirile. Cum este posibil să combinăm cele două contrarii?

Răspuns: Mereu trebuie să continuăm spre o intenţie permanentă, astfel încât Creatorul se va dezvălui în centrul grupului, în inimile noastre conectate, fără separare între ele. Această imagine trebuie să fie mereu în faţa mea. Eu trebuie să fiu preocupat de faptul că prietenii se îndreaptă spre acest lucru şi nu abandonează această intenţie.

Astfel, mă asigur automat că rămân în această intenţie. Prin asta, chem asupra mea Lumina care Reformează care mă întăreşte în direcţia corectă.

Dar, împreună cu asta, noi dorinţe sunt descoperite şi se trezesc în mine tot timpul deoarece, între timp, kli-ul meu nu este pe deplin corectat. Prin urmare, mă găsesc în ieşiri tot timpul. Densitatea suplimentară este descoperită şi mă aruncă şi trebuie, din nou şi din nou, să revin în centrul grupului. Dar, aceste ieşiri trebuie să vină de sus. Eu nu slăbesc în intenţia mea dar este ca şi cum mi-am pierdut conştientizarea. Fiecare nouă dorinţă egoistă mă aruncă la extremele în care trebuie să cresc.

Este spus că, Tora apare în mod special din aceste “ieşiri”. La urma urmei, trebuie să le depăşesc şi exact deasupra lor voi construi noul meu eu.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 15.01.2014, Atelier

Viitorul om de afaceri

Întrebare: Cum pot ajunge antreprenorii la concluzii reciproce, în scopul de a înţelege noile principii integrale şi de a schimba afacerile?

Răspuns: În primul rând, trebuie să fie instruiţi în metoda educaţiei integrale. Apoi, vor prefera relaţii corecte între ei, în relaţiile actuale de acasă, în familie, în regiunea în care trăiesc, în oraşul lor şi chiar în ţara lor.

Vor fi mulţumiţi cu un salariu mediu, vor consacra multă atenţie la tot felul de planuri şi relaţii sociale care oferă educaţie, sănătate şi aşa mai departe, în mod gratuit. Cu alte cuvinte, afacerile lor vor participa activ la viaţa socială. Cel puţin, ar trebui să fie pregătiţi să se separe de avantajele lor materiale, să lucreze pentru binele întregii comunităţi, să obţină satisfacţie din faptul că sunt respectaţi, apreciaţi şi iubiţi de către cei care-i consideră oameni care funcţionează cu adevărat corect şi matur în această societate.

Reputaţia unui om de afaceri nu va fi determinată de bogăţie, ci de poziţia socială activă. Educaţia integrală trebuie să îl aducă la o astfel de stare, în care va simţi că poate să se remarce în societate tocmai pentru că renunţă la luxul material, deoarece va fi dispreţuit în cercurile mai largi ale societăţii.

Din kab.tv, “Prin timp”, 16.09.2013

Un canal direct de conexiune

Este spus: ”Un bărbat şi o femeie, divinitatea între ei”. Cine sunt acest bărbat şi această femeie? În lumea spirituală totul depinde de rolul specific: o dată dau, altă dată primesc. De fapt, pentru a dărui trebuie, de asemenea, să primesc şi, în scopul de a primi, trebuie să dăruiesc.

Se pare că fiecare dintre noi dă o dată şi primeşte o dată, adică, efectuează rolul masculin sau feminin. Astfel, este realizat:” Un om şi o femeie, Divinitatea între ei”. Dacă suntem în această conexiune reciprocă, Creatorul se dezvăluie între noi. În aceste canale de transmisie de primire şi recepţie vom construi imaginea Creatorului (Bore), care înseamnă “vino şi vezi”, (Bo-re).

Dacă vom construi relaţia corectă dintre noi conform legii echivalenţei de formă, acest canal de conexiune va fi relansat, va dobândi vitalitate. Este nevoie doar să facem un efort pentru a ajunge la acesta şi astfel, vom descoperi că este viu.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 16.01.2014, Atelier