Daily Archives: 18 februarie 2014

Nu pierdeţi nivelul pe care l-aţi atins

Întrebare: Acum, că s-a terminat congresul, cred că încep să revin la starea mea precedentă şi nu vreau deloc. Ce trebuie să fac pentru ca tot ceea ce fac şi gândesc să fie pentru Creator, pentru a-L încânta?

Răspuns: Creatorul a organizat vieţile noastre şi nimic nu ţine de noi. Acelaşi lucru când este vorba despre politicieni, economişti, părinţii noştri şi chiar noi. Creatorul aranjează în mod intenţionat şi organizează viaţa în modul în care o simţim şi, plecând de la aceste condiţii specifice, vom atinge dezvăluirea caracteristicii sale unice, plenitudinea sa.

Deci, faptul că simţiţi deja că sunteţi departe de congres şi întorşi la viaţa voastră precedentă, în timp ce sunteţi încă aici cu noi, nu este un semn bun. Trebuie să faceţi tot ce stă în puterea voastră pentru a vă încălzi, în scopul de a nu pierde nivelul pe care l-aţi atins şi să-l păstraţi cu dinţii, dacă trebuie.

Înţeleg că este dificil şi ştiu chiar că este imposibil dar, cele mai mici eforturi de a face acest lucru, vor ajuta deja la urcarea spirituală şi este un beneficiu net. Mai ales acum, când sunteţi încă aici şi rutina voastră zilnică nu vă presează, ar trebui cel puţin să rezistaţi la asta, în toate modurile posibile.

Am făcut exerciţii similare când eram cu Rabash, atunci când Irak a bombardat Israel în timpul războiului din Golf şi rachetele au căzut la aproximativ 500-700 de metri de locul în care studiam. A fost foarte neplăcut, dar o persoană trebuie constant să încerce să se agaţe de conexiunea la Creator, atât în stările bune, cât şi în cele rele. Deci, încercaţi să păstraţi constant un mic spaţiu în mintea voastră, în care să menţineţi permanent un contact cu Creatorul, indiferent în ce stare sunteţi, chiar dacă este o stare în care nu simţiţi nimic.

Grupul este o forţă purificatoare

Întrebare: Cum putem să ne concentrăm permanent pe iubire şi dăruire?

Răspuns: Putem să ne concentrăm pe iubire şi dăruire doar în mediul corect, care este mântuirea noastră. Nici nu ne putem imagina cât este de eficient şi unic acest ajutor, el este ca un diapazon în care putem regla toate atributele, fiecare şir (lanţ) al sufletelor.

Pe de o parte, există atributele de dăruire adânc îngropate în interiorul tuturor particulelor sufletului general graţie spargerii. Pe de altă parte, există cei care primesc conştientizarea acestui atribut de dăruire şi sunt pregătiţi să înceapă să lucreze cu el şi să se conecteze la un altul. Dorinţa de a se conecta şi de a se uni transformă societatea într-un mecanism spiritual în care oricine care vrea să se purifice şi să se consolideze în direcţia corectă o poate face.

Dar, această societate are de clarificat în permanenţă şi de căutat ce ar putea fi ameliorat. Este o muncă de grup fără întrerupere, toată lumea munceşte asupra conexiunii cu ceilalţi.

Întregul colectiv egoist este înlocuit cu o singură societate unificată şi apoi, acest atribut unit de iubire şi dăruire, când toată lumea se dizolvă într-o unitate gigant care este făcută din cei mulţi, devine o forţă purificatoare, deoarece Lumina Superioară trece prin ea. Se aseamănă Creatorului şi este în echivalenţă de formă cu El, cu forţa Sa, cu prezenţa Sa neclară şi apoi, cu prezenţa Sa clară care va traversa tocmai acest sistem numit grup.

Acum, reprezentanţii săi care sunt vectorii forţei întregului grup, pot ieşi spre public şi pot munci cu toată lumea asupra conexiunii.

Din “secretele Cărţii Eterne”, kab.tv, 09.11.2013

Urmaţi profesorul pas cu pas

Întrebare: Un congres este mereu pentru noi un mare test. Cum putem să ne asigurăm că suntem în direcţia corectă între congrese, chiar atunci când experimentăm sentimente negative?

Răspuns: Nu pot să vă spun când vă confruntaţi cu sentimente negative şi invers. Dacă sunteţi conectat la noi, avansaţi, iar distanţa geografică nu are importanţă.

Repet, avansaţi atunci când sunteţi cu noi, în toate acţiunile noastre colective deoarece, lipsind de la mai multe lecţii, pierdeţi mai mult şi nu puteţi înţelege ceea ce este spus în lecţia următoare. Nu puteţi înţelege lucrurile în interior! Nu veţi avea umplerea şi satisfacţia necesară.

Lecţiile mele sunt mereu îndreptate în sus, constant în sus. Puteţi crede că este o repetare sau nu are nimic de a face cu materialul precedent, dar nu este adevărat! Merg mereu înainte! Lecţiile pot fi prezentate diferit, într-un mod sau un stil diferit, dar este mereu la un nivel mai ridicat.

Deci, nu trebuie să rataţi lecţiile! Dacă nu aţi avut şansa de a asculta lecţiile timp de mai multe zile, din diferite motive, atunci ar trebui totuşi să le priviţi mai târziu. Problema este că, cei mai mulţi prieteni nu iau în serios, nici nu participă la lecţiile zilnice, în timp ce eu îmi bazez studiul tocmai pe asta. Un student este o persoană care mă urmează pas cu pas.