Daily Archives: 10 aprilie 2014

Drumul spre cel de al şaptelea mileniu

Conform înţelepciunii Cabala, fiecare Sefira se împarte în zece parţi; fiecare dintre ele se împarte apoi în alte zece şi tot aşa. Noi acţionăm în  Hesed, Gevurah, Tifferet, Netzach, Hod şi Yesod; ele simbolizează şase zile ale săptămânii. Malchut este ultima Sefira, sâmbăta (Shabbat).

Când coboară Lumina Superioară, ne completează cu proprietăţile ei, adică celelalte trei Sefirot, cele mai înalte: Keter, Hochma şi Bina. Când sunt toate împreună, ele compun zece Sefirot, sistemul complet.

Lumina care coboară termină munca care este făcută în primele şase Sefirot: Hesed, Gevura, Tifferet, Netzah, Hod şi Yesod şi o completează pe Malchut, făcând astfel vasul un întreg.

Sistemul de corecţie este acela prin care Lumina Superioară, numită Tora, umple întreaga munca a re-asamblării sufletului comun după ce noi depunem un efort complet pentru a obţine conexiunea şi asta este cel mai important, aşa cum este scris în Tora.

Tora descrie în ce proprietăţi particulare şi sub ce condiţii trebuie să ne conectăm, ce tipuri de egoim apar în noi în acest proces. Toate aceste explicaţii compun un „roman” imens. În acelaşi timp, lucrurile descrise în Tora sunt foarte simple.

Este similar realităţii noastre, care constă din electroni, protoni şi neutroni; totuşi, atunci când ei sunt conectaţi, formează o imagine complexă a acestei lumi, care de fapt reprezintă întotdeauna aceleaşi zece Sefirot.

De aceea, atunci când acest principiu devine clar, este uşor de realizat cum ar trebui să lucreze fiecare parte a creaţiei pentru a se uni cu altele şi a atrage Lumina care corectează.

În timpul celor şase zile de muncă grea, începem să realizăm că numai Lumina este cea care poate să ne conecteze şi că ordinea în care putem atinge unitatea este extrem de rigidă: Hesed, Gevura, Tifferet, Hod, Yesod. În mod natural, ne lipsesc aceste proprietăţi pentru că ele se obtin numai prin unirea cu alţii.

Tot ceea ce am este egoismul meu; tot ceea ce tu ai este egoismul tău. Atunci când ne apropiem, apar noi calităţi din punctul de contact dintre noi. Altruismul şi egoismul se întrepătrund şi creează o senzaţie de joc politic, intelectual şi, cel mai important, psihologic, atunci când ne explorăm reciproc: cine şi ce suntem atunci când ne concentrăm nu asupra noastră ca indivizi şi asupra incluziunii noastre reciproce.

Mai întâi, apar între noi Hesed şi Gevura; mai târziu, când intrăm unul în altul mai mult, apare Tifferet, când diverse proprietăţi se întrepătrund. Fiecare începe să se descopere relativ la altul; cine este celălalt. Mă pot descoperi eu însumi numai relativ la tine, iar tu poţi face la fel numai relativ la mine. Proprietătile comune care se manifestă în noi sunt numite Hesed, Gevura, Tiffert, Netzah, Hod, Yesod. Ele sunt o graniţa între noi. Lumina care coboară le lipeşte împreună şi astfel ne conectează pe noi. Egoul nostru rămâne în afară.

Atunci când cea de a şaptea Sefira, Malchut, colectează toate cele şase proprietăţi împreună, ele stau împreună şi astfel cele trei Sefirot Superioare, care sunt proprietatea Luminii, coboară şi apare un obiect spiritual complet.

Asta explică de ce este spus că lumea va dura şase mii de ani şi că la începutul celui de al şaptelea mileniu Lumina va completa munca.

Cel de al şaptelea mileniu este Lumina care umple întregul suflet şi începe să îl ridice la următoarele niveluri: al optulea, al noulea şi al zecelea mileniu. Aceasta este o corectie completă, pentru că începem să lucrăm la nivelul celor trei Sefirot superioare: Bina, Hochma şi Keter.

Dar asta se întâmplă numai după ce este corectat sufletul comun, atunci când Adam cel spart se corectează şi stă în fata Creatorului, când creaţia este corectată. În acel moment, Adam realizează la ce aspiră şi că posedă puterea da a ajunge la Creator şi urcă la cele trei Sefirot, care sunt proprietătile Lui, şi le obtine.

De aceea a fost esenţiala căderea şi spargerea lui Adam, pentru completarea ciclului de corecţie în timpul primilor şase mii de ani, în timp ce al şaptelea mileniu reprezintă ascensiunea către al optulea, al noulea şi al zecelea mileniu.

Este cel mai important să terminăm întreaga schemă, apoi vom intra într-o nouă dimensiune, total diferită. Nu ştim ce înălţimi urmează, pentru că este o stare care precede crearea noastră.

Din emisiunea TV „Secretele cărtii eterne” din 10.10.2013

O conexiune puternică în grup

Întrebare: Ce înseamnă a fi foarte conectat la un grup în mod corect?

Răspuns: Înseamnă a vedea viitorul meu, toate etapele următoare spre scop, a primi recompensa; întreaga mea realizare este doar în raport cu prietenii mei. Și, prietenii nu sunt chipuri fizice.

Pentru a fi în contact cu ei, nu este suficient să-i îmbrățișezi și să dansezi cu ei, ci este necesar a se uni într-o singură inimă, o singură dorință. Și, această dorință trebuie găsită în afara noastră, ca și cum inima ar ieși din corpul meu și ar fi unită cu toate celelalte inimi.

Dacă o persoană are o astfel de înclinație atunci prin aceasta, poate înțelege ceea ce cabaliștii ne sfătuiesc să facem. Toate schimbările în direcția conexiunii inimilor vor fi puternice, ne arată în mod natural, corect și adecvat, direcția conexiunii.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala, 06.04.2014, Scrierile lui Rabash

Un Templu pur și alb în suflet

Întrebare: Care este semnul cel mai vizibil de a fi în exil?

Răspuns: Dorim să atingem dăruirea reciprocă și nu avem nici o forță pentru a o face; dorim să aducem mulțumire Creatorului și este posibil să o facem numai prin dăruirea reciprocă între noi. Obiectivul nostru este de a construi o infrastructură numită garanție reciprocă. De la incapacitatea de a o face, ne simțim în exil.

Răscumpărarea înseamnă că dorințele noastre sunt organizate, fixate și unite astfel că vom dobândi forma de dăruire pură. Asta înseamnă că ele iau forma Creatorului, dăruitor și iubitor. Vom construi noi înșine, un model, un exemplu, o formă asemenea Creatorului.

Există 125 de niveluri de asemănare ca aceasta, 125 de părți în care ne putem asemăna cu caracteristica de dăruire, de iubire, tot mai mult, în tot soiul de garanții tot mai stricte. Este munca lui Israel și o parte din ea se face în Egipt, în deșert, până ce vom realiza construcția Primului Templu.

Trebuie să simțim toate aceste stări. Nu este vorba despre construirea unei structuri din argilă și cărămizi. Construcția se face plecând de la substanța noastră, de la dorință, vom corecta și vom albi, apoi crește casa Kedusha, Templul Sfânt (Beit HaMikdash).

Din partea a treia a Lecției zilnice de Cabala, 26.03.2014, Talmud Esser Sefirot

Este foarte ușor să trăim împreună

Baal HaSulam, Scrisoarea 13: Ar trebui să știți că există multe scântei de sfințenie în fiecare din grup. Atunci când uniți toate scânteile de sfințenie într-un singur loc, ca frații, cu iubire și prietenie, cu siguranță veți avea un foarte înalt nivel de sfințenie pentru un anumit timp, venind de la lumina vieții…și mântuirea Domnului este rapidă (cât ai clipi).

Adevărul este că, acesta este un efort pe care nimeni nu este pregătit să-l facă. Astfel, noi suntem neglijenți, leneși și deprimați. Dar, pe de altă parte, este foarte ușor! La urma urmei, este modul în care totul este aranjat.

Încercați să reînviați un organ care a fost separat și tăiat din organism. Indiferent ce efort faceți, nu va funcționa. Dar, dacă-l atașăm la corp, atunci primește imediat tot ce trebuie, întreaga hrană; se reînnoiește schimbul reciproc de materiale cu corpul și începe să trăiască.

Vasul nu se găsește în nici unul dintre noi, ci doar în conexiunea dintre noi. Dacă mutăm importanța de la noi înșine, la conexiunea dintre noi, spre un spațiu pe care trebuie să-l umplem cu un câmp dens de forță a iubirii, atunci vom descoperi că nu există spațiu gol în lume ci, mai degrabă, ceea ce intenționat a fost ascuns se dezvăluie aici.

Lucrul principal este de a clarifica și de a descoperi unde focalizăm atenția, unde investim eforturi, și unde am nevoie să cer și să pun presiune pentru compensare.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala, 04.04.2014, Scrierile lui Baal HaSulam