Monthly Archives: octombrie 2014

Ebola este imaginea oglindă a stării societății

Întrebare: Comportamentul virusului Ebola, agresivitatea sa, cruzimea sa, posibilitatea de a se instala în interiorul unei persoane și să o ucidă în interior, reflectă societatea umană contemporană ca într-o oglindă. Se pare că răspândirea virusului mortal pe continente este o consecință a creșterii violenței în rândul oamenilor?

Răspuns: Desigur, lucrurile sunt legate. Perturbând echilibrul pe plan uman, îl proiectăm la nivelurile inferioare, provocând un dezechilibru în corp.

Pare numai că trupurile noastre există separat. Dar, de fapt, el plutește în general în supa generală și starea sa internă este aceeași ca în supa exterioară. Existăm în interiorul unui sistem care nu ne percepe ca organisme distincte.

Comentariu: Nici o frontieră nu poate opri virusul Ebola. Dacă acum, epidemia a apărut în Liberia și în alte țări din Africa de Est, asta nu înseamnă că va rămâne acolo. Se înțelege că întreaga omenire este un singur corp dar noi nu înțelegem acest lucru.

Organizația Mondială a Sănătății a recunoscut că s-a trezit prea târziu pentru a lupta împotriva virusului, numai după ce a trecut dincolo de granițele Africii și brusc, a devenit o problemă mondială. În timp ce făcea ravagii în Africa, nimeni nu s-a îngrijorat dar, când a ajuns în Statele Unite și în Spania, oamenii au inceput să strige și s-a făcut remarcată. Se pare că epidemia se află deja la o scară catastrofală.

Răspuns: Noi credem că epidemia are originea în Africa, datorită nivelului scazut al vieții. Dar, motivul este că neglijăm aceste țări, nu ne ocupăm de ele, și nu le acceptăm ca făcând parte din familia noastră. Neglijența noastră a condus la o epidemie acolo și apoi, va veni la noi.

Întrebare: Deci, se pare că punctul slab, ceea ce neglijăm în societatea noastră umană, devine un focar convenabil de infecție, unde poate penetra și începe să se propage în tot corpul? Ca și cum ne-am răni la un deget la picior producând o inflamație, și nu acordăm atenție la asta, până ce se răspândește mai mult?

Răspuns: Putem chiar să facem un calcul pur pragmatic, cât ne va costa asta acum pentru a combate epidemia viruslui Ebola, în raport cu cât de mult am petrecut pentru a stabili un echilibru minim și a ridica țările africane la nivelul tuturor celorlalte.

Din kab.tv, ”o nouă viață”, 19.10.2014

 

Bilete de cinema în loc de pâine

Întrebare: Ce se întâmplă cu o persoană atunci când intră în cinematograf și este impresionată de atmosfera sa deosebită? Unde se duc gândurile sale cotidiene și grijile sale?

Răspuns: Este un fapt cunoscut că peștii mari îi mănâncă pe cei mici. Deci, dacă o persoană care privește evenimentele pe scenă, dă dovadă de o mai mare emoție decât toate celelalte emoții ale sale, atunci uită toate grijile sale.

În timpul marii depresii din Statele Unite în timpul anilor 1930, oamenii au cumpărat bilete de cinema în loc de pâine. Filmul a fost mai important decât hrana, pentru că le-a provocat mari emoții. Ei au uitat de sine în timpul filmului și nu au avut nevoie de pâine.

Întrebare: De ce este atât de important pentru o persoană să uite de sine câteva ore?

Răspuns: Asta le dă o satisfacție nelimitată. Pâinea poate să le umple stomacul dar, în timp ce mănâncă, persoana va înghiți fiecare bucată cu lacrimi, cu suferință, deoarece este săracă și nefericită. În acest fel, nu scapă de dificultățile și problemele pe care viața le aduce. Ea se neliniștește pentru familia sa, soțul său, copiii săi și vede cât este de neputincioasă și slabă.

Dar, atunci când merge la cinema și experimentează viața unui rege la un castel, care este atât de îndepărtat de viața sa, este pregătită să plătească pentru această experiență. Ea se identifică cu actorii și se simte ca egala lor. Ea petrece două ore într-o lume magică. Devorat de performanță, publicul încetează să mai existe; el devine un burete care absoarbe tot ceea ce se întâmplă pe scenă.

Întrebare: Dar, unde merge propria sa viață în timpul acestor două ore?

Răspuns: Propria sa viață dispare, și ea simte ca și cum ar exista într-un vis minunat. În realitate, viața noastră actuală este, de asemenea, un vis…Dar, asta este o altă poveste.

Din kab.tv, ”O viață Nouă”, 22.05.2014

 

O cerere pentru o soluție

Întrebare: Într-un mare grup, un grup de zece ajută prietenii, au grijă unul de altul și se susțin reciproc în studiul lor și în diseminare dar, pe de altă parte, asta înlocuiește un pic atitudinea față de grup și creează o anumită formare egoistă în interiorul grupului. Există concurență între grupurile de zece. Cum putem rezolva acest dualism într-un mare grup?

Răspuns: Este o stare foarte bună, dar încă nu am experimentat-o de ajuns, este deci dificil a răspunde la această întrebare. Poate că avem nevoie să ne organizăm într-o manieră nouă și să creăm un alt tip de conexiune între noi.

Este mai ușor să se interacționeze într-un grup mic. Dar, ce putem face într-un grup mare unde, fără îndoială, o sută de oameni se împart în grupuri de zece? Trebuie să existe o conexiune, între ei, de asemenea.

Când asta se întâmplă într-un sistem comun, fiind într-o singură rețea comună, ”Fiecare este, practic, nimic”. Doar cei zece sunt un Minian. Un Minian se traduce din ebraică prin ”a calcula” (de la cuvântul Mune). Cu alte cuvinte, numărătoarea începe cu zece.

În sistemul spiritual, un grup de zece reprezintă o unitate, un nod care conține zece persoane. Dar ele nu sunt un nod, ci un Minian până ce ele se unesc ca un singur om cu o singură inimă. Minian este o unitate simplă, zece regrupați ca unul singur.

Cei zece trebuie să se conecteze unii cu ceilalți ca o ierarhie: mai întâi, zece persoane se conectează ca unul singur și, la nivelul următor, zece grupuri se conectează ca un singur grup, etc.

Asta nu a existat niciodată înainte în lume. Și trebuie să avansăm treptat, pe măsură ce învățăm din experiență. Și am da un exemplu de sus.

Deci, problema rămâne. Vreau ca fiecare să simtă că asta este o problemă deschisă și că noi nu știm ce să facem, pentru că acest lucru este de fapt, un fel de cerere pentru o soluție.

Din partea a doua a Lecției zilnice de Cabala, 08.10.2014, Scrierile lui Rabash

 

Jocul Creatorului

Întrebare: Pot exista acele stări când suntem atât de integrați în grup, venim la lecții și menținem conexiunea cu prietenii, ca și cum totul ar fi în interiorul nostru și nu ar exista nici o forță externă, Creatorul. Se pune întrebarea, dacă această forță există în exterior sau noi o construim singuri?

Răspuns: Creatorul se joacă cu noi. Vă oferă, precum copiilor mici, ocazia de a vă arăta ce sunteți, faptul de a fi independent, plin de înțelegere, isteț și curajos.

Trebuie să vă opriți la timp. Nu poate exista avansare, doar dacă El vă trage, vă poartă pe aripile Sale, vă trage înainte sau vă împinge din spate.

Nu avem motor! Motorul nu este în noi, și combustibilul vine de la El. Noi nu dispunem de asta! Este făcut intenționat pentru a ni se arăta mai târziu la ce distanță am ajuns.

Trebuie să echilibrăm totul, și să nu ne plângem că nu avem nimic. Nu suntem nimeni și nu avem nimic, adică suntem ca o cârpă în picioare sau o grămadă de mecanisme sparte. Nu, asta trebuie să se găsească la mijloc, undeva între cele două.

În fiecare moment al existenței noastre, trebuie să simțim necesitatea forței superioare: necesitatea de a recunoaște binele și răul, necesitatea de a face diferența între ele, necesitatea unei alegeri corecte pentru direcția mișcării spre înainte.

Așa cum a explicat Baal HaSulam, trebuie să mergem corect înainte, exact în linia de mijloc. Asta înseamnă că, fără o conexiune la nivelul următor, la linia superioară, o categorie superioară, nu sunteți capabili de a face ceva.

Din congresul de la Sankt Petersburg, ”prima zi”, Lecția 2, 19.09.2014

Cel mai scăzut nivel al ego-ului

Tora, „Leviticul” (Shemini), 11: 41-11: 42: Si orice creatură târâtoare care se târăște pe pământ este o urâciune; ea nu va fi mâncată. Orice [creatură], care merge pe burtă, și orice [creatură] care merge pe patru picioare [] până la orice [creatură] care are mai multe picioare, dintre toate creaturile târâtoare care se târăsc pe pământ, nu veți mânca, pentru că ele sunt o urâciune.

Târârea pe pământ este cel mai scăzut nivel al dorințelor egoiste. Este imposibil să le creşti la un nivel care să poată fi folosit sau consumat ca hrană.

Ce simbolizează mâncarea si mâncatul? Este folosirea unei dorințe de nivel animal, în scopul de a revigora nivelul vorbitor. Cu toate acestea, acest tip de dorințe nu pot fi nici măcar detașate de pământ (de ego).

Dar toate aceste imagini sunt alegorice. De fapt, trebuie să ne uităm la aceste dorințe în noi și să le sortăm.

Din emisiunea KabTV „Secretele Cărţii Eterne” 22/01/14

Judecată și Milă

Întrebare: Ce este „Judecata și mila” în spiritualitate? Ce au în comun cu moralitatea obişnuită?

Răspuns: Baal HaSulam scrie că mulți oameni cred că Tora vorbeşte despre moralitate, dar, de fapt, este o imensă şi nefericită greşeală de interpretare.

Moralitatea se bazează pe experiența de viață. O persoană acumulează cunoștințe esențiale de la diferite situații de viață. Dar știința Cabalei nu este asociată cu experientele noastre de viată corporală. Noi urmăm sfatul cabaliștilor care ne trag „de ureche” în realitatea superioară,unde urechea se referă la nivelul Bina (dăruirii). Cu alte cuvinte, eu nu învăţ din viața mea obișnuită; dimpotrivă, mă ridic deasupra experienței sale!

În această lume, am de-a face doar cu egoismul meu. Dau sfaturi care se bazează pe ego-ul meu și servesc pentru a-l beneficia. Avertizăm un copil să nu se apropie de un câine furios sau îl va muşca. Tot ceea ce sunt capabil este de a diferenția lucrurile care sunt bune sau rele pentru mine; și asta este tot cea ce face moralitatea.

Dar înțelepciunea Cabalei nu funcționează pe baza fricii și pedepsei. Ea ne învață să ne schimbăm dorințele și să le expunem Luminii.

Cu alte cuvinte, ne învață cum să ne corectăm intern pe noi înșine, mai degrabă decât să ne reprimăm sau să ne speriem. Nu ne amenință cu un „câine furios” sau cu un Creator „abuziv”.

Cabala nu ne intimidează, nici nu garantează vreo răsplată în lumile viitoare. Nu manipulează egoismul nostru; mai degrabă îl corectează cu Lumina care Reformează.

Combinația de judecată și milă în spiritualitate este un amestec de Bina (dăruire) şi Malchut (recepție), un grad de includere a Binei în Malchut și invers, precum și capacitatea lor de a se sprijini reciproc.

Malchut intră în Bina și o picătură de judecată pătrunde mila și o diminuează. Cu alte cuvinte, incapacitatea lui Malchut de a se potrivi cu Bina declanşează o contracţie a acesteia, dar, în același timp, dezvăluie Bina la un grad de potrivire a lui Malchut la ea.

Prin urmare, includerea lui Bina în Malchut are loc și Bina aduce o porțiune de milă în Malchut. In acest moment, Malchut intră în Bina și contribuie cu o porțiune de judecată în cea din urmă, definind astfel cât de mult Bina permite lui Malchut să dăruiască și să primească și identifică gradul conexiunii lor.

Aceasta înseamnă că, atunci când o măsură de milă se conectează cu o măsură de judecată, ele încep să lucreze împreună la ambele capete. Partea superioară se contractă și utilizează o porțiune de judecată, deși ar fi preferat să se dezvăluie prin expunerea milei.

Partea inferioară se străduiește să obţină o măsură de milă, acesta fiind motivul pentru care contribuie cu o proprietate de judecată la partea superioară și rostește: „Nu-mi dărui! Te voi opri!”

Sau spune: „Te poţi dezvălui complet! Eu nu voi primi nimic de la tine, oricum. Îmi voi folosi ecranul și voi primi de la tine numai în măsura asemănării mele cu tine! ”

Acest lucru nu are nimic de-a face cu amenințări sau moralitate. Dimpotrivă, este vorba despre libertatea absolută de explorare și singura libertate de voinţă care există.

Din lecția „Beit Shaar a Kavanot” 21/10/10

Natura înseamnă unitate

Trăim într-o „bulă” a naturii, minerală, vegetală şi animală. Prin aceasta ne furnizăm cele necesare existenţei noastre. Iar acest mediu ne „transmite” exact acele condiţii necesare avansării noastre.

Astfel, ne sunt date o abunenţă de schimbări. Intr-adevăr, în general este necesar să înţelegem că procesul care a început cu Bing Bang continuă şi astăzi şi, pe durata întregului acest proces, puterea generală a dezvoltării ne-a mişcat către scopul ei, către echilibrul complet.

În timpul acestui proces, pe suprafaţa pământului s-a dezvoltat natura minerală, vegetală şi animală şi după aceea specia umană. La un anumit moment al istoriei, că a vrut sa nu a vrut, specia umană a trebuit să ia „frăiele” în mână, adică instrumentele de conducere, pentru a fi incluse în mod corect în dezvoltare.

Din acel moment, ne-am implicat în acest proces, însă nu cum am făcut înainte. Până se devenim conştienţi de situaţie, ne-am dezvoltat instictual, similar cu natura minerală, vegetală şi animală, printre care există, de asemenea, multe probleme, necazuri şi presiunea circumstanţelor, inclusiv dezastre.

Dar cu cât ne-am dezvoltat, cu atât am devenit mai legaţi de proces, participăm la el conştient şi cu înţelegere şi astfel avem mai multe probleme. Pentru moment, depindem de: acceptăm mesajul noi înşine, ne dezvoltăm împreună cu natura? Dacă da, ne va fi bine, iar dacă nu, ne va fi rău, funcţie de nivelul nostru de dezvoltare.

Adam a fost primul care a descoperit procesul general al evoluţiei prin care trebuie să trecem, nu numai la nivel material „animal”, dar şi la nivel uman. Începând cu Adam, care a trăit acum 5775 de ani, am trecut la o nouă fază. Suntem „înglobaţi” în natură; conform cu nivelul participării la acest proces, suntem gata să ne ridicăm şi să ajungem, împreună cu celelalte nivele, mineral, vegetal şi animal, la o dezvoltare uşoară, rapidă şi plăcută.

Dezvoltarea naturala este caracterizată în general de stadii foarte stricte. Ele sunt similare unei naşterii dificel, sunt conectate la stress, probleme şi pericole şi sunt acompaniate de fenomene naturale dramatice. De miliarde de ani Pământul s-a răcit, întărit şi din nou s-a încălzit, datorită presiunii magmei.

Erele geologice s-au succedat, natura pământului a fost schimbată, specii individuale au murit iar altele au apărut, încălzirea şi răcirea au alternat şi, în final, am ajuns la situaţia prezentă, care nu este cea finală. Continuăm să ne dezvoltăm şi, mai mult, mai rapid decât în erele anterioare.

În general, toate acestea depind de forţa generală a naturii, pe care înţelepciunea Cabala o explorează în adâncime. Conceptele „divinitate” şi „natură” sunt identice, pentru că acestea  vorbesc despre o putere care are un plan general precis, în care trebuie să ne integrăm, să îl înţelegem şi să îl realizăm gradual. Trebuie să fim incluşi în el conştient, descoperind o participare la acesta din ce în ce mai mare. Această integrarea este şi ea înregistrată în el.

Întorcându-ne la Adam, el a fost primul care a descoperit acest program şi a înţeles faptul că natura caută echilibru. Asta înseamnă că ne echilibrăm cu natura minerală, vegetală şi animală şi astfel construim echilibru între noi la nivel uman, astfel încât şi ultimul om de pe faţa Pământului va simţi că nu există nicio separare sau detaşare dintre noi şi tot ceea ce se găseşte în afara noastră; aceasta se numeşte dezvoltarea conştiinţei. Iar cu acest sistem unificat, eu sunt în armonie, în reciprocitate, în homeostază, într-un schimb reciproc de materiale, gânduri şi dorinţe.

În acest fel, trebuie ca în final să anulez toate detaşările şi golurile dintre ceea ce simt acum ca sine şi ce simt extern. Pielea mea nu mă mai separă de lume şi de mediu. Ating conştientizare şi înţelegerea faptului că totul aparţine unui singur sistem unificat; totul este esenţa sinelui.

Aşa arată nivelul uman. Corpurile noastre aparţin lumii animale, în timp ce esenţa noastră aparţine nivelului uman, care este mai înalt. Unicitatea lui constă în faptul că percepem şi vedem lumea ca un singur întreg.

În această singură şi unică lume, descoperim puterea unică a naturii, care conduce totul, iar noi ne identificăm şi ne contopim cu ea. Oricine care a încercat să realizeze natura ca un un echilibru al unei singure lumi, a descoperit şi obţinut acest proces exact până la starea lui finală, unde ne contopim cu forţa înconjurătoare a naturii.

Aşa arată ultima „staţie” pe drumul dezvoltării. Nu ştim ce se va întâmpla după asta. Cu adevărat, există şi alte etape care urmează…

Din emisiunea de pe KabTV „O viaţă nouă” 21.10.2014

Rădăcina virusului Ebola: sănătatea mea nu este în mâinile mele

Noi singuri producem fenomene precum virusul Ebola; noi înșine cauzăm astfel de epidemii, astfel de puncte de dezechilibru. S-au spus multe lucruri despre acest subiect în cadrul practicilor vechi de vindecare, inclusiv cele estice.

Medicina modernă a evoluat în cursul secolelor trecute și, înainte de asta, un medic adevărat nu se limita să ofere remedii.

Numeroși înțelepți și vindecători vechi au subliniat importanța echilibrului mental al unei persoane, care are un efect asupra echilibrului corpului, asupra sănătății sale.

Totuși, timpurile erau diferite atunci, nu eram încă interconectați unii cu ceilalți și astfel, fiecare persoană putea, individual, să determine starea sa de sănătate, având grijă de echilibrul sistemului său intern cu natura, cu mediul. Prin urmare, un medic o putea trata cu tincturi și alte substanțe naturale care aveau un impact real.

Astăzi, ei sunt neputincioși, pentru că am fost otrăviți de mediu și suntem la un nivel de dezvoltare al egoismului complet diferit. Dar, în trecut, remediile naturale, inclusiv elementele naturii mineral, vegetal și animat își făceau treaba lor, precum și măsurile pentru a menține sau stabili echilibrul pacientului cu mediul pe plan uman.

În prezent, acest factor abia depinde de persoană. Legăturile strânse ale ”satului global”, interconexiunea universală, nu îi permite să se echilibreze și să se vindece numai prin mijloace naturale. Într-o lume globalizată, echilibrul nu depinde de o singură persoană, ci de societate.

Prin urmare, recomand organizațiilor internaționale precum ONU, UNESCO, OMS și altele, să se ocupe de această problemă. Dar, ar trebui să se ocupe în mod corect, înțelegând că, din timpuri imemoriale până în prezent, totul depinde, în final, de echilibrul între oameni, care ”se propagă” în jos de la acest nivel, până la nivelurile inferioare ale naturii și ființei noastre.

Din kab.tv, ”Viață Nouă”, 19.10.2014

Scurte povestiri: de la Adam la Noe

Adam a fost primul care a atins sistemul creației și a descoperit că scopul final al evoluției umane este realizarea stării superioare, ascensiunea la nivelul Creatorului, că toate generațiile viitoare ar trebui să o realizeze.

Astfel, a început imediat să disemineze înțelepciunea Cabala, stabilind trei grupuri de studenți numite fiii săi. Nu erau fii corporali, ci spirituali, care erau la un nivel mai mic decât profesorul lor, și care au învățat de la el cum să urce la nivelul următor. Prin urmare, termenii de ”tată” și ”fiu” în Tora se referă la două niveluri. Nu este nici o legătură de sânge între ei, ci doar o continuare spirituală.

După Adam, au existat trei linii care proveneau de la elevii săi: Sem, Ham și Iafet. Linia care provenea din Sem s-a dezvoltat și celelalte două linii s-au dovedit a fi fundături. Dar, ele au fost, de asemenea, necesare pentru a se exprima, evidenția și stabiliza linia mediană.

Astfel, un lanț glorios de cabaliști și școlile lor s-au dezvoltat timp de numeroși ani, de la Adam până în perioada Babilonului antic: zece generații de cabaliști până la Noe și zece generații următoare lui. Fiecare generație simbolizează o anumită etapă proprie în dezvăluirea unei conexiuni tot mai puternice cu Creatorul și recunoașterea rețelei de forțe care gestionează lumea noastră.

În perioada lui Noe, clarificarea și purificarea sistemului de cunoaștere a Creatorului și apropierea de El, a continuat și acest lucru a fost descris în istoria Arca lui Noe.

După ce toți elevii lui Noe au urcat la nivelul unității în atributul de dăruire și echivalență cu Creatorul, reușind să conecteze părțile naturii mineral, vegetal, animal și vorbitor în interiorul lor într-o singură capsulă (arcă), au reușit să depășească nivelul numit ”potop”, în loc să se înece; ei au absorbit toate atributele apei, atributele vieții, atributul dăruirii.

Spargerea care a survenit în ei era începutul unei noi lumi. Noe simbolizează acest punct de cotitură, atunci când oamenii care studiază Cabala dobândesc atributul de dăruire, care este metaforic prezentată de apă. După experiența unei revoluții interioare, au început să folosească acest punct în mod corect și să folosească dezvoltarea sa.

Din Kab.tv, ”Scurte povestiri”, 15.10.2014

Exilul: La limita dintre lumină și întuneric, partea a patra

Întrebare:  O parte semnificativă a surselor originale a ieșit la iveală în timpul perioadei “incerte” a distrugerii Templului. Înseamnă că textele care au apărut în acea vreme, au fost foarte elevate, tocmai pentru că au fost scrise între o cădere și ascensiunea viitoare. Este corect?

Răspuns: Desigur! În acel timp, pe muchie de cuțit, a fost scris marele Talmud, dar și extrem de multe cărți, printre care Cartea Zohar.

Cei care au scris aceste cărți știau că oamenii vor cădea într-un întuneric total și se vor ridica din nou, după multe generații. Ei știau că, după un anumit număr de secole, aceste cărți vor ieși iar la suprafață, pentru a-i ajuta pe oameni să implementeze învățătura la următorul nivel, mai înalt, împreună cu întreaga umanitate, cu tot Babilonul.

Mai înainte era interzisă transmiterea în scris a acestei învățături. Totul trebuia trăit, așa încât oamenii lucrau în internalitatea lor. De ce ar fi dorit cineva să consemneze această înțelepciune, dacă totul era deja înscris în analele sufletelor lor? Absolut toată învățătura, fiecare fărâmă, a fost înscrisă în memoria acestui “computer spiritual.” Atunci când oamenii au început să piardă conexiunea cu acest computer, ei au primit permisiunea de a scrie despre această învățătură. Au început să scrie cărți, de aceea avem Talmudul Babilonian, Mișna, Ghemara și Cartea Zohar.

Chiar și azi, după sute și mii de ani, avem încă zeci de volume, deși multe părți din Cartea Zoharului nu au supraviețuit! Vă puteți oare imagina, cât de mult au scris acei oameni?

De fapt, din acest motiv cuvântul “Talmud” a devenit sinonim cu un tratat imens și stufos. Vorbim despre un număr incredibil de mare de texte canonice, asupra cărora nimeni nu este îndrituit să intervină. Chiar dacă unele idei ni se par greșite, ele trebuie să rămână așa cum sunt. Există posibilitatea ca ulterior să ne dăm seama că acestea sunt de fapt corecte. Trebuie să ajungem să cunoaștem ceea ce este scris acolo.

Acesta este motivul pentru care Vechiul Testament, adică Tora, a rămas intact. Indiferent de vechimea lor, toate edițiile acestei cărți sunt identice cu descoperirile arheologice.

Întrebare: Cu alte cuvinte, textele originale poartă un filon originar?

Răspuns: Da, așa este. Chiar și acum continuăm să studiem legile care ne explică modul în care ar trebui să ne relaționăm la aceste texte. Nu putem schimba o iotă! Indiferent ce credem noi despre aceste texte, ne este strict interzis să le schimbăm.

Ne este însă permis să facem adaptări cu referire la textul original. În acest moment am reușit să procesăm, într-o oarecare măsură, Cartea Zohar și să o facem ceva mai accesibilă publicului larg. Altfel, ar fi extrem de dificil, practic imposibil de a înțelege ceea ce este scris în aceste cărți, ele adresându-se unui alt tip de intelect sau percepție.

Întrebare:  În acest caz, rezultă că textele sunt scrise pe muchia dintre lumină și întuneric, la limita dintre lumină și exil. Poartă ele oare fetusul viitoarei nostre ridicări?

Răspuns: Mișna, Talmudul, Șulhan Aruch și multe alte texte au fost scrise și studiate în timpul diferitelor faze ale exilului. Începând cu secolul al cincisprezecelea, o dată cu Ari, cartea principală, care a dobândit cea mai mare popularitate între învățăcei, a fost fără îndoială, Cartea Zohar.

Cele două triburi din grupul lui Abraham au dus cu ele toate aceste cărți, pe parcursul întregului exil și continuă să respecte principiul “iubește-ți vecinul ca pe tine însuți.”

Restul triburilor au dispărut, fără să ia cu cu ele aceste cărți, pentru că erau descendente ale Primului Templu, când scrierea era total interzisă.

Întrebare: Acest lucru înseamnă că în timpul exilului oamenii erau uniți în jurul acestor scrieri? Au fost ele scrise în scopul atingerii unității?

Răspuns: Da. Sarcina lor a fost aceea de a depozita înțelepciunea pe parcursul istoriei. La sfârșitul coborâririi trebuia revelată Cartea Zohar, ea fiind destinată a ajuta oamenii să iasă din exil.

Din emisiunea  KabTV “Babylon Yesterday and Today” 9/03/14, Part 6

Pagina 1 din 812345...Ultima »