Monthly Archives: noiembrie 2014

Subtilitățile cooperării reciproce între părțile sufletului comun

Tora, Leviticul (Aharei): ”Goliciunea surorii tale, fiica tatălui tău sau fiica mamei tale, născută în casă sau în afara casei, să nu o descoperi”.

Este problema unui sistem de cooperare între părțile masculin și feminin ale vasului general (Kli).

Fiecare parte a vasului de primire este un atribut feminin. Atributul masculin este atributul de dăruire care nu se poate conecta la atributul feminin (dorința de primire) dacă cele două provin din conexiuni incorecte între ele.

Astfel, interdicția de ”Goliciunea surorii tale…să nu o descoperi” face referire la faptul că este imposibil pentru cele două părți să se conecteze atunci când nu există Lumină de Hassadim. Pe scurt, este vorba despre acoperire, îmbrăcăminte pe Lumina de Hochma.

Cel puțin douăzeci de atribute ale fiecărei Lumini și numele lor sunt clarificate în Talmudul celor zece Sfirot (Studiul celor zece Sfirot) deoarece asta este foarte dificil de explicat. Totuși, trebuie să înțelegem că suntem în această lume doar în scopul de a munci asupra corectării sufletului.

Acum, la nivelul actual al evoluției noastre, suntem în sistemul numit această lume și trebuie să existăm în el un anumit timp și să efectuăm anumite acțiuni, și să trecem apoi la altceva.

Tora vorbește doar despre corectările pe care trebuie să le îndeplinim fiind la nivelul acestei lumi, când ne simțim în interiorul unui corp, prin mijloace corporale. Tora nu vorbește de restul ocolului imens pe care trebuie să-l traversăm, nici de alte părți ale drumului nostru.

Atunci când vorbim despre această lume sau de lumea noastră, ne referim la starea noastră actuală și la ceea ce gândim și simțim acum. Aceasta se datorează lumii noastre care este o anumită condiție. Suntem plasați într-un anumit bloc care a fost spart în timp, spațiu, mișcare și așa mai departe și trebuie să efectuăm anumite acțiuni asupra noastră în timp ce trăim în el.

Din kab.tv, ”Secretele Cărții Eterne”, 19.03.2014

 

Potopul și alte catastrofe naturale

Tora vorbește despre ceea ce se întâmplă la nivel spiritual dar, personajele sale au fost cabaliști și au existat cu adevărat. Tora nu vorbește decât despre intrarea unei persoane în lumea spirituală. Ea nu descrie fenomene și evenimente din viața fizică, ci numai drumul intern al unei persoane pentru a ajunge la Creator.

În acest sens, Adam și Noe au fost persoane reale care au trăit pe Pământ, au învățat oamenii în școlile lor cabalistice, și i-a numit copiii lor sau descendenți. Deoarece evenimentele descrise în Tora s-au petrecut la nivel spiritual, este imposibil de spus că toate s-au petrecut în viața fizică.

De exemplu, a existat cu adevărat un potop? Timp de mii de ani de dezvoltare umană s-au întâmplat, cu adevărat, tot toiul de catastrofe naturale. Dar, povestea potopului vorbește despre cele două caracteristici cu privire la forța mare a apei, o caracteristică bună de dăruire pe care apa o simbolizează (partea dreaptă) și o forță rea a apei care îneacă, distruge, provoacă tsunami și așa mai departe (partea stângă).

Povestea lui Noe este specifică acestui subiect și nu cu privire la o catastrofă naturală mondială în lumea noastră.

Tora vorbește despre modul în care o persoană înțelege în ce mod trebuie să se ridice deasupra caracteristicii de judecată, puterea care există în apă și, printr-un soi de relație cu această putere, poate să se realizeze pe sine corect în interiorul acesteia. Ea trebuie să construiască o arcă, mediul corect închis în care caracteristicile apei vor fi bune pentru ea, și nu nemiloase sau mortale.

La nivelul său contemporan de cunoaștere cu privire la sistemul de conducere, Noe a făcut o descoperire formidabilă pentru generațiile viitoare de cabaliști, arătând cum este posibil să se treacă de la forțele naturale violente, puternice și amenințătoare spre cele bune și folositoare.

Asta pentru că, înainte de Noe, oamenii erau neputincioși în fața naturii precum copiii mici. Și, metoda sa a permis să îmblânzească forța amenințătoare a naturii. Astfel, nivelul lui Noe a fost necesar pe drumul omenirii spre realizarea și controlul întregului sistem de conducere.

Din kab.tv, ”Scurte povestiri”, 15.10.2014