Monthly Archives: decembrie 2014

O inteligență integrală

Întrebare: A fost efectuat un studiu cu persoane împărțite în grupuri de cinci. Câteva persoane din aceste grupuri erau cu un grad înalt de inteligență și restul erau oameni de un nivel mediu, dar cu o capacitate puternică de empatie și de conexiune la alte persoane.

Cu toții au primit aceeași sarcină. Surprinzător, în grupurile cu potențial emoțional, rezultatele au fost mai înalte decât în grupurile cu o mare inteligență. Cum este posibil acest lucru, cu o legătură emoțională să muncim cu o inteligență superioară?

Răspuns: Materia noastră este dorința de a primi și ceea ce se întâmplă în ea este numită emoție, ne bazăm pe dorință, emoție și, cu sentimentele noastre, suntem pregătiți să absorbim mai mult, să simțim mai profund și mai larg, deci asta necesită ca intelectul nostru să se dezvolte.

Să presupunem că îmi lipsește simțul auzului. Creierul meu nu are nevoie să absoarbă sunete, să le identifice, să le conecteze într-o singură imagine, să creeze tot soiul de sunete și să învețe cu ele o parte a realității. Prin urmare, capacitatea mea intelectuală este redusă.

În studiul menținat, în grupul care a fost mai bine conectat a existat o realizare a unui sentiment general mai înalt și mai profund. Membrii acestui grup au dezvoltat o inteligență de grup superioară cu conexiunea lor. Astfel, ar putea rezolva problemele și ar înțelege mai bine situația decât oamenii cu o inteligență izolată ce nu erau uniți.

Rezultă că, lucrul principal nu este numărul de participanți și nici realizările personale, ci forța conexiunii. Mai precis, este ceea ce trezește mintea la o nouă formă și la o nouă intensitate a dezvoltării.

Mintea devine integrală. Deoarece absoarbe tot soiul de sentimente ale oamenilor care doresc să se conecteze la o emoție partajată, ea trebuie, de asemenea, să fie partajată. Deci, o singură imagine este creată de la ele, ”ca o persoană cu o singură inimă” și o inteligență. Este un nivel calitativ absolut diferit în raport cu oamenii dotați cu inteligență separată cu diplome științifice. Ei pot să fie mari psihologi dar, dacă nu există nici o legătură între ei, ei nu sunt pregătiți să atingă o astfel de calitate.

Întrebare: Din experiența mea, știu că, dacă se unesc diferite componente, rezultatul va fi o sumă dată. În timp ce aici simt că există o altă componentă care este necunoscută. Care este această componentă?

Răspuns: Aceasta este componenta integrală. Noi nu unim unități pentru a construi un zece, ci din zece construim un singur întreg.

 

Din kab.tv, ”Viață Nouă”, 26.01.2014

Emoţiile şi sănătatea

Întrebare: Studiile au arătat faptul că stările emoţionale ale unui om determină bolile acestuia. Care este conexiunea dintre stările emoţionale şi sănătatea sa?

Răspuns: Există o conexiune directă, dar sunt anumiţi parametrii care depind de starea generală a umanităţii. Dacă nu aş fi conectat cu cineva, aş depinde numai de ceea ce mi se întâmplă mie. Direcţionându-mi dorinţele către conexiunea cu natura, aş fi complet sănătos şi fericit.

Întrebare: Dar cum sunt acestea conectate cu emoţiile? Se spune că dacă cineva se supără şi este furios, o sa facă ulcer la stomac. Astăzi, experţii ştiu cum să conecteze diferite stări emoţionale cu anumite boli.

Răspuns: Dacă ar fi să depind numai de mine şi nu de întreaga lume de unde iau tot felul de viruşi, inclusiv viruşi emoţionale, conform cu munca mea şi comportamentul meu de dăruire, aş putea să îmi măsor starea sănătăţii mele. Dar realitatea este că depinzi de toată lumea. Între timp, funcţie de nivelul tău, principalul lucru este să te relaxezi.

Dar, fără nicio îndoială, dacă de calmezi, împreună cu oameni de care depinzi, îţi vei vindeca ulcerul. De fapt, funcţie de sensibilitatea ta, vei începe să simţi cât de mult depinzi de alţi oameni. S-ar putea ca ulcerul tău să dea înapoi un pic, pentru că tu trebuie să creezi conexiunea corectă, nu doar cu oamenii care sunt aproape de tine, ci cu cei care sunt un pic mai distanţi.

Iar asta va continua până când vei vedea că depinzi de întreaga umanitate şi trebuie să creezi o bună conexiune cu toată lumea. Este spus, Sukkah 52a: Cineva care este mai mare decât prietenul său, are nevoi mai mari, sau Berachot 7a: Un Ţaddik care suferă. Astfel avansăm până la completarea corecţiei generale.

Întrebare: Poate grupul să îmi influenţeze starea de sănătate?

Răspuns: Grupul poate şi trebuie să îi vindece pe toţi membrii săi. Dacă eşti inclus într-o singură natură, în care toate părţile ei sunt în armonie, prin asta elimini toate bolile şi problemele. Boala este absenţa unei conexiuni corecte între celule, între părţi, între plus şi minus, unde toate materialele corpului nu sunt în echilibru. Sănătatea este echilibrul.

Întrebare: De exemplu, încep brusc să simt o erupţie datorită ulcerului, ce trebuie să facă prietenii?

Răspuns: Te vor aduce să ni te alături în ateliere, unde vei învăţa să te uneşti. Împreună, te vom purta către un nivel unde suntem cu toţi incluşi. Dar tu trebuie să te anulezi faţă de noi, să ne accepţi şi să îţi anulezi toate calculele. Eşti pur şi simplu ca un bebeluş în mâinile noastre; trebuie să vrei să creşti împreună cu noi, să fii inclus în noi, deasupra tuturor calculelor. Apoi, vei simţii că ulcerul tău va trece. Îţi promit asta.

Din emisiunea de pe Kab TV „ O viaţă nouă” din 26.01.2014

Nu regretați un nivel corectat!

Tora, Leviticul, ”Kedoshim”: Să nu vă faceți nici un fel de tăieturi în carnea voastră…

Este interzis să regretați pierderile voastre egoiste în munca spirituală.

În trecut, ați dorit să cuceriți lumea și să luați totul: avere, dominație, onoare, cunoaștere, să controlați totul, să profitați de tot și totul să fie al vostru.

Acum, totuși, atunci când traversați punctul fără întoarcere în direcția opusă, spre atributele superioare de dăruire și iubire, când toate forțele, dorințele, aspirațiile și speranțele se întorc spre dăruire altora, nu trebuie să regretați în niciun fel dorințele moarte în starea în care le-ați lăsat, ceea ce numim ”nu veți face tăieturi în carnea voastră”.

Adesea, auzim o persoană plângându-se: ”Ce păcat că am suferit atâția ani…” Ea regretă dorințele moarte dragi și anii irosiți în van. ”Am investit toată viața mea în ele!” Astfel funcționează ego-ul nostru.

Prin urmare, la fiecare nouă etapă nu trebuie să ne amintim de trecut. Trecutul nu există! Ați corectat nivelul dat, ca o etapă într-o navă spațială, și ar trebui să aspirați să avansați.

Din kab.tv, ”Secretele Cărții Eterne”, 16.04.2014

Cabaliștii despre poporul Israel și națiunile lumii, partea 15

Baal HaSulam: Introducere în Cartea Zohar. Vezi, prin urmare, că răscumpărarea Israel și meritul lui Israel depind de studiul Zohar și de interioritatea Torei; și, dimpotrivă, toate distrugerile și declinul copiilor lui Israel provin din faptul că au abandonat interioritatea Torei și au coborât meritul său tot mai jos și l-au făcut, Domne ferește, aparent inutil.

Când ego-ul începe să se îndulcească

Întrebare: Fiecare dintre noi își trăiește viața cu dificultăți tipice, reușite și decepții. Ne-ar place să avem viața mai fericită dar, întrebarea este cum? Unde găsim sentimentele de căldură și siguranță?

Răspuns: Răspunsul este în pântecele mamei noastre, apoi în brațele sale, apoi în căldura casei noastre și căminul nostru. Ne îndepărtăm treptat de asta, dar dorința noastră de a menține aceste forme rămâne, chiar dacă noi dorim să fim independenți în ego-ul nostru.

Mai mult, vedem că ego-ul nostru începe să se înmoaie atunci când simte comunitatea pe care o stabilim atunci când participăm în cercurile de discuții. Privesc la ce pot renunța din ego. Nu îl anulez cu adevărat, dar începe pur și simplu să mă ajute să mă integrez tot mai mult în viața comunității și să simt că aparțin unui mare cerc. Astfel, ego-ul nostru poate funcționa ca ”un ajutor împotrivă”.

Atunci când ne dezvoltăm egoist, am distrus constant viața noastră comunitară. Totuși, acum, când restabilim o comunitate sub forma unui joc – ego-ul care simte presiune începe să ne ajute. Este numită educația comunitară integrală.

Să sperăm că vom fi în măsură să o realizăm. Echilibrăm deci, forța globală generală a naturii și ea conectează omenirea conform înclinației noastre interioare. Atunci când cele două forțe care ne influențează devin armonios echilibrate, viața noastră va fi fericită.

Ce este Lumina?

Întrebare: Ce este Lumina despre care vorbește Cabala?

Răspuns: Lumina este un fenomen în care dorința de a primi resimte forța superioară, spiritualitatea, Creatorul, forța care conduce și guvernează dorința de a primi.

Lumina este singura forță care există cu adevărat. Altă forță este dorința de a primi. Nu există decât aceste două puteri. Cu alte cuvinte, o dorință de a primi este ceva care este ”blocat” în interior, în timp ce Lumina este deschisă și umple universul întreg.

În interiorul dorinței, există o mică scânteie de Lumină cu ajutorul căreia dorința se poate conecta cu Lumina exterioară, conducând astfel la acțiuni ale Luminii efectuate pe dorință. O aspirație a dorinței de a primi să fie similară cu Lumina îi permite să stabilească o conexiune la Lumină, declanșând astfel impactul Luminii asupra ei.

Întrebare: Deci, care este legătura între cărțile scrise de cabaliști și Lumină?

Răspuns: Toate cărțile cabalistice sunt povestiri ale influenței Luminii asupra dorinței. Nu este nimic altceva în afară de asta. Lumina este Creatorul, adică forța care guvernează totul. Dacă cineva dorește apropierea de Lumină, trebuie să învețe să construiască intențiile corecte deasupra dorințelor sale, pentru ca Lumina să coboare și să îi transmită proprietățile sale, făcându-l astfel asemănător Luminii. În acest caz, acțiunile lui devin similare Luminii, chiar dacă dorințele lui sunt opuse.

Întreaga înțelepciune Cabala este dezvăluirea Luminii pentru creație.

Din partea a patra a Lecției zilnice de Cabala, 14.12.2014, Scrierile lui Baal HaSulam

Malhut care nu este libera

Întrebare: Este spus: ”Dacă un bărbat se culcă cu o femeie, iar ea este roaba unui om, și nu a fost [complet] răscumpărată și nici nu a obținut documentul său de răscumpărare, trebuie să existe o cercetare; nu vor fi duși la moarte, deoarece ea nu a fost în întregime liberă”. Ce înseamnă asta?

Răspuns: Asta înseamnă că părțile masculin și feminin ale Partzuf nu corespund și partea masculin nu poate munci cu această dorință. O persoană vrea să dăruiască, să muncească pentru Creator, să efectueze o acțiune spirituală, dar ea nu a clarificat în întregime și nu a examinat încă dorința sa. Fiind în anumite atribute, ea nu știe că nu poate munci cu Malchut. Există multe opțiuni diferite aici.

Se pare că nu există contact între primele nouă Sfirot și a zecea parte a dorinței. Malchut nu este potrivită încă și se pare că ea nu este liberă, angajată, etc. cu privire la asta.

Este vorba despre corectarea parțială a dorinței unei persoane cu care vrea, cu adevărat și sincer, să muncească în scopul de a dărui, dar nu a reușit. Dar mai târziu, ea va corecta pe deplin dorința sa.

”Nu vor fi duși la moarte, deoarece ea nu a fost în întregime liberă” înseamnă că ar trebui să aducem un sacrificiu, un supliment necesar pentru iertare. A ierta, înseamnă a  adăuga propria voastră corectare a părții feminine și astfel, să devină un Partzuf cu ea, așa cum se spune: ”și va deveni soția lui”; sau, pur și simplu să acorde ispășire pentru acțiunea sa, deoarece Lumina intră în partea feminină a dorinței și ar trebui corectată, astfel că partea feminină revine la starea sa precedentă.

Din kab.tv, ”Secretele Cărții eterne”, 09.04.2014

Degajați aglomerația pe calea Luminii

Baal HaSulam, ”Doar bunătatea și mila”: Doar bunătatea și mila mă vor urma toată viața mea. Știm că toate lumile sunt precum cojile de ceapă una în alta și că această lume este în interiorul lor ca un punct. Se pare că toate liniile și conductele de abundență trec prin acest punct precum liniile rotunjite ale organelor în vârful punctului central, de la început la sfârșit, toate se reunesc într-un singur punct. Este vorba despre problema Israel care aduce abundență lumilor deoarece conductele și liniile, aparent, se termină și sunt blocate în punctul lor de întâlnire în această lume, lumea cojilor și, prin urmare, abundența pentru lumi care merge de la început până la sfârșit prin această lume este aparent blocată.

Este puterea celor drepți care schițează materia și forma, fiecare la propriul său nivel, și astfel corectează conductele și liniile care se ating unele pe altele și transmit abundența infinită și marea strălucire a tuturor lumilor. Acesta este sensul ”doar bunătatea și mila urmează o persoană întreaga sa viață”, astfel că ar trebui să servească de loc prin care asta să treacă.

Israel este în centrul tuturor lumilor și deschide sau închide conducta de abundență și debitul său pentru întreaga omenire și toate lumile. Dacă nu facem suficient efort, fluxul de Lumină este blocat și doar o scânteie minimă rămâne, care este necesară pentru existența lumii, ceea ce înseamnă o mică forță care menține creația vie. Tot restul poate fi atins numai prin efortul nostru. Întreaga omenire trebuie să fie corectată apoi își schimbă natura sa de a primi în dăruire. De fapt, schimbăm intenția noastră din ”pentru a primi” în ”în scopul de a dărui” și astfel dobândim atributul Creatorului care este întreaga realitate.

Baal HaSulam descrie realitatea ca un sistem în care există conducte, cercuri și linii drepte.

Întreaga omenire trebuie să-și schimbe egoismul spre dăruire pentru că, grație acesteia, dobândește atributul Creatorului, identificarea și conexiunea cu întreaga realitate. Există o forță de pionierat în omenire numită Israel, conform intenției sale Yashar El (direct la Creator), care conduce tot restul. Avraam a descoperit toate aceste elemente deja în Babilonul antic și a spus, explicat și învățat pe toți babilonienii. Totuși, doar câțiva dintre ei au răspuns la această invitație pe care omenirea a primit-o de la natură, de la Creator. Acesta este modul în care trebuie să fie.

Această mică forță de pionierat trebuie să-și îndeplinească misiunea sa cu mare responsabilitate. Israel trebuie să fie pionierul corectării și trebuie să deschidă calea pentru toți ceilalți.

Din pregătirea Lecției zilnice de Cabala, 23.07.2014

Forța care reînvie sufletul

Tora, ”Leviticul”, 19:26: ”Tu nu vei mânca sânge…” Sângele este Lumina de Hochma, care este forța care reînvie sufletul și intră în a patra fază a dorinței (carne).

Dar este interzisă utilizarea dorinței în care se află Lumina. În primul rând, trebuie să o corectați separat, să o restrângeți și să creați un Masach (ecran) pentru a cântări și a clarifica totul. Acestea sunt legile pe care condițiile Kasrut se bazează ulterior, atunci când carnea devine comestibilă.

Este total interzis să se mănânce sânge. În timpul zilelor Templului, era obiceiul de a drena sângele în vase speciale care erau desemnate în acest scop, și mai târziu, erau complet goale. Prin urmare, va trebui să examinăm forța care reînvie sufletul atât în lumea noastră, cât și în lumea spirituală și astfel, să se facă o distincție.

Din kab.tv, ”Secretele Cărții Eterne”, 09.04.2014

Dacă tinerii ar ştii…

Lumea noastră este împărţită în patru categorii: mineral, vegetal, animal şi nivelul uman, nu în formă materială, ci în domeniul spiritual. De fapt, ce ne face diferiţi de animale? Aceasta este esenţa noastră interioară, forţa noastră internă de dezvoltare. Cu toate acestea, fiziologic, noi aparţinem de aceeaşi lume animală.

Trebuie să acceptăm încă conceptele de timp, mişcare şi spaţiu care sunt inerente la nivelul primelor trei, mineral, vegetal, animal, şi să trăim la nivel uman. Noi nu înţelegem încă acest nivel, dare el ne aşteaptă.

Întrebare: Privind spre trecut, la sfârşitul vieţii lor, persoanele în vârstă regretă timpul pierdut în cursa inutilă pentru adunare materială. Ei încep să simtă că forţa care umple lumea este puterea iubirii, şi regretă că au lucrat prea greu şi nu au acordat suficient timp pentru copii, familie şi prieteni.

Ce simt oameni mai în vârstă privind înapoi ci ce nu este divulgat tinerilor care încă nu au întrega viaţă în faţa lor? Ce fel de înţelepciune practică au dobândit oamenii maturi şi, prin urmare, de ce regretă timpul pierdut si ce nu stiu tinerii la începutul vieţii lor?

Răspuns: Bătrânii şi cei tineri fac o diferenţă între mijlocul de a obţine bucurie şi sursele de plăcere. Tinerii cred că sursele de placere sunt alimentele, sexul, familia, bani, onoarea şi cunoaşterea, şi toată lumea doreşte să le realizeze. Oamenii mai în vârstă au înţeles deja că nu există nici o împlinire reală în toate acestea.

Există o împlinire materială în ceea ce priveşte mâncarea, sexul, familia, averea, faima, cunoştinţe, dar împlinirea reală este doar în buna comunicare între oameni, în iubire şi relaţii sincere. Ei regretă că nu au investit suficient pentru a realiza o astfel de interconectare, pentru a se bucure de ea şi să îi bucure şi pe alţii de aceasta.

Prin urmare, educaţia integrală trebuie să ofere oamenilor, nu numai cunoştinţe de acest fel, ci şi dovezi, altfel tinerii nu doresc să asculte. Pentru ei, toată viaţă înseamnă acum cum să obţină mai multă bucurie la acele lucruri programate pe plan intern, cum ar fi alimente, sex, familie, bani, onoare şi cunoaştere. În realitate, adevarata plăcere nu depinde de timp şi nu este limitată de spaţiu, ci mai degrabă depinde de relaţiile sincere dintre oameni şi iubirea pentru alţii.

Omul simte o împlinire reală doar atunci când este conectat la alte persoane, şi legătura dintre ei începe să dezvăluie o relaţie sinceră şi dăruire reciprocă.

Apoi, ei descoperă un sentiment de viaţă veşnică în acest context, şi acest lucru este legat de nivelul de om, care este mai sus de nivelul animal. Acest pas nu se face în lumea noastră şi noi trebuie să o recunoaştem, să o construim, să o formăm şi să o locuim. De fapt, ea nu este conectată cu corpul nostru, este conectată la o nouă conştientizare, la o altă matrice de percepţie.

Întrebare: Ce-ai recomanda unui tânăr care vrea să gestioneze timpul său? Care este cel mai bun lucru pe care el ar trebui să-l facă în viaţă?

Răspuns: Să aibă grijă de toate necesităţile în viaţa materială şi apoi să dedice restul timpului spre punerea în aplicare a nivelului spiritual, nivelul de om (Adam), care este dăruire şi iubire.

Din programul O viaţa nouă 4/22/14