Daily Archives: 5 decembrie 2014

Totul reîncepe, dar într-o altă dimensiune

Întrebare: Ce înseamnă că, în fiecare zi și în fiecare moment, totul reîncepe?

Răspuns: Nu reîncepem niciodată de la aceeași stare pe care am traversat-o. De fiecare dată există un nou subiect, un nou sentiment. Dar, de fiecare dată când plecăm de la zero, uităm ce am avut înainte, ca și cum nu am fi făcut nimic.

Există astfel de stări când nu ne reamintim nimic, ca și cum am fi în ceață, în confuzie, într-o stare pe care nu o înțelegem și cu care nu suntem obișnuți. Simțiți că sunteți pierduți, ca și cum ați fi pierdut drumul vostru și nu ați recunoaște ceea ce se întâmplă în jurul vostru. Totul pare străin și necunoscut.

Este modul în care sunteți trimiși spre o nouă stare, în care trebuie să aduceți o clarificare, o analiză a locului în care vă aflați și ce faceți acolo. Astfel trebuie să începeți fiecare nouă etapă, deoarece ea include cele zece Sfirot complete în dorințe, lumini și situații.

După asta, o persoană se obișnuiește, ca și cum o dischetă în ea a fost schimbată, că un nou program a fost instalat apoi, ea începe să se comporte diferit, să reacționeze diferit, vede lumea sub o altă formă, totul este diferit.

Trebuie să ne obișnuim că trebuie să trecem prin numeroase schimbări. Doar o persoană care nu se dezvoltă nu se schimbă.

Întreaga natură evoluează: chiar și mineral, vegetal și animal și, de asemenea, ființele umane obișnuite, adică întreaga omenire. Dar, cu un cabalist, evoluția este exprimată într-o altă absorbție a realității, într-o împărțire a realității între de ce și ce absorb și resimt. Și asta se produce chiar înainte să începem să urcăm scara spirituală, unde deja o schimbare foarte puternică apare și în calitatea stărilor. Diferența dintre cele două stări adiacente pe scara spirituală este imensă. Pur și simplu sunt dimensiuni diferite.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala, 26.11.2014, Scrierile lui Baal HaSulam

Cine va face să încline balanța: egoul nostru sau noi?

Sanhedrin, 98:1: Rabbi Yochanan spune că, dacă vedeți o generație care este afectată de numeroase probleme ca un fluviu, așteptați-l (Mesia)!

Există o altă stare în plus față de semnele venirii lui Mesia, descrise în acest capitol, de care depinde venirea rapidă a lui Mesia: cu cât există mai mulți oameni care aspiră la Creator, cu atât dezvăluirea Creatorului în această societate va fi mai mare.

Prin urmare, grupul nostru se opune stării negative a omenirii, încercând să aducă fluxul Luminii Superioare asupra noastră și asupra lumii întregi. Pentru moment, nu vedem totuși semnele reale și clare ale consecinței acțiunilor noastre. Trebuie să admitem că, în ciuda tentativelor noastre și poate grație lor, vedem că lumea este într-o stare de declin accelerat.

Întrebare: Putem să spunem că, în omenire, există un sentiment de ”nenorociri prin numeroase probleme, ca un râu?”

Răspuns: Nu cred că suntem afectați de numeroase probleme ca un râu, în raport cu generația care a suferit Holocaustul  poporului evreu și alte probleme, inclusiv al doilea război mondial, când multți oameni au cunoscut un holocaust interior personal. Nu este încă aceeași situație.

Pentru moment, nu suntem maturi în cele două sensuri (pentru mai bine sau mai rău) și nu vedem unde ne poate duce asta. Dar suntem deja la o cotitură când putem decide  ce direcție va urma omenirea, care depinde de centrul nostru spiritual, de starea noastră, de puterile noastre.

În același timp, noi nu suntem nici într-o stare de detașare, incapabili de a face ceva, nici într-o stare de puternică ascensiune, un contra-atac împotriva egoului nostru pentru a elibera Mesia din închisoarea sa.

Ce va face să încline balanța? Egoul nostru sau noi? Asta va trebui să fie rezolvat într-un viitor apropiat.

Din kab.tv, ”Mesia va veni?”, 14.11.2014

 

De ce nu avem încă un răspuns?

Totul depinde de eforturile depuse de o persoană. Este firesc ca, de fiecare dată, să descoperim o mai mare dorință. De aceea, este nevoie de un efort mai mare, mai multă disperare pentru care nu există nici un răspuns. Din nou, facem eforturi, și din nou revelăm o mai mare dorință.

Deci, din nou și din nou, până ce ajungem la măsura plină de efort și frustrare. În funcție de toate aceste eforturi, ele rămân fără răspuns, realizăm că nimic nu depinde de noi! Totul este în mâinile forței superioare și, dacă ea are milă de noi, vom putea începe să muncim pentru a dărui.

Ne schimbăm și suntem mai conștienți de ceea ce este o adevărată rugăciune, adeziune, și dependență față de forța superioară, în toate etapele acestor eforturi. Motivul pentru care nu există încă răspuns, devine evident: rugăciunea noastră este impură. Ea ascunde o intenție egoistă pentru sine.

Este imposibil să reducem numărul acestor tentative nereușite pentru că fiecare bănuț este adăugat la suma totală. Suntem obligați să trecem prin ele, una câte una, și totul depinde de viteza angajamentului nostru în această cursă, asta depinde dacă noi nu frânăm dacă Lumina este acolo, sau o respingem, sau nu funcționează. În cele din urmă, ajungem la adevărata rugăciune, știind ce cerem, fiind de acord cu această cerere și dorind-o. Ea emană deja din noi, pentru că dorim cu adevărat să atingem dăruirea, fără nimic pentru noi înșine, dorind o astfel de dăruire din toată inima și sufletul nostru.

Credem că nu există stare mai bună decât puterea de a se dedica dăruirii, Creatorului, și noi cerem doar asta. Prin toate aceste acțiuni, cererea noastră se transformă din egoistă în altruistă, atunci ea se schimbă și devine un strigăt corect, care primește un răspuns care vine de sus. Este imposibil să obținem ceva fără nevoie. Întreaga noastră muncă și toate stările pe care le trăim ne sunt esențial destinate pentru ca noi să cerem lucrurile corect, care, înainte, au fost deja pregătite pentru noi.

Din momentul în care o cerem, obținem un răspuns imediat.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala, 26.11.2014, Scrierile lui Baal HaSulam

A deschide canalul permite Luminii să muncească

Munca spirituală este numită munca Creatorului, deoarece este El care efectuează toată munca. Eu nu muncesc în lumea spirituală, ci invit doar Lumina să muncească, să activeze anumite conexiuni, să realizeze ca Lumina să treacă prin ea și să otganizee totul.

Deci, îmi este suficient să mă gândesc la corecție. Chiar și o persoană aparent obișnuită în această lume atrage Lumina prin gândurile sale. Doar Creatorul, Lumina acționează și influențează, în timp ce noi nu corectăm decât conexiunile, deschidem canalele, și permitem Luminii să muncească în toate părțile sistemului. Deci, diseminarea este singura posibilitate pentru ca sistemul să se corecteze.

Baal HaSulam scrie că nimeni nu poate efectua munca în locul altcuiva. ”Așa cum chipurile nu sunt la fel, opiniile și caracteristicile nu sunt la fel”. Deci, nu trebuie să pierdem nici chiar o persoană în această lume. Dacă ar dispărea, nimeni nu ar putea efectua această muncă în locul ei.

Grație diseminării noastre, scoatem o persoană din mocirla în care a fost întreaga sa viață. O atragem la adevărata muncă, în același loc în sistemul global unde un canal de Lumină se deschide la ea. După asta, ea face același lucru, activând în ea canalele care ies din ea. Dar, pentru că ea este în spatele acestui canal, tot ceea ce face  trece prin mine și îmi place întreaga sa muncă. Deci, cu cât cantitatea și calitatea studenților crește, cu atât profesorul se ridică.

Gândiți-vă cum se poate ridica grupul în acest mod. Cu ajutorul său, organizăm circuite complete, care sunt implicate în înțelepciunea Cabala sau educație integrală.

În esență, diseminăm același principiu atât în înțelepciunea Cabala, cât și educația integrală: ”Nu este nimeni în afară de El”, și nu este nimic altceva de diseminat. Întreaga înțelepciune Cabala nu vorbește decât despre asta. Și metoda educației integrale vorbește, de asemenea, de același lucru, dar în alți termeni. Nu există nici o diferență între educația integrală și înțelepciunea Cabala. Cu alte cuvinte, dacă o persoană nu are punctul din inimă și nu aspiră să atingă lumea superioară, îi vom explica toate conceptele despre această lume vorbind despre sistemul integral general și lumea ca fiind un sat global.

Se vorbește despre același lucru, doar cuvintele sunt alese în funcție de auditoriu. Chiar pentru aceste persoane, și pentru altele, intenția noastră este de a transmite principiul ”Nu este nimeni în afară de El”.

Din congresul de la ”Verona”, a doua zi, 22.11.2014, Lecția 4

Misiunea înțelepților

Al patrulea semn: o generație înainte de venirea lui Mesia va diminua numărul Înțelepților în Tora și întreg poporul se va stinge gemând și plângând. (”La finalul zilelor. Predicțiile evreilor privind viitorul omenirii”. Capitolul 1: ”Semnele indică răscumpărarea iminentă”)

Începând cu secolul al XX-lea și dincolo de el, timp de mai multe generații, înțelepții, persoanele care ating Creatorul, au început treptat să dispară. Un înțelept nu este cineva care știe multe lucruri, ci este cel care vede starea reală a universului, care este în contact cu Creatorul; el înțelege și simte cum există universul.

Astăzi, astfel de persoane aproape au încetat să existe printre noi. Chiar dacă rămân câțiva dintre ei, ei nu vor să se dezvăluie. Ei au o misiune diferită, pentru a hrăni lumea noastră cu Lumina Superioară, pentru a fi o conductă între lumea spirituală și lumea noastră, unde un pic de Lumină este necesară pentru existența lumii materiale într-o stare de ”așteptare”, gata să fie folosită ca un echipament electronic, care nu este tăiat, ci plasat într-un mod de așteptare.

Întrebare: Deci, este o stare de tensiune înainte de salt?

Răspuns: Nu, această stare este aproape moartă, profund adormită. Dacă în timpul secolelor 16 și 17 a existat o renaștere a Hasidismului, în secolul 18 a venit o pace relativă. În secolul al XIX-lea au existat diferite tendințe revizioniste și, în secolul al XX-lea, omenirea a început completa sa cădere. Astfel, în zilele noastre, lumea este gata să se scufunde în întuneric. Sarcina cabaliștilor este de a scoate lumea din această stare spre următorul nivel.