Monthly Archives: martie 2015

Întuneric total înainte de răsărit

Întrebare: De ce se spune că în fiecare generaţie, o persoană trebuie să se vadă ca şi cum ar ieşi din Egipt?

Răspuns: Nu este vorba de evenimente istorice, ci despre stările prin care trebuie să trecem în fiecare generaţie. Cu toate că am trecut deja printr-un anumit proces care ne aduce mai aproape unul de altul şi faţă de societate şi ne-am corectat într-o anumită măsură, iar străbunii noştri au făcut la fel în generaţia lor, copiii noştri trebuie să repete acelaşi proces.

Toată lumea se naşte în egoul său, deoarece natura unei persoane este rea din naştere, iar noi trebuie să îl depăşim continu şi să ne apropiem unul de altul. Dar acest proces nu este infinit, iar noi suntem deja în ultima generaţie care trebuie să termine corecţia.

În trecut, acest proces a continuat de la o generaţie la următoarea, iar acum au rămas numai câteva generaţii să îl completeze, pentru că legăm toate generaţiile împreună într-una singură, generaţia lui Mesia. Aceasta se numeşte ultima generaţie deoarece este suma tuturor acţiunilor care ne aduc mai aproape unul de altul şi apoi ajungem la starea cea mai bună.

Comentariu: Din păcate, nu vedem că societatea din ziua de azi se apropie de starea corectată. În fiecare zi auzim de noi incidente violente la ştiri. Aş caracteriza starea noastră ca fiind mai degrabă catastrofală şi necorectată.

Răspuns: Este adevărat şi totuşi eu sunt foarte optimist. Vedem aceaşi secvenţă de evenimente în exilul din Egipt. La fel, a început într-un mod foarte plăcut, în cei şapte ani de saţietate, când evreii au trăit o viaţă minunată în Egipt şi au ţinut cele mai înalte şi bune posturi. Moise a devenit fiul adoptat al Faraonului şi a fost crescut în palat, în poala Faraonului, ca un prinţ al Egiptului. Se părea că nimeni nu putea să îşi dorească o viaţă mai bună. Dar apoi au apărut brusc cei şapte ani de foame. Copiii lui Israel suspinau sub munca grea. Un nou rege a apărut în Egipt şi au început să simtă cum întunericul creşte, până au apărut cele zece plăgi ale Egiptului. Aceste plăgi curg asupra noastră, de la Faraon, adică de la ego, şi ele ne ajută de fapt să scăpăm şi ne forţează să ne schimbăm atitudinea în viaţă: să ne unim.

Astăzi, simţim că perioada întunericului din Egipt începe din nou, dar este generală, globală. Acest întuneric este menit să ne aducă mai aproape de mântuire, dar mai întâi va fi foarte întunecat. Putem înţelege că întunericul este semnul unei stări noi, minunate şi luminoase; indică faptul că vrem să ne apropiem unul de altul, dar nu putem. Ca rezultat, nu trebuie să primim lovituri puternice, pentru că simţim deja că ne lipseşte forţa iubirii şi a dăruirii.

Dar dacă nu ne respectăm unul pe altul, loviturile Egiptului vor apărea cu siguranţă. Asta înseamnă că totul depinde acum de noi. Dacă înţelegem asta, ca un copil care înţelege atenţionările părinţilor şi îşi îmbunătăţeşte comportamentul, atunci nu este nevoie de lovituri.

Dar dacă copilul nu ascultă, trebuie să fie pedepsit şi eventul va face ce i se cere. Totul depinde de cât de bine ascultăm ce ne spune înţelepciunea Cabala. Să sperăm că vom asculta avertisementele ei.

Din programul de radio Israel 103FM din 15.03.2015

 

Noi depindem unul de altul

Intrebare: Exista vreun motiv pentru toate problemele noastre?

Raspuns: Daca avem vreun conflict cu sotiile noastre, copiii nostri, vecinii nostri, la lucru, sau chiar in noi insine, inseamna ca egoul nostru, numit Faraon, ne stapaneste.

Intrebare: Dar sclavia din Egipt, despre care ne povesteste Tora, exista doar in vremurile antice, si a luat sfarsit cu mult timp in urma.

Raspuns: Faraonul ne stapaneste tot timpul, chiar si acum. Evenimentele descrise in Tora nu sunt legate de un anumit timp si nu sunt povesti de istorie. Suntem inca subjugati de acelasi ego, de natura noastra egoista, care nu ne permite sa traim o viata normala.

Astazi, traim intr-o lume speciala, un timp special. Toti suntem conectati intr-o retea, sub forma unei lumi integrale, o economie integrala, si depindem unii de altii. In cazul in care comunitatea internationala impune anumite sanctii impotriva oricarei tari, sunt taiate toate legaturile cu acea tara, de exemplu Iran, iar aceasta tara intra in declin, caci toti depindem unii de altii.

Asta ne arata in ce lume integrala traim, in care fiecare e conectat unul cu altul. Daca nu mentinem relatiile bune in aceasta lume interdependenta, noi ne facem rau.

Astfel, daca nu reusim sa corectam relatiile dintre toate statele, toate tarile, si toate partidele politice ale unei tari, pur si simplu ne vom autodistruge. Nimic nu ne poate ajuta daca suntem opusi legii generale a naturii.

Intrebare: Dar, este deja un fapt, noi nu ne intelegem unii cu altii, si inca traim.

Raspuns: Are o limita aceasta confruntare: cat de mult se poate dezvolta, si cat de mult poate continua. Motivul acestei confruntari este natura noastra, care obliga pe fiecare dintre noi sa ne gandim doar la noi insine. Dar, o persoana nu intelege ca propriul lui bine si bunastarea lui depind de toti ceilalti. Egoul nostru prostesc actioneaza intr-un mod asa de primitiv. Oamenii nu pot intelege ca, daca noi ne conectam cu altii prin relatii bune, noi vom avea doar de beneficiat.

Intrebare: Din contra, se pare ca in societatiile primitive antice, oamenii erau mult mai conectati si ca noi ne-am departat unii de altii, cu cat am evoluat.

Raspuns: Nu considera societatile antice ca primitive. Ele au realizat ca sunt interdependente, si ca erau conectate, si ca nu puteau supravietui fara aceste legaturi.

Problema societatii moderne este ca, am ajuns la un nivel asa de inalt prin intermediul progresului tehnologic, incat ni se pare ca putem trai independenti de altii, asa ca fiecare se inchide in propriul apartament, cu telefonul lui si calculatorul lui, si nu vrea sa vada pe nimeni. Ideea principala este ca el nu trebuie sa fie atins.

Aceasta lipsa de conexiune intre noi, sau legaturile rele, se numesc Faraon, egoul nostru. Noi nu vrem sa tinem cont de altii, si nu intelegem ca suntem conectati reciproc intr-o singura retea, si asta e in special adevarat pentru statul Israel. Intotdeauna, noi trebuie sa ne autoevoluam conform cu aceasta scala: cu cat suntem impotriva altora sau pentru ei.

Intreaga Tora vorbeste doar despre „Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti”, ceea ce este marea lege a Torei. Aceasta lege include totul, si nu exista nimic altceva, decat atingerea unitatii corecte.

Din Programul de radio israelian 103 FM, 15/03/15

Cel care ne cunduce Sus la Creator

Viața grupului este întâi de toate studiul. Dar de ce trebuie să studiem atât de mult? De ce studiem atât de mulți ani? Problema este că nu este un studiu obișnuit, pentru acumulare de cunoștințe. Oamenii nu vin la lecții pentru a ști mai mult, ci pentru a primi o porție de Lumină, influența Luminii Superioare ce vine prin profesor.

O scară făcută din 125 de trepte coboară în lumea noastră din Lumea Infinitului. Noi suntem în această lume și profesorul este deasupra fiindcă altfel, nu ar fi profesor. Un profesor este un conducător spiritual care ne conduce în sus, la Creator. El nu trebuie să fie în Lumea Infinitului, dar trebuie să aibă înțelegerea și pătrundere spirituală, obținând cel puțin primele grade ale căii și fiind pe o oarece înălțime spirituală.

Atunci, el ne poate arăta cum să urcăm. În lumea noastră, pot găsi drumul singur. Dar în Lumea Spirituală nu este nicio cale în fața mea și nu am nicio idee ce să fac, unde să pășesc și pe ce drum să merg.

Mai mult, în Lumea Spirituală, nu numai că nu știu cum să fac un pas mai departe, dar n-am nici putere să o fac. Până la urmă, această avansare este în dăruire, în influență și cum să avansez în dăruire, dacă nu am deloc această calitate și tot ce am este forța primirii?

Pentru a dărui, eu trebuie să primesc întâi de Sus forța dăruirii și să avansez. Pot primi această forță de Sus numai prin profesorul, care este canalul prin care Lumina de Sus, din Lumea Infinitului, curge în mine, în această lume, dacă eu sunt conectat la profesor. În acest caz, primesc de la el puterea, cunoașterea, calea adevărată și susținerea și, pot avansa.

Trebuie să avansez cu prietenii, angajându-mă în studiu și diseminare, dar acest lucru nu funcționează fără profesor. De aceea, lecția zilnică la care stăm toți împreună și studiem, nu este pentru a studia încă o parte din TES sau din „Introducere în Înțelepciunea Cabalei” sau Zohar sau a articolelor și scrierilor lui Baal HaSulam, ci pentru a ne conecta și a primi forță prin profesor, cel care devine treptat forța de avansare pentru studenți.

Dacă nu participi la lecția zilnică, cel puțin o oră în fiecare zi, nu avansezi. Nu poți face asta la o altă oră, după timpul și zona țării în care trăiești, ci trebuie să fie tocmai atunci, în ziua când are loc lecția. Dacă nu ai timp să vezi întreaga lecție, fă-o măcar pentru o oră. Fără asta, ia-ți adio de la avansarea în Spiritualitate.

Dacă nu-ți poți dedica o oră pe zi pentru Înțelepciunea Cabalei, nu are niciun rost să te apuci de ea, fiindcă vei avea speranțe false că avansezi treptat când, de fapt, tu nu avansezi. Trebuie să asculți lecția zilnică cel puțin o oră pe zi, indiferent de cât de mult înțelegi.

Nu trebuie să treacă o zi în care tu să pierzi o lecție. Este ca și cum o zi întreagă nu ai fi mâncat. Este clar că este foarte dificil și că omul nu va rezista mult în acest fel.

De la Convenția din Franța „Unul pentru toți și toți pentru unul”, prima zi, Lecția 1 din 9/05/2014

 

O casă curată și o inimă curată

Întrebare: De ce este obiceiul să se facă curățenie adevărată înainte de sărbătoarea de Pesah?

Răspuns: Gândurile și inima omului sunt numite casa lui. Casa este inima omului, ea trebuie să fie curățată de toate gândurile rele despre alți oameni. Asta se numește curățenia de Pesah.

Încearcă să te gândești la asta și să-ți imaginezi ce avem de făcut cu toate dorințele noastre referitoare la alți oameni, la societate, rude, vecini, soț și, în general, referitor la întreaga noastră viață. Cum putem să le corectăm sau măcar să le curățim de tot gunoiul?

Pesah înseamnă „trecere”, tranziție, pasaj de la starea egoistă de iubire numai pentru tine – la iubirea, fie și numai puțină, pentru aproape, pe care tu îl consideri a fi celălalt.

Întrebare: Și de ce e obiceiul să cureți tot cu înălbitor?

Răspuns: Din păcate nu există niciun alt agent de curățire care să te curețe înăuntru, în afară de Lumina Reformatoare. Dacă auzim, învățăm și vorbim despre corectarea pe care o avem de făcut în interiorul nostru, despre dorințele pe care trebuie să le curățăm, acest lucru, treptat, ne curăță.

Forța Luminii este singurul mijloc capabil să ne curețe. El funcționează însă numai în măsura în care dorim să ne corectăm. Iar pentru a dori asta, trebuie să citim despre ceea ce ne așteaptă după ce ne vom uni cu toții.

Atunci vom curăța toate nenorocirile și problemele și ne vom ridica la un nivel de dezvoltare în care nu este niciun fel de rău sau prejudiciu, ci numai bunătate fără margini.

În felul acesta simte un om care iese din Egipt. De aceea se numește această sărbătoare Pesah (tranziție), trecem Marea Roșie, traversând de la o natură la alta: de la natura primirii, la cea a dăruirii.

Acest lucru se aseamănă înlocuirii complete a unui program într-un computer. La fel, noi trebuie să înlocuim programul nostru interior cu unul care ne va schimba viziunea asupra lumii, paradigma întregii noastre vieți. Vom începe să privim lumea cu ochelari complet diferiți.

Acest lucru ne va permite să vedem cum conexiunea corectă dintre oameni ne aduce binele și, această revelare ne va schimba. Acesta este înțelesul ieșirii din Egipt.

Întrebare: Și unde suntem noi când ieșim din Egipt?

Răspuns: Ieșim într-o nouă relaționare, în unitate și dăruire. Unindu-ne și fiind împreună, suntem salvați de dușmanii noștri și ieșim din exil, la libertate.

Întrebare: Deci acum, inima mea e murdară fiindcă mă iubesc doar pe mine și am grijă numai de mine. Dar dacă o curăț și încep să mă îngrijesc de ceilalți, voi vedea în jurul meu o lume diferită?

Răspuns: Da, va fi o lume dincolo de granițele Egiptului. Va fi lumea pe care o vom vedea prin conexiunea noastră cu ceilalți, prin calitatea dăruirii sau prin ochelarii integrali. Prin acei ochelari începem să vedem rețeaua care ne conectează pe toți împreună.

Acea lume este numită Lumea Superioară (de Sus), fiindcă revelăm acea forță care ne influențează pe toți, rețeaua care ne controlează pe toți. Începem să ne înțelegem trecutul, prezentul și viitorul și, de fapt, ne ridicăm peste timp. Vom ști de asemenea și care va fi rezultatul tuturor acțiunilor noastre.

Întrebare: Cum ne afectează asta viața noastră de zi cu zi?

Răspuns: Omul știe ce se întâmplă cu el și ce i se va întâmpla dacă acționează într-un anume fel. Începe să vadă toate cauzele și consecințele și, acesta se numește deschiderea ochilor lui. De acum încolo el nu mai este în întuneric și incertitudine.

Întrebare: Și cum afectează asta relațiile dintre noi?

Răspuns: Aflăm propriile noastre intenții și intențiile altora astfel că, relațiile dintre noi devin absolut transparente, fără sentimente rele și neînțelegeri.

Din programul de radio 103FM Israel din 15/03/2015

Ca un mănunchi de trestii – Vorbind la plural, partea 6

CAPITOLUL 9 Vorbind la plural

DE CE TREBUIE SĂ FORMĂM O SOCIETATE CARE TRÂMBIȚEAZĂ COEZIUNEA?

În capitolul 1, am discutat despre conceptul de ”echivalenţă de formă”, spunând că, dacă eşti similar cu ceva, atunci poţi să percepi acel lucru, să te identifici cu el şi să-l revelezi. Putem înţelege acest concept mai uşor, dacă analizăm modul de funcţionare al unui radio. Un asemenea aparat poate recepţiona unde, doar atunci când generează unde identice cu cele primite. În mod asemănător şi noi detectăm lucrurile care în aparenţă, există în afara noastră – dar doar în concordanţă cu ceea ce am creat în interior. În acest fel Îl descoperim pe Creator, calitatea dăruirii, alcătuind în interiorul nostru această calitate, descoperind-o astfel şi în afara noastră.

Tocmai acest principiu, al ”echivalenţei de formă”, a fost acela care a făcut ca metoda lui Abraham să aibă succes. Grupul lui Abraham a creat această calitate între membrii săi, care au descoperit astfel pe Creator. Adică, trecând de la ”eu” la ”noi”, ei au descoperit ”unul”, pe Creator, singura realitate care există.

În lumea de astăzi, realizarea coeziunii sociale este de o importanţă crucială pentru supravieţuirea noastră. Am putea considera revelarea Creatorului ca fiind auxiliară, dacă El nu ar reprezenta calitatea dăruirii, o trăsătură fără de care nu am putea nicicând dobândi unitatea şi nici nu am putea repara ruptura globală care ameninţă să arunce lumea într-o confruntare globală. De aceea este vital să grăbim diseminarea metodei lui Abraham de dobândire a unităţii prin echivalenţa de formă.

Pentru a face asta, trebuie în primul rând, să abandonăm o credinţă înrădăcinată în societatea noastră – ideea că avem ”liberă alegere”. Ştiinţa ne arată că nu există aşa ceva, sau cel puţin, nu în sensul perceput de noi – că putem face tot ceea ce dorim, după propria noastră alegere. În ultimii ani, datele strânse au dovedit dependenţa noastră faţă de societatea în care trăim. Aceste studii arată că de societate depinde nu numai subzistenţa noastră, ci şi gândurile, aspiraţiile şi şansele noastre de succes în viaţă. De fapt, însăşi definiţia succesului este doar un capriciu al societăţii. În sfârşit, dar nu în ultimul rând, sănătatea noastră fizică este în mod semnificativ, afectată de către societate.

În 10 septembrie 2009, New York Times a publicat un articol intitulat, ”Prietenii tăi sunt aceia care te îngraşă?” de Clive Thompson.227 În articol, Thompson descrie un experiment fascinant desfăşurat în Framingham, Massachusetts. În experiment – publicat ulterior într-o carte extrem de apreciată, Conectaţi: Surprinzătoarea putere a reţelelor noastre sociale şi modul în care acestea ne definesc vieţile – Cum îţi influenţează prietenii prietenilor prietenilor tăi tot ceea ce simţi, gândeşti şi faci – au fost documentate şi înregistrate periodic vieţile a 15000 de oameni, pe parcursul a mai mult de cincizeci de ani. Analiza profesorilor Nicholas Christakis şi James Fowler, asupra acestor date, a condus la descoperirea uluitoare a faptului că ne influenţăm unii pe alţii, la toate nivelurile – fizic, emoţional şi mental – şi că ideile pot fi tot la fel de contagioase precum viruşii.

Christakis şi Fowler au descoperit că exista o reţea de relaţii între mai mult de 5000 de participanţi la studiu. Ei au mai aflat că oamenii erau afectaţi unii de ceilalţi, în cadrul acestei reţele. ”Analizând datele Framingham” a scris Thompson, ”Christakis şi Fowler spun că, pentru prima dată, au descoperit dovezi solide în sprijinul puternicii teorii din epidemiologie, conform căreia obiceiurile bune – cum ar fi renunţarea la fumat, sau a rămâne suplu, sau a fi fericit – trec de la un prieten la altul, aproape la fel ca şi viruşii extrem de contagioşi. Datele sugerează că participanţii experimentului Framingham, şi-au influenţat sănătatea unii altora, doar socializând. Acelaşi lucru era adevărat şi în cazul obiceiurilor proaste – grupuri de prieteni păreau că se ”infectează” unele pe altele cu obezitate, nefericire şi fumat. Se pare că a-ţi păstra sănătatea nu depinde doar de genele tale şi de dietă. Sănătatea este şi ea, în parte, un produs al apropierii de alţi oameni sănătoşi.”228

Încă şi mai surpinzătoare a fost descoperirea cercetătorilor că aceste infectări pot ”sări” peste conexiuni. Ei au descoperit că oamenii se pot influenţa unii pe alţii, chiar dacă nu se cunoşteau! Mai mult, Christakis şi Fowler au găsit dovezi că aceste efecte se manifestă chiar şi la trei niveluri distanţă (prietenul unui prieten al unui prieten). Cu cuvintele lui Thompson, ”Când un locuitor din Framingham devenea obez, prietenii lui, sau ai ei, puteau deveni la rândul lor obezi, cu o probabilitate de 57%. Ceea ce este uluitor…procesul pare că sare peste verigi. Un locuitor din Framingham era cu 20% mai predispus să devină obez, dacă un prieten al unui prieten devenea obez – chiar dacă prietenul de legătură nu se îngrăşa nici măcar un gram. Mai mult, riscul de obezitate creştea cu aproximativ 10%, dacă un prieten al unui prieten al unui prieten creştea în greutate.”229

Citându-l pe profesorul Christakis, Thompson a scris, ”Într-un anume sens, vom putea începe să explicăm emoţiile umane cum ar fi fericirea, în acelaşi mod în care studiem strechea unui taur. Nu-l întrebi pe taur, ”De ce alergi spre dreapta?” Răspunsul este acela că întreaga turmă goneşte spre stânga.”230

Există însă mai multă contagiune socială decât aceea produsă de supravegherea greutăţii sau de suferinţele inimii. Într-o prelegere din cadrul TED, prof. Christakis a explicat că vieţile noastre sociale şi prin urmare – judecând după paragraful anterior – o mare parte din vieţile noastre fizice, depind de calitatea şi forţa reţelelor noastre sociale, precum şi de ceea ce curge prin venele acelor reţele. Cu cuvintele sale, ”Formăm reţele sociale, pentru că beneficiile unei vieţi conectate întrec cu mult costurile acesteia. Dacă întotdeauna m-aş comporta violent faţă de tine … sau te-aş supăra … tu ai putea să tai legăturile cu mine şi reţeaua s-ar dezintegra. Aşa încât împrăştierea lucrurilor bune şi valoroase este absolut necesară în menţinerea şi hrănirea reţelelor sociale. În mod reciproc, reţelele sociale sunt necesare pentru dispersarea lucrurilor bune şi valoroase, cum ar fi dragostea şi bunătatea, fericirea şi altruismul şi ideile. …Consider că reţelele sociale sunt în mod fundamental legate de bunătate şi ceea ce cred este că lumea are nevoie în acest moment de tot mai multe conexiuni.”231

Noi nu suntem însă afectaţi doar de oamenii care ne înconjoară. Suntem afectaţi în mod semnificativ, de mass-media, de politica naţională dar şi internaţională, de economie. În Lumea instabilă: Cum ne schimbă vieţile globalizarea, renumitul sociolog Anthony Giddens exprimă succint, dar cu mare acurateţe, conectarea noastră, care ne umple de consternare: ”De bine de rău, suntem propulsaţi într-o ordine globală, pe care nimeni nu o înţelege pe deplin, dar care îşi face simţite efectele, asupra tuturor oamenilor”.232

În ultimii ani, lumea corporatistă a prins din zbor această noţiune, astfel încât internetul s-a umplut de cursuri şi traininguri care vor să profite de noul trend: contagiunea socială. În cartea sa, Homo Imitans: Arta infecţiei sociale: Schimbarea virală în acţiune, Dr. Leandro Herrero, psihiatru şi consultant în conducerea afacerilor, face un sumar abil al naturii umane, cu privire la influenţa mediului social asupra acesteia: ”Noi suntem nişte simple maşini de copiat, complexe, din punct de vedere intelectual, elegante din punct de vedere raţional şi extrem de instruite.”233 Şi, pentru a-şi completa ironia la adresa meritelor naturii umane, el scrie, ”Firele care alcătuiesc bogata tapiserie de comportamente ale lui Homo Sapiens, sunt formate din imitaţie şi influenţă.”234

Problema nu se găseşte însă în comportamentul nostru faţă de ceilalţi sau faţă de planeta noastră, deşi nu ne putem mândri nici cu modul în care ne purtăm cu Pământul Mamă şi nici între noi. De fapt, acest comportament este un simptom al unei schimbări mai adânci, o izbucnire de egoism la nivelul vorbitor al dorinţei, pentru care nimeni nu deţine soluţia.

Există însă mulţi oameni care au înţeles deja, că schimbarea trebuie să vină din interiorul nostru. Pascal Lamy, director general al OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului), a afirmat că, ”Adevărata provocare a zilelelor noastre, este de a ne schimba modul de gândire – nu doar sistemele, instituţiile sau politicile noastre. Avem nevoie de imaginaţie pentru a surprinde imensa oportunitate – şi provocare – a lumii interconectate pe care am creat-o. …Viitorul constă dintr-o globalizare şi mai accentuată, nu una redusă, din şi mai multă cooperare, interacţiune între oameni şi culturi şi o împărţire mai largă a resposabilităţilor şi câştigurilor. Astăzi avem nevoie de unitate în diversitatea noastră globală.”235

Lamy are într-adevăr dreptate, în multe privinţe. În anii recenţi, oamenii de ştiinţă din domeniul neurologiei au făcut senzaţie prin descoperirea, relativ nouă, a neuronilor-oglindă. Pe scurt, neuronii-oglindă sunt celule localizate într-o regiune cuprinsă între lobii prefrontal şi motor ai creierului şi sunt implicaţi în pregătirea şi executarea mişcărilor membrelor. În plus, conform unui articol publicat în Psihologia astăzi, ei mai joacă şi un rol vital în legăturile noastre sociale. ”În anul 2000, Vilayanur Ramachandran, carismaticul neurolog, a făcut o predicţie importantă: ”neuronii-oglindă vor avea aceeaşi importanţă pentru psihologie, precum ADN-ul pentru biologie”. …Ei au ajuns să reprezinte pentru mulţi, tot ceea ce ne face să fim oameni.

”În cartea sa din anul 2011, Creierul care spune poveşti, Ramachandran şi-a dus mai departe afirmaţiile. … el spune că neuronii-oglindă stau la baza empatiei, ne permit să-i imităm pe ceilalţi, că ei accelerează evoluţia creierului, că ei ajută la explicarea originii limbajului şi, cel mai impresionant fapt, că ei au determinat marele salt înainte din cultura umană, care a avut loc în urmă cu 60000 de ani. ”Am putea spune că neuronii-oglindă au jucat, în istoria timpurie a evoluţiei hominizilor, acelaşi rol cu cel jucat astăzi, de internet, Wikipedia şi bloguri”, conchide el.

”Ramachandran nu este singur. Scriind pentru The Times (londonez) în anul 2009, despre interesul nostru vizavi de vieţile celebrităţilor, eminentul filozof, A.C. Grayling, a pus totul pe seama acestor neuroni-oglindă. ”Avem o mare înzestrare pentru empatie”, a scris el. ”Aceasta este o caracteristică biologică evoluată, demonstrată de funcţia ”neuronilor-oglindă”. În acelaşi ziar, Eva Simpson a comentat faptul că un număr mare de oameni au fost mişcaţi de izbucnirea în lacrimi a campionului de tenis Andy Murray. …”Dam vina pe neuronii-oglindă, celule ale creierului care ne fac să reacţionăm în acelaşi mod în care o face şi persoana pe care o privim”. Într-un articol din New York Times, din 2007, dedicat eroismului unui om care a salvat un altul, apar din nou aceste celule: ”oamenii au neuroni-oglindă, care îi fac să simtă tot ceea ce simte un alt om”, scrie Cara Buckley.”236

În conformitate cu Jarrett, s-ar părea că ”neuronii-oglindă joacă un rol cauzal (sublinierea apare în textul original) în ajutarea înţelegerii scopurilor din spatele acţiunilor altor oameni. Transpunând acţiunile altora, în planul mecanismelor din propriul creier, aşa cum procedează raţionamentul, aceste celule ne pun la dispoziţie o simulare instantanee a intenţiilor acelor oameni – aceasta constituind baza, extrem de eficientă, pentru empatie.”237

Deşi există şi câţiva dizidenţi ai teoriilor create în jurul neuronilor-oglindă, este evident că porţiuni mari ale creierului nostru sunt dedicate în mod explict, comunicării dintre noi. În acest fel, ne conectăm fizic unii cu alţii, fără să avem vreun contact fizic, ci doar văzându-ne. Într-un anume sens, aceste celule validează cuvintele lui Christakis şi Fowler, ”Marele proiect al secolului douăzeci şi unu – să înţelegem cum se face că umanitatea este mai mare decât suma indivizilor săi – abia începe. Ca un copil care se deşteaptă, superorganismul uman devine conştient de sine şi acest fapt ne va ajuta, cu siguranţă, să ne atingem scopurile noastre.”238

 

Ca un mănunchi de trestii – Vorbind la plural, partea 5

CAPITOLUL 9

Vorbind la plural

MOŞTENIREA LUPTĂTORULUI

LĂSATĂ URMAŞILOR SĂI

Astăzi, un număr destul de mare de oameni înţeleg că singura cale de a împiedica o catastrofă globală, este aceea de a ne uni. Ea poate fi numită şi altfel, ”colaborare”, ”coordonare” sau ”respect”, dar indiferent de termen, este corect să spunem că deja înţelegem că suntem interdependenţi şi interconectaţi. Realitatea aceasta a dat naştere unei situaţii în care suntem de facto, uniţi în toate sistemele noastre globale. Cu toate acestea, în aceeaşi măsură în care suntem conectaţi, suntem atât alienaţi din punct de vedere emoţional, dar şi iritaţi de întreaga situaţie.

O cale de rezolvare a acestui contrast este aceea de a încerca să ne ”de-globalizăm”. Deşi nu există nici o îndoială, că distrugerea lanţului producător din ţările în curs de dezvoltare şi mutarea producţiei înapoi, în ţările consumatoare, va provoca presiuni economice şi financiare masive, unii vor afirma că merită preţul. Poate, dar chiar dacă merită, sau nu, nimeni nu neagă faptul că izolaţionismul va fi extrem de costisitor. Mai mult, în ochii unora, această noţiune este complet nerealistă. Economistul Mark Vitner, de exemplu, a descris încercarea de a desface interconectivitatea globală ca fiind ”o încercare de a separa ouăle bătute. Pur şi simplu, nu se poate realiza cu uşurinţă”.226

Opinia opusă de-globalizării este aceea de a adopta globalizarea, de a o extinde, coordona, perfecţiona şi, în paralel, a învăţa să ne înţelegem unii cu alţii, astfel încât toată lumea să se bucure de prosperitate. Pentru a realiza acest ţel este nevoie de aplicarea metodei prin care ne schimbăm tiparul gândirii noastre, de la mine (concentrarea pe mine), la noi şi la unul (concentrarea pe ansamblul societăţii ca întreg).

Astăzi, la aproape 4000 de ani de la plecarea lui Abraham din Babilon, lumea este pregătită să asculte. Am suferit destul cu toţii, am devenit mult prea inteligenţi pentru a mai crede că putem reuşi singuri, că putem să-i arătăm Mamei Natură, sau lui Dumnezeu, că nu avem nevoie de ea, pentru că suntem mai puternici şi mai înţelepţi.

Curăţenia zilnică din inimă

Întrebare: De ce este aşa important să sărbătorim Paştele şi să îi respectăm condiţiile?

Răspuns: Această sărbătoare evreiască nu are loc pentru comemorarea unei anumite zile din istorie. Ar trebui să simţi în fiecare zi că ieşi din nou din Egipt.

Ieşirea din exil nu este un eveniment antic care nu se va mai repeta. În fiecare zi trebuie să te ridici deasupra egoismului şi să te uneşti cu ceilalţi prin legături de bunătate.

Ce sărbătorim de Paşte este faptul că avem această oportunitate. Nicio naţiune în afară de Israel nu are oportunitate de a se ridica deasupra egoismului, să se unească şi să înceapă să simtă cu adevărat cum este să te ridici deasupra naturii noastre.

Întrebare: Deci sărbătorile sunt amintirea unor lucruri?

Răspuns: Sărbătorile sunt un program prin care noi trebuie să lucrăm zi de zi. Totul depinde de nivelul pe care se află persoana respectivă. Înaintăm întotdeauna prin stări interioare speciale, numite Paşte, Sukot, Şavuot, Tu BiŞvat, 9 Av, etc.

Întrebare: De ce există o tradiţie, din generaţie în generaţie, să ţinem masa festivă de Paşte, atunci când taţii le spun copiilor despre sclavia din Egipt?

Răspuns: Pentru că trebuie să învăţăm şi să îi învăţăm pe alţii despre ordinea ieşirii din Egipt, sau ordinea în care ne ridicăm deasupra egoismului nostru şi să ne unim cu alţii, eventual obţinerea garanţiei reciproce şi unitatea deasupra Muntelui Sinai (muntele urii reciproce). Tatăl trebuie să îşi înveţe copilul calea corectă de unire cu alţii.

Atât tatăl şi fiul (starea mea de ieri şi starea mea de azi) sunt înăuntrul meu în fiecare zi. Totul are loc înăuntrul unei persoane şi înăuntrul naţiunii.

Întrebare: Ce i-aţi spune unei persoane moderne, care nu vede nimic altceva în această lume decât pe el însuşi si telefonul său mobil? Cum i-aţi povesti despre conexiunea dintre oameni, despre diferitele tipuri de relaţii? Ce tip de viaţă nouă i-aţi promite?
Răspuns: Între oameni este o armonie universală, o conexiune, care este similară cu o echipă de fotbal coordonată perfect, sau chiar cu mafia, care este legată prin legături foarte unite. Această conexiune îi permite întotdeauna unei persoane să se simtă sigură, încrezătoare, fericită, îi dă un sentiment bun al unităţii şi incluziunii reciproce în dorinţele celorlalţi. Poate atinge unitatea într-o aşa de mare măsură încât din ea, va ştii tot ceea ce ştiu alţii.

Pentru că suntem în interiorul unui singur sistem, înţelegerea şi senzaţiile întregii lumi pot curge între noi, fără limite. Oamenii de ştiinţă au arătat că creierul nostru este un modec care ne conectează la un depozit comun de informaţii, care este în aer.

Întrebare: De ce copiii noştri nu sunt fericiţi astăzi?

Răspuns: Pentru că au ajung la un nivel de egoism care nu mai poate fi împlinit. În trecut, dacă o familie avea o familie în care să trăiască, acest lucru era suficient pentru ei să fie fericiţi. Dar astăzi, fiecare om are nevoie de un apartament separat şi o maşină cu care să se deplaseze el singur. Ne izolăm tot timpul şi fiecare om este închis în el însuşi.

Nimeni nu se simte fericit, iar motivul este izolarea noastră. Fericirea poate fi simţită atunci când simţi câtă energie, putere şi căldură curege înăuntrul conexiunii cu altcineva.

Solitudinea este sclavia din Egipt şi merită să ieşi afară din ea.

Nu doar un robinet

Întrebare: Cum trebuie să se reactiveze cineva din starea de cădere?

Răspuns: Acolo sus este un rezervor cu Lumină din care se extind două conducte cu robinete şi se conectează la suflet. Creatorul deschide robinetul la o conductă şi începe să transmită Lumină în suflet. Aşa începe cineva să trăiască, obţine menirea vieţii, munceşte şi totul este bine.

 

Deodată, Creatorul închide robinetul şi omul se simte fără putere, fără nicio vitalitate. Totul este fără culoare, fără gust şi în gri. Unde este culoarea vieţii? Unde este gustul? Lumea se întuncecă şi adoarme.

Creatorul face asta pentru ca omul să deschidă singur robinetul şi să înceapă să se umple. Asta pentru că în acest fel, acesta va deveni similar cu Creatoul. Va obţine mintea şi inima, înţelegerea managementului superior şi a providenţei. Acesta nu este doar un robinet. Mai degrabă este un sistem de conducere al întregii lumi, a realităţii.

Prin echivalenţă de formă, el obţine corecţia şi se transformă în om (Adam). Astfel, Creatorul închide câteodată robinetul şi alteori îl deschide, de fiecare dată într-o manieră diferită şi, conform cu asta, o persoană trebuie să deschidă sau să închidă robinetul său, până obţine echivalenţa cu Creatorul în toate caracteristicile Lui.

Din partea a patra a lecţiei zilnice de Cabala din 21.052014, Scrierile lui Baal HaSulam

Liderii revoluţiilor viitoare

De fiecare dată când societatea, specia umană, vrea să asceadă la un nou nivel şi să îşi îmbunătăţească situaţia, au loc schimbări semnificative prin revoluţii – în lumea întreagă, în structura socială, în structura politică.

Fiecare revoluţie ne duce către etapa următoare, iar atunci când şi această etapă se dovedeşte insuficientă, o nouă revoluţie ne face să avansăm cu încă un pas.

Aşa a avut loc dezvoltarea noatră – prin revoulţii, prin nivele de reînnoire.

Astăzi, suntem în faţa următoarei şi inevitabilei revoluţii, care va avea loc în cel mai intern domeniu al vieţii noastre, în relaţiile dintre noi.

În noua eră, acestea se vor schimba în mod drastic şi, în loc să fim străini şi îndepărtaţi unul de altul, vom simţii apropiere şi conexiune reciprocă şi vom începe să trăim conform cu principiul reciprocităţii şi sprijinului reciproc, ca fraţii vitregi într-o familie coezivă. Această revoluţie în relaţiile dintre noi, va influenţa foarte mult situaţia prezentă.

Haideţi să ne concentrăm la caracteristică unică care este prezentă în toate revoluţii, atât în cele care au fost cât şi în cele care vor fi: întotdeauna, la începutul procesului, există nişte oameni unici, care îi motivează şi îi atrag pe ceilalţi să îi urmeze.

Liderii revoluţionari, atunci şi acum

Nu există nicio revoluţie fără revoluţionari care îndrăznesc să spună lucruri cu voce tare, lucruri pe care ceilalţi doar le gândesc, dar nu sunt destul de curajoşi să le spună. O persoană ca această face adevărata difereanţă.

Dacă îi luăm în considerare pe revoulţionarii secolului 20, ca Lenin, Che Guevara, Martin Luther King sau Nelson Mandela, putem să discernem caracteristicile care îi unesc pe toţi. Au început activitatea în tinereţe; au simţit oamenii şi suferinţa lor. Au suferit acte injuste împreună cu ei; au „fiert” pe acest foc; s-au maturizat şi, gradual, şi-au format o nouă agendă, ideologia revoulţionară.

Ca rezultat, aşa cum învăţăm din istorie, au reuşit cu adevărat să facă mari schimbări în societate şi în lume.

Întrebare: Să îi comparăm pe liderii revoluţionari ai secolului 20 cu liderii revoluţiei care se apropie. Există vreo diferenţă între ei? Sau aşteptăm să apară acelaşi tip de lideri, să ridice steagul şi să tragă umanitatea după ei?

Răspuns: Mai întâi, cuvântul „revoluţie” poate fi înţeles în diferite moduri şi nu întotdeauna în mod corect.

Ştim că, în general, o persoană este o dorinţă de a primi plăcere, trăieşte să îşi împlinească dorinţele. Cu acest scop schimbă forma relaţiilor sociale şi trece de la un model la altul: de la familie la sat, de la sat la oraş, de la oraş la naţiune, la relaţii internaţionale. Toate aceaste împlinesc nevoia umană, dorinţa de a se simţi bine şi a primi plăcere.

Aşa conduce un ego sănătos lumea, aşa ne dezvoltăm de la o generaţie la alta şi, din când în când, trebuie să schimbăm ceva. Iar schimbările care sunt produse de dezvoltarea ego-ului nu pot să apară continu, în fiecare moment, mai ales în lumina faptului că noi nici măcar nu suntem conştienţi de viteza acestor procese.  Numai în actuala generaţie, ritmul schimbărilor esenţiale este în mod clar accelerat, cele din trecut având loc odată la câteva sute de ani. Conform cu asta, chiar şi revoluţiile care derivă din necesitatea adaptării relaţiilor sociale la dezvoltările noastre interioare au loc numai câteodată.

În plus, este necesar să înţelegem faptul că revoluţiile trecutului nu sunt atât de puternice şi extreme. În final, următoarea etapă se naşte din cea anterioară, chiar dacă asta s-a întâmplat prin lupte, conflicte, discuţii furtunoase care, obligatoriu, au fost la baza tranziţieei de la sclavie la o relativă libertate, de la feudalism la capitalism.

Asta a produs mari schimbări, nu numai în relaţiile dintre oameni, ci şi în relaţiile dintre puterea înaltă (religia) şi industria şi economia. De fapt, revoluţia industrială a schimbat relaţiile dintre noi şi acest lucru va duce în mod inevitabil la inovări sociale ulterioare.

De înţeles, există întotdeauna oameni care şi-au exprimat aspiraţia comună. În plus, diferite sectoare ale societăţii se relaţionează diferit la schimbări. La acest proces contribuie mulţi factori şi multe circumstanţe. Totuşi, în general, dezvoltarea este o condiţie pentru ca societatea să ajungă la o acomodarea cu condiţiile globale, cu natura.

În trecut, avansam datorită faptului că natura ne facea să progresăm. Ne-a format şi a produs reacţii şi schimbări interne. Urmând aceste reacţii, noi trebuia să schimbăm ceva.

În general, este intersant faptul că cu cât ne apropiem pe scala timpului, schimbările care au avut loc devenit din ce în ce mai incisive şi au cerut mai multă înţelegere şi participare a oamenilor.

De exemplu, în trecut, tranziţia de la era preistorică la sclavie nu s-a produs prin război sau revoluţii pentru că inovarea era favorabilă atât stăpânilor cât şi sclavilor.

Apoi această transformare a devenit un proces social şi a dus la crearea unui regim nou, cu legi particulare şi un sistem de forţă.

Dar asta nu a fost un rezultat al unei analize conştiente şi a unor concluzii rezultate din aceasta; a fost pur şi simplul viaţa însăşi şi o ascensiune către următorul nivel. Condiţiile care au fost create în comerţ şi industrie au cerut ca sclavii care erau interesaţi în munca lor să fie eliberaţi din starea de lipsă totală de drepturi, pentru că asta ducea la un câştig şi mai mare de pe urma lor.

Aşadar, de-a lungul timpului sclavii au devenit muncitori subordonaţi şefului, iar după acea au devenit complet liberi. Într-un fel sau altul, în acest proces totul depinde de dorinţa de plăcere, măsura beneficiului pe care îl pot obţine de la cineva, şi el de la mine.

Şi astfel, natura trezeşte anumite schimbări în noi în timpul dezvoltării noastre interioare şi asta ne cere constant să digerăm, înţelegem şi să simţim aceste schimbări, să fim în acord cu procesul general, cu schimbările din el, cu adaptările şi absorbţia în societatea umană.

Contribuţia noastră, participarea noastră, se găseşte în special în noi. Trebui să ne ţinem agăţaţi de linia de mijloc: chiar dacă natura ne constrânge să ne schimbăm, în ciuda acestui lucru, cu toţi trebuie să facem schimbări în noi înşine.

În acest fel este integrată evoluţia şi revoluţia. Umanitatea trece printr-un proces interioar al dezvoltării şi împreună cu acest proces social are loc şi iniţierea inovărilor în relaţiile sociale.

Întrebare: Unde este aici locul liderului, revoluţionarului, care va merge mai departe şi îi va trage pe ceilalţi după el?

Răspuns: Se urmează aceaşi linie: liderul adună în jurul lui un grup de prieteni şi alţi oameni din cercuri mai externe, până când ajunge la mase, pasiv, dar implicat în procesul schimbărilor.

Întrebare: În ce fel stă revoluţionarul în mediul general, pasiv?
Răspuns: Este abilitatea lui să îi aprindă pe ceilalţi. De fapt, nevoia, dorinţa de schimbare pentru bine există şi în ei, iar el trebuie să îi „cumpere” cu promisiuni. Împreună cu asta, revoluţionarul este în general mai dezvoltat, înţelege şi simte mai mult, deci el vede lumea într-o lumină puţin diferită. Iar în plus, ştie cum să se adreseze oamenilor şi în ce formă să le furnizeze necesitatea revoluţiei, înţelesul ei, nevoia de schimbare în structura sociala. Dacă are succes, dacă acţionează la momentul potrivit şi în circumstanţele potrivite, îşi realizează scopul.

Revoluţionarii au fost întotdeauna oameni educaţi; au înţeles ce se întâmplă, au ştiut cum să citească întreaga imagine şi, de asemenea, au avut o carismă specială. În plus, au avut alături ajutoare, care erau gata să ridice masele. În acest fel au dus la dezvoltare.

Pe de altă parte, cuvântul „revoluţie” nu este întodeauna potrivit. Liderii au fost întotdeauna inteligenţi şi educaţi, din clasa de mijloc sau cea superioară, nu „oameni obişnuiţi” şi, în acelaşi timp, au fost în stare să se conecteze cu masele şi să le conducă spre transformare. Acest fenomen nu s-a închis niciodată la nivelul de elită, ci de acolo s-a răspândit spre publicul larg.

Revoluţia în faţa căreia ne aflăm acum este excepţională. Va fi unică.

În principiu, procesul este acelaşi proces. Natura lucrează asupra noastră şi ne împinge să ne schimbăm. Dar de data asta, schimbările sunt produse nu datorită faptului că dorinţa s-a schimbat deja şi numai mediul nu a fost încă organizat într-un mod potrivit, aşa cum a fost cazul în tranziţia de la o formaţiune la alta în erele trecute. Nu, astăzi trebuie să ne schimbăm numai noi. Înainte ca revoluţia să schimbe faţa societăţii noastre, este necesar să schimbăm omul. Iar asta cere o muncă avansată, baza fără de care nimic nu va avea succes.

Deci trebuie să ieşim către oameni şi să îi învăţăm să construiască relaţii noi, legi noi, conform cărora vom trăi. Natura ne împinge în mod specific către asta; asta este inserat în noi. Mai întâi este nevoie de o „educaţie” revoluţionară, trebuie să facem totul pentru a ieşi şi a educa oamenii.

Conform cu semnele care apar, este ceva ce au vrut să facă bolşevicii în Rusia, cu Lenin în frunte. Şi ei au diseminat materiale printate, au comunicat cu masele în fabrici şi la fiecare colţ şi-au explicat mesajul. Şi cu toate că nu a fost o schimbare în om şi societate, ei au şocat publicul şi au explicat ce trebuie făcut.

Pe parcurs s-au adaptat oamenilor şi au apelat cu adevărat la săraci, la oameni din popor, care erau foarte îndepărtaţi de revoluţia industirală pe care naţiunea trebuia să o dezvolte şi să nu mai fie o anexă agrară a Europei.

Întrebare: Şi deci revoluţia care vine va fi o revoluţie în educaţia şi va necesita publicitatea avansată în toate straturile societăţii. Numai după asta va fi pregătită baza pentru etapa decisivă, schimbarea omului. În acest caz, ce cararcteristici trebuie să fie tipice liderilor revoluţiei care urmează?

Răspuns: În primul rând vor fi ghizi, o „armată” de ghizi. Ei trebuie să fe întoarcă către oameni, în special prin reţelele virtuale, prin Internet, pentru că acoperă întreaga lume şi aşa este posibil să se ajungă la toată lumea, fără să fie necesare materiale printate.

În general, adevarata revoluţie nu are loc în capitale. Este o situaţie diferită: revoluţia penetrează interior, iar în prima etapa, are loc mai întâi în om.

Întrebare: Ce este revoluţia internă?

Răspuns: Ca în fiecare revoluţie, omul trebuie să ajungă la disperare în situaţia prezentă. Dar, în acelaşi timp, trebuie să înţeleagă motivul situaţiei: nu depinde de elitele prădătoare care au grijă numai de ele, nici de guvern, care practic nu face nimic. Aici, întreaga problemă este natura umană.

Nimeni nu este vinovat şi nu intenţionăm să incendiem, distrugem sau să răsturnăm pe nimeni; de fapt, următorul funcţionar va fi la fel, dacă nu mai prost. Nu, vedem că inamicul este natura noastră. Este prădătorul care stă în noi, ego-ul, care are grijă doar de el. În mine şi în fiecare dintre noi se află un animal sălbatic care se gândeşte numai la el însuşi. Se uită la lume şi face calcule: „Cum pot avea plăcere? Cum pot să îi folosesc pe toţi pentru binele meu? Cum pot să îi umilesc pe ceilalţi? De fapt, şi asta este o plăcere…”

Aşadar, mai întâi omul trebuie să treacă printr-o revoluţie care este necesară pentru construirea unui sistem pentru corectarea noastră internă. Ne va arăta ce este această „bestie”, natura noastră, înclinaţia rea, egoul, care distruge orice iniţiativă şi nu face posibil să trăim în el şi să ne relaxăm. Din contra, ne domină tot timpul şi chiar iese afara din proprie iniţiativă; în ciuda a tot, este încă la conducere. Atâta timp cât vreau să ies din autoritatea lui, să îl domin, în final, voi descoperi aceaşi faţă de bestie care mă conduce, totuşi în altă haină. Pur şi simplu nu am altă natură decât egoul.

Acest proces se numeşte „recunoaşterea răului”. Învăţ să recunosc bestia din mine şi să văd cât de nebună este, controlul său total şi cum nu lasă nimic pentru mine.

Numai un singur lucru mă poate salva – dacă mă conectez cu alţii. Atunci voi găsi un punct de conexiune între noi şi voi acţiona de acolo. Apoi vom putea strânge conexiunea dintre noi din ce în ce mai mult, să dominăm bestia din noi, înclinaţia rea, să o aruncăm afară şi să ne distanţăm de ea. Este singura cale.

Munca în această direcţie este educaţia integrală, sau înţelepciunea conexiunii. Numele nu este important. Ce este important este cum realizăm prima etapă a revoluţiei.

Înseamnă că următorul revoluţionar este un lider, un învăţător, un ghid. Nu stă împotriva nimănui; nu incită o parte a poporului contra altei părţi, o naţiune contra alteia. Bolşevicii au avut în mod special nevoie de un război, cu ajutorul căruia au putut să domine elitele care erau slăbite. Aici însă nu are loc nimic din toate acestea, pentru că stăm în faţa omului. Şi nu contează dacă munceşte pământul sau este un rege; nu asta este important. De fapt, cu toţii, de la cel mai mic la cel mai mare, avem singură boală, cu toţi suntem dominaţi de înclinaţia rea şi ei îi suntem cu toţi servitori.

Deci toţi trebuie să trecem prin schimbări în timpul studiului şi să fim conştienţi de ceea ce se întâmplă, să înţelegem modul de dezvoltare al speciei umane, nivelul prezent şi următorul nivel spre care trebuie să ne îndreptăm. Cel care este înţelept, vede, a obţinut deja inteligenţa şi senzaţia. Iar conform cu schimbările interioare, va începe să facă schimbări în societate.

Nu este o revoltă, nu este teroare, trebuie să vină din interior conform cu nivelul de dezvoltare, conform cu înţelegerea şi conştientizarea, conform cu adâncimea dorinţei umane. Şi astfel, va lucra numai metoda publicităţii, explicării şi educării, atunci când puterea societăţii va schimba omul. Numai în acest fel este posibili să avansăm. Iar imaginea următorului revoluţionar este creată din asta.

Întrebare: Adică, este un ghid, un învăţător, iar rolul său este de a aduce omul şi întreaga societate, pe toată lumea, toate sectoarele, la recunoaşterea naturii umane care ne aduce necazuri şi ne distruge viaţa. Nu pare să fie posibil să construim relaţii bune cu alţii. Există o ură internă care se ascunde în noi. Înseamnă că un om sau un grup de persoane care se ridică în vârful următoarea revoluţii sunt educatorii a căror metodă este complet opusă faţă de abordarea agresivă, a conflictelor şi confruntărilor?

Răspuns: Adevărat. Violenţa nu are loc aici, pentru că întreaga revoluţie este bazată în mod special pe egalitate. Luăm puterea pentru schimbare din unitate, iar adevărata unitate este posibilă numai printre egali.

Ghidul este mare, înţelege, puternic, este adevărat. Dar în realaţia cu alţii este în mod specific mai inferior decât toţi: îi sprijină, îi învaţă şi îi serveşte. Nu există loc aici pentru o nouă elită.

Apoi, emisarii săi încep să apară, oameni care sunt gata să muncească. Iar după asta, în timp ce oamenii trec prin schimbări, vine rândul organizatorilor, aranjând o nouă societate care este adaptată schimbărilor interioare prin care au trecut oamenii.

Înseamnă că revoluţia are loc în om, iar conform cu asta ea defineşte o nouă imagine a societăţii.

Din emisiunea de pe Kab Tv „O viaţă nouă” din 03.04.2014

Un pod intre doua infinitati

Rabinul Kalonymus Kalman Halevi Epstein, Maor vaShemesh (Lumina si Soarele): Scrierile implica faptul ca scopul creatiei era ca niciun fel de act de daruire sa nu coboare, cu exceptia cazului in care are loc interventia de jos si inaltarea Omului, pe care il trezeste adunarea din Israel, si, inaltandu-l pe Om, toate lumile se inalta astfel si adauga dorintei de a se intoarce la radacina lor.

Aceasta este adevarata incantare pentru Creator, faptul ca Israel se purifica din adancurile existentei corporale, si tanjeste sa adere la Facatorul lor.

Exista Lumina Ein Sof (Ininitul) si vasul Ein Sof. Vasul Ein Sof este intreaga umanitate, si exista o conducta intre ele, cu o supapa sau un robinet, ceea ce noi suntem. Cu cat ne unim mai puternic, cu atat deschidem acel robinet, cu atat e mai mare fluxul Abundentei Superioare care ajunge in vasul Ein Sof, toata umanitatea, prin noi.

Astfel, totul depinde de adunarea din Israel, de conexiunea oamenilor in care s-au trezit Reshimot (reminescente) care ii obliga sa tanjeasca la Creator, ceea ce inseamna sa caute o conexiune speciala cu El. Pe de alta parte, ei pot fi uniti cu intregul mare vas al umanitatii.

Trebuie sa determinam o conexiune reciproca cu nivelul superior si cu nivel inferior, in scopul de a le conecta prin noi. Cu cat ne vom uni in acest lucru, cu atat vom obtine calitatea de daruire.

Mai intai, acest lucru ni se descrie ca si cum exista Lumina Superioara deasupra, si un vas mare jos, iar noi suntem in mijloc ca o conducta ce transmite Lumina. Cand noi ne unim, deschidem conducta, iar Lumina si abundenta curg prin noi pana la vasul de jos, il corecteaza, uneste si umple.

Dar, doar acum noi credem in aceasta forma schematica. Mai tarziu, vom vedea ca e putin cam diferit, ca Creatorul se afla deja in marele vas al umanitatii, si astfel, noi intram in acest vas pentru a il intalni pe Creator.

Prin conexiunea dintre noi, Ii permitem Lui sa fie dezvaluit fiintelor create, dar El este deja in ele. Toata aceasta munca va capata o noua forma. Noi incepem sa simtim ca Creatorul si creatia sunt uniti intr-un  intreg, si doar noi suntem in afara acestei conexiuni si uniri. Aceasta este a doua faza a muncii, si este si o a treia faza.

Intre timp, trebuie sa ne imaginam aceasta munca in acest fel, ca si cum noi suntem o conducta cu un robinet, si, conform conexiunii noastre, noi suntem recompensati cu transmiterea Luminii Inconjuratoare celui inconjurat, ceea ce inseamna de la Lumina Ein Sof la vasul EinSof.

Din a doua parte a Lectiei zilnice de Cabala, 25/5/14, Discutia despre importanta unirii.