Daily Archives: 16 martie 2015

O deficienţă care merită eforturile noastre

Trebuie să ne străduim şi să facem tot ce putem pentru a avansa către scopul creaţiei. De fapt, acest drum este mult mai mult decât dezvoltarea noastră naturală.

O nucă tare

Natura ne împinge înainte şi ne dezvoltă diferite dorinţe şi deficienţe, iar noi, desigur, vânăm şi căutăm ceea ce ne lipseşte. Ceea ce ne lipseşte este plăcerea pe care o asociem cu mâncarea, sexul, familia, banii, onoarea şi cunoaştere.

Este la fel cum au grijă şi maimuţele de nevoile lor şi de listă lor de nevoi, similar cu noi. De fapt, avem un stil de viaţă comun: ne stabilim aceeaşi ierarhie socială în societatea umană; iubim puterea şi în plus la asta iubim banii. Natura ne obligă să facem asta şi în acest fel avansăm.

Dar nu am avansat în nicio manieră semnificativă în acest mod naturală şi nu am schimbat societatea umană în nicio manieră folositoare în ultimii cinci – cincezi de mii de ani.

Dacă vorbim de scopul creaţiei, totuşi, acesta constă în a deveni similari şi egali Creatorului, aderarea la El. Creatorul este forţa care este opusă naturii noastre. Avem o mică înclinaţie către aceasta, strânsă bine în multe varietăţi de „haine”, acoperită de o coajă, la fel ca o nucă.

Pentru a atinge scopul creaţiei, trebuie să ne echipăm cu o nouă deficienţă care nu este furnizată de natura noastră. Deficienţa, tânjirea după scopul creaţiei, nu va creşte în noi de la sine; avem nevoie să o dezvoltăm înăuntrul nostru prin propriile eforturi, desigur însă cu ajutorul mijloacelor care ne sunt date: o societate, o metodă (Tora) şi un învăţător.

Ieşirea din junglă

Adevărul este că astăzi, lucrurile se schimbă pentru că suntem în faţa unor lovituri globale care ameninţă toată umanitatea. Aceste lovituri ne-au forţat să ne gândim la nouă societate, care nu este aranjată conform unei ierarhii sau clase sociale care să îi ridice întotdeauna pe cei bogaţi şi mai puternici.

Lucrurile sunt aranjate similar în lumea animală. Vorbind la modul general, aceasta este structura naturală a unui grup, a unei naţiunii, a societăţii, a umanităţii: cel mai mare babuin se bate cu pumnii în piept şi cere supunere şi obidienţă de la ceilalţi. Suntem la fel: trăim într-o junglă generală, împărţită în cete.

Dar noua natură, scopul creaţiei, cere o nouă organizare şi reformarea noastră: cere ca noi să devenim un cerc, conectat, o singură societate. Cere noi valori care să nu fie bazate nici măcar pe dorinţele de cunoaştere, care şi ele dau puţină forţă, ci să fie bazate pe iubire şi dăruire, pe grijă reciprocă generală.

Cere ca lumea să nu mai caute să domine. În contrast cu vechea paradigmă, cu cât omul iese mai mult din el însuşi către ceilalţi, cu atât devine mai adaptat la adevăratul scop al evoluţiei noastre.

Este timpul să ne echipăm cu o nouă deficienţă care devine un cerc, conexiunea în afara mea unde nu am niciun interes personal.

Naşterea omului

Dar pentru ca eu să înfloresc, trebuie să se revelez ceva numit Adam (om); am nevoie de un mediu nou, cu exemple corecte ale noilor valori. De unde pot obţine nevoia pentru asta? Natura nu m-a echipat cu aşa ceva, pentru că altfel aş rămâne un babuin.

Totuşi, o fiinţă umană nu este numai o structură socială diferită şi nu numai egalitate cu alţii. Nu, este o atitudine, o înclinaţie; relaţiile lui, conexiunea reciprocă, trebuie să fie ceva conştient din partea mea pentru a vrea dăruirea pentru că este o valoarea specială. Mai mult, nu am nicio înclinaţie pentru ea, nicio putere care să mă trezească şi să mă oblige să o vreau.

Aici trebuie să ne echipăm cumva cu o dorinţă, cu o nouă direcţie, pentru care nu avem nicio dorinţă. Pentru a face asta, există forţa superioară, natura, planul creaţiei care a pregătit un ajutor pentru mine într-o manieră opusă, pentru ca în procesul recunoaşterii răului să fiu totuşi capabil să înţeleg cine şi ce sunt. Şi gradual, prin faze chiar dificile, datorită cauzei şi efectului, voi înţelege ce deficienţă trebuie să îmi dezvolt înăuntrul meu pentru a continua avansarea deasupra ei.

Când înţeleg problema cu care mă confrunt în construirea fiinţei umane din starea de babuin, privesc această nouă deficienţă ca fiind un lucru foarte valoros. Dacă este revelată în mine, măcar într-o anumită măsură, sunt foarte bucuros pentru că aşa se naşte o fiinţă umană care este pregătită să se ridice deasupra creaţiei.

Zilele cu roşu din calendar

La acelaşi lucru se referă toate sărbătorile evreieşti şi zilele cu roşu din calendar. Rosh HashanaYom KippurSukkotSimchat TorahTu BishvatPurimPesachLag Ba’omer,Shavuot, şi ziua a 9 Av, sunt toate stări de-a lungul drumului în care este revelată o nouă deficienţă, revelaţia unui nou rău care ne permite să îl folosim corect, intenţionat şi conştient.

Se descoperă în noi astfel pentru ca să fim liberi în avansarea noastră către scop, într-o manieră conştientă, ca fiinţe umane şi nu ca babuinii pe care natura îi împinge înainte numai prin forţa egoului. Descoperim anumite forţe şi echilibrul dintre ele.

Principalul lucru pe care îl învăţăm din aceste sărbători este care sunt deficienţele speciale pe care trebuie să le descoperim pentru a urca pe fiecare nivel pe care îl reprezintă o anumită sărbătoare. Este nevoie de o deficienţă care este îndreptată spre atingerea scopului.

Deficienţa provine de la nivelul uman, care este în afara noastră. Dacă ne uităm în mod corect la problemele care apar, vom discerne ajutorul împotriva forţei creative din ele.

Din prima parte a Lecţiei zlinice de Cabala 3/02/15Scrierile lui Rabash

Calitățile Marelui Preot – Partea 4

5. Vârsta

„Este un câștig când Marele Preot are demnitate și experiență. Însă amândouă aceste calități vin cu maturitatea”. („Să fie acolo Lumină”, „Leviticul”, „Emor”)

Ca rezultat al unor niveluri multiple, omul trece prin sine însuși, el dobândește experiența uriașă a urcărilor spirituale. Această experiență definește maturitatea omului.

„Practic, Judecata Superioară alege Primul Preot, indiferent de vârsta lui, cu condiția ca el să aibă calitățile pertinente necesare. Mai ales dacă fiul Primului Preot este în stare să ia locul tatălui, el va fi prima alegere dintre ceilalți Coheni în ciuda vârstei lui tinere”.

„Fiu” reprezintă etapa care precede imediat nivelul superior și este cel mai apropiat de el. Asta explică de ce este superioară tuturor celorlalte etape. Nivelul superior este obligatoriu să fie „Cohen pe toată viața” (adică, să posede calitățile Cohenilor); cu toate acestea, este preferat pasul ulterior de mai jos, chiar dacă nu este prea strălucitor, fiindcă stă permanent în umbra nivelului superior.

De exemplu, Rabaș a fost totdeauna „în umbra” tatălui său, Baal HaSulam. Cu toate acestea, el s-a dovedit a fi cel mai vrednic din rândul elevilor tatălui său. Beneficiile nivelui de mai jos se arată treptat, este imposibil să spui de unde apar și de ce. Conexiunea dintre aceste calități ne este evidentă. Totuși, în Spiritualitate există o legătură foarte rigidă între etape. De aceea, Rabaș nu este considerat a fi „fiul” lui Baal HaSulam, ci discipolul său.

Comentariu: Hasidimii (cei care aparțin curentului religios hasidic) transmit de obicei conducerea de la tați la copii.

Răspuns: Aceia care au fost inconștienți în transmiterea conducerii spirituale, au fost siguri că ei trebuie să acționeze în concordanță cu Tora: Dacă ești fiul unui om mare, înseamnă că ai moștenit ceva de la tatăl tău, fiindcă el a „contribuit” cu lichidul lui seminal în facerea ta. Dar, noțiunea de „lichid seminal” (sperma) implică Lumina Superioară, nu genele fiziologice.

Deîndată ce Hasidismul a început să interpreteze Tora literal, el a încetat să mai existe. Pentru un timp, Hasidismul a fost baza Cabalei, mai târziu, el s-a transformat în fenomenul care îl vedem și azi, o formă de mișcare națională.

 

 

Există păcat?

Întrebare: Ce reprezintă tot acest lanţ care începe cu preotul şi se termină cu omul obişnuit?

Răspuns: Este scala dorinţelor din om, conform cu egoul care se descoperă în el.

De fapt, nu există păcat. Nimeni nu este vinovat, pentru că toate păcatele derivă din sursa noastră originală. Aşa cum este scris: „Am creat înclinaţia rea, am creat Tora ca mirodenie pentru ea, pentru că Lumina din ea o va reîntoarce spre bine” (Kidduşin 30b)

Dacă studiem Tora în mod corect, în cer, în prietenie, în condiţii speciale, atunci vom trezi asupra noastră influenţa puterii unice a caracteristicii dăruirii. Lumina Torei ne influenţează şi ne ajută să ne schimbăm proprietatea primirii în dăruire, trecând de la natură individuală la altruism.

Aşadar, dacă cineva se pune într-o societate specială şi lucrează asupra lui în cercul de prieteni, toate păcatele se revelează în el. În timpul primirii Torei pe Muntele Sinai, devine clar că Lumina Torei acţionează asupra oamenilor numai dacă ei tind spre conexiune, pentru garanţie reciprocă, Arvut. „Tora” derivă din cuvântul „Ohr” (Lumină).

Cercul în care clarificăm lucrurile, simbolizează poziţia din jurul imensului ego şi munca noatră cu el. Iar dacă vrem să ne ridicăm deasupra egoului, atunci punctul de conexiune dintre noi, numit „Moise”, se urcă pe munte şi intră în contact cu Creatorul. Acest punct este ghidul nostru spiritual.

Toate dorinţele egoiste sun numite Egipt. Mai întâi ieşim din ele, primim instrucţiuni, Tora, pe Muntele Sinai, care sunt mijlocul prin care corectăm dorinţele egoiste, şi începem să ne conectă. Iar când vrem să ne conectăm mai  mult, descoperim deşertul Sinai, „ura reciprocă” („Sina” ură – în ebraică) şi împreună cu asta tânjim pentru conexiune. ŞI totuşi, cu cât aspirăm către conexiune, cu atât mai mare este respingerea pe care o descoperim.

Tot Egiptul (egoul nostru) începe se reveleze din nou în noi. Asta numim „păcatele” care se descoperă în noi. Şi toate au fost pregătite pentru asta de la început, pentru ca tot ceea ce se revelează într-o persoană este ceea ce este pregătit pentru ea. Iar noi înşine nu comitem niciun păcat.

În Tora sunt scrise toate legile purităţii, corectării „păcatelor” noastre interne care sunt pregătite pentru noi de la început. Aşa cum a fost spus, „Am creat înclinaţia rea, am creat Tora ca mirodenie”. Înclinaţia rea se descoperă treptat în noi şi o corectăm în bine prin tânjirea către conexiune şi apropiindu-ne de Lumina Superioară.

Din emisiunea de pe Kab TV Secretele Cărţii Eterne din 27.11.2015