Daily Archives: 17 martie 2015

Gândirea Creației prin figurile din Tora

Adam haRișon (Primul Om) este structura singurului suflet care a fost creat și care, după spargere, a suferit mari schimbări. Întâi a existat în starea de Hafeț Hesed și nu a primit nimic și nu a vrut nimic pentru sine.

Această stare este numită Rai sau înger.

Înger este o forță care nu are deloc ego. El face toată munca necesară pentru forța generală a Naturii. Se spune că înger este o parte de Creator.

El este condus de Forța Superioară și acționează și împinge toată Creația spre scop, prin obținerea calităților de iubire și dăruire.

Întrebare: Este în noi un Reșimo (reminescență) a stării de Adam haRișon?

Răspuns: Sunt în noi Reșimot, gene spirituale, ale tuturor stărilor. Este așa fiindcă am coborot în lumea nostră din nivelul Spiritual de integritate absolută și, acum, trebuie să urcăm încă o dată, noi înșine, folosind Reșimot-urile care au fost conservate în noi, dar trebuie să o facem conștient, prin atragerea Forței Superioare și prin ea, să ne corectăm. Această forță este numită Tora, numele ei provine din cuvântul Or/Lumină.

Noi acceptăm treptat Lumina Superioară, fiindcă ea sosește treptat, în funcție de urcarea noastră. Sistemul Superior de iluminare ne formează, ne afectează și ne corectează prin reintegrarea fiecăruia într-o structură generală care este asemenea sufletului general creat inițial.

Acesta este rezumatul întregii istorii a coborârii de Sus în jos și a urcării de jos în Sus. Urcarea de jos în Sus a început când sufletul general numit Adam a fost spart și a descoperit că era complet egoist și nu era pregătit pentru contactul cu Lumina, cu Creatorul. Acest lucru se numește „Păcatul lui Adam” și „expulzarea din Grădina Raiului”.

Creatorul a dispărut din simțurile oamenilor și ei au fost lăsați să umble pe pământ în întunericul corporal. Acesta este motivul pentru care, în această lume, suntem total rupți, separați, distanțați unii de alții.

Douăzeci de generații de cabaliști după Adam au încercat să corecteze această situație, dar primele zece generații au înțeles problemele lor și că nu pot face nimic până când nu a apărut Noe. Noe a fost salvat în timpul potopului în timp ce, cea mai mare parte a omenirii a murit.

Aceasta nu a fost moarte și pierdere, ci purificare fiindcă, de fapt, moarte nu există. Oamenii care mor simbolizează dorințe egoiste pe care nu le putem folosi la un anumit moment.

Din această cauză sunt ei considerați morți. Dar, mai târziu, ei se întorc la viață în forma corectă și, de aceea, par să apară în generațiile următoare.

Ei sunt aceleași dorințe care au suferit faze de purificare prin moartea în forma lor anterioară, egoistă și se întorc la viață în forma altruistă. Astfel, cele zece generații care i-au urmat lui Noe sunt deja generații apropiate lui Avram, apropiate recunoașterii avansării spirituale corecte.

Ultimul nivel înainte de Avram a fost tatăl său, Terah. Terah este este simțirea egoului pe care vrem să-l folosim și să ne bucurăm, în timp ce Avram este recunoașterea faptului că egoul e rău, ceea ce înseamnă partea opusă.

Avram și Terah sunt un singur întreg, dar partea numită Terah vrea să lucreze cu egoul, iar partea numită Avram a înțeles deja că este interzis să lucrezi cu egoul și că, asta înseamnă moarte.

De aceea, ei se despart. Avram își schimbă atitudinea față de viață, față de lumea numită Terah și devine Avraam, adică tatăl neamului evreilor. Asta înseamnă că el devine tatăl tuturor dorințelor care, în cele din urmă, vor fi corectate.

Din KabTv „Secretele Cărții Eterne”

Transmite binele oamenilor

Zohar, „Comentariul lui Baal HaSulam”, cap. Ba Har: „Trăiește în țară”…„Trăiește în țară” se referă la cea mai înaltă țară, la Malhut, fiindcă nu există niciun om pe lume care să poată trăi în Malhut până când binele nu se trezește în ea, Yesod de Zeir Anpin, fiindcă Malhut fără Yesod este plină de instanțe dificile.

Când un om îl trezește cu faptele lui bune, se pare că el singur „l-a creat”. Atunci, ele spun „trăiește în țară”, trăiește în interiorul ei, adică în Malhut, și mănâncă fructele ei și fii fericit cu ea.

Malhut de Ațilut este singurul și unicul suflet comun. Dacă, grăbindu-mă să fiu bun și să iubesc și să doresc asta tuturor celorlalți, mă pot conecta cu toate creaturile (din natura minerală, vegetală, animală și umană) într-o singură entitate, atunci voi fi inclus în Malhut.

Este foarte posibil ca, la început, să mă alătur cu o parte din egoismul meu, poate cu a zecea parte din el. Asta înseamnă că, cu atât mă pot eu conecta la Malhut făcând-o să se miște către nivelul următor, Zeir Anpin, unde este cea mai înaltă Lumină. Zeir Anpin va umple partea pe care eu am făcut-o în Malhut cu buna lui intenție.

Scopul conexiunii noastre este sută la sută sosirea în sufletul întreg, în Malhut. De aceea, dacă trezesc în suflet dorința comună de iubire și facere de bine, atunci iau în el mica mea parte, punctul meu. Atunci motivația mea se ridică deasupra și Lumina înaltă se manifestă peste acest punct, este Lumina care se acumulează în Malhut.

Deci, noi ne înălțăm de jos la Malhut și Lumina Superioară coboară de Sus în ea și atunci ea este umplută cu dorințele noastre bune și cu Lumina Superioară. Asta încheie existența noastră pământeană și devenim locuitorii Lumii Infinitului.

Scopul pentru fiecare din noi este să ne corectăm până la această stare și să ne ridicăm la Lumea Infinitului. Suntem pe calea spre acest scop conectântu-ne cu toate sentimenetele, gândurile și dorințele noastre și mergând treptat prin cele 125 de trepte spirituale, fiindcă sunt în noi 125 de praguri de egoism.

Întrebare: Pentru a ne înălța, e nevoie să manifestăm o stare de iubire și bunătate. Cum se referă asta la unitatea dintre noi?

Răspuns: Numai prin unitatea cu toți ceilalți și străduința de a mă conecta cu lumea pentru a transmite prin mine binele oamenilor, voi obține posibilitatea de a intra în Malhut. Numai pe această cale voi fi în stare să mă conectez la sufletul meu. Altfel, nu am suflet. Sunt doar un egoist, un animal.

Prin iubirea pentru aproape mă îndrept spre iubirea pentru Creator și, în dorința de a transmite binele celorlalți, mă grăbesc să primesc Lumina, pentru a o transmite prin mine către ei. Numai în acest caz îmi câștig partea mea de suflet.

Din KabTv „Secretele Cărții Eterne” 18/06/2014