Intrebare: Cum trebuie sa ma pregatesc pentru atelier, si cum trebuie sa ma comport in timpul lui?

Raspuns: Cum ne organizam ca sa vorbim cu Creatorul, cand asta e posibil doar prin centrul grupului? Daca vreau sa iau legatura cu cineva prin telefon, am nevoie de o linie de telefon, un aparat, si frecventa corecta.

Trebuie sa vorbesc cu acea persoana de la al doilea capat al liniei pe o singura limba, sa comunic cu el exact la timpul stabilit in prealabil, si el trebuie sa fie exact persoana de care am nevoie. Asta inseamna ca totul trebuie sa fie aranjat.

Deci, cum aranjam linia de comunicare care se extinde din centrul grupului la Creator, ca sa fim siguri ca aceasta linie va functiona, mai mult sau mai putin?

Mai intai, pentru a crea o astfel de conexiune, trebuie sa ne unim intre noi. Asta inseamna ca fiecare dintre noi incepe sa lucreze in directia centrului grupului. Asa cream ceva comun in centru, care se cheama „noi”, si fiecare dintre noi se straduieste pentru asta.  In acest fel construim aparatul telefonic pentru legatura cu Creatorul. Fiecare stie ca acest aparat este unul complicat chiar si in lumea noastra, cu atat mai mult in lumea spirituala in care conexiunea este realizata la o frecventa cu totul diferita.

Aceasta unda nu are voie sa iasa din mine, caci, la urma urmei, eu sunt opus Creatorului. Eu sunt in intregime un minus mare, un egoist. Iar Creatorul este in intregime un plus mare. Noi nu suntem pregatiti sa ne intelegem unul pe celalalt! Deci, cum voi fi capabil sa construiesc un aparat care lucreaza pe frecventa Lui, si care ma conecteaza pe mine cu El?

Fiecare dintre noi trebuie sa faca Tzimtzum (restrictie) egoului, adica trebuie sa se opreasca in interiorul lui, si sa nu se gandeasca la el insusi. Aceasta se cheama Tzimtzum Aleph (prima restrictie). In acest fel eu incetez sa fiu ingrijorat pentru mine insumi. Pana la urma, in lumea spirituala, in acel loc cu care vreau sa intru in legatura, eu nu exist.

Deci, sunt obligat sa fac un Tzimtzum dorintei mele, un Masach (ecran). In afara de asta, trebuie sa dau ceva din mine, deci, in interiorul meu ma gandesc la grup. Prin asta eu creez o singura componenta care este pregatita sa se conecteze cu altii.

Este de dorit ca zece oameni sa creeze astfel de componente din ei insisi. Iar apoi, toti impreuna ne conectam in centrul grupului, iar componenta noastra comuna (noi), este numita simtul daruirii, care se aseamana cu Creatorul. Intre ei poate avea loc o conexiune.

Ca in telecomunicatii, unde latimea de banda poate fi diferita, la fel si aici. Depinde de marimea unei dorinte pe care o persoana o depaseste, mare sau mica, cat de mult el se include in ceilalti, cat de mult ei se inteleg unii pe altii, la ce nivel este clar scopul tuturor, etc. Aceste conditii determina puterea conexiunii.

Dar, neconstruind un astfel de aparat, noi nu putem crea o legatura cu Creatorul. Deci, depinde de noi sa cream o astfel de forta, legatura noastra comuna cu Creatorul, care este vocea noastra, gurile noastre. Si acolo pot fi multe voci si guri ca acestea: este posibil sa impartim 7 miliarde de oameni in grupuri de cate 10. Mai putin de 10 nu este destul de puternic. E posibil sa incercam cu 5 sau 3 oameni, dar in niciun caz, mai putini. 10 este numarul optimal.

Iar mai multi de 10 nu putem cuprinde, caci suntem formati dintr-o astfel de perceptie a realitatii, din care cauza nu suntem pregatiti sa vedem mai mult decat cele 10 degete ale noastre.

Din Congresul din Franta, „Unul pentru toti si toti pentru unul”, a doua zi, 10/05/14, lectia a doua

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Bunul nostru noroc depinde de stabilirea unor relatii bune intre noi. Eu incerc sa fac asta in orice fel, dar, deodata este o explozie si cineva ma scoate din echilibru si ma departeaza de directia corecta. Pentru a mentine aceasta intentie, noi trebuie sa avem un acord comun, un sistem de educatie care este planuit special cu acest scop.

Asta trebuie sa se predea copiilor in scoli, asa incat ei sa nu se comporte cum ne comportam noi astazi. Asta este o problema la nivel national care trebuie rezolvata la o scala nationala, si nu depinde doar de dorinta sau lipsa dorintei cuiva.

Nimeni nu vrea asta pentru ca este contrar egoului nostru, si nu e usor de realizat. Deci, trebuie sa cream un sistem de educatie care sa ne apropie unul de altul.

Intreaga noastra salvare sta doar in asta. Acum 2000 de ani, poporul lui Israel si-a pierdut tara exact din cauza urii nefondate. Azi ne aflam din nou intr-o situatie periculoasa, asa ca hai sa ne apropiem unii de altii.

Baal HaSulam scrie: Toata speranta noastra este in recrearea unui sistem national de educatie, care este planuit sa descopere iubirea naturala latenta din oamenii nostri, asa incat sub orice forma, vom merge inapoi si vom revigora aceiasi muschi nationali care nu au mai functionat de 2 milenii.

Din zilele tatalui nostru, Avraham, care a parasit Babilonia, pana la distrugerea celui de al doilea templu (Beit HaMikdash), adica pentru cca 1500 de ani, poporul lui Israel a trait intr-o completa unitate.

Intrebare:  Ce inseamna sa traim in unitate? Asta inseamna ca nu vor mai fi certuri cu sotia acasa?

Raspuns: Pentru asta este necesar sa avem o educatie care sa ne aduca la atitudini bune, incluzand femeile si copiii.

Intrebare: Asta suna ca un fel de utopie. Exact ce se va intampla cu oamenii? Vor inceta sa fie egoisti?

Raspuns: Oamenii vor fi capabili sa isi controleze egoul. Nu vei face asta ca sa fii bun si sa nu te mai certi cu sotia ta, ci pentru ca prin cearta, tu distrugi vietile tuturor oamenilor din lume. Tu in special, si din cauza ca te-ai certat cu sotia ta.

Imagineaza-ti ca relatia ta cu sotia ta influenteaza relatiile unui imens numar de barbati cu sotiile lor, pentru ca tu esti evreu.

Intrebare: Deci daca un francez se cearta cu sotia lui, asta nu ii influenteaza pe ceilalti la fel de puternic?

Raspuns: Nu, asta nu influenteaza la fel ca un evreu certandu-se cu sotia lui. Asta pentru ca evreii sunt primii in sistemul general, care trebuie sa indeplineasca legea garantiei reciproce (Arvut), conexiunea dintre toti. Iar dupa aceea, intreaga lume trebuie de asemenea sa fie inclusa in aceasta lege Arvut, in unitatea generala. Natura ne impinge in mod special inspre unitatea generala.

Din Programul de radio israelian, 103 FM, 8/03/15

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Vorbind la plural

NE AMINTIM DE PRIMUL ”LUPTĂTOR” CU EGO-UL

Când nivelul vorbitor al dorinţelor a erupt întâia dată sub forma egoismului, Babilonul îşi trăia zilele de aur şi Abraham era cel însărcinat cu rezolvarea misterului declinului social al poporului său. Concetăţenii săi erau atât de imersaţi în construirea turnului lor, încât îşi abandonaseră complet camaraderia. Ei nu mai erau ”de o singură limbă şi o singură vorbire” (Geneza 11:1); toată grija lor era îndreptată spre turn.

Cartea, Pirkei de Rabi Eliezer (Capitolele Rabinului Eliezer), înfăţişează disperarea lui Abraham la vederea noii pasiuni a poporului: ”Rabi Pinhas spune că (în Babilon) nu mai erau pietre pentru construcţia oraşului şi a turnului. Ce au făcut oamenii? Ei au modelat cărămizi şi le-au ars, aşa cum fac artizanii, până când l-au construit (au construit turnul) înalt de zece mii de metri. Cei care trebuiau să ridice cărămizile, urcau dinspre est şi aceia care coborau, o făceau în partea de vest. Şi dacă un om cădea şi murea, nimeni nu-i acorda atenţie. Dar, dacă o cărămidă cădea, ei se aşezau şi se văicăreau zicând, ”Când va urca alta în locul acesteia?” Când Abraham, fiul lui Tera, trecea pe acolo şi îi vedea pe oameni construind oraşul şi turnul, el îi blestema, în numele Domnului”.²²³

Dar Abraham a făcut mai mult decât să-i blesteme pe constructori. Mai întâi, el a încercat să repare ruptura şi să-i aducă pe oameni împreună. Midraş Raba  ne spune că Abraham i-a strâns împreună pe toţi oamenii din lume²²⁴ iar Rabi Behaiei Ben Aşer ne spune, ”(Nimrod) i-a spus, ”Eu am creat pământul şi cerurile, cu puterea mea.” Abraham a răspuns, ”…când am ieşit din peşteră, am văzut soarele răsărind la est şi apunând la vest. Fă-l să răsară la vest şi să apună la est şi mă voi închina în faţa ta. Dacă nu, acela care a dat mâinii mele, puterea de a arde statuile, îmi va da putere şi te voi omorî.” Nimrod le-a spus consilierilor săi, ”Care să fie pedeapsa lui?” Ei au răspuns, ”Despre el s-a spus, ”O naţiune se va naşte din el şi va moşteni şi lumea aceasta şi pe cea viitoare.” Acum, propria sentinţă i-o vom aplica lui. Imediat, ei l-au aruncat în cuptor. În acel moment Domnul era plin de milă faţă de el şi l-a salvat, aşa cum este scris, ”Eu sunt Domnul, care te-a scos din Ur, din Chaldeea.””²²⁵

În urma acestei discuţii înfierbântate cu regele, Abraham şi-a luat familia, elevii şi toate posesiunile şi a fugit din Babilon. Pe drum a strâns în jurul lui oameni care îmbrăţişau mesajul său – ”Când te confrunţi cu egoismul, uniţi-vă mai presus de el”. Cu alte cuvinte, când izbucneşte ura între prieteni, faceţi front comun din revelarea Creatorului – a calităţii de dăruire, a forţei fundamentale care creează realitatea – iar acesta să fie mai important decât partidele rivale, să vă uniţi peste rivalitate. Câştigurile acestei fapte sunt creşterea unităţii şi dobândirea ulterioară a calităţii de dăruire, de către toţi foştii adversari, adică revelarea Creatorului.

Fraza de mai sus descrie esenţa fuziunii, a reparării rupturii oferită de Abraham conaţionalilor săi. Şi această esenţă – unitatea mai presus de diferenţe care măreşte coeziunea şi (dacă vă doriţi asta) revelează Creatorul – nu s-a schimbat. De fapt, nu se va schimba niciodată, fiind Legea naturală a dăruirii.

Aşa cum am detaliat în introducerea acestei cărţi, grupul lui Abraham a reuşit să se unească şi să crească, devenind poporul lui Israel, o naţiune care are ca trăsătură comună, dorinţa pentru Creator. Datorită unităţii peste diferenţe, aşa cum am văzut în capitolul 1, Israelul a dezvoltat o metodă prin care se poate schimba gândirea omului de la modul ”eu”, la modul ”noi”, percepând astfel pe ”Unul”, pe Creator.

Astfel, în timp ce Israelul creştea în tărie, folosindu-şi unitatea împotriva egoismului, restul lumii trecea prin episoade de flux şi reflux, cu imperii care creşteau şi  dispăreau, în timp ce cultura slăbiciunii de sine îşi asigura rolul predominant. Din acest motiv, chiar şi astăzi, în cea mai hedonistă dintre epoci, monoteismul lui Abraham reprezintă noţiunea predominantă despre dumnezeire, în timp ce Turnul din Babilon este simbolul vanităţii şi nebuniei omeneşti.

Din acest motiv, cei care pot educa lumea pentru a deveni la fel de înţeleaptă ca Abraham, sunt cei care i-au fost studenţi, copiii lui Israel, cunoscuţi peste tot, ca evrei. Aceasta a fost moştenirea lăsată lor de către Abraham iar răspândirea ei este obligaţia lor faţă de omenire.

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→

Vorbind la plural

DE LA EU, LA NOI, LA UNUL

Cunoaşterea noastră actuală a naturii umane nu ne permite să evităm această atitudine competitivă şi alienantă, pentru că ea vine din interior, fiind dictată de nivelul al patrulea, vorbitor, de dezvoltare a dorinţelor iar noi nu putem stopa evoluţia dorinţelor, aşa cum nu putem opri evoluţia întregii Naturi. Mai mult, dacă suntem obligaţi să realizăm scopul creaţiei, acela de a deveni similari cu Creatorul, atunci ne este necesară o dorinţă robustă, capabilă să ne propulseze înainte, cu alte cuvinte nu ar trebui să ne diminuăm sau înăbuşim dorinţele, pentru că astfel nu am mai atinge scopul vieţii.

Şi totuşi, a nu fi capabili să oprim creşterea dorinţelor noastre auto-centriste, nu înseamnă că trebuie să continuăm calea spre înrăutăţirea relaţiilor inter-umane, la toate nivelurile. Societatea noastră nu trebuie să decadă într-atât încât tot ceea ce se mai poate face este să adunăm provizii, să ne adăpostim şi să ne ascundem, în aşteptarea unui miracol care să ne salveze de ceilalţi oameni.

De fapt, chiar dacă am alege să ne punem la adăpost, istoria sfâşietoare a naţiunii nostre ne arată că legea Naturii le impune naţiunilor să nu ne permită să rămânem pasivi. Atunci când apar problemele, în mod garantat evreii vor purta dinnou vina pentru ele şi vor fi torturaţi, poate mai rău ca niciodată. Contrar însă, încercărilor din vechime, astăzi putem face multe pentru a le împiedica.

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→

Vorbind la plural

CALEA SPRE SUPERIORITATE

În capitolul 2 am prezentat opiniile înţelepţilor noştri cu privire la dorinţele fundamentale de la întemeierea Creaţiei şi cele patru niveluri care construiesc dorinţa de a primi. Am arătat pe scurt, că realitatea constă dintr-o dorinţă de a împărtăşi plăcerea şi o dorinţă de a o primi. Am învăţat de la aceşti înţelepţi că dorinţa de a primi plăcere este divizată în patru niveluri, cunoscute sub numele de ”neanimat”, ”vegetal”, ”animal” şi ”vorbitor”. Cu toate acestea, ea este în esenţă, o singură dorinţă, care arată diferit, în funcţie de nivelul de dezvoltare.

De exemplu, dorinţa cea mai simplă a vieţii este aceea de a te întreţine. La nivel uman, asta înseamnă a te mulţumi cu un adăpost, chiar şi cu o colibă mică, cu mijloacele de a-ţi asigura căldura, hainele şi hrana. Acesta este nivelul neanimat al dorinţei. La fel ca materialele neanimate, care îşi menţin împreună atomii şi moleculele, dar în rest nu fac prea multe, o asemenea persoană va dori doar să se întreţină, ”să-şi ţină la un loc atomii şi moleculele” şi atât.

La nivelul vegetal al dorinţei, o persoană va dori să se întreţină la acelaşi nivel cu toţi ceilalţi. La fel ca plantele de acelaşi fel, care înfloresc şi se trec în acelaşi timp, o asemenea persoană va dori să fie la fel cu ceilalţi oameni din oraşul sau satul său, sau să urmeze ultima modă văzută la televizor.

Dacă toată lumea este săracă, acea persoană nu se va simţi săracă, atâta timp cât standardul său de viaţă va urma tiparul mediului său social. Iar dacă trendul în încălţăminte este acela de a purta pantoful stâng în piciorul drept şi invers, persoana aflată la nivelul vegetal, se va simţi în largul său purtând pantoful greşit pe piciorul greşit, atâta timp cât el sau ea, este în pas cu moda zilei.

Persoana de la nivelul animal diferă de cea de la nivelul vegetal, prin faptul că începe să-şi caute propria exprimare. O asemenea persoană nu se mai mulţumeşte să fie la fel cu toţi ceilalţi, ci simte nevoia să îşi construiască o individualitate unică. În cea mai mare parte, acest nivel conduce la o creativitate crescută şi o distincţie în alegerile sale particulare.

Nivelul uman (vorbitor) este cel mai complex şi mai înşelător. Aici nu este suficient ca omul să se exprime pe sine. La acest nivel, dorinţa este aceea de a fi superior. Această dorinţă îi face pe oameni să-şi dorească să fie recunoscuţi ca speciali, chiar unici. Cu alte cuvinte, la acel nivel noi ne comparăm constant cu alţii.

Mai mult, în zilele noastre nu ne mai mulţumim nici măcar să fim cei mai buni la ceva anume; ne străduim să fim cei mai buni din toate timpurile. Gândiţi-vă la statisticile sportive despre care auzim necontenit: ambiţia lui Michael Phelps de a bate recordul de şapte medalii de aur obţinute de Mark Spitz, la olimpiada din 1972, sau la jucătorii de baschet care se compară cu Michael Jordan, sau la cursa lui Roger Federer pentru câştigarea a cât mai multe titluri în tenis, chiar dacă a câştigat deja mai multe turnee de Grand Şlem, decât oricine altcineva înaintea lui. Şi totuşi, el este nemulţumit de faptul că nu a câştigat încă nici o medalie de aur olimpică.²²¹

Sporturile pot constitui un exemplu evident, dar ele nu constituie excepţia; ele sunt de fapt norma. Filmul care a câştigat cei mai mulţi bani în prima săptămână de la lansare, albumul care s-a vândut în cele mai multe exemplare, compania care a vândut cele mai multe telefoane/computere/automobile – competiţie şi comparaţii există peste tot. Întrebaţi un elev de liceu, ”Te descurci bine la şcoală?” şi veţi primi probabil un răspuns în sensul, ”Sunt în primii cinci la sută din clasa mea” (presupunând că ai întrebat un elev bun). Astfel, a fi bun nu mai este suficient; superioritatea a devenit motto-ul vieţilor noastre. Numim asta ”a fi cineva”. Nu mai este suficient să fiu eu; dacă nu sunt cineva, sunt un nimeni.

Iată o povestire hasidică despre Rabi Meşulam Zuşa din Hanipol (Anipoli), fratele renumitului rabin Rabi Elimelech din Lijensk, unul din fondatorii mişcării hasidice. Rabi Zuşa obişnuia să zică, ”Când voi merge la ceruri, dacă voi fi întrebat, ”De ce nu ai fost Elimelech” (stimatul frate al lui Zuşa), voi şti ce să răspund. Dar dacă voi fi întrebat, ”de ce nu ai fost Zuşa”, nu am să ştiu ce să răspund.”²²² Morala este clară – fii tu însuţi şi atinge-ţi potenţialul maxim; acesta este lucrul pe care trebuie să-l faci în viaţă.

Dar Rabi Zuşa a trăit în secolul al 18-lea. În zilele noastre o asemenea morală este de neacceptat, pentru că tot ceea ce contează nu este cine eşti, ci cine eşti în comparaţie cu alţii, poziţia ta în distribuţia procentuală a clasei. Din moment ce motto-ul primar al societăţii este atât de alienant şi anti-social, nu este de mirare că societatea noastră se destramă.

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→

Vorbind la plural

Realizarea coeziunii sociale prin mediul social

Persecuţia şi anti-semitismul, sau termenul său contemporan de iudeofobie, au fost apanajul poporului nostru (cel puţin) în timpul ultimelor două milenii. Şi totuşi, aşa cum am văzut pe parcursul cărţii, ura faţă de evrei nu a apărut din nimic. Ea este înrădăcinată în cererea fundamentală, deşi de obicei, inconştientă, a fiecărei fiinţe omeneşti, ca evreii să le deschidă calea spre realizarea scopului vieţii: de a primi încântarea şi plăcerea infinită.

Până acum am discutat scopul şi rolul naţiunii evreieşti, precum şi motivul suferinţelor noastre, de-a lungul vremurilor. De aici încolo vom discuta principiile pe care trebuie să le urmăm, pentru a ne atinge scopul, care coincide cu acela al întregii umanităţi.

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→

Dacă cineva nu simte că tot ceea ce se întâmplă înăuntrul său şi în toată realitatea vine de la Creator, care este singura sursă a vieţii, se numeşte pedeapsă. Iar sentimentul de detaşare vine tot de la Creator şi nu este voinţa omului. Nu există o pedeapsă mai mare decât să fii detaşat de Creator, adică să uiţi că totul vine de sus, de la El.

Omul ar trebui să îşi reînoiască continuu contactul cu Creatorul, să ia în considerare gândurile Lui şi să decidă cum să răspundă la fiecare apel care vine de la El. Ce se întâmplă cu mine nu contează. Ce este important este că totul vine de la el: atât gândurile pozitive cât şi negative. Uneori îl binecuvântez pe Creator, altădată îl blestem; uneori vreau să îmi amintesc că El este peste tot, iar altă dată nu vreau să îmi amintesc că El există şi tânjesc după plăceri corporale.

Dar toate acestea sunt trimise de El, iar noi ar trebui să examinăm toate aceste situaţii care în cea mai mare parte sunt neplăcute. Iar asta pentru că Creatorul îmi arată în ce măsură sunt scufundat în mocirla mea, în egoul meu josnic, în timp ce trebuie să găsesc răspunsul corect şi să înţeleg de ce îmi trimite Creatorul asemenea dorinţe şi gânduri şi de ce vreau să răspund în felul în care o fac şi nu cum ar trebui să o fac.

Dacă muncesc în acest fel, încep să simt că am nevoie de sprijin şi că este imposibil să rezolv ceva eu singur. Pot să scap de grup şi să mă conduc doar în viaţa corporală, ascunzându-mă de Creator şi fără să mă simt vinovat într-un fel, dar dacă vreau cu adevărat să avansez, simt imedidat că trebuie să îmi clarific relaţiile cu El.

Nu există nimeni în lume cu care să îmi rezolv problemele, decât El, deoarece El este singura sursă. De aceea, simt că trebuie să fiu într-un grup, conectat cu învăţătorul şi că am nevoie de ajutor.

În acest caz, încep deja să strâng conexiunea cu prietenii şi cu învăţătorul şi încep să ascult. Asta pentru că am nevoie de sfaturi cum să fac ca să fiu constant conectat cu Creatorul şi să nu uit de El, să văd că orice eveniment din viaţa mea vine de la El. Trebuie să îmi amintesc că şi cele mai triviale gânduri şi dorinţe corporale vin de la El. Totul vine de la El pentru a mă împinge la şi o mai mare adeziune cu El, la apropiere.

Acesta ar trebui să fie răspunsul meu. Înseamnă că vorbim aceaşi limbă. El îmi trimite diferite semnale iar eu le răspund: „Înţeleg şi mă acordez din ce în ce mai mult la Tine.”

Astfel, mă apropi de Creator şi Îl percep într-o rezoluţie mai mare. Încep să învăţ limbajul Lui. Există multe limbaje în această lume, care nu ne lasă să ne înţelegem unul pe altul. Aici învăţ limbajul Creatorului: cum se întoarce El spre mine şi cum ar trebui să îi raspund eu.

Dacă o persoană şi grupul se concetrează în acest fel, ei vor avea succes foarte repede şi vor obţine contactul cu Creatorul, pentru că El începe să ne înveţe în fiecare moment din viaţa noastră.

Toată creaţia este influenţată în acest fel de Creator şi astfel avansează şi se apropie din ce în ce mai mult pe drumul înapoi către Creator. Mai întâi, a fost răspândirea lumilor de sus înjos şi spargerea, apoi istoria umanităţii a evoluat, iar acum începem să urcăm pentru a ne întoarce în lumea Infinitului.

Din Congresul din Franţa “Unul pentru toţi, toţi pentru unul” Ziua a doua 5/10/14, Lecţia 4

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum identific spionii din mine, care mă forţează să fiu critic la adresa grupului şi a prietenilor, în munca spirituală?

Răspuns: Dacă cineva nu se divide în două părţi, el şi sentimentele lui, nu poate să identifice spionii. Nu poate distinge faptul că ei sunt spioni, ci se gândeşte că sunt prieteni care îl ajută pe drum.

Spionii ajută într-adevăr persoana, dar este un ajutor împotrivă. Este Creatorul cel care îi trimite, chiar şi când îngreunează inima Faraonului în timpul rătăcirii în deşert şi în timpul vieţii noastre. Dar dacă nu identific asta cu Creatorul, nu văd faptul că ei sunt spioni şi nu voi vedea că ei operează din partea negativă.

Principalul lucru este să atribui tot ce mi se întâmplă forţei superiore şi să văd că El este înaintea mea şi se joacă cu mine. Trebuie să înţeleg cum să îi răspund jocului Lui şi cum să îl înving, mulţumită grupului, a lucrurilor pe care le-am învăţat şi a sfaturilor Cabaliştilor! Aşa cum este spus, “Fii mei m-au învins”

Îl înving pe Creator. El îmi dă exerciţii noi de fiecare dată, iar eu trebuie să realizez că vin de la El şi că nu există nimic decât conducătorul superior, bunul care face bine.

Atunci când mă trezesc dimineaţa trebuie să spun: “Dacă nu sunt eu pentru mine, atunci cine?” Iar seara trebuie să spun: “Nu există nimeni în afară de El.”

Comentariu: Dar aceşti spioni apar brusc şi mă distrag spre diferite gânduri externe!

Răspuns: Întreabă-te de ce nu eşti pregătiti să le accepţi aşa cum ar trebui? Acum, când stai la lecţie, eşti deştept şi poţi să distingi unde este Creatorul şi unde este toată creaţia Lui. Realizezi că El se joacă cu tine şi astfel te învaţă, la fel cum tu înveţi un copil, şi astfel te aduce mai aproape de El.

Acum, îţi este absolut clar că este un joc fix, cu un sfărşit predeterminat şi ştii că nu poţi refuza să te joci. Singurul lucru care ţi se cere, la fel ca unui copil, este de a înţelege asta şi să participi la el, pentru a creşte şi a deveni la fel ca Creatorul, cum face un învăţător.

Dar de ce nu accepţi fiecare moment din viaţă în acest fel? De ce nu eşti pregătit pentru asta? Asta este singurul lucru pe care trebui să îl ceri; acesta este cel mai important lucru: cum să fie constant conştient, să percepi şi să menţii atitudinea corectă către tot ceea ce se întâmplă, pentru a înţelege situaţia.

Dar de ce tot eşuezi? Îţi lipeşte ceva ca să nu mai eşuezi. Îţi lipseşte adeziune cu Creatorul! Deci cere! Dacă aderi la Creator, cel puţin un pic, vei accepta fiecare imagine care ţi se arată într-o ordine consecutivă, ca un joc pe care îl joci cu Creatorul. Apoi Îl vei auzi spunând: „Vino la Faron pentru că i-am îngreunat inima”, şi vei face următorul pas.

Din prima parte  Lecţiei zilnice de Cabala 5/4/14, Scrierile lui Rabash

Filed under: Fara categorie, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Introducere la Cartea Zohar, art. 40: Si stiu ca asta este complet de neacceptat in ochii unora dintre filosofi. Ei nu pot fi de acord ca omul, despre care ei cred ca e josnic si fara valoare, este centrul magnificei Creatii. Dar ei sunt ca un vierme nascut intr-o ridiche. El traieste acolo si crede ca toata lumea Creatorului este la fel de amara, de mica si de intunecoasa ca ridichea in care s-a nascut.

Dar de indata ce strapunge coaja ridichii si iese afara, se minuneaza si zice: Am crezut ca intreaga lume era cat ridichea in care m-am nascut, iar acum vad in fata mea o lume mareata, frumoasa si minunata!

Asta este ceea ce simţim atunci când descoperim o comoară ascunsă, care a fost întodeuan în posesia noastră, fără ca noi să ştim asta. Acum putem deschide poarta şi putem vedea ce se întâmplă dincolo de limitele acestei lumi, în care am ajuns la o alee închisă. Când descoperim ieşirea de pe ea, vedem înaintea noastră o „lume minunată, frumoasă şi uriaşă”

Întrebare: Ce vede viermele când iese dintr-o ridiche?

Răspuns: Vede soarele, florile şi cerul albastru. Imaginează-ţi ce diferenţă este, comparativ cu întunericul şi ridichea amară! Suntem la fel ca viermele, atunci când descoperim lumea infinitului, descoperim că nu există moarte, că viaţa aici este mai rea decât moaret, iar noi suntem în ea. Lumea se descoperă în faţa noastră într-o dimensiune absolut diferită. Începe să vedem lumea în dimensiunea dăruirii şi iubirii şi astfel graniţele ei sunt schimbate.

Acum percepem lumea într-o formă limitată şi posibilităţile noastre în ea sunt limitate, vieţile noastre sunt scurte. Deodată, toate aceste limitări dispar iar graniţele sunt extinse. Înainte, am exista în ego-ul nostru, şi era posibil să primim numai atât cât puteam. Dar pentru caracteristica dăruirii pe care o obţinem în loc de ego, nu există limite sau graniţe. De aceea, simţim viaţa ca eternă şi nelimitată de nimic.

Pentru asta, trebuie doar să ieşim din ridiche şi să vedem adevărata lume.

Din programul de radio Israel 103FM, 2/15/15

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate, Zohar - Un comentariu →

Întrebare: După cum am înțeles, Înțelepciunea Cabala vine din iudaism și toți cabaliștii din trecut au fost foarte religioși. Care este adevărata conexiune dintre Înțelepciunea Cabala și religie?

Răspuns: Înțelepciunea Cabala este fundamentul adevăratei „religii”. Baal HaSulam scrie despre asta în articolul „Esența religiei și scopul ei”.

Cele trei religii majore, iudaismul, creștinismul și islamul, sunt bazate pe învățăturile tatălui nostru Avraam. Dar Avraam a descoperit tocmai Înțelepciunea Cabala, care înseamnă fundamentul tuturor religiilor. El descrie descoperirea lui în cartea de Cabala „Sefer yețira” – Cartea Creației.

Principiul de bază al religiei descoperite de Avraam este „Și îți vei iubi aproapele ca pe tine însuți”. Este scris și că „Și îți vei iubi aproapele ca pe tine însuți este legea generală a Torei”. În fapt, asta se înțelege în toate sensurile sau, cel puțin, „Ceea ce tu urăști nu face aproapelui tău”.

Toată Tora vorbește despre bunele relații dintre oameni. Relațiile de acest fel au existat în poporul lui Israel înainte de distrugerea în urmă cu 2000 de ani a celui de al doilea Templu (Beit HaMikdaș) ca urmare a izbucnirii bruște a urii fără motiv.

Totul se rezolvă în jurul unui singur punct. Atitudinea bună sau rea dintre evrei determină ceea ce se va întâmpla cu ei și cu toată lumea în general. Acesta este exact motivul pentru anti-semitism, fiindcă evreii nu pot să ajungă la o înțelegere între ei și, din cauza asta, toată lumea suferă.

Înțelepciunea Cabala se ocupă numai cu obținerea conexiunii corecte dintre noi și, acesta este fundamentul întregii religii. Iar ceea ce se consideră în ultimii 2000 de ani religie, este menținerea a tot felul de tradiții și, ele par a fi de ajuns pentru oameni.

Aceasta este forma pe care religia o ia în exil, când suntem rupți de principiul „Și-ți vei iubi aproapele ca pe tine însuți”. De la dorința de unitate. Acesta este modul în care poporul evreu a trebuit să se maturizeze timp de 2000 de ani, să iasă printre națiile lumii și să se amestece cu ei și apoi să se întoarcă în țara lor.

Dar după ce ne-am întors fizic în țara lui Israel, trebuie să reînviem Înțelepciunea Cabala, astfel ca ea să trăiască printre noi și să ne ajute să construim un popor și o națiune în aceeași formă în care a fost odată: cu iubire și unitate între noi.

Nu există la asta nicio restricție. Dacă un om studiază metoda de conexiune, nu se face nicio diferențiere între religios și laic, din ce țară vine sau dacă e bărbat sau femeie. Toți trebuie să studieze această metodă cât se poate de repede, fiindcă viitorul nostru bun depinde de asta.

Înțelepciunea Cabala ne învață cum să realizăm această unitate. Practic, se face simțit acest lucru în timpul atelierelor, în conexiunea din discuțiile în cerc făcute de noi peste tot. Mii de oameni au participat deja la mesele noastre rotunde și au simțit că, în timpul unei jumătăți de oră de discuții după metoda Înțelepciunii Cabala, au simțit deodată un sentiment deosebit, o iluminare, o trezire a inspirației și a căldurii, iar acest sentiment se transmite la toți participanții.

Comentariu: Am avut posibilitatea să particip la astfel de ateliere în mase rotunde transmise nouă după metoda antica a Cabalei. Îmi amintesc că la început oamenii adunați acolo erau foarte sceptici, cinici, le parea rău de timpul pe care îl vor pierde. Dar la sfârșitul serii, oamenii pur și simplu pluteau de emoție și excitare, erau mișcați până la lacrimi și se îmbrățișau unii cu alții. A fost un focar de forță vitală și de căldură care a topit gheața și indiferența ce ne separă inimile.

Din programul Radio 103FM Israel

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→