Întrebare: Pesach Haggadah, povestea exilului din Egipt, începe cu aceste cuvinte: ”Suntem sclavi în Egipt…”

Răspuns: Încă suntem sclavi, dar nu realizăm asta. Ne considerăm o națiune liberă, care trăiește în ”pământul lui Israel”, dar nu este pământul lui Israel. Nu este încă nici Egiptul. ”Egipt” înseamnă că realizăm că Faraonul ne conduce. Totuși, noi gândim diferit.

Uită-te ce se întâmplă! Ce fel de joc se joacă egoul cu poporul Israel! Suntem adânciți în numeroase dispute, bârfe… Suntem complet scufundați în tot felul de probleme. Guvernul nostru și întreaga țara este împărțită în numeroase fragmente. Suntem chiar aproape de un război civil!

Suntem foarte departe de Paște! Suntem încă în sclavia egipteană cea mai adâncă și întunecată, a celor ”șapte ani de foamete”. Nu realizăm faptul că egoul este cel care ne guvernează, se joacă cu noi, și ne întărâtă unul împotriva altuia.

Paștele vorbește despre decizia de a scăpa de sclavie, de a ieși din puterea egoismului, din starea în care ne ”înfulecăm” unul pe altul, așa cum este spus, ”iar copiii lui Israel au gemut din cauza muncii… ”

Întrebare: Suntem sclavi astăzi?

Răspuns: Nu, nu suntem, deoarece un ”sclav” înseamnă omul care își simte sclavia și realizează dependența de natura sa rea. Admitem că ne urăm  vecinul și că suntem constrânși să ne certăm și să luptăm unul cu altul. Nu știm de unde vine această dorință. Răsare din interior și nici măcar nu suntem conștienți de ea, nici nu simțim că forța care ne guvernează ne este străină. Credem că noi alegem să ne comportăm astfel.

Mulți oameni fac lucruri rele, dar nu le consideră greșite. Totuși, sunt oameni care realizează: ”Sunt sătul de răutatea mea, nu știu ce să fac cu acest corp al meu, cu natura mea, nervii, dispoziția în care sunt… Mă uit la alții și vreau să îi distrug. Nu îmi iubesc nici soția, nici familia. Vreau să abandonez această lume. Să ardă complet! Nu am nicio idee unde să fug de această viață! Nu m-ar deranja să trăiesc pe o insulă părăsită.”

Înțelepciunea Cabala explică faptul că natura umana a fost creată rea în mod intenționat, pentru ca să ajungem să realizăm răutatea acesteia. Mai întâi, nu simțim că suntem răi. Credem că este natural ca oamenii să fie răi. Apoi, învățăm gradual să ne diferențiem de natura noastră și să realizăm că suntem construiți din două puteri: ”noi”  și opusul nostru, înclinația rea numită ”Faraon”.

În acest moment, îl privim pe Faraon ca înclinația rea care trăiește în noi și ne gândim: ”Poate ar trebui să încerc să evit puterea lui? Să tratez pe toată lumea bine. Nu contează cum se vor termina încercările mele, dar totuși vreau să învăț cum să mă controlez”. Faraonul închide constant ”viziunea noastră duală”, care este stabilită pentru a putea face diferența între ”noi” și ”el”. Ne face să îi tratăm rău pe alții.

În cele din urmă, ajungem la realizarea faptului că Faraonul este rău și o putere ostilă, cu scopul de a ne face conștienți că există un străin în noi, astfel aducându-ne la dorința de a a fugi de el. Nu avem puterea de a lupta cu el, dar putem să ne detașăm de el. Această detașare de puterea rea se numește  ”ieșirea din Egipt”. Răul rămâne intact, noi suntem cei care nu ne mai asociem cu el.

Răul este încă în noi, undeva în cele mai adânci straturi, dar nu îi permitem să ”iasă la suprafață”; îl suprimăm și ne detașăm de el. Detașarea de rău prin ridicarea deasupra se numește ”ieșirea din Egipt, o evadare de sub puterea lui Faraon. ” În acest punct, obținem mântuirea. Nu suntem încă oameni liberi pe pământ liber. Nu am trecut încă de la sclavie la libertate. Doar am fugit de sub sclavie, dar nu am obținut încă libertatea.

În acest punct, avem nevoie, cu disperarea, să ne detașăm de Faraon. Această starea se numește ”Paște”. Începe să corectăm proprietățile asociate cu Egipt și Faraon. Nu avem altă natură. Tot ce avem este înclinația rea, pe care trebuie să o corectăm și să o schimbăm în benevolență. Pentru a obține această stare, după ieșirea din Egipt, ne trebuie o putere specială care ne permită să facem clarificări asupra noastră – corecția. Această perioadă se numește ”a număra zilele lui Omer”.

În Egipt avem destulă pâine. În timpul primei săptămâni după ieșirea din Egipt, am mâncat o pâine simplă, numită ”mața”. Mai târziu, am revenit la pâinea normală. Această perioadă se numește ”a număra zilele lui Omer”. ”Omer” este un snop de grău.

Verificăm dorințele noastre rele, pe toate cele 49. Aceste dorințe se numesc ”Sefirot”. Șapte Sefirot sau șapte părți ale dorinței se numesc “Hesed, Gevura, Tifferet, Nețah, Hod, Yesod și Malhut.” Fiecare se împarte în 7 părți. Astfel, avem 7 X 7 = 49 de dorințe diferite, care sunt  pregătite de corectare.

Am ”abandonat” aceste dorințe în momentul ieșirii din Egipt, adică am încetat  să le mai folosim. Acum, începem să le testăm din nou. Verificăm fiecare dorință și o evaluăm, dacă o folosim ca să facem rău altora,  să bârfim, să ne luptăm, etc. Trebuie să găsim o cale pentru a folosi aceleași dorințe pentru a aduce beneficiu altora.

Ar trebui să trecem de la înclinația rea la cea bună, în fiecare dintre dorințele noastre. Trebuie să ne facem un ”inventar” al răutății noastre. Trebuie să găsim o cale de a folosi dorințele noastre în scopuri bune.

Până acum, nu era încă vorba despre detașarea de starea noastră anterioară. În timpul nopții de Paște, ieșim și ne ascundem toate dorințele. Le verificăm și încercăm să înțelegem cum arată dorințele noastre. Le contemplăm de la un nou nivel, fiind deja ”ieșiți din Egipt” și departe de puterea Faraonulului.

Ne uităm la dorințe și ne îngrozim că anterior le-am avut. Totuși, acum ne-am distanțat deja de ele, nu le mai considerăm ca fiind ale noastre. Ne identificăm cu punctul care iese din Egipt și este în afara oricărei dorințe egoiste.

În acest moment, de la o nouă ”înălțime”, verificăm fiecare dorință, una câte una, toate cele 49. Se numește ”numărătoarea celor 49 de zile ale Omer”, deoarece de la noul nivel pe care tocmai l-am obținut, începem să numărăm și să testăm toate dorințele și să vedem dacă suntem capabil să le folosim în scopuri bune, în loc de cele rele dinainte.

Acest lucru este posibil datorită Faraonului care ne revelează răutatea noastră. Acum, putem gradual să schimbăm răul în bine. Numărarea celor 49 de zile ale lui Omer este pregătirea pentru ziua 50, numită ”Șavuot” – Dăruirea Torei.

Pe de o parte, se numește ”Șavuot” pentru că numărăm toate dorințele noastre și facem un ”inventar” al lor, iar pe de altă parte se numește ”Dăruirea Torei” deoarece primim Lumina care Reformează. Creatorul a spus: ”Am creat înclinația rea și am creat Tora ca mirodenie pentru ea”

În acest moment, vedem clar răul, deoarece am făcut un inventar al dorințelor noastre. Acum, avem nevoie de o Lumină specială, o forță specială, numită ”Tora”, care ne va ajuta să ne folosim dorințele una după alta și toate împreună, de dragul dăruirii altora , pentru că legea principală a Torei este ”iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Acesta este nivelul pe care eventual îl vom obține.

Din emisiunea de pe Kab Tv ”O viață nouă” din 24.03.2015

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Ca un mănunchi de trestii, Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de astăzi – dr. Michael Laitman

POSTFAȚĂ

Umanitatea merită să fie unită într-o singură familie. Când se va întâmpla aceasta, toate certurile și relele care izvorăsc din divizarea națiunilor și limitările lor, vor înceta. Cu toate acestea, lumea necesită alinare, astfel umanitatea va fi perfecționată datorită caracterului unic al fiecărei națiuni. Aceasta este deficiența pe care Adunarea Israelului o va completa.

Rav Kook,

Orot HaRaaia (Luminile lui Raaia), Șavuot, p 70

Nu a fost ușor să scriu această carte. Am scris zeci de cărți, dar nici una dintre ele nu a fost atât de solicitantă din punct de vedere emoțional sau intelectual. Am aflat despre sarcina care stă înaintea noastră, cu mulți ani în urmă, dar am ezitat să mă adresez direct conaționalilor mei evrei. Nu am dorit să par condescendent sau arogant, predica plictisitoare sau dojenitoare nu se află pe lista mea de priorități.

Studiile mele cabaliste, împreună cu Rabaș, m-au învățat însă, că direcția în care se mișcă astăzi lumea, ne va conduce direct la dezastru. De aceea, tatăl lui Rabaș, Baal HaSulam și fiul său deopotrivă, au fost mai dornici decât oricare alt cabalist dinaintea lor, să facă să circule vechea înțelepciune, ca un leac împotriva egoismului exacerbat al umanității.

Baal HaSulam a fost neliniștit de creșterea interdependenței globale încă de la începutul anilor 1930, atunci când extrem de puțini oameni erau conștienți de acest proces. El știa că acest lucru va provoca o criză de nerezolvat, dacă umanitatea nu va întări dependența mutuală cu garanție reciprocă, că natura umană nu va putea suporta contrastul dintre interdependență și aversiunea reciprocă.

În același timp, chiar și la acel moment de început al globalizării noastre, Baal HaSulam a realizat faptul că procesul era ireversibil, pentru că suntem părți ale aceluiași suflet, aceleiași dorințe, fiind, inevitabil, conectați. El mai știa, așa cum știau toți înțelepții citați în această carte, că scopul pentru care am fost creați nu este acela ca oamenii să fie înstrăinați și plini de ură, ci ca ei să se strângă și să se unească, datorită calității de dăruire.

Vedem astăzi, cât de multă dreptate a avut. Suntem conectați fără speranță, în mod greșit și urâm din suflet acest fapt. Sistemele noastre sociale, cum ar fi economia, sănătatea și educația, consideră că această rea-voință constituie fundația relațiilor interumane, de aceea, fiecare entitate se îngrădește cu regulamente, legislații și avocați.

Dar acest modus operandi este nesustenabil. Așa cum familiile bune își asumă bunăstarea membrilor lor, tot astfel membrii umanității trebuie să învețe să aibă încredere unii în alții.

Însă, așa cum am arătat pe parcursul acestei cărți, din cauză că ego-urile nostre evoluează constant, accentuând unicitatea noastră în detrimentul unității, avem nevoie de o metodă care să ne ajute să atingem unitatea, mai presus de diferențieri, fără a le înăbuși sau suprima. Această metodă își are rădăcina în patrimoniul spiritual al poporului nostru și constituie darul făcut de evrei umanității, salvarea pe care o așteaptă toate națiunile din partea evreilor.

Darul poate fi înmânat prin intermediul înțelepciunii Cabalei, al Educației integrale, așa cum a sugerat Baal HaSulam în Națiunea, sau prin oricare alte mijloace care pot conduce la o schimbare a naturii umane, de la divizare la unitate, de la animozitate la empatie și grijă. Dacă vom realiza această unitate, atunci, cu cât caracterele noastre vor fi mai diferite, cu atât mai puternică și mai caldă va fi legătura dintre noi. Așa a descris Rabi Nathan Sternhertz acest fenomen, ”Depinde în primul rând de om, care este inima Creației și de care depinde totul. De aceea ”Iubește-ți vecinul ca pe tine însuți” este marele klal (regulă, dar și colectiv) al Torei, pentru a include în unitate și pace, care este inima vitalității, durabilitatea și corectarea întregii Creații, prin includerea împreună, în dragoste, unitate și pace, a oamenilor de opinii diferite.”²⁷¹

Într-adevăr, frumusețea poporului nostru se află în unitatea sa, în coeziunea sa. Națiunea noastră a început ca un grup de indivizi, care împărtășeau o dorință comună, aceea de a descoperi forța esențială a vieții. Am descoperit că aceasta era, într-un cuvânt, ”dragostea”, dezvoltând această calitate în interiorul nostru. Această forță a dragostei ne-a unit și, în spiritul iubirii, am dorit să împărtășim descoperirea noastră cu oricine dorea asta.

De-a lungul timpului ne-am pierdut conexiunea, mai întâi între noi și apoi cu acea forță pe care am descoperit-o prin legătura noastră. Acum însă, lumea are nevoie ca noi să reaprindem acea legătură, mai întâi între noi și ulterior, între toate națiunile umanității.

Suntem o națiune dăruită, o națiune înzestrată cu darul dragostei, care este calitatea Creatorului. Umanitatea a fost creată în scopul de a primi acest dar iar noi suntem singura conductă prin care această dragoste poate curge spre toate națiunile. Încă din zorii umanității, ”nu au existat niciodată atât de puțini care să datoreze atât de mult, atât de multor oameni”, ca să-l parafrazăm pe Winston Churchill. Și totuși, niciodată nu au mai fost atât de puțini, capabili să dăruiască atât de mult, unui număr atât de mare de oameni.

Adevărate sunt cuvintele lui Baal HaSulam, care spune, ” este sarcina națiunii israeliene de a se pregăti pe sine și pe toate popoarele lumii…  de a se dezvolta pentru a lua asupra lor munca sublimă a dragostei pentru ceilalți, care este scara spre scopul Creației, acesta fiind Dvekut-ul (similaritatea/echivalența de formă) cu El.”²⁷²

Filed under: Antisemitism - Niciun comentariu→

Înaintea exodului din Egipt, omul trece prin „49 de porți de impuritate”. Deci, de acum încolo el nu mai crede în nimic, nu mai așteaptă nimic, vede că tocmai nu mai are nicio legătură cu Forța Superioară și că îi este imposibil să schimbe ceva în viața lui. Unde este această forță numită „Nu e nimic în afară de El”? Totul este sub controlul Faraonului și este imposibil să facă ceva împotriva egoului care îl controlează.

Omul nu înțelege și nu crede în „binele care face bine”. A mai rămas numai un fir subțire care îl conectează la Spiritualitate și este atât de fragil, că el nu mai crede că îi va veni ceva din asta. Disperarea este atât de mare, iar firul care îl susține este o răbdare dincolo de intelect și logică.

Această situație se acumulează treptat și, dacă omul obține cu adevărat cele 49 de porți de impuritate, atunci Forța Superioară acționează împotriva lor, obținând pentru el răscumpărarea.

Aici trebuie menționat că „fiecare acțiune lasă o urmă”, de fiecare dată, încă puțin, și încă puțin mai departe și, astfel, numărăm 400 de ani, perioadă în care omul acumulează clarificări și eforturi, chiar și căderi, și urcări, pe care el reușește să le facă singur sau cu ajutorul Creatorului.

Întreaga noastră luptă de a trăi în Egipt este sub controlul Creatorului, „Nu este nimic în afară de El” și „Binele care face bine”. Iar Klipa (forța egoistă) neagă în fiecare mod posibil Providența Superioară a „Nu e nimic în afară de El”.

Sclavia, exilul (Galut) diferă de eliberare, răscumpărare (Gheula) prin litera „Alef” , numită Domnul (campionul) Lumii. Omul trebuie să se concentreze constant pe acest punct și pe nimic altceva. Trebuie să ne ascuțim constant tocmai această clarificare, lupta împotriva naturii noastre, împotriva Faraonului, fiindcă „nu e nimic în afară de El”, Binele, și acesta face bine.

Noi nu cerem de la cineva să schimbe ceva; nu ne rugăm pentru soarta noastră. În schimb, cu cererile noastre, doar ne adresăm Creatorului. Asta înseamnă „nu e nimic în afară de El” adică, tot ceea ce se întâmplă, legăm doar de El. Numai El face fiecare acțiune, pregătind astfel, din interior, lupta împotriva tuturor tulburărilor în care s-a îmbrăcat El însuși. Noi Îl descoperim și ne adresăm Lui.

Exil înseamnă că noi nu suntem încă gata dar, dorim foarte mult să descoperim sursa a tot ceea ce se întâmplă, după cum e spus „Eu, și nu un mesager”. Acesta este un moment foarte important. Aceasta este singura noastră muncă și depinde de noi dacă suntem gata pentru ea.

Este foarte important să rămânem în acest punct, ca un vapor sau un avion pe care îl navigăm pentru a rămâne mereu pe drumul cel bun, în ciuda vântului și a diverselor turbulențe. Acest lucru este posibil numai cu un echipaj bun.

Totul este construit în așa fel ca omul să nu fie pregătit să mențină singur această poziție. Problemele cad pe el și, apoi, greutatea este luată de la el și i se dă o altă oportunitate. Dar această șansă este tocmai pentru a-și construi echipa corectă, astfel ca, împreună cu ei, să poată să-și mențină direcția.

Trebuie reamintit permanent că toate aceste tulburări vin de la Creator și nu de la Faraon sau de la armata lui și, că nu există niciun accident și niciun mesager. Totul vine în schimb direct de la Creator. Sarcina noastră este să descoperim Creatorul în locul tuturor celorlalte surse de energie și acțiuni. Prin asta, sclavia noastră, loviturile și toate celelalte evenimente din povestea exodului din Egipt, sunt revelate. Totul este o luptă de localizare a Creatorului printre toate aceste tulburări care se găsesc între noi și Creator.

La început nu există nicio conexiune între noi și Creator fiindcă suntem opuși. Iar tulburările vin anume în așa fel ca noi să le folosim pentru a construi conexiunea cu Creatorul. Astfel, vedem că Faraonul ne aduce mai aproape de Creator, vedem că înclinația rea este ajutorul împotriva noastră (Geneza 2:18), iar noi transformăm asta în conexiune cu Creatorul.

Dacă muncim constant în acest fel și încercăm să construim conexiunea, atunci, treptat, ridicăm o conexiune din ce în ce mai puternică, precum verigile unui lanț și cădem în tulburări și mai mari, într-o lipsă și mai mare de conexiune. Și iar încercăm să construim Pitom și Ramses și iar cădem pierzând conexiunea și plângând și devenind confuzi, negând orice control de la Creator.

Ca rezultat al eforturilor noastre, trecem prin cele 49 de porți de impuritate. Dacă ajungem la a 49-a poartă înseamnă că am făcut o multitudine de corectări la conexiunea noastră cu Creatorul. Dar acest lucru ne este ascuns. Pentru o fracțiune de moment descoperim ceva și apoi cădem imediat. În acest fel trebuie să descoperim toate tulburările contrare faptului că „nu e nimic în afară de El”.

Și, dacă suntem gata să descriem Forța Superioră în ciuda tuturor tulburărilor, descoperirea este făcută după principiul „Eu, și nu un mesager”. Exilul ne este dat pentru ca noi să putem să-l simțim pe Creator, să-L localizăm în „ceva din nimic”. Astfel obținem răscumpărarea, eliberarea.

Astfel este imposibil să uităm că, toată munca pentru răscumpărare este pentru a determina faptul că „nu e nimic în afară de El”, atunci când avem în față tot felul de tulburări care vin, desigur, de la Creator.

Din Partea întâi a Lecției zilnice de Cabala din 01/04/ 2015 –Șamati 190

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Baal Ha Sulam, Șamati 159, „Și s-a întâmplat pe parcursul acestor zile multe”: Chestiunea este că, într-adevăr, ei au fost foarte atașați de munca în Egipt. Acesta este înțelesul la „dar s-au amestecat cu națiunile și au învățat muncile lor”.

Asta înseamnă că, dacă Israel este sub dominația unei anumite națiuni, acea națiune îi controlează, iar ei nu se pot retrage de sub dominația lor, fiindcă au gustat destul de mult din gustul acelei munci și nu mai pot fi răscumpărați.

La început, omul este în dorința lui de plăcere și vede că muncește de dragul egoului său. Învață și acumulează cunoștințe și simte că este deasupra celorlalți, fiindcă el înțelege și simte mai mult decât ei.

Înțelepciunea Cabalei deschide în fața lui întreaga esență a vieții în această lume și el se uită în jos, cu compătimire, la ceilalți oameni care se târăsc în jurul lui pe această planetă și nu înțeleg nimic. El simte că este mai sus, mai important, superior lor și, egoul lui e plin de mândrie.

El primește explicații despre bine și rău și schimbă totul în favoarea lui, pentru a se calma. Acum, el are un scop tentant. El vede Înțelepciunea Cabalei ca pe propria-i răscumpărare și, ca pe răspuns la toate necazurile, fiindcă el a ajuns la această Înțelepciune destul de deprimat deoarece fusese bătut de viață. Aici găsește dintr-o dată toate răspunsurile și tot confortul. Este bucuros că e nevinovat de tot răul pe care l-a făcut și se așteaptă ca lucrurile să fie mai bune ca în trecut. Pe scurt, este foarte satisfăcut.

Acest lucru este intenționat, asemenea copiilor mici care primesc de la Creator energia de a fugi de colo colo, de a învăța totul, nu să stea nemișcați și leneși. Astfel, ei pot învăța repede despre lume și se pot dezvolta. La fel se întâmplă cu omul când începe să studieze, după cum e scris: „Chestiunea este că, într-adevăr, ei au fost foarte atașați de munca din Egipt, asta înseamnă ”dar s-au amestecat cu națiunile lumii și au învățat muncile lor””.

Națiunile lumii sunt stări în care conduce numai dorința de plăcere, iar Israel sub dominația Egiptului este o stare în care dorința de dăruire, trezită în mine, lucrează în beneficiul dorinței egoiste. Rezultă că pot avea mult succes decât alții. Mă liniștesc; înțeleg și simt mai mult că am niște oportunități și, de aceea, simt că sunt mai bun.

Acestea sunt ceapa, usturoiul și dovlecii pe care i-am mâncat în Egipt. La această stare inițială, pot să schimb tot răul revelat în beneficiul egoului meu. Asta înseamnă că sunt sclavul Faraonului. Totul deservește dorința egoistă, chiar și cea mai mică dorință de dăruire pe care o am în mine datorită studiului și conexiunii mele cu grupul.

În acest fel folosesc metoda până când, la un anumit punct, este o schimbare bruscă în simțirea mea. Asta se numește „Și regele Egiptului (care a fost bun cu mine) a murit”. Apoi, este ca și când apare o nouă dominație. Eu nu mai simt deloc că am atât de mult succes și că această afacere este chiar atât de simplă. Nu mai pot folosi Înțelepciunea Cabalei ca să-mi îmbunătățesc viața mea obișnuită, corporală, egoistă.

Aici încep să simt sclavia. Dorința rămâne aceeași dorință, același rege, dar pentru mine e mort. Începe o nouă fază: „și copiii lui Israel au gemut din cauza robiei”. Pentru cine muncim dacă nu de dragul nostru? Și ce se va alege de noi?

Noi ne-am conectat cu speranța de a descoperi Forța Superiaoră, fiindcă am crezut că este bine pentru egoul nostru, dar acum, deodată, descoperim că nu e binele pe care le-am așteptat și conexiunea care am crezut că va fi. Începem să înțelegem binele și conexiunea în adevăratul lor sens, ceea ce înseamnă că suntem conștienți de faptul că fructul nu va fi revelat în dorința de plăcere, ci în dorința de dăruire.

Noi încă nu înțelegem ce înseamnă primirea unei plăți în dorința de dăruire, dar acest lucru ni se va revela. Sperăm să ne simțim bine, dar ce este bun în dăruire? Trebuie să ne schimbăm percepția în ceea ce privește următoarea schimbare.

Asta înseamnă „regele Egiptului a murit”, înseamnă că toată dominația regelui din Egipt – el le-a dat mâncare și cele necesare vieții – a murit. De aceea, ei au avut loc pentru rugăciune și au fost imediat salvați. Și atunci când au mers în deșert și au ajuns la starea de Katnut (micime), au râvnit sclavia pe care au avut-o înaintea morții regelui Egiptului. Asta înseamnă că ei au ieșit de sub dominația Faraonului.

Din partea a doua a Lecției zilnice de Cabala 30/03/2014 – Șamati 159

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→