Daily Archives: 14 aprilie 2015

Ce înseamnă „penitenţa”?

Rabaş, „Scrisoarea 66”: Şi într-adevăr, spunem de sărbătoare de Paşte: „De la început, strămoşii noştri au fost adoratori de idoli, iar acum ne apropiem de Omniprezent pentru a-i servi Lui” şi aşa mai departe.

Pentru a înţelege ideea de a ne învăţa pe noi ce au fost ei înainte, trebuie să explicăm prin etică. O persoană trebuie să ştie când este implicată cu ideea ieşirii cuiva din exilul egiptean, vedem că toate Miţvot (legi) depind de acest concept, pentru toate aceste lucruri spunem: „O aducere aminte a Exodului din Egipt”.

Toate Miţvot sunt corecţii în mici porţiuni ale dorinţei de a primi, care pot fi implementate de cineva care se ridică deasupra Mahsom (barieră). După ce trece prin Mahsom, începe să treacă prin părţile dorinţei de a primi de deasupra Mahsom.

 

Mai întâi, persoana trece prin Mahsom şi îşi transformă dorinţa de a primi în „de dragul dăruirii”, iar după aceea se întoarce în jos şi îşi ridică dorinţă după dorinţă. Toată această activitate se numeşte penitenţă, în alte cuvinte el întoarce dorinţa de a primi la o intenţie de dragul dăruirii. Fiecare acţiune de genul acesta se numeşte Miţva şi se face prin Tora, adică prin Ohr Makif (Lumina Înconjurătoare) care transformă corecţiile în posibilităţi. Prima acţiune se numeşte Exodul din Egipt.

Când sunt sub Mahsom, nu am o conexiune cu Lumina. Deasupra Mahsom însă, am deja Lumina, puterea dăruirii şi o pot folosi pentru avansare şi corectare. Am conştienţa, senzaţia, inteligenţa şi puterea unei persoane mature, capabile. Mă transform într-un expert al corecţie, în condiţiile în care Lumina este în mine. Lumina este puterea dăruirii care acţionează în mine, iar cu ajutorul Ei pot să conectez noi şi noi dorinţe, una după alta, şi să le corectez. Mă îndrept către un nivel mai înalt şi primesc putere în plus de la el, pentru părţile inferioare pe care vreau să le corectez, corectându-le şi conectându-le mie.

În aceste proces sunt trei parteneri: Creatorul – originea puterii, eu – cel care vrea să corecteze şi dorinţa – locul pe care vreau să îl corectez.

Cu Lumina care este în mine, mulţumită conexiunii mele cu Creatorul, văd cu precizie ce este gata de corectare în mine şi cer puterea de la El. Lucrez cu El ca partener, pentru că nu mai sunt sub Mahsom, sunt împreună cu El, îl simt. De aceea, încep să clarific cum este posibil să muncesc cu dorinţa stricată, cum este posibil să o trezesc şi să o ridic. Asta înseamnă ca vreau să o transform din de dragul primirii în de dragul dăruirii. Deci, cer asta.

Nu primesc nicio plăcere din această activitate, în timp ce o simt ca dorinţa mea. Pentru mine devine mult mai preţioasă decât dorinţa mea, aşa cum este scris: „Fă ca dorinţa Lui să fie dorinţa ta” (Pirkei Avot 2:4) – ca o mamă cu copilul ei. Învelesc dorinţa Lui în dorinţa mea şi astfel încep să o ridic cerând Creatorului să o corecteze pentru mine, aşa cum aş face eu pentru copilul meu.

Apoi, primesc puterea, inteligenţa şi senzaţia necesară pentru a face asta. Eu nu ştiu cum să corectez ce este jos, pentru că este un sistem complet separat, AHP care este construit în mine, pântecul spiritual.

Asta înseamnă că mai întâi cresc pentru a-l corecta. Accept noul sistem şi mă alătur la ce este sub mine. Deci, după corecţie suntem juxtapuşi unul faţa de altul. Astfel sunt îmbrăcaţi mulţi Parţufimi unul în altul.

Întrebare: Este important ca oamenii care sunt implicaţi în diseminare să fi trecut prin Mahsom?
Răspuns: Nu mi se pare că cel care a trecut prin Mahsom va avea mai mult succes în diseminarea exterioară. Nu sunt sigur că Rabaş ar fi avut mai mult succes în diseminare decât o persoană medie din grupul nostru.

Baal HaSulam scrie că este posibil chiar să plătim oameni profesionişti pentru a face asta. De fapt, este necesar să ne apropiem de oameni cât de mult posibil. Cu siguranţă, este clar că ei ar trebui să ştie direcţia, scopul, un pic din explicaţii, dar nu foarte adânc, numai conform oamenilor spre care se îndreaptă.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala din 18.04.2014, Scrierile lui Rabaş

Pesah și noaptea exodului

Începutul aceste postări este este în : „Pesah este o reamintire a viitorului”

Maturizarea calității de Moise într-un om și într-o națiune ne conduce direct la confruntarea cu Faraonul. Tora descrie aceste faze ca pe cele zece plăgi din Egipt, cele zece plăgi ale egoului, cu cerința: „Lasă poporul meu să plece!”. Ele se dezvoltă pe fondul neputinței și, în același timp, se dezvoltă o dorință disperată de eliberare.

Povestea (Hagada) ne spune despre noaptea interioară: „Ce s-a schimbat în această noapte față de toate celelalte nopți?” În Egipt a trebuit să ieșim din mlaștina iubirii de sine și să ne întoarcem pentru a ne mișca rapid în sus, încă fără nicio putere de unitate, dar cu puterea de a ne elibera.

Oricine încearcă să scape de persecuții, de dispute interioare și de conflicte. Ne regăsim astfel departe de Egipt, până când ajungem la Muntele Sinai, unde putem finaliza ceea ce am început.

În acest fel ne împinge Faraonul, egoul, către un nou nivel de iubire. În cele din urmă, toată omenirea va trebui să se ridice la acest nivel, dar noi suntem primii care facem acest lucru. Este munca poporului evreu, o fază esențială în formarea lui.

 

Cei patru fii

Întrebare: Ce sunt cei patru fii la care se referă Hagada (Povestea) de Pesah: unul deștept, unul rău, unul prost și unul care nu știe să pună întrebarea?

Răspuns: Toți cei patru fii examinează aceeași întrebare: „Cum ne putem ridica peste egoism?”. Fiul cel inteligent filosofează și spune că aceste legi pot fi interpretate într-un fel sau altul, dar nu există nicio soluție care să ne permită să ieșim din Egipt adică, să ne ridicăm peste egoul nostru.

Fiul cel rău spune: „Dar de ce trebuie să te ridici peste el?” El nu vrea deloc să facă asta și întreabă: „Care este folosul acestei munci împotriva egoismului? Lasă-mă-n pace, mi-e bine așa!” Astfel, în ochii noștri el este rău, fiindcă nu-și dorește să se ridice peste starea lui curentă, cu toate că e rea. El ia totul așa cum e și nu vrea să iasă din Egipt.

Fiul cel prost spune că aceste legi nu sunt de înțeles și nu e clar de ce am ieșit din Egipt. El nu este conștient că este în robie și, nu-și dă seama cum să se ridice din ea.

Stăm în jurul mesei festive, unul simte ca fiul cel înțelept, celălalt ca fiul cel prost și al treilea ca fiul cel rău, iar al patrulea fiu este cel care nu știe cum să întrebe. Acest al patrulea fiu, care nu știe să întrebe trebuie să spună în acea zi: „Aceasta este în onoarea a ceea ce a făcut Creatorul pentru noi, scoțându-ne din Egipt”.

Acest fiu nu știe cum să întreabe nu fiindcă e prost sau rău sau filosof (greu de înțeles). El înțelege că este ceva, un mod de a ieși afară din natura noastră, ceva ce nu putem percepe și recunoaște.

Toți musafirii de la masă se întreabă și ei: „De ce e nevoie să ieșim și unde? Unde ați văzut voi că puteți scăpa de egoul vostru? Așa ceva nu există în natură.” Toți se întreabă aceste întrebări și înțeleptul și răul și prostul.

Dar acela care nu știe cum să întrebe, nu pune întrebarea, știind că acolo este ascuns un secret despre care nimic nu poate fi întrebat fiindcă, este complet inaccesibil nouă. Este ceva dincolo de viețile noastre, dincolo de egoismul nostru în ale cărui mâini suntem.

Este un motiv pentru care am fost creați și făcuți să existăm în acest fel mizerabil. Dar nu este clar ce se poate face cu asta, nu putem vedea ieșirea. De aceea este spus că este nevoie ca acest lucru să fie explicat. Într-adevăr, dacă omul se dezvoltă la o astfel de stare în care nu are nimic de spus pentru a-și justifica egoismul atunci, el găsește o soluție.

Oricine poate deveni fiul care nu știe cum să pună întrebarea. Acestea sunt cele patru faze de dezvoltare ale omului. Fiecare din noi are stagiile lui de dezvoltare și, astfel, se poate recunoaște în unul din cei patru fii, în funcție de întrebarea pe care o pune.

Din KabTv „O viață nouă” 31/03/2015