Monthly Archives: aprilie 2015

Ce înseamnă „penitenţa”?

Rabaş, „Scrisoarea 66”: Şi într-adevăr, spunem de sărbătoare de Paşte: „De la început, strămoşii noştri au fost adoratori de idoli, iar acum ne apropiem de Omniprezent pentru a-i servi Lui” şi aşa mai departe.

Pentru a înţelege ideea de a ne învăţa pe noi ce au fost ei înainte, trebuie să explicăm prin etică. O persoană trebuie să ştie când este implicată cu ideea ieşirii cuiva din exilul egiptean, vedem că toate Miţvot (legi) depind de acest concept, pentru toate aceste lucruri spunem: „O aducere aminte a Exodului din Egipt”.

Toate Miţvot sunt corecţii în mici porţiuni ale dorinţei de a primi, care pot fi implementate de cineva care se ridică deasupra Mahsom (barieră). După ce trece prin Mahsom, începe să treacă prin părţile dorinţei de a primi de deasupra Mahsom.

 

Mai întâi, persoana trece prin Mahsom şi îşi transformă dorinţa de a primi în „de dragul dăruirii”, iar după aceea se întoarce în jos şi îşi ridică dorinţă după dorinţă. Toată această activitate se numeşte penitenţă, în alte cuvinte el întoarce dorinţa de a primi la o intenţie de dragul dăruirii. Fiecare acţiune de genul acesta se numeşte Miţva şi se face prin Tora, adică prin Ohr Makif (Lumina Înconjurătoare) care transformă corecţiile în posibilităţi. Prima acţiune se numeşte Exodul din Egipt.

Când sunt sub Mahsom, nu am o conexiune cu Lumina. Deasupra Mahsom însă, am deja Lumina, puterea dăruirii şi o pot folosi pentru avansare şi corectare. Am conştienţa, senzaţia, inteligenţa şi puterea unei persoane mature, capabile. Mă transform într-un expert al corecţie, în condiţiile în care Lumina este în mine. Lumina este puterea dăruirii care acţionează în mine, iar cu ajutorul Ei pot să conectez noi şi noi dorinţe, una după alta, şi să le corectez. Mă îndrept către un nivel mai înalt şi primesc putere în plus de la el, pentru părţile inferioare pe care vreau să le corectez, corectându-le şi conectându-le mie.

În aceste proces sunt trei parteneri: Creatorul – originea puterii, eu – cel care vrea să corecteze şi dorinţa – locul pe care vreau să îl corectez.

Cu Lumina care este în mine, mulţumită conexiunii mele cu Creatorul, văd cu precizie ce este gata de corectare în mine şi cer puterea de la El. Lucrez cu El ca partener, pentru că nu mai sunt sub Mahsom, sunt împreună cu El, îl simt. De aceea, încep să clarific cum este posibil să muncesc cu dorinţa stricată, cum este posibil să o trezesc şi să o ridic. Asta înseamnă ca vreau să o transform din de dragul primirii în de dragul dăruirii. Deci, cer asta.

Nu primesc nicio plăcere din această activitate, în timp ce o simt ca dorinţa mea. Pentru mine devine mult mai preţioasă decât dorinţa mea, aşa cum este scris: „Fă ca dorinţa Lui să fie dorinţa ta” (Pirkei Avot 2:4) – ca o mamă cu copilul ei. Învelesc dorinţa Lui în dorinţa mea şi astfel încep să o ridic cerând Creatorului să o corecteze pentru mine, aşa cum aş face eu pentru copilul meu.

Apoi, primesc puterea, inteligenţa şi senzaţia necesară pentru a face asta. Eu nu ştiu cum să corectez ce este jos, pentru că este un sistem complet separat, AHP care este construit în mine, pântecul spiritual.

Asta înseamnă că mai întâi cresc pentru a-l corecta. Accept noul sistem şi mă alătur la ce este sub mine. Deci, după corecţie suntem juxtapuşi unul faţa de altul. Astfel sunt îmbrăcaţi mulţi Parţufimi unul în altul.

Întrebare: Este important ca oamenii care sunt implicaţi în diseminare să fi trecut prin Mahsom?
Răspuns: Nu mi se pare că cel care a trecut prin Mahsom va avea mai mult succes în diseminarea exterioară. Nu sunt sigur că Rabaş ar fi avut mai mult succes în diseminare decât o persoană medie din grupul nostru.

Baal HaSulam scrie că este posibil chiar să plătim oameni profesionişti pentru a face asta. De fapt, este necesar să ne apropiem de oameni cât de mult posibil. Cu siguranţă, este clar că ei ar trebui să ştie direcţia, scopul, un pic din explicaţii, dar nu foarte adânc, numai conform oamenilor spre care se îndreaptă.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala din 18.04.2014, Scrierile lui Rabaş

Pesah și noaptea exodului

Începutul aceste postări este este în : „Pesah este o reamintire a viitorului”

Maturizarea calității de Moise într-un om și într-o națiune ne conduce direct la confruntarea cu Faraonul. Tora descrie aceste faze ca pe cele zece plăgi din Egipt, cele zece plăgi ale egoului, cu cerința: „Lasă poporul meu să plece!”. Ele se dezvoltă pe fondul neputinței și, în același timp, se dezvoltă o dorință disperată de eliberare.

Povestea (Hagada) ne spune despre noaptea interioară: „Ce s-a schimbat în această noapte față de toate celelalte nopți?” În Egipt a trebuit să ieșim din mlaștina iubirii de sine și să ne întoarcem pentru a ne mișca rapid în sus, încă fără nicio putere de unitate, dar cu puterea de a ne elibera.

Oricine încearcă să scape de persecuții, de dispute interioare și de conflicte. Ne regăsim astfel departe de Egipt, până când ajungem la Muntele Sinai, unde putem finaliza ceea ce am început.

În acest fel ne împinge Faraonul, egoul, către un nou nivel de iubire. În cele din urmă, toată omenirea va trebui să se ridice la acest nivel, dar noi suntem primii care facem acest lucru. Este munca poporului evreu, o fază esențială în formarea lui.

 

Cei patru fii

Întrebare: Ce sunt cei patru fii la care se referă Hagada (Povestea) de Pesah: unul deștept, unul rău, unul prost și unul care nu știe să pună întrebarea?

Răspuns: Toți cei patru fii examinează aceeași întrebare: „Cum ne putem ridica peste egoism?”. Fiul cel inteligent filosofează și spune că aceste legi pot fi interpretate într-un fel sau altul, dar nu există nicio soluție care să ne permită să ieșim din Egipt adică, să ne ridicăm peste egoul nostru.

Fiul cel rău spune: „Dar de ce trebuie să te ridici peste el?” El nu vrea deloc să facă asta și întreabă: „Care este folosul acestei munci împotriva egoismului? Lasă-mă-n pace, mi-e bine așa!” Astfel, în ochii noștri el este rău, fiindcă nu-și dorește să se ridice peste starea lui curentă, cu toate că e rea. El ia totul așa cum e și nu vrea să iasă din Egipt.

Fiul cel prost spune că aceste legi nu sunt de înțeles și nu e clar de ce am ieșit din Egipt. El nu este conștient că este în robie și, nu-și dă seama cum să se ridice din ea.

Stăm în jurul mesei festive, unul simte ca fiul cel înțelept, celălalt ca fiul cel prost și al treilea ca fiul cel rău, iar al patrulea fiu este cel care nu știe cum să întrebe. Acest al patrulea fiu, care nu știe să întrebe trebuie să spună în acea zi: „Aceasta este în onoarea a ceea ce a făcut Creatorul pentru noi, scoțându-ne din Egipt”.

Acest fiu nu știe cum să întreabe nu fiindcă e prost sau rău sau filosof (greu de înțeles). El înțelege că este ceva, un mod de a ieși afară din natura noastră, ceva ce nu putem percepe și recunoaște.

Toți musafirii de la masă se întreabă și ei: „De ce e nevoie să ieșim și unde? Unde ați văzut voi că puteți scăpa de egoul vostru? Așa ceva nu există în natură.” Toți se întreabă aceste întrebări și înțeleptul și răul și prostul.

Dar acela care nu știe cum să întrebe, nu pune întrebarea, știind că acolo este ascuns un secret despre care nimic nu poate fi întrebat fiindcă, este complet inaccesibil nouă. Este ceva dincolo de viețile noastre, dincolo de egoismul nostru în ale cărui mâini suntem.

Este un motiv pentru care am fost creați și făcuți să existăm în acest fel mizerabil. Dar nu este clar ce se poate face cu asta, nu putem vedea ieșirea. De aceea este spus că este nevoie ca acest lucru să fie explicat. Într-adevăr, dacă omul se dezvoltă la o astfel de stare în care nu are nimic de spus pentru a-și justifica egoismul atunci, el găsește o soluție.

Oricine poate deveni fiul care nu știe cum să pună întrebarea. Acestea sunt cele patru faze de dezvoltare ale omului. Fiecare din noi are stagiile lui de dezvoltare și, astfel, se poate recunoaște în unul din cei patru fii, în funcție de întrebarea pe care o pune.

Din KabTv „O viață nouă” 31/03/2015

A scăpa de îngerul morţii

Sărbătoarea de Paşte ne spune că omul are oportunitatea să îşi plănuiască viaţa şi să devină stăpânul ei. Ne explică scopul pe care trebuie să îl obţinem, mijloacele pentru îndeplinirea acestuia şi ce trebuie să schimbăm în noi înşine. Ne dă toate detaliile.

Sărbătoarea de Paşte, în primul rând, îi dă omului mijlocul de a înţelege care este viaţa sa actuală şi cât de limitată şi moartă este.

Îi arată cum poate să scape din această viaţă moartă şi să se ridice la o starea deasupra stării curente, pentru a obţine nivelul perfect de libertate.

Asta se numeşte eliberarea de îngerul morţii, pentru că ne ridicăm deasupra morţii.

Întrebare: Ce înseamnă să ne ridicăm deasupra morţii?

Răspuns: Înseamnă să trăieşti o viaţă eternă.

Întrebare: Asta înseamnă că nu voi muri niciodată? Nu am văzut niciun singur om care să trăiască veşnic.

Răspuns: Numai corpul moare. Dar descoperim o altă entitate în noi, care este fiinţa umană interioară, „eu-l” meu. Acest „eu” interior este îndepărtat din corp şi nu simte moartea.

Oricine care vrea cu adevărat să obţină libertatea şi viaţa eternă, poate învăţa cum să realizeze asta folosind înţelepciunea Cabala. Este foarte posibil, aşa cum este scris: „Vei vedea lumea în timpul vieţii tale”, adică sunt capabili să descoperim în ea forţa superioară, Creatorul. Toată lumea este capabilă să obţină asta, deoarece uşile sunt deschise tuturor – este nevoie doar de o dorinţă.

Din emisiunea de pe Kab Tv „O viaţă nouă” din 31.03.2015

Iosif te va duce în Egipt, iar Moise te va scoate din el

Întrebare: Unde se termină „cei şapte ani de saţietate” şi unde încep „cei şapte ani de foamete”?

Răspuns: Şapte ani de saţietate aparţin spiritualităţii şi nu corporalităţii. La începutul studiului, o persoană este fericită că a găsit prieteni, studiul, învăţătorul, scopul. Toate acestea o iluminează şi de aceea este fericită, plină de energie şi gata pentru acţiuni eroice.

Dar după aceea trebuie să înţeleagă într-o manieră emoţională că progresul depinde de conexiunea cu alţii. Şapte ani de saţietate în exil nu este o stare simplă. Nici măcar nu a intrat în Egipt. Şapte ani de saţietate încep când cineva înţelege că trebuie să progreseze şi îndeplineşte toate condiţiile indicate de Cabalişti şi în acord cu ele.

Este dispus să se conecteze cu alţii, să studieze, să disemineze, înţelegând că numai dacă descoperă unitatea înăuntrul lui va găsi lumea spirituală. Asta înseamnă că Iosif îşi aduce fraţii, pe fiii lui Iacob, în Egipt

Nu există altă cale. Nu există un drum diferit, pentru că există o singură lege a echivalenţei Luminii cu dorinţa. Totul este determinat de cele patru faze ale Luminii Directe şi nu se poate face altceva.

Întrebare: Dacă nu sunt satisfăcut cu tot ce am şi sunt în perioada celor şapte ani de saţietate, ce ar trebui să fac: să vreau să trec peste ea cat mai repede posibil, ca să vină cei şapte ani de foame?
Răspuns: Să tânjeşti numai pentru realizarea a ceea ce este scris, că ne vom afla în unitate, urmare a studiului, diseminării şi că totul este direcţionat pentru a aduce încântare Creatorului.

Gândeşte-te numai la conexiune, iar Iosif te va duce în Egipt. Iosif este punctul conexiunii între noi şi Sefira Yesod. Când după toată căutarea şi experienţe de evitare a conexiunii, vei fi de acord şi vei începe să te conectezi, adică să îţi corectezi sufletul, atunci te vei afla în Egipt.

Fraţii lui Iosif vin în Egipt numai atunci când începe foametea în pământul Canaan; înseamnă că ei nu pot progresa. Fiecare dintre ei creşte, dar viitoarea creştere este posibilă numai mulţumită conexiunii.

Este similar cu ceea ce se întâmplă în lumea noastră, care creşte în egoul nostru, obţine abundenţă dar nu se înţelege ce să se facă mai departe. Acum, numai conexiunea generală poate salva lumea, dar vedem cât de dificil este să o obţinem.

Va trebui să trecem prin starea de foamete în lume, şi în aspectul fizic, corporal, şi în spiritual. Apoi vom fi pregătiţi să ne conectăm. Căderea din Egipt este căderea din conexiune. Iar asta nu este de dorit pentru calităţile interioare ale cuiva şi pentru toţi oamenii. Fraţii sunt de acord să accepte sfatul lui Iosif, dar cu multe dubii; au multe frici.

Nu vor să intre în Egipt pentru că îi obligă să fie o singură naţiune, un singur grup, o familie, unită, pentru că vor trăi printre egipteni, adică trebuie să fim pregătiţi să muncim pentru ca conexiunea să curgă spre dorinţa de a dărui.

Yesod este un punct care dăruieşte lui Malhut şi poate dărui numai atunci când toate calităţile anterioare şi toate Sefirot se conectează la ea. Haideţi să ne întrebăm dacă suntem sau nu într-o asemenea stare? Vrem să ne conectăm pentru a fi dăruitori, acesta este câmpul unde se va revela Malhut între noi?

S-a spus despre grupul numit „fii lui Iacob” că ei merg şi progresează către dăruire, nu vor să intre în Egipt şi de aceea, trebuie să intre în asemenea stări.

Dar scopul trebuie să rămână constant de-a lungul întregului drum, şi anume de a obţine dăruirea, conexiunea reciprocă; în ea se va revela Creatorul şi vom simţii cum Îi aducem Lui mulţumire. Şi prin asta vom obţine adeziunea cu El.

La aceste întrebări pot da un singur răspuns: faceţi eforturile pentru a ieşi din Egipt şi veţi vedea că totul va avea succes.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala din 09.04.2014, Şamati nr. 54

Faraonul bun și rău

Întrebare: Ce înseamnă Faraonul cel bun care-i primește pe evrei?

Răspuns: Trebuie să examinăm acest concept referindu-ne la o persoană.

Noi credem că egoul ne conduce mai departe în civilizație, expansiune, în creștere. „Vom zbura la stele, vom ajunge să descoperim și să știm totul! Noi, noi, noi!” Acesta este egoismul sănătos. Este esențial, fiindcă altfel nu ne-am dezvolta.

Dacă, de exemplu, nu am fi răbdători cu copilul și l-am limita tot timpul, el nu s-ar dezvolta. De aceea, noi îi permitem constant să se dezvolte, fie și egoist, nu contează cum și, când el ajunge la o anumită vârstă, să zicem 13 ani, începem să-l învățăm cum să se limiteze.

Să nu uităm că până la această vârstă, un om este cufundat numai în înclinația lui rea, iar de la vârsta de 13 ani, binele poate apare sub influența educației. Vârsta de 13 ani este un termen de raportare. Baal HaSulam vorbește despre asta în „Introducere la Cartea Zohar”.

Îmi amintesc că fiul meu, care a studiat într-o școală religioasă, obișnuia să spună: „Ce vrei de la mine? Am numai 9 ani, așteaptă să împlinesc 13!”.

Asta se numește șapte ani de belșug, când nația este satisfăcută cu tot. Noi încercăm să ne unim și, la început, totul merge bine. Egoul este răbdător cu noi spunând: „Cooperează, totul e bine, totul e în regulă!”. Apoi, încep să izbucnească între noi disputele.

Asta este ceea ce se întâmplă și între oamenii care se iubesc, când încep să trăiască împreună sau, în relațiile internaționale: „Acum vom munci împreună și vom face anumite lucruri! Noi, noi, noi!” Totul este în regulă, egoismul e bun și totul este minunat și, dintr-o dată, apare din interior ceva negativ. Nu contează ce facem, în cele din urmă va apărea o piedică, se va ridica Faraonul cel rău.

Când începi ceva, va trebui să știi că dacă faci acțiuni care nu sunt conduse cu ajutorul iubirii și al conexiunii reciproce, folosind Înțelepciunea Cabalei pentru a ține echilibrul între bine și rău, răul care pare la început este atractiv și încântător, mai târziu te va omorî. Îngerul morții te atrage și te ademenește, îți dă o picătură de otravă și ești mort.

Acesta este motivul pentru care tu va trebui să ai grijă de echilibrul dintre cele două forțe ale binelui și răului, oriunde și în orice acțiune.

Din KabTv „Convorbiri despre Pesah” 18/03/2015

În serviciul Creatorului

Tora, Leviticul 1:1 – 1:2: Și El l-a chemat pe Moise, și Domnul i-a vorbit din Cortul Întâlnirii spunând,

Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: Când un om de la voi aduce un sacrificiu Domnului; din animale, din vite sau din turmă veți aduce sacrificiile voastre.

Trebuie să furnizăm toate dorințele (mineral, vegetal, animal și vorbitor) în beneficiul societății în mod complet altruist, fără nicio dăruire pentru noi înșine, direcționând toate scopurile și gândurile noastre pentru grija altora, la fel cum o mamă se gândește doar la bunăstarea copilului ei.

Dacă un om se poate direcționa în acest fel, atunci el transferă parțial dorințele lui din partea de primire, în partea de dăruire. Cu toate acestea, în societate, în grup, studiind sistemul care atrage Lumina corectării, aceasta este o muncă foarte îndelungată.

Să presupunem că am în mine dorințe cu care am încercat înainte să primesc pentru beneficiul propriu, având avantaje de la ceilalți, iar acum, la aceste dorințe, lucrez cu un anume sistem în care Lumina mă influențează și schimbă aceste dorințe din dorințe de primire (egoiste), în dorințe altruiste, pentru beneficiul celorlalți. Acesta însă nu este altruismul lumii noastre, chiar dacă îl numim așa, neavând alte cuvinte.

De fapt, înseamnă dăruire absolută și iubire pentru ceilalți fără beneficiu pentru sine. Când un om începe să lucreze la acest nivel, atunci el face ”sacrificii” (ofrande), ceea ce înseamnă că el îndepărtează părți din dorința egoistă și le transferă în serviciul altruist, pentru ceilalți.

La asta participă dorințele de la toate nivelurile: mineral, vegetal, animal, vorbitor. În plus, nivelurile mineral, vegetal și animal deservesc în lumea noastră omul și, cei din nivelul vorbitor (om) deservesc Creatorul. În interior, omul are toate dorințele minerale, vegetale și animale și, le ridică prin munca lui la dăruire și iubire complete, fără Egipt și nu pentru a primi recompensă.

Din KabTv „Secretele Cărții Eterne” 13/11/2013

În exil din conexiune

Întrebare: Un om trebuie să simtă întunericul Egiptului ca pe o stare intolerabilă, astfel ca el să vrea să iasă din el. Ce trebuie să facă, nu doar pentru a scăpa de acest sentiment neplăcut, dar și pentru a accepta dominația Creatorului?

Răspuns: Din cauza naturii noastre, nu suntem în stare să rămânem într-o stare neplăcută, decât dacă nu avem încotro, dacă mă ține și mă presează cineva. Vreau să scap, dar nu pot, așa că rămân în condiția neplăcută. Acest lucru poate fi fizic când, de exemplu, mă ține cineva să-mi facă o injecție, așa cum facem noi cu bebelușii, sau societatea mă presează și atunci n-am ce să fac și fac ceea ce mi se cere. Deci, sunt în condiția în care sufăr, dar sunt presat și nu pot să scap.

Prin natura mea, fug de tot ce nu-mi place. Aceasta este dorința de plăcere. Dacă simt „un gram” de disconfort, vreau să fug de el. Dar există diferite circumstanțe convingătoare, probleme și calcule, care mă forțează să continui să sufăr, neavând de ales, nu pentru că vreau, ci pentru că este pusă o presiune asupra mea. Această presiune se numește exil, sunt presat să rămân în acea stare și să sufăr.

Ceea ce întrebi tu, este opusul. Cum să fac să pot simți o suferință cât mai mare, ca să simt astfel că sunt în întunericul egiptean, într-un așa de mare rău, încât să vreau să ies din el? Atunci pare să nu fie niciun fel de problemă că mă pun într-o stare de suferință.

Dar ca să mă pot aduce la o astfel de stare de suferință, ea trebuie să fie justificată într-un fel: de presiunea publică sau, de o cauză care iluminează de departe, ca un dar, ca o recompensă. Dacă sunt dorință de primire nu pot să-mi fac singur rău dacă nu primesc în schimb o recompensă care să depășească presiunea pe care o trăiesc sau, eforturile pe care le fac. Cum să mă aduc la starea de a simți exilul în Egipt?

Întâi, mă aduc în exil în Egipt pe diferite căi, nelegate de spiritualitate. Asta înseamnă că nu îmi provoc durere sau mă fac să duc o viață grea. Nu pot să fac asta. Egiptul trebuie să fie o stare foarte specială pentru mine, în care să sufăr că nu mă pot conecta cu celelelate bucăți sparte ale sufletului comun, fiindcă suntem dominați de Faraon. Această stare mă presează și nu am ce să fac. Nu pot scăpa, în ciuda eforturilor mele, de prezența lui în conexiunea dintre noi. Asta se numește Egipt, când sunt gata să dau totul pentru a-l ucide pe Faraon, pentru a-l scoate din sistemul meu sau, pentru a mă ridica deasupra lui.

Sunt aici multe judecăți interioare: în el, în afara lui, de ce se spune „Lasă poporul meu să plece”, de ce este imposibil să fii liber în Egipt, cum ieșim din Egipt și, de ce luăm vasele cu noi și în Egipt rămâne numai Faraonul. Cu adevărat, în Egipt rămâne numai Faraonul. Tot restul este luat din Egipt. Acele dorințe mor acolo sau, sunt scoase.

Toate aceste definiții nu au nimic de-a face cu suferința pământeană, ci sunt numai depre un anumit lucru, conexiunea dintre noi, pentru a-L descoperi în ea pe Creator făcându-i astfel plăcere. Până la urmă, Creatorul vrea să fie descoperit. De aceea, noi trebuie să lucrăm continuu în grup la acest punct și să simțim că singurul lucru care ne lipsește este conexiunea. Dacă vrei doar să ieși din ego (și probabil că asta este de fapt ceea ce vrei), este numai fiindcă el îți aduce o mulțime de necazuri. Încerci atunci să schimbi egoul tău mic cu unu mai mare, mai sofisticat dar, încă lucrezi pentru Faraon.

Să lucrezi în afara Faraonului este posibil numai dacă-ți dorești conexiunea pentru a putea descoperi calitățile Creatorului și, astfel, să-i faci Lui plăcere, atunci când iei forma Lui și dorești să te asemeni Lui. Trebuie să examinezi acest punct foarte atent.

Din partea a treia a Lecției zilnice de Cabala din 13/4/ 2015, Zohar

Suntem sclavi?

Întrebare: Pesach Haggadah, povestea exilului din Egipt, începe cu aceste cuvinte: ”Suntem sclavi în Egipt…”

Răspuns: Încă suntem sclavi, dar nu realizăm asta. Ne considerăm o națiune liberă, care trăiește în ”pământul lui Israel”, dar nu este pământul lui Israel. Nu este încă nici Egiptul. ”Egipt” înseamnă că realizăm că Faraonul ne conduce. Totuși, noi gândim diferit.

Uită-te ce se întâmplă! Ce fel de joc se joacă egoul cu poporul Israel! Suntem adânciți în numeroase dispute, bârfe… Suntem complet scufundați în tot felul de probleme. Guvernul nostru și întreaga țara este împărțită în numeroase fragmente. Suntem chiar aproape de un război civil!

Suntem foarte departe de Paște! Suntem încă în sclavia egipteană cea mai adâncă și întunecată, a celor ”șapte ani de foamete”. Nu realizăm faptul că egoul este cel care ne guvernează, se joacă cu noi, și ne întărâtă unul împotriva altuia.

Paștele vorbește despre decizia de a scăpa de sclavie, de a ieși din puterea egoismului, din starea în care ne ”înfulecăm” unul pe altul, așa cum este spus, ”iar copiii lui Israel au gemut din cauza muncii… ”

Întrebare: Suntem sclavi astăzi?

Răspuns: Nu, nu suntem, deoarece un ”sclav” înseamnă omul care își simte sclavia și realizează dependența de natura sa rea. Admitem că ne urăm  vecinul și că suntem constrânși să ne certăm și să luptăm unul cu altul. Nu știm de unde vine această dorință. Răsare din interior și nici măcar nu suntem conștienți de ea, nici nu simțim că forța care ne guvernează ne este străină. Credem că noi alegem să ne comportăm astfel.

Mulți oameni fac lucruri rele, dar nu le consideră greșite. Totuși, sunt oameni care realizează: ”Sunt sătul de răutatea mea, nu știu ce să fac cu acest corp al meu, cu natura mea, nervii, dispoziția în care sunt… Mă uit la alții și vreau să îi distrug. Nu îmi iubesc nici soția, nici familia. Vreau să abandonez această lume. Să ardă complet! Nu am nicio idee unde să fug de această viață! Nu m-ar deranja să trăiesc pe o insulă părăsită.”

Înțelepciunea Cabala explică faptul că natura umana a fost creată rea în mod intenționat, pentru ca să ajungem să realizăm răutatea acesteia. Mai întâi, nu simțim că suntem răi. Credem că este natural ca oamenii să fie răi. Apoi, învățăm gradual să ne diferențiem de natura noastră și să realizăm că suntem construiți din două puteri: ”noi”  și opusul nostru, înclinația rea numită ”Faraon”.

În acest moment, îl privim pe Faraon ca înclinația rea care trăiește în noi și ne gândim: ”Poate ar trebui să încerc să evit puterea lui? Să tratez pe toată lumea bine. Nu contează cum se vor termina încercările mele, dar totuși vreau să învăț cum să mă controlez”. Faraonul închide constant ”viziunea noastră duală”, care este stabilită pentru a putea face diferența între ”noi” și ”el”. Ne face să îi tratăm rău pe alții.

În cele din urmă, ajungem la realizarea faptului că Faraonul este rău și o putere ostilă, cu scopul de a ne face conștienți că există un străin în noi, astfel aducându-ne la dorința de a a fugi de el. Nu avem puterea de a lupta cu el, dar putem să ne detașăm de el. Această detașare de puterea rea se numește  ”ieșirea din Egipt”. Răul rămâne intact, noi suntem cei care nu ne mai asociem cu el.

Răul este încă în noi, undeva în cele mai adânci straturi, dar nu îi permitem să ”iasă la suprafață”; îl suprimăm și ne detașăm de el. Detașarea de rău prin ridicarea deasupra se numește ”ieșirea din Egipt, o evadare de sub puterea lui Faraon. ” În acest punct, obținem mântuirea. Nu suntem încă oameni liberi pe pământ liber. Nu am trecut încă de la sclavie la libertate. Doar am fugit de sub sclavie, dar nu am obținut încă libertatea.

În acest punct, avem nevoie, cu disperarea, să ne detașăm de Faraon. Această starea se numește ”Paște”. Începe să corectăm proprietățile asociate cu Egipt și Faraon. Nu avem altă natură. Tot ce avem este înclinația rea, pe care trebuie să o corectăm și să o schimbăm în benevolență. Pentru a obține această stare, după ieșirea din Egipt, ne trebuie o putere specială care ne permită să facem clarificări asupra noastră – corecția. Această perioadă se numește ”a număra zilele lui Omer”.

În Egipt avem destulă pâine. În timpul primei săptămâni după ieșirea din Egipt, am mâncat o pâine simplă, numită ”mața”. Mai târziu, am revenit la pâinea normală. Această perioadă se numește ”a număra zilele lui Omer”. ”Omer” este un snop de grău.

Verificăm dorințele noastre rele, pe toate cele 49. Aceste dorințe se numesc ”Sefirot”. Șapte Sefirot sau șapte părți ale dorinței se numesc “Hesed, Gevura, Tifferet, Nețah, Hod, Yesod și Malhut.” Fiecare se împarte în 7 părți. Astfel, avem 7 X 7 = 49 de dorințe diferite, care sunt  pregătite de corectare.

Am ”abandonat” aceste dorințe în momentul ieșirii din Egipt, adică am încetat  să le mai folosim. Acum, începem să le testăm din nou. Verificăm fiecare dorință și o evaluăm, dacă o folosim ca să facem rău altora,  să bârfim, să ne luptăm, etc. Trebuie să găsim o cale pentru a folosi aceleași dorințe pentru a aduce beneficiu altora.

Ar trebui să trecem de la înclinația rea la cea bună, în fiecare dintre dorințele noastre. Trebuie să ne facem un ”inventar” al răutății noastre. Trebuie să găsim o cale de a folosi dorințele noastre în scopuri bune.

Până acum, nu era încă vorba despre detașarea de starea noastră anterioară. În timpul nopții de Paște, ieșim și ne ascundem toate dorințele. Le verificăm și încercăm să înțelegem cum arată dorințele noastre. Le contemplăm de la un nou nivel, fiind deja ”ieșiți din Egipt” și departe de puterea Faraonulului.

Ne uităm la dorințe și ne îngrozim că anterior le-am avut. Totuși, acum ne-am distanțat deja de ele, nu le mai considerăm ca fiind ale noastre. Ne identificăm cu punctul care iese din Egipt și este în afara oricărei dorințe egoiste.

În acest moment, de la o nouă ”înălțime”, verificăm fiecare dorință, una câte una, toate cele 49. Se numește ”numărătoarea celor 49 de zile ale Omer”, deoarece de la noul nivel pe care tocmai l-am obținut, începem să numărăm și să testăm toate dorințele și să vedem dacă suntem capabil să le folosim în scopuri bune, în loc de cele rele dinainte.

Acest lucru este posibil datorită Faraonului care ne revelează răutatea noastră. Acum, putem gradual să schimbăm răul în bine. Numărarea celor 49 de zile ale lui Omer este pregătirea pentru ziua 50, numită ”Șavuot” – Dăruirea Torei.

Pe de o parte, se numește ”Șavuot” pentru că numărăm toate dorințele noastre și facem un ”inventar” al lor, iar pe de altă parte se numește ”Dăruirea Torei” deoarece primim Lumina care Reformează. Creatorul a spus: ”Am creat înclinația rea și am creat Tora ca mirodenie pentru ea”

În acest moment, vedem clar răul, deoarece am făcut un inventar al dorințelor noastre. Acum, avem nevoie de o Lumină specială, o forță specială, numită ”Tora”, care ne va ajuta să ne folosim dorințele una după alta și toate împreună, de dragul dăruirii altora , pentru că legea principală a Torei este ”iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Acesta este nivelul pe care eventual îl vom obține.

Din emisiunea de pe Kab Tv ”O viață nouă” din 24.03.2015

Ca un mănunchi de trestii-Postfaţă

Ca un mănunchi de trestii, Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de astăzi – dr. Michael Laitman

POSTFAȚĂ

Umanitatea merită să fie unită într-o singură familie. Când se va întâmpla aceasta, toate certurile și relele care izvorăsc din divizarea națiunilor și limitările lor, vor înceta. Cu toate acestea, lumea necesită alinare, astfel umanitatea va fi perfecționată datorită caracterului unic al fiecărei națiuni. Aceasta este deficiența pe care Adunarea Israelului o va completa.

Rav Kook,

Orot HaRaaia (Luminile lui Raaia), Șavuot, p 70

Nu a fost ușor să scriu această carte. Am scris zeci de cărți, dar nici una dintre ele nu a fost atât de solicitantă din punct de vedere emoțional sau intelectual. Am aflat despre sarcina care stă înaintea noastră, cu mulți ani în urmă, dar am ezitat să mă adresez direct conaționalilor mei evrei. Nu am dorit să par condescendent sau arogant, predica plictisitoare sau dojenitoare nu se află pe lista mea de priorități.

Studiile mele cabaliste, împreună cu Rabaș, m-au învățat însă, că direcția în care se mișcă astăzi lumea, ne va conduce direct la dezastru. De aceea, tatăl lui Rabaș, Baal HaSulam și fiul său deopotrivă, au fost mai dornici decât oricare alt cabalist dinaintea lor, să facă să circule vechea înțelepciune, ca un leac împotriva egoismului exacerbat al umanității.

Baal HaSulam a fost neliniștit de creșterea interdependenței globale încă de la începutul anilor 1930, atunci când extrem de puțini oameni erau conștienți de acest proces. El știa că acest lucru va provoca o criză de nerezolvat, dacă umanitatea nu va întări dependența mutuală cu garanție reciprocă, că natura umană nu va putea suporta contrastul dintre interdependență și aversiunea reciprocă.

În același timp, chiar și la acel moment de început al globalizării noastre, Baal HaSulam a realizat faptul că procesul era ireversibil, pentru că suntem părți ale aceluiași suflet, aceleiași dorințe, fiind, inevitabil, conectați. El mai știa, așa cum știau toți înțelepții citați în această carte, că scopul pentru care am fost creați nu este acela ca oamenii să fie înstrăinați și plini de ură, ci ca ei să se strângă și să se unească, datorită calității de dăruire.

Vedem astăzi, cât de multă dreptate a avut. Suntem conectați fără speranță, în mod greșit și urâm din suflet acest fapt. Sistemele noastre sociale, cum ar fi economia, sănătatea și educația, consideră că această rea-voință constituie fundația relațiilor interumane, de aceea, fiecare entitate se îngrădește cu regulamente, legislații și avocați.

Dar acest modus operandi este nesustenabil. Așa cum familiile bune își asumă bunăstarea membrilor lor, tot astfel membrii umanității trebuie să învețe să aibă încredere unii în alții.

Însă, așa cum am arătat pe parcursul acestei cărți, din cauză că ego-urile nostre evoluează constant, accentuând unicitatea noastră în detrimentul unității, avem nevoie de o metodă care să ne ajute să atingem unitatea, mai presus de diferențieri, fără a le înăbuși sau suprima. Această metodă își are rădăcina în patrimoniul spiritual al poporului nostru și constituie darul făcut de evrei umanității, salvarea pe care o așteaptă toate națiunile din partea evreilor.

Darul poate fi înmânat prin intermediul înțelepciunii Cabalei, al Educației integrale, așa cum a sugerat Baal HaSulam în Națiunea, sau prin oricare alte mijloace care pot conduce la o schimbare a naturii umane, de la divizare la unitate, de la animozitate la empatie și grijă. Dacă vom realiza această unitate, atunci, cu cât caracterele noastre vor fi mai diferite, cu atât mai puternică și mai caldă va fi legătura dintre noi. Așa a descris Rabi Nathan Sternhertz acest fenomen, ”Depinde în primul rând de om, care este inima Creației și de care depinde totul. De aceea ”Iubește-ți vecinul ca pe tine însuți” este marele klal (regulă, dar și colectiv) al Torei, pentru a include în unitate și pace, care este inima vitalității, durabilitatea și corectarea întregii Creații, prin includerea împreună, în dragoste, unitate și pace, a oamenilor de opinii diferite.”271

Într-adevăr, frumusețea poporului nostru se află în unitatea sa, în coeziunea sa. Națiunea noastră a început ca un grup de indivizi, care împărtășeau o dorință comună, aceea de a descoperi forța esențială a vieții. Am descoperit că aceasta era, într-un cuvânt, ”dragostea”, dezvoltând această calitate în interiorul nostru. Această forță a dragostei ne-a unit și, în spiritul iubirii, am dorit să împărtășim descoperirea noastră cu oricine dorea asta.

De-a lungul timpului ne-am pierdut conexiunea, mai întâi între noi și apoi cu acea forță pe care am descoperit-o prin legătura noastră. Acum însă, lumea are nevoie ca noi să reaprindem acea legătură, mai întâi între noi și ulterior, între toate națiunile umanității.

Suntem o națiune dăruită, o națiune înzestrată cu darul dragostei, care este calitatea Creatorului. Umanitatea a fost creată în scopul de a primi acest dar iar noi suntem singura conductă prin care această dragoste poate curge spre toate națiunile. Încă din zorii umanității, ”nu au existat niciodată atât de puțini care să datoreze atât de mult, atât de multor oameni”, ca să-l parafrazăm pe Winston Churchill. Și totuși, niciodată nu au mai fost atât de puțini, capabili să dăruiască atât de mult, unui număr atât de mare de oameni.

Adevărate sunt cuvintele lui Baal HaSulam, care spune, ” este sarcina națiunii israeliene de a se pregăti pe sine și pe toate popoarele lumii…  de a se dezvolta pentru a lua asupra lor munca sublimă a dragostei pentru ceilalți, care este scara spre scopul Creației, acesta fiind Dvekut-ul (similaritatea/echivalența de formă) cu El.”272