Daily Archives: 11 mai 2015

Cele 12 triburi ale lui Israel

Din Tora, Numere, 1: 1 – 3: „În cel de al doilea an de la ieşirea lor din ţara Egiptului, în ziua întâi a lunii a două, grăit-a Domnul către Moise în pustia Sinai, în cortul mărturiei, zicând: Număraţi toată obştea fiilor lui Israel după neamurile lor, după familiile lor, socotindu-le numărul după numele lor, om cu om. Fiecare bărbat, de la 20 de ani în sus, toţi care pot ieşi la oaste în Israel, toţi să fie număraţi de ţine şi de Aaron după armele lor.”

„Grăit-a Domnul către Moise în pustia Sinai”, înseamnă că noi începem să ne uităm la tot ce se întâmplă, prin starea lui Moise din noi.

Întrebare: Ce înseamnă: „Număraţi toată obştea fiilor lui Israel, după neamurile lor”?

Răspuns: Se referă la obţinerea completă a structurii sufletului, la nivelul curent. În mare, noi reconstruim sufletul general care s-a dezvăluit omului, şi mai apoi a fost sfărâmat. Reconstrucţia lui trebuie să fie îndeplinită conform anumitor faze. Fiecare parte trebuie să aibă un rol concret şi o conexiune exactă cu celelalte.

Cum facem asta? Sufletul general este făcut din 5 părţi: Keter, şi celelalte 4 părţi pe care noi le marcăm cu literele „Yod – Hey – Vav – Hey„. Partea zero (Keter) nu poate fi împărţită. Este că un punct de unde derivă totul. Fiecare din părţile următoare este împărţită în trei linii: linia dreaptă, linia stânga, şi linia din mijloc. Cele trei linii se multiplă cu patru, creând astfel cele 12 triburi.

Aşa este făcut calculul fiecărui trib. Am ajuns cu toţii în starea de peregrinare prin deşert? Asta înseamnă că am făcut totul în puterea noastră, că am adunat totul deasupra însuşirii dăruirii absolute, şi de aceea nu avem nimic. Fiecare dintre noi e nimeni şi nimic; noi suntem în deşert. De fapt, în vârful acestui ansamblu, noi putem examină construcţia sufletului general, ceea ce înseamnă intensitatea fiecărei părţi din cele 12. Asta se numeşte „Număraţi toată obştea fiilor lui Israel” şi asta derivă din cei 12 băieţi ai lui Iacob.

Noi analizăm structură generală a întregului suflet, şi în special ansamblul general al oamenilor (care de fapt nu sunt oameni, ci dorinţă lor pentru Creator), şi în ce măsură fiecare din ei se anulează, în aceeaşi măsură el este conectat cu ceilalţi, şi împreună ei toţi crează un sistem unic şi unit.

Dar, care este intensitatea acestui sistem? În ce măsură părţile Hochma, Bina, Hesed, Gevura, Tifferet, Netzach, Hod, Yesod şi Malchut sunt conectate corect şi acţionează în armonie reciprocă? Astfel analizăm starea sufletului general.

Din „Secretele Cartii Eterne”, KabTV, 17/12/14

A cere Lumina credinţei

Întrebare: De ce de Paşte se revelează Lumina mai mult cu milă decât cu judecată?
Răspuns: Aşa este aranjat sistemul superior. Este imposibil să acţionez asupra mea acum cu forţa judecăţii, dacă nu am putere. Ce ar putea să îmi facă în acest caz? Să mă îngroape şi mai mult? Asta s-a întâmplat deja în acţiunile mele anterioare.

Acum, mă rog pentru Lumina milei, Lumina credinţei, adică puterea de a mă ridica deasupra egoismului meu şi să pot executa acţiuni de dăruire, sau cel puţin să nu mai fiu în sclavie, să nu mai fiu îngropat în dorinţa de a primi pentru mine.

Toate acestea se pot verifica numai conform cu gândurile şi acţiunile îndreptate către societate. Numai conform cu asta pot examina şi evalua dacă am ieşit sau nu, un pic din Egipt.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 3/30/14, Şamati nr. 41

Lumea care va veni, aici şi acum!

Întrebare: În ce fel este deosebită lumea pe care o văd acum faţă de lumea despre care se spune: „Vei vedea lumea ta în viaţa asta”, (Berachot 17a)?

Acum trăiesc şi văd ceea ce toată lumea vede, o lume plină de ură. Ce fel de beneficiu am de la acest imens „computer” despre care vorbeşti care aduce întregul sistem la o stare de separare, ură, în relaţiile dintre noi?

Răspuns: Văd acest întreg mecanism superior, gigantic şi cum se joacă El cu noi pentru a ne îndrepta către dezvoltare, ca să devenim la fel ca El, ridicându-ne la nivelul Lui. Este spus: „Iar copiii se vor întoarce la tatăl lor în ceruri (Creatorul)”, (Vayikra Rabbah 1:3). Apoi încep să Îl justific, să Îl înţeleg şi să văd în ce manieră trebuie să mă comport pentru a trăi la acel nivel tot timpul şi să nu trebuiască să aştept!

În momentul în care încep să studiez înţelepciunea Cabala, am posibilitate să urc la acest nivel al forţei care stăpâneşte acest lucru.

Din programul israelian 103 FM din 12.04.2015

Tratament preferenţial pentru descoperirea Creatorului

Întrebare: Care este forţa creaţiei şi programul este creat să facă ce? Ne pregătesc pentru ceva ascuns în spatele a tot ceea ce se întâmplă?

Răspuns: Cu siguranţă! Suntem în curs de pregătire pentru descoperirea Creatorului către creaturi în această lume. Înţelepciunea Cabala a fost destinată pentru asta, pentru că fiecare om trebuie să îl descopere pe Creator. Creatorul (Bore), înseamnă „Bo Re” (Vino şi vezi). Aşa îl numim, pentru că omul vine şi găseşte.

Întrebare: Ce trebuie să vină şi să vadă omul?

Răspuns: Să simtă, să se deschidă cu ajutorul a două forţe opuse, pentru ca între ele să descopere sistemul superior şi esenţa programului său interior. Iar asta se numeşte Creator. Este cea mai adevărată înţelepciune (ştiinţă) şi de aceea este numită înţelepciunea Cabala. Ajungi la această descoperire în mod ştiinţific, ca în orice altă ştiinţă.

Întrebare: Ce trebuie să facă cineva pentru a penetra acest sistem, acesta „computer”?

Răspuns: Să realizeze recomandările şi sfaturile Cabaliştilor: vino şi învaţă, fă acţiuni care dezvoltă al şaselea simţ cu al cărui ajutor îl descoperi pe Creator, lumea superioară. La fel cum omul simte lumea noastră, el va descoperi o realitate adiţională, care ne conduce, ne acompaniază şi organizează totul pentru noi.

Întrebare: Poţi să îmi acorzi un tratament „preferenţial” pentru a mă ajuta să penetrez în acest „computer”?

Răspuns: Exact asta facem. Dar trebuie să investeşti un pic de energie în asta: Vino şi învaţă, participă la tot felul de activităţi care îţi deschid simţurile. Apoi vei începe să simţ acelaşi sistem care te activează prin această lume. Totul este deschis în faţa ta.

Întrebare: Când studiem Cabala, învăţăm despre acest sistem?
Răspuns: Da! Asta se numeşte „Revelarea Creatorului către creaturile Lui din această lume”, descoperirea sistemului superior de management către fiecare om aflat în această lume.

Întrebare: Este înţelepciunea Cabala un fel de învăţătură filozofică?

Răspuns: Nu. Filozofia gândeşte şi rezonează fără niciun rezultat real în vieţile noastre. În loc de asta, înţelepciunea Cabala este o ştiinţă foarte practică. Ea îi revelează omului lumea superioară şi îl învaţă cum să îşi conducă în mod corect viaţa.

Din programul de radio israelian 103 FM fin 15.02.2015

Algoritmul Adevarului

În Știri (Infowars) „Noul sistem de clasificare va folosi în schimb ceea ce s-a determinat ca fiind” adevărul” ca instrument de clasificare. Această mișcare orwelliana deschide usa pentru Google de a omogeniza gândirea și de a deveni arbitrii globali ai adevărului, cu abilitatea de a trimite conținutul ce este declarat drept „fals” în lada de gunoi a obscuritatii.

Termenul clasament se referă la poziția în care un anumit site apare în rezultatele unei căutari. Un site sau o pagina web se spune ca are un rating înalt, atunci când apare in sau aproape de partea de sus a listei de rezultate oferite de o căutare.

Dupa setarea curenta a Google, cu cat este mai mare numărul de link-uri primite de la un site web sau de la o pagină, cu atat mai mare este clasamentul. Conținutul este considerat si el, dar in mare parte este vorba despre popularitate.

„Un document publicat recent de la Google prezintă modul în care va avea grijă de asta, dand fiecarui site sau pagini un”scor adevărat ” determinat prin numărarea de „fapte incorecte” pe paginile sale. Un site care are câteva „fapte false” va fi considerat demn de încredere și va fi capabil să se ridice în clasament. Scorul calculat pentru fiecare pagină va fi cunoscut sub numele de scorul sau de incredere bazat pe cunoaștere.
„Software-ul Google va accesa noul său seif de cunoștințe, o bază automata de date în prezent salutata ca fiind cel mai mare magazin de cunoștințe din istoria omenirii. Seiful de Cunostinte adună și fuzionează informații de pe internet într-o bază de „fapte” despre lume și despre oamenii care trăiesc în ea. Acestea sunt fapte cu care software-ul este de acord și pe care le consideră un proxy pentru adevăr, bazat pe faptul ca sunt acceptate ca adevăr de catre majoritatea oamenilor.

Site-urile care conțin informații contradictorii fata de ceea ce este în seiful de cunoștințe, cunoscute sub numele de „neadevăruri” vor fi impinse in partea de jos a clasamentului, unde puțini ochi se aventureaza sa ajunga.”

Comentariul meu: Totul se îndreaptă spre supunerea totala a unei persoane .. Aceasta este chemarea egoismului. Daca nu ar fi fost pentru scopul creației de a aduce pe toți la asemănarea cu Creatorul, prin realizarea insignifianței naturii noastre, atunci desigur, planul de management al Google ar reuși.