Tora este cea mai populară carte din toate timpurile şi printre toate popoarele. Vorbeşte despre dezvoltarea spirituală a omului şi despre caracteristicile lui interioare.

Privim Tora ca o biografie fascinantă a unor figuri istorice şi nici măcar nu suspectăm că nu ea nu vorbeşte despre subiecte fizice ci despre stările interioare ale omului şi despre stare interioară a întregii umanităţi. Aşadar depinde de noi să lăsăm poveştile ei imaginaţiei scriitorilor şi istoricilor şi să vorbim despre ceea ce spune ea cu adevărat.

Adam – O dorinţă care îl ridică pe om deasupra materialului

Omul se naşte un egoist, trece printr-o lung drum de dezvoltare egoistă, la nivelele mineral, vegetal şi uman, până când, pentru prima dată, acum 5775 de ani, s-a trezit în el nivelul de „om” (Adam), nivelul dezvoltării sale interioare. Nu întâmplător, Adam a fost numit primul om care a perceput lumea spirituală.

În el s-a trezit dorinţa de a obţine un nou nivel, care revelează menirea vieţii, sursa acesteia şi a puterii care a creat universul şi care îl stăpâneşte. Aceasta est o putere pură, care nu este îmbrăcată în imagini corporale.

O persoană, conform structurii sale fizice, simţurilor, minţii şi inimii, este la nivelul animal al dezvoltării. Deodată, apare în ea componenta de „Om”, o dorinţă şi o inteligenţă adiţională, care nu se descoperă sub nicio formă dintr-un aspect exterior. Acestea sunt deja componente spirituale care o diferenţiază faţă de animal. Ele o ridică deasupra substanţei, prin relaţia sa cu creaţia, cu Creatorul, cu menirea vieţii.

Primul Adam a descris realizarea sa în cartea, Sefer Raziel HaMalakh. În continuare, studenţii săi, Cain, Abel şi Seth, au dezvoltat descoperirea sa. Aşa a continuat până la Noe, reprezentând zece generaţii de studenţi ai primului Adam.

Avraam, primul explorator activ al puterii care conduce creaţia

Alte zece generaţii au trecut de la Noe la Avraam, înainte ca umanitatea să ajungă la starea de „Babilon”, care este prima stare în care oamenii au început să se strângă într-un grup. Egoul în creştere a început să le arate cum să muncească între ei, cum să se ajute să descopere relaţiile apropiate care a au fost revelate în opoziţie în om şi între oameni.

Exact în acest timp, în vechiul Babilon, a apărut în unul dintre preoţii religiei, Avraam, fiul lui Terah, dorinţa de a obţine un nivel spiritual înalt. Dacă înaintea lui toţi Cabaliştii au penetrat secretele creaţiei în mod pasiv, Avraam a devenit primul explorator activ care a obţinut el însuşi puterea care stăpâneşte universul.

Acesta a fost un nivel nou de realizarea, el s-a ridicat deasupra egoului său şi a început să muncească activ cu el: Egoul a atins un asemenea nivel în el încât a devenit o forţă reală şi a cooperat cu el. Aşadar, Babilonul înfăţişează conflictul dintre oameni, cearta, dezacordul şi dispersia lor.

Pe acest fundal, Avraam a creat metoda pentru descoperirea creaţiei. Cu toate că Adam este considerat a fi primul cabalist, Avraam este cel care a descoperit studiul care a devenit instrument pentru obţinerea universului şi forţei care îl conduce, Creatorul.

Este imposibil să negăm existenţa acestei forţe, pentru că de fapt, vedem că întreaga creaţie a fost creată conform unui anumit principiu, conform unui anumit program. Se leagă ea însăi şi acţionează într-un imens sistem, conform unei formule pe care nu o înţelegem.

Avraam a început să o investigheze în mod activ, pentru că în acel tip publicul a devenit egoist, adică opoziţia societăţii faţă de această forţă a naturii a făcut posibil ca societatea să exploreze naturaă, Creatorul. Avraam a scris despre descoperirile sale în Cartea Creaţiei (Sefer Yeţira).

Depăşind criza din Babilon

Cu această metodă lansată de Avraam, deoarece spargerea a apărut prima dată ca expresie a indivizilor separaţi, fiecare reprezentând o proprietatea particulară care odată a fost într-o singură dorinţă unificată; acum fiecare dintre noi este un fel de aspect unic al dorinţei generale care a existat atunci.

Dacă vrem să obţinem forţa naturii care a creat dorinţa singulară, putem să o facem numai în măsura conexiunii şi unităţii dintre noi. Atunci când ne conectăm şi ne unim deasupra opoziţiilor şi contradicţiilor, creăm o stare de separare între forţele negative ale divizării noastre şi singura forţă pozitivă din natură. Exact în această opoziţie apare oportunitatea de a clarifica senzaţia a cea ce se întâmplă în noi şi în toată creaţia.

Atunci când Avraam a descoperit asta, el i-a chemat pe babilonieni să se ridice deasupra crizelor pentru că nu este nimic altceva decât descoperirea opoziţiei societăţii faţă de natură. În acelaşi timp, opoziţia creştea.

Există doar două metode pentru a depăşi criza: Fie ne strângem împreună conform metodei lui Avraam, fie ne împrăştiem în toate direcţiile, pentru a nu simţi duşmănia constanţă şi conflictele dintre noi. În acest fel, societatea babiloniană s-a împărţit în două: o parte s-a împrăştiat şi s-a stabilit pe toată suprafaţa pământului, iar a doua parte l-a urmat pe Avraam în pământul lui Israel.

Dacă toate caracteristicile sunt conectate, este natural ca dacă cineva „îşi schimbă locaţia îşi schimbă norocul” (Talmud Yeruşalami. Şabbat 6:9). O forţă particulară a naturii influenţează fiecare parte a Pământului, aşadar cineva care îşi schimbă locaţia în care locuieşte îşi schimbă norocul, soarta. În mod clar, nu trebuie să acceptăm asta în mod ad literam. Dar pe de altă parte, vedem cum atât biologia cât şi geografia influenţează cu adevărat oamenii, manierele şi caracteristicile lor. Şi nu pentru că aşa este pământul, ci pentru că în fiecare punct din spaţiu caracteristicile sunt diferite. Deci Avraam, deoarece a fost condus de o intenţie interioară, şi-a adus discipolii în pământul lui Israel, pentru că a simţit că locul lor era exact acolo.

Dar procesul prin care oamenii au trecut în vechiul Babilon a continuat în pământul lui Israel. Egoul creştea constant şi ei trebuiau să se ridice deasupra lui prin unitatea dintre ei. Nu era nimic nou în metoda care a fost descoperită de Avraam, a fost realizată simplu de aceia care au avut acelaşi punct de vedere, cu un succes mai mare sau mai mic, şi au reuşit să îl realizeze.

Iosif, un nivel care uneşte dorinţele separate

Dezvoltarea şcolii lui lui Avraam a fost continuară de studentul său Isaac, numit „fiul” lui Avraam în Tora. „Fiu” în înţelepciunea Cabala indică succesorul său.

Dar în timpul lui Iacob, au început să apară probleme în realizarea şi implementarea studiului în viaţa însăşi, pentru că unitatea pe care trebuiau să o realizeze era deja la una alt nivel. Iacob este o mică parte din sufletul general (zece Sefirot). Pentru a continua realizarea metodei, a fost necesar să se treacă la nivelul general, Israel, adică zece Sefirot în loc de şase.

Aici, pentru prima dată au văzut că metoda lor nu era suficientă. Nu au ştiut cum să rezolve problema unificării. Între toate opiniile, care sunt numite fiii lui Iacob, şi fratele lor Iosif, au început dispute şi certuri. Iosif credea că este necesar să se unească conform unui principiu particular care era vorba în special de el, pentru că şi numele „Iosif” este derivat din cuvântul „L’Asof”, a te conecta (în ebraică, toate numele au un înţeles intern)

Dar punctul de vedere al lui Iosif a sunat foarte egoist. Fraţii săi nu au fost de acord cu el şi în cele din urmă au ajuns în Egipt, împotriva voinţei lor. În alte cuvinte, dezvoltarea continuă a spiritualităţii i-a adus în starea în care, împotriva voinţei lor, au ajuns sub controlul lui Iosif. Iar pentru a continua ridicarea pe nivelele spirituale, au trebuit să accept conducerea lui.

În Tora, acest lucru este descris în forma conflictului între fraţii, vinderea lui Iosif în Egipt, ajungerea fiilor lui Iacob în Egipt, ş.a.m.d. Dacă traducem asta în limbajul Cabala, atunci vorbeşte despre munca omului cu emoţiile sale interne, dar deja la un nivel mult mai egoist, atunci când este descoperit egoul rigid, distinct şi precis.

Egoul creşte conform a cinci nivele. Dacă ne ridicăm deasupra lor, este posibil să examinăm şi să obţinem singura putere a naturii care este opusă lui, Creatorul. Atunci când fiii lui Iacob au ajung la următorul nivel egoist, ai l-au descoperit ca bun, pentru că Iosif i-a conectat împreună şi ai eu simţit o avansare suficientă. Ceea ce nu erau pregătiţi să facă înainte, au reuşit acum, să se unească între ei şi să lucreze în direcţia obţinerii Creatorului. Aceştia sunt cei şapte ani de plenitudine. Iar împreuna cu asta, au descoperit sistemul în care se aflau.

Egoul, prietenul şi duşmanul nostru

După intrarea în Egipt, încep alte etape care ne aduc mai aproape de ieşirea din el, evadarea din controlul Faraonului, apariţia recunoaşterii că munca noastră este realizată în ego. Realizări ca acestea sunt tipice fiecărui nivel.

Iar asta pentru că a putea să ne ridicăm la următorul nivel care să ne avanseze, avem nevoie să fim atraşi către asta. Deci egoul trebuie să ni se arate bun, imperativ şi necesar pentru avansarea spirituală: intrăm în ea, obţinem un nou nivel cu ajutorul lui, şi creştem. Iar după asta, egoul începe să obţină forme mai dureroase.

Vedem că asta se întâmplă chiar şi în lumea noastră, atunci când prin toate dezvoltările umanităţii până de curând, am crezut că avansarea ne va aduce o viaţă mai bună, un scop corect, relaţii bune şi corecte. Am crezut că sunt metode pentru obţinerea acestui lucru: captialismul, socialismul sau comunismul. Şi am mers mai departe, principalul lucru fiind de a atinge scopul şi fără a da atenţie problemelor apărute împreună cu acesta. În acelaşi timp, o situaţie total diferită a apărut: recunoaştere faptului că avem o natură egoistă şi că nu vom ajunge nicăieri fără auto anulare. Iar în timpul nostru, începem să realizăm şi să înţelegem asta.

La început, egoul ne atrage şi ne seduce, oferindu-ne o împlinirea foarte bună. După asta începem să înţelegem că toate acestea nu sunt pentru noi şi chiar ne fac rău. Şi despre asta se vorbeşte în Tora, că am construit nişte oraşe frumoase pentru Faraon, Pithom şi Ramses, toate acestea pentru ego şi, de fapt, ne-am săpat un mormânt pentru noi înşine prin asta. Ele se numesc oraşe periculoase, în ceea ce priveşte obţinerea Creatoului, pentru că egoul ne poate îngropa într-o asemenea măsură în care este imposibil să mai ieşi de sub el.

Când egoul începe să ne atragă, fugim după el. Totul din această lume este al nostru, al nostru. După aceea, omul moare fără să ia nimic cu el. Aşa se petrec lucrurile generaţie după generaţie şi gradual, umanitatea începe să înţeleagă că această fugă este dăunătoare pentru că duce la distanţare, depresie şi autodistrgere. Lipsa scopului, apariţia în noi a întrebării legate de menirea vieţii, ucide avansarea egoistă şi ne duce într-o apatie adâncă.

La sfârşitul dezvoltării, egoul trebuie să ne arate o recompensă: Ce am obţinut? Unde se termină această cursă? Unde sunt fructele muncii noastre? Atunci când mergem un pic mai sus cu dorinţa egoistă, ne uităm deja la tot într-un mod complet diferit. Tot ce există la nivel fizic pare gol şi nefolositor omului. Se pare că se ridică deasupra stării sale animale şi înţelege că totul este fals: nu este clar de ce viaţa a fost pierdută.

Aşadar este spus că Faraonul simbolizează egoul printre copiii lui Israel, adică aceia care au o nevoie şi sunt conduşi către descoperirea menirii vieţii, scopului existenţei, Creatorul. Deoarece egoul creşte constant şi nevoia de a vedea rezultate creşte în mod clar, omul nu mai poate fi satisfăcut numai cu realizări mici, pentru că el nu există pentru totdeauna şi are nevoie de o creştere deasupra materialului. Începe să înţeleagă că toate acestea sunt abia un joc de copiii şi că, în cele din urmă, la fel ca toată lumea, va muri. Viaţa a trecut şi apoi ce urmează?

Egoul ne ajută să decodăm, să rezolvăm, să vedem, să înţelegem şi să simţim lipsa rezultatului drumului nostru, de la început. Vedem că era „visului american”, goana după profit, a trecut şi acum nimeni nu mai are nevoie de lux. Oamenii au evoluat deasupra acestui lucru; nu mai poţi să îi constrângi să fugă la fel ca un hamster într-o roată, să cumpere noi şi noi împliniri corporale.

Umanitatea începe să înţeleagă asta; deci astăzi, un strat de ego care este imens în calitate şi mic în cantitate apare şi pune întrebarea despre menirea vieţii. Împinge umanitatea către depresie, droguri, teroarea şi crimă, pentru a suprima întrebarea despre menirea vieţii, sau cel puţin pentru a găsi un răspuns parţial la ea. Gradual, din ce în ce mai mulţi oameni încep să fie interesaţi de răspunsul cabalist la această întrebare.

În timpul lor, această problemă i-a adus pe studenţii lui Avraam în Egipt, la acea stare care a început să trezească egoul în ei, care se opune Creatorului, pentru că numai atunci când erau scufundaţi în ego este posibil să descoperim această forţă. Deci exilul Egiptean şi ieşirea din Egipt devind pietre de fundaţie pentru dezvoltarea spirituală a personei şi a umantităţii. Pe baza exemplului micului grup al lui Avraam, care a fost aruncat sub controlul egoului numit „Faraon”, este posibil să înţelegem ce se aşteaptă pentru toată umanitatea, deoarece chiar şi astăzi ne aflăm în aceaşi situaţie. Acesta este motivul pentru care atunci când deschidem Tora este imposibil să uităm importanţa sa extremă pentru timpurile noastre.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala din 02.04. 2015 Lecţie pe subiectul „Diseminarea Cabala”

Filed under: Lectia zilnica, Spiritualitate, Torah - Un comentariu →

Opinie (Umberto Eco, filosof, scriitor, critic literar italian) „În ultimele câteva luni am devenit martori la câteva evenimente explicabile doar ca acte de nebunie: un pilot german care s-a sinucis, un antreprenor din Milano care i-a împușcat pe toți care au trecut prin tribunal, un pilot care a deschis focul la el acasă, Poliția care a instigat la măcel; și, toți aceștia au fost descriși ca oameni perfect normali înaintea acestor evenimente. Ce fel de nebunie i-a apucat?…

În fiecare om există câte un pic de nebunie, uneori această nebunie pe care o deține, o anume agresivitate, apare în el constructiv. Astfel de oameni sunt numiți în general, geniali. Într-o anumită măsură, chiar și decapitatorii din ISIS, într-un anumit timp din viața de zi cu zi, sunt soți buni și tați iubitori. Au salariu fix, hrană gratis, se trezesc dimineața la 8, soția le pregătește sandviș cu omletă și, după aceea, se duc și împușcă câteva sute de copii. Cel mai brutal criminal, dacă auzim ce spune mama lui despre el.. „până ieri era un copil minunat, în cel mai rău caz, uneori, a fost un pic trist”.

Dacă este așa, va trebui să trăim într-o teamă constantă din cauza fricii că, în fiecare moment, soția sau soțul, fiul sau fiica, vecinul sau cel mai bun prieten, va lua brusc un topor și-mi va sparge capul sau ne va pune arsenic în băuturi? Într-un astfel de caz devenim paranoici, trăim într-o permanentă apărare. Pentru a supraviețui, trebuie să avem încredere măcar în cineva. Tot ceea ce ne rămâne de făcut este să acceptăm faptul că încrederea absolută nu există.

Comentariul meu: Ca urmare a comportamentului nostru nebun am ajuns la concluzia că, numai garantarea mutuală (Arvut) poate ține un om întro intenție bună față de ceilalți. Numai o influență pozitivă a unui mediu corect al fiecăruia dintre noi, ne poate face pe fiecare din noi un membru credincios al societății. Altfel, fiecare, treptat, va înebuni și va fi într-o relativă izolare față de ceilalți (trăiește separat, divorț, etc.). Asta nu ne va ajuta să ne abținem să ne comportăm într-un fel necontrolat.

Filed under: Criza, globalizare - Niciun comentariu→

Tabernacolul este locul în care este revelat Creatorul, ceea ce înseamnă punctul central în care Pământul atinge Cerul. Arca sfântă (chivotul legii/aron kodeș) din Tabernacol este între doi Heruvim (îngeri).

Toți acești termeni se referă la forțele create în om așa că, nu ar trebui să ne imaginăm orice alte figuri reale care au formă materială. Aceste figuri au fost formate ca rezultat al calității de dăruire și au fost destinate să fie în exteriorul meu.

Datorită egoului, putem despărți calitatea iubirii și dăruirii (nivelul Bina) care curge precum apa deoarece nu poate fi destinat special cuiva fiindcă atunci nu este iubire ci, este ceva de care vrem să profităm, să deservim propriul nostru interes. Dar dacă curge din belșug pentru toată lumea, este cu adevărat calitate de dăruire. De exemplu, dacă un om trăiește singur în pădure și nu are nevoie de nimic, nu casă, nu familie și nici măcar haine și, mănâncă poate niște rădăcini și e bine, da, el nu are niciun auto-câștig.

Cum putem conduce și controla calitatea dăruirii dacă îi lipsește total o dorință, deoarece ea e plină de iubire absolută și dăruire către ceilalți? Această calitate poate fi făcută numai dacă începem să o atașăm unei calități a egoului care îi este subordonată. Sunt două căi prin care o putem atașa: gestionarea egoului cu ajutorul dăruirii sau, gestionarea dăruirii folosind egoul. Una din două! Totul este foarte simplu. Calitatea dăruirii este iubirea. În lumea noastră, iubesc pe altcineva fiindcă îmi aduce plăcere, bucurie, anumite sentimente. Cu alte cuvinte, atitudinea mea față de om decurge din felul în care mă face să mă simt. Dar dacă le despărțim, reiese că îl iubesc fiindcă primesc de la el plăcere. Este iubire egoistă fiindcă, dacă trăirea mea dispare, nici măcar nu mă mai uit la omul respectiv și nu mai simt nimic pentru el.

Pentru a verifica dacă iubirea mea nu este pentru propriul meu beneficiu, pot invoca în mine un sentiment opus. Dacă descopăr dintr-o dată că cel iubit a făcut o faptă oribilă și că plănuiește să facă ceva împotriva mea și eu, totuși continui să-l iubesc, în ciuda repulsiei pe care o simt, această iubire nu este în beneficiul meu. Întrebarea este, de ce trebuie să-l iubesc? Fiindcă prin această atitudine față de cei din jur mă voi asemăna cu Creatorul. De aceea este nevoie aici de o a treia parte, Creatorul. Altfel, nu este loc pentru acest fel de iubire.

Astfel, iubirea poate fi egoistă sau altruistă, nelegată de o altă persoană ci, de sursa pentru care trebuie să fac astfel de acțini. Îmbrac calitatea dăruirii (Bina) peste egoism. Bina este baza iubirii. Este revigorarea calității laptelui matern; este calitatea apei care curge peste tot din abundență. Când obținem această calitate, descoperim că putem reuși numai când Malhut este dedesubt și se revelează treptat.

Închipuiți-vă că sub noi este o pânză mare prin care începem deodată să identificăm diferite șocuri și că, aceasta este singura cale prin care ne putem înălța să obținem calitatea dăruirii dar, numai datorită faptului că egoul din interior este dispus și dorește să fie acolo. Dar, de fapt, este ca nisipul și, fără el, calitatea dăruirii nu are formă, este doar un nor alb. Dar când începem să lucrăm împreună, este revelată întreaga lume și, împreună, ei îi stabilesc formele.

Întrebare: Un embrion format în interiorul mamei, este de asemenea învăluit în calitatea dăruirii?

Răspuns: Sigur! Natura are grijă de faptul că în timpul dezvoltării în uterul mamei el să fie învăluit în iubirea de Sus. Apoi, fătul se întoarce cu capul în jos și se naște căzând din calitatea Binei în Malhut și, începe să crească egoist, așa că, în cele din urmă, va descoperi lumea în care a căzut din uter dar, acum, el va conține în el toată Creația. El însuși construiește asta! Asta înseamnă că el obține aceeași calitate a dăruirii dar, la un alt nivel.

Din KabTv „Secretele Cărții Eterne” 24/12/2014

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Intrebare: De ce lumea a urat intotdeauna evreii?

Raspuns: Pentru ca acest grup de oameni care a parasit Babilonul si a inceput sa se uneasca, a inteles si a fost de acord ca prin conexiune si unitate, ne reeducam pe noi insine si devenim ca natura, o natura care exista conform unei singure legi, legea conexiunii generale reciproce.

Conform Intelepciunii Cabala, corecta, buna apropiere reciproca intre oameni, deasupra tuturor diviziunilor si contradictiilor care ne separa, ii va determina sa se asemene cu legea generala a naturii, conexiunea reciproca. Aceasta conexiune reciproca este descoperita acum mai mult si mai mult, in lume si in societatea umana. Prin aparitia ei inlauntrul nostru, trezeste o perceptie complet diferita a lumii. Noi iesim la un nivel, care este in afara timpului, miscarii si spatiului, la alte straturi de atingere a naturii, care sunt mult mai adanci decat cele pe care le simtim cu cele cinci simturi fizice ale noastre.

Pentru prima data in viata, libertatea de alegere ne-a fost data in mainile noastre. Asta pentru ca toate cele 7 miliarde de oameni actioneaza conform unui program intrinsec. Dar, cand noi incepem sa studiem Intelepciunea Cabala, libertatea de alegere apare in noi, si noi incepem sa simtim ce este. Unicitatea Intelepciunii Cabala consta in schimbarea omului, oferandu-i un simt in plus, care il ajuta sa simta in ce fel de lume se afla cu adevarat. El incepe sa simta nu doar lumea si spatiul nostru mic, ci si urmatoarea dimensiune. Intelepciunea Cabala ridica pe om deasupra naturii lui egoiste.

Din Conferinta de presa, 11/03/15

Filed under: Antisemitism, Munca spirituala - Niciun comentariu→