Daily Archives: 16 iulie 2015

Dar toate necesitatile ar trebui să fie dedicate daruirii

Intrebare: Cum pot oamenii sa determine ce este o necesitate in zilele noastre ?

Raspunsul meu:  Nivelul necesitatii este in zilele noastre la un nivel mediu al existentei, raportat la locul unde locuieste respectiva persoana. Exista multe metode pentru a verifica media nivelului. Baal HaSulam vorbeste despre aceasta in detaliu in articolul Generatia Viitoare. El se refera la crearea de diverse comisii care vor verifica nevoile actuale ale fiecarei persoane, si le vor satisface.

Toate acestea sunt masurate in conformitate cu nevoile unei persoane medii. Sa spunem ca fiecare familie trebuie sa aiba o camera pentru fiecare din membri sai. Fiecare persoana trebuie sa aiba un servici. Familia trebuie sa aiba o masina pentru a ajunge la servici si pentru alte nevoi. Toate acestea sunt determinate in conformitate cu schimbarile ce apar in lume. Tinand cont de toate acestea, o familie trebuie sa aiba tot ce e nevoie pentru o viata normala.

De fapt, problema nu consta in ‘ceea ce ai’, ci in atitudinea indreptata spre aceasta. Cu toate acestea, Creatorul nu vrea ca tu sa suferi. Scopul creatiei este de a incanta creaturile. Prin urmare, iti adaptezi viata pe pamant la nevoile corpului tau fizic – nici mai mult nici mai putin.

Trebuie sa iti satisfaci nevoia de mancare, sex, familie, bogatie, onoare, putere si cunoastere.Nu ar trebui sa simti nici o lipsa in aceste dorinte, si ele trebuiesc satisfacute cu masura, care este o necesitate esentiala pentru viata in corpul animal. Tot ce este mai mult decat necesitate trebuie folosit pentru a darui celorlalti oameni.

Despre ce vorbeşte Tora?

Întrebare: Evenimentele descrise în Tora au avut loc în această lume cu adevărat? Într-unul din programele dumneavoastră aţi spus că trebuie să trecem prin toată povestea din Tora în interiorul nostru.

Răspuns: Bineînțeles, toate cuvintele din Tora au avut loc în această lume pentru că fiecare rădăcină spirituală superioară trebuie să dezvolte și în cele din urmă să atingă ramura sa materială.

De aceea am trecut prin întregul proces în această lume: Adam HaRishon și toate generațiile următoare până la Avram și după, prin strămoșii noștri Isac și Iacob, fiii lui Iacob, apoi coborârea la Egipt, Moshe, Aaron, Muntele Sinai, intrarea în Israel, cucerirea pâmântului lui Israel, distrugerea Primului și Celui de-al Doilea Templu, etc.

Prin tot ceea ce am trecut în această lume este doar o fațetă a imaginii. Cel mai important lucru este starea noastră actuală și prin ce evenimente descrise în Tora trebuie să trecem încă.

Tora nu vorbește despre evenimente istorice; mai degrabă, este vorba despre ceea ce trebuie să corectăm după păcatul lui Adam HaRishon. Ca rezultat al corectării noastre, vom ajunge la lumea spirituală care este eternă și fără sfârșit; este acum și aici, imediat ce suntem de acord să trecem prin procesul corectării, așa cum este scris Trebuie să-ți vezi lumea în timpul vieții.

Din programul radioului israelian, 103FM, 21.06.2015

Înțelepciunea Cabala: Teoria și practica iubirii

Întrebare: Am remarcat o ușoară tendință în lecțiile dumneavoastră și în aparițiile publice. M-am uitat din nou la videoclipurile cursurilor din 2002-2004, unde predați înțelepciunea Cabala într-un fel științific, folosind grafice, desene, termeni și explicații științifice.

Cursul virtual din 2002-2004 este foarte greu pentru începători pentru că ați început folosind termeni foarte complecși chiar de la primele lecții. Ați spus de fapt că este în regulă să nu înțelegem și că cel mai important lucru este ca o persoană să asculte iar Lumina Superioară care va coborî va revela tot. În ultimii doi ani, totuși, în cursul Prefață la înțelepciunea Cabala din anii 2012-2013, de exemplu, puneți mai mult accent pe relația dintre oameni și pe atitudinea față de lume, pe psihologie, conexiune și unitate. Dar este posibil să atragem Lumina Superioară și să descoperim eternitatea spirituală doar prin îmbunătățirea relațiilor noastre cu lumea și cu ceilalți oameni?

Răspuns: Trebuie să citiți câteva articole de Baal HaSulam pentru a înțelege că principalul scop al înțelepciunii Cabala este de fapt cultivarea dragostei pentru toate părțile creației.

Dar pentru că cei care vin să studieze înțelepciunea Cabala sunt egoiști, la fel ca toți ceilalți oameni, studiul nu începe direct cu învățarea atingerii iubirii pentru toate celelalte ființe create, ci cu articolul lui Baal HaSulam Prefață la înțelepciunea Cabala. Numai după aceea începe explicarea înfăptuirii concrete a înțelepciunii Cabala prin revelarea Creatorului în interiorul unei persoane (potrivit feței și imaginii Lui, potrivit legii echivalenței de formă).

Libertatea imaginară și adevărată, Partea 3 Libertatea absolută

Întrebare: Unde ne conduce evoluția?

Răspuns: Evoluția ne conduce spre realizarea că nu suntem liberi deloc.

Dacă n-am avea o senzație imaginară de libertate nu ne-am putea dezvolta și n-am mai vrea să traim. Totuși, această iluzie întotdeauna stârnește emoție și ne acordă un fel de speranță pentru viitor.

O nevoie pentru libertate există în noi, dar este o nevoie egoistă pentru o libertate egoistă. În aceeași măsură în care egoismul se dezvoltă, o persoană se simte întotdeauna în lipsă, eronat, nu liber. Aceasta este dinamica dezvoltării egoismului nostru care stabilește cadre mai largi și mai mari pentru el.

Pe de altă parte ne introducem în mod deliberat în noi cadre pentru că nu ne simțim confortabil fără ele. Fiecare persoană vrea să aibă conexiuni speciale cu mediul care-l înconjoară, cu societatea, și asta deja indică faptul că nu este liber. Și nu se face nimic în această privință; ne jucăm în mod constant cu lucruri de genul acesta.

Libertatea absolută este rezumată în ascensiune cu natura noastră actuală. Dacă ne ridicăm deasupra egoismului, mergem în alt spațiu unde nu suntem controlați de natura noastră; mai degrabă, suntem incluși în alta, mai presus. Și această stare este determinată de noi fiind în libertate deplină.

O simțim când dobândim caracteristica de dăruire și iubire pentru altii, nu pentru noi și începem să implementăm această proprietate și apoi ne simțim eliberați de egoismul nostru, de propriile cerințe și limitări. În momentul în care ajungem la acest nivel și facem totul de dragul de a dăruii, noi devenim într-adevăr liberi.

Desigur, este posibil să fii îndoielnic: “Ce fel de libertate e asta, nu ne subjugă iubirea pentru alții ca o mamă care se învârte în continuu în jurul copilului ei?” Pe de-o parte, este corect. Dar pe de altă parte, din această relație cu ceilalți, noi primim cantități nelimitate de energie, senzații pozitive, descoperirea unor spații și lumi complet noi.

Și asta este o libertate care este conectată cu iubirea, cu dobândirea de a ieși din mine, de a ieși din lumea mea egoistă, mică și închisă și să fiu inclus în lumea generală, veșnică și nelimitată. Toate sentimentele și gândurile iasă afară din mine acum.

În loc să absorb totul în mine, lucrez într-o direcție exterioară și o să mă simt absolut liber.

Va continua..

Din emisiunea de pe Kab TV “Ultima generaţie” din 11.06.2015

Congresul din Mexic – „O inimă pentru toţi” 17 – 19.07.2015, Lecţia nr. 1

Lecţia nr. 1: Scara spirituală

Procesul spiritual prin care trebuie să treacă cineva

1. Această înţelepciune nu este nimic mai mult decât o secvenţă de rădăcini care se revarsă în jos, sub influenţa cauzei şi efectului, prin legi fixe, întreţesându-se pentru un scop unic şi sublim, descris ca „revelarea Divinităţii Sale, creaturilor Sale, în această lume.”
Scrierile lui Baal HaSulam, „Esenţa înţelepciunii Cabla”

2. Gândul creaţiei este de a aduce plăcere creaturile Sale şi nicio plăcere nu este percepută de creatură în timp ce este separată de Creator. Mai mult, învăţăm că Creatorul doreşte cu înfocare să locuiască în cei inferiori.
Zohar La’am – Două puncte, nr. 21

3. Este scris în Cartea Zohar: „Nu există niciun loc în care să nu se afle El”. Faptul că noi nu putem să îl simţim este pentru că ne lipseşte vasul acestui simţ. Aşa cum ştim că un radio recepţionează sunetele care sunt prezente în lume, dar receptorul nu face aceste sunete ci ele sunt deja prezente în lume, înseamnă că înainte să avem acest receptor suntem incapabili să simţim (auzim) sunetele, chiar dacă ele sunt prezente în lume. Similar, înţelegem că „Nu există niciun loc în care să nu se afle El”, iar ceea ce ne trebuie este receptorul pentru a-L simţi. Receptorul se numeşte adeziune şi echivalenţă de formă, adică „voinţa de a dărui”. Atunci când obţinem acest receptor, vom putea imediat să simţim că într-adevăr „nu există niciun loc în care să nu se afle El” şi că „întreaga lume este plină de gloria Sa”.
Scrierile lui Rabaş, „Din acţiunile Tale te vom cunoaşte”, vol. 3

4. Se spune că sunt 600.000 suflete şi că fiecare dintre ele este împărţit în mai multe scântei. Trebuie să înţelegem cum este posibil ca spiritualul să fie împărţit, deoarece iniţial a fost creat un singur suflet, sufletul Adam haRişon.

În opinia mea, într-adevăr există un singur suflet în lume… Acelaşi suflet există în toţi copiii lui Israel, complet în fiecare dintre ei, ca în Adam haRişon, din moment ce spiritualul este indivizibil şi nu poate fi tăiat …

Totuşi, spunând că există 600.000 suflete şi scântei ale sufletelor, pare ca şi cum totul este divizat de către forţa trupului fiecărei persoane. Cu alte cuvinte, mai întâi trupul se împarte şi se reneagă total pe sine, din radianţa sufletului, iar prin forţa Torei şi a Miţva, trupul este curăţat şi în funcţie de gradul de curăţare, sufletul comun străluceşte asupra lui.

Din acest motiv, au fost făcute în corpul fizic două discernăminte: în primul discernământ, fiecare îşi simte sufletul ca pe un organ unic şi nu înţelege că este întregul Israel. Şi aceasta este cu adevărat o imperfecţiune; prin urmare, funcţionează în concordanţă cu cele menţionate mai sus.

În al doilea discernământ, adevărata Lumină a sufletului lui Israel, nu străluceşte asupra sa cu întreaga forţă de iluminare, ci doar parţial, în măsura în care s-a purificat prin întoarcerea la colectiv.

Semnul completei corecţii a corpului apare atunci când omul simte că sufletul său există în întregul Israel, în fiecare, drept pentru care nu se mai simte pe sine ca individ, ci simte că fiecare depinde de ceilalţi. În acel moment, el este complet, perfect, iar sufletul străluceşte în el la întreaga sa putere, după cum a apărut în Adam haRişon.
Scrierile lui Baal HaSulam, “600 000 de suflete”.

5.Dacă vei merge cu legile Mele şi vei ţine poruncile mele să le îndeplineşti.” Aici, Sfântul Zohar întreabă: “De ce se spune “să le îndeplineşti”, dacă este spus deja să mergi şi să le ţii?” Şi răspunde: oricine îndeplineşte poruncile din Tora şi merge pe drumul Lui; este ca şi cum îl face pe El sus, iar Creatorul spune: este ca şi cum mă face pe Mine. Şi acesta este înţelesul “Şi le vom îndeplini” – ca şi cum voi “mă creaţi” pe Mine. Este important să înţelegem înţelesul a „oricine merge pe drumul Domnului, îl creează pe Dumnezeu.” Cum poate un asemenea gând doar să intre în mintea cuiva?

Iată, se ştie că „întreaga lume este plină de gloria Sa.” […] Totuşi Creatorul a ascuns asta pentru a o face imposibil de văzut, pentru a permite alegerea, iar asta face loc credinţei – a crede că Dumnezeu umple întreaga lume (universul) şi înconjoară întreaga lume. Numai după ce omul se angajează în Tora şi Miţvot şi ţine poruncile alegerii, numai atunci Creatorul i se revelează şi el este capabil să vadă că Creatorul conduce lumea.

Înseamnă că atunci omul este capabil să „creeze” Regele care să îl conducă, adică simte că Creatorul este cel care conduce întreaga lume, iar asta înseamnă că cineva „creează” Creatorul pentru a fi Rege asupra lui. Dar atâta timp cât nu obţine acest sentiment, Regatul Creatorului rămâne în ascundere. Şi asta este ceea ce spunem: „În acea zi Creatorul va fi Unul şi Numele Lui Unul”, adică ni se va revela gloria Regatului Său.

Aceasta este corectarea completă pe care trebuie să o atingem în această lume, iar prin asta atragem tot binele în lume, adică toată abundenţa de Sus este atrasă prin angajamentul nostru în Tora şi Miţvot, cu intenţia de a atrage binecuvântatul Său Regat asupra noastră.
Scrierile lui Rabaş, Vol. 2, Articolul 76

6. Ne-am adunat aici ca să punem bazele unei societăţi pentru toţi cei care doresc să urmeze calea şi metoda lui Baal HaSulam, modul în care să putem urca la nivelul de om şi să nu rămânem animale, …

Fiecare dintre noi urmează spiritul dăruirii Creatorului. Şi pentru a obţine dăruirea pentru Creator, trebuie să începem cu dăruirea pentru om, care se cheamă „iubirea pentru ceilalţi”.

Şi iubirea pentru ceilalţi poate fi numai prin anularea de sine. Astfel, pe de o parte, fiecare om ar trebui să se simtă umil, iar pe de altă parte, să fie mândru, deoarece Creatorul ne-a dat şansa să fim în societatea în care, fiecare dintre noi nu are decât un singur scop: Divinitatea să fie printre noi.

Şi, deşi nu am obţinut încă acest scop, avem dorinţa de a-l obţine. Şi acest lucru trebuie de asemenea să fie apreciat de către noi, fiindcă, deşi suntem la începutul drumului, chiar sperăm să obţinem acest scop măreţ.
Scrierile lui Rabaş, “Scopul societăţii – 1”

7. Este imposibil să aşteptăm momentul în care se va găsi o soluţie pentru a ne permite să începem munca Creatorului în Lişma. La fel ca în trecut, aşa este şi în viitor – fiecare slujitor al Creatorului trebuie să înceapă munca în Lo Lişma, iar de acolo să obţină Lişma. Modul obţinerii acestui nivel nu este limitat de timp, ci de limitările lui şi prin măsura în care omul îşi controlează propria inimă. Aşadar, mulţi au căzut şi vor cădea, în munca lor în Lo Lişma. […] Totuşi, recompensa lor este măreaţă, deoarece mintea omului nu poate aprecia adevăratul merit şi adevărata valoare atunci când aduce încântare Creatorului său. Chiar dacă cineva nu lucrează în această condiţie, deoarece nu merită asta, tot aduce încântarea Creatorului său.
Scrierile lui Baal HaSulam , „O poruncă”