Daily Archives: 22 septembrie 2015

Un an nou sau un film despre sfârșitul lumii?

Întrebare: De câte ori vom mai sărbători Roș HaȘana (Anul Nou)?

Răspuns: În total, de 6.000 de ori, după care va avea loc închiderea acestui univers, așa cum odată s-a deschis, așa se va închide. Chiar și fizicienii spun că universul este finit.

Caracteristica lui sferică va începe treptat să dispară, va înceta să mai fie denaturat de caracteristica lui tridimensională. Va deveni întâi bidimensional și apoi se va contracta într-un singur punct. La fel cum este elaborat semnalul de televiziune când intră în televizor, același lucru se va întâmpla și aici, dar cu efect opus: universul se va restrânge și va intra în colaps, deoarece acea caracteristică care elaborează imaginea lui pentru noi va dispărea. Sper că vom fi martori la modul în care universul va intra în colaps, împreună cu toate corpurile și cu toată lumea. Vor fi lăsate numai cele mai înalte caracteristici, care între timp nu există în interiorul esenței noastre, caracteristicile de iubire, dăruire și unitate. În acest fel vom trece la o dimensiune mai înaltă.

Ideea este că tot ceea ce se întâmplă în noi este percepția interioară a sinelui nostru și a materiei la nivelurile mineral, vegetal, animal și uman. Întreaga lume este în noi. Deci, noi nu putem vorbi obiectiv despre ea că a existat în afara noastră de miliarde de ani. Din contră, nu există! Ce înseamnă că se restrâng universul nostru, pământul, omenirea, societatea? Întregul program din interiorul meu după care funcționez azi se strânge înapoi, totul dispare și se contractează în mine într-o singură stare de unitate. Cu asta, actuala noastră formă de existență se încheie și noi ieșim la un nou nivel.

Comentariu: Ceea ce înseamnă că am urmărit un film care acum se termină?

Răspuns: Dar trebuie să înțelegi asta! Sfârșitul lumii este sfârșitul percepției noastre incorecte. Trebuie să înțelegi că acesta este un film și să oprești proiectarea lui în interiorul tău. În locul lui trebuie să proiectezi faza următoare și să fii permanent prezent, știind că lumea noastră este doar un film continuu și că, în realitate, toate acestea nu există. Între timp, toate lumile sunt imagini incomplete ale stării noastre cea mai naturală și mai înaltă numită Lumea de Ein Sof (Lumea Infinită).

Deci, Roș HaȘana este o sărbătoare care include în ea absolut totul. Din ea decurg toate celelalte sărbători și întreaga istorie a omenirii. Este începutul a tot. Este capul. De aceea se numește în ebraică Roș HaȘana – capul anului. Să sperăm că vom avea un bun început pentru faza următoare.

Din KabbTv „Sărbători: Roș HaȘana” 06/08 2015

 

Un An Nou fericit

Adam a descoperit secretul vieții în urmă cu 5776 de ani și faptul că omul poate descoperi Lumea Superioară în timpul vieții lui în această lume. El a predat asta discipolilor lui și, douăzeci de generații mai târziu, Avraam a venit și a completat învățătura lui Adam și a schimbat-o într-o metodă care a fost pe vreamea lui vitală omenirii.

Avraam a fost de fapt primul care a implementat învățăturile lui Adam. El a adunat în jurul lui oameni din Babilonul antic și le-a explicat motivul pentru care viața lor era atât de dificilă și de ce erau atât de multe probleme după construirea Turnului Babel, când oamenii au încetat să se mai înțeleagă între ei.

Avraam a spus că este posibil să ne ridicăm peste egourile noastre și să construim pentru fiecare o viață minunată, fiindcă această metodă ne permite să ne apropiem unii de alții. Oamenii au înțeles că viața lor va fi mai bună dacă ei se vor trata unii pe alții mai frumos, dar ei nu au putut să-și depășească ura pe care au simțit-o.

Grupul lui Avraam care a implementat metoda a crescut și a dvenit cunoscut ca Israel. Timp de 1500 de ani din vremea lui Avraam și până la distrugerea Templului, oamenii au trăit obținând Forța Superioară în timpul vieții lor în această lume, obținând astfel viața spirituală.

Ei au trăit după legea „Iubește-ți aproapele ca pe tine” dar, a venit vremea când au căzut de la acest nivel înalt și, în loc de iubire frățească, au căzut în ura nejustificată unul față de celălalt. Asta s-a numit distrugerea Templului.

Dacă neamul lui Israel se unește din nou, se vor simți ca și cum ar trăi în paradis. Acest lucru este posibil și nu este nevoie să mori pentru a obține asta. E nevoie doar să ne unim după metoda Înțelepciunii Cabala, lucru foarte simplu. Haideți să o facem și să trăim o viață minunată, în pace și în liniște și securitate.

Întrebare: Este greu de crezut că neamul lui Israel se poate uni, fiindcă este neamul cel mai divizat, cu multe curente și facțiuni.

Răspuns: Această divizare este tipică naţiunii Israel fiindcă este revelat avantajul Luminii față de întuneric. Noi suntem atât de ostili unul față de celălalt pentru că trebuie să simțim cât de multă nevoie avem de metoda conexiunii și a unității, adică de Înțelepciunea Cabalei.

Înțelepciunea Cabalei nu vorbește despre nimic altceva în afară de conexiune și unitate. Toate sărbătorile și obiceiurile și poruncile Torei sunt despre conexiunea și unitatea dintre noi.

Iom Kipur simbolizează diseminarea peste tot în lume a metodei corectării. Până la urmă, neamul lui Israel este obligat să fie „Lumină pentru nații”, întâi să se conecteze unii cu alții, între ei și apoi să ducă unitatea în întreaga lume.

Din programul Radio103FM 06/09/2015

 

Cine este de vina pentru păcatul lui Adam?

Descoperirea  răului este numita păcatul lui Adam. Dar, de fapt, nu a fost un păcat, deoarece Creatorul Însuși spune că El a creat inclinatia rea. Acest lucru înseamnă că Adam nu a păcătuit, ci a descoperit doar păcatul, răul interior, natura egoistă.
De la început am fost creați cu de o astfel de natură,ca să avem ocazia să ne ridicăm deasupra ei,  de la acest rău, şi să devenim  conștienți de bine, de  Creator. Fără această natura este imposibil să descoperim asta, ”Avantajul Luminii asupra întunericului,” (Kohelet Rabbah 2:13).
De Anul Nou (Rosh Hashanah) sărbătorim oportunitatea de a ne ridica şi obţine Forţa Superioară, Creatorul, pentru a deveni Adam (Om), adică persoana care-I seamănă. Aceasta este în puterea tuturor,  Adam a fost pur și simplu primul care a făcut-o. Așa cum se spune, „pentru ca toți sa ma cunoasca, de la cel mai mic,la cel mai mare „(Ieremia 31:33), şi „…  Casa Mea se va numi  casă de rugăciune pentru toate popoarele.” ( Isaiah 56: 7). Deci Adam este o imagine care este relevantă pentru întreaga omenire.
Dacă în această sarbatoare facem revizuirea  anului trecut, ne-ar fi clar faptul că încă nu am  atins  corecția și că nu am urcat impreuna cu toată omenirea pe culmea existenței noastre: lumea spirituală, nivelul asemănării cu eterna şi perfecta putere. Iar pentru aceasta cerem iertare, adică ne judecăm pentru că am fi putut descoperi înclinația noastră rea şi să o corectăm, ridicându-ne deasupra ei şi unindu-ne între noi, dar  nu am făcut-o. Deci, ne întrebăm la începutul anului daca ne este data puterea de a ne corecta și de a atinge scopul creației.

Din programul israelian 103FM, 9/6/15

Cel de al şaselea simţ, sufletul

Întrebare: Spui că acelaşi suflet se reîncarnează în lumea noastră, schimbând corpurile.

Pe de altă parte, spui că un om obişnuit nu are suflet şi trebuie să îl construiască în el prin conexiunea cu alţii. Cum pot rezolva aceste contradicţii?

Răspuns: Nimeni nu se naşte cu un suflet gata făcut. Sufletul este forţa pe care o obţinem prin studiul înţelepciunii Cabala. Atunci când realizăm această metodă în noi înşine, creştem o nouă calitate a dăruirii şi iubirii pentru aproape, în care descoperim Lumina Superioară sau senzaţia prezenţei Creatorului, forţei superiore.

Cel de „al şaselea simţ”, sentimentul de iubire şi dăruire faţă de aproape, se numeşte suflet. Cabaliştii au scris că sufletul este un Kli (vas) destinat a fi umplut de către Lumina Superioară. Fiecare om trebuie să îşi atingă rădăcina sufletului său şi de fapt doar pentru asta a fost creat.

Este scris că sufletul este „o bucată din Dumnezeu de sus (Job 31:2) prin care cineva începe să simtă forţa superioră.

Din programul de radio israelian 103FM din 06.09.2015