Daily Archives: 7 octombrie 2015

Când moare cel vechi, se naşte cel nou

Întrebare: Ce se întâmplă în lumea noastră? Situaţia devine din ce în ce mai dificilă şi se pare că totul devine o imensă absurditate.

Răspuns: Aceasta este forma generaţiei noastre, destinată să moară pentru ca astfel să se nască următoarea generaţie. Pe fundaţia lumii vechi care va muri, apare o nouă lume care este curăţată de toate defectele care au existat înainte.

Vechea lumea trebuie să se descompună şi lumea nouă are nevoie doar de scântei care pot fi clarificat şi transformate. Trebuie să folosim această lume pentru a ne ajuta la naşterea celei noi, a noii generaţii.

La 19 ani, când studiam la facultate de cibernetică medicală, am făcut practică într-un spital de obstetrică, în departamentul de operaţii. Am avut un adevărat şoc când am văzut în ce fel se naşte omul, ca un animal.

În înţelepciunea Cabala, există concepte spirituale pe care le numim „sânge impur”, forţe spirituale unice. În lumea spirituală, numai forţele lucrează, iar în lumea noastră ele se materializează sub formă efortului, muncii.

Forţa care îi dă formă fetusului şi apoi îl împinge afară este forţa naturii. Acest proces este condus de o putere superioară, Creatorul, care împinge totul către dezvoltare.

Principalul lucru este să ne uităm la viitor şi să vedem în tot ceea ce se întâmplă în naşterea unei noi generaţii, o nouă viaţă. Aruncăm tot gunoiul din vechea lumea de azi şi gradual o găsim pe cea nou născută.

Între timp, acest nou născut este murdar şi plin de sânge, dar de îndată ce îl scoatem afară, îi tăiem cordonul ombilical care îl conectează de vechea lume, viaţa anterioară, îl spălăm pentru a fi curat şi frumos şi în final îi dăm o palmă la fund pentru a scoate un sunet. Aşa se naşte un om nou, o lume nouă.

Din emisiunea de pe kab.tv „descoperă-te tu însuţi” din 18.09.2015

Întrebarea despre viață si răspunsul

Inteleptii noştri au spus: „Studiul sfantului Zohar anulează toate tipurile de dezastre.” În cartea, Sha’arei Yisrael se afirmă: „Cuvintele și discursul sacru al Zoharului insusi  conecteaza persoana la Ein Sof, fie El binecuvântat. ”

Și Rav Yitzhak Safrin de Komarno a scris aceasta: „Dacă poporul meu m-ar auzi în timp ce merg pe urmele lui Mesia atunci când crește răul și erezia, s-ar stradui zilnic să studieze Cartea Zohar și modificările din scrierile lui rabi Nahman, anulând toate  decretele rele și atragand abundenta si lumina. ”

Cum ar putea  o carte sa scape omenirea de toate problemele sale legate de relatiile dintre oameni, ţări şi naţiuni  și fiecare individ de problemele sale  legate de sănătate, familie, copii, bani, cultură, și  comportament?

Aceasta trezește o mulțime de întrebări. Cum poate Cartea Zohar sa rezolve toate problemele noastre privind mediul neînsuflețit, vegetativ, animat și natura cu dezastrele ecologice și schimbările climatice, care au inceput sa se simta mai mult și mai mult acum?

Cabalistii din toate generatiile puncteaza în mod special Cartea Zohar ca având puterea de a organiza întreaga lume, in vederea restabilirii armoniei și pacii, pentru a ne transforma în oameni absolut diferiti care relationeaza unul cu altul binevoitor, pentru a ne elibera de orice rău,de toate războaiele.

Acesta (Zoharul)este capabil de a face pace între oameni și, de asemenea, în interiorul unei persoane însuși, în familia sa, în cadrul națiunii sale, între părți rivale, și pentru a rezolva toate conflictele interne și internaționale, precum și, de asemenea, pentru a stabili armonia.

Poate da un răspuns cu privire la întrebările unei persoane, cum ar fi: „Care este motivul pentru care traiesc” „Pentru ce sunt viu?”. Aparent aceasta este o problemă subtilă și nu vrem să recunoaștem că aceste întrebări ne macina.

Dar, de fapt,  toate problemele societății moderne deriva din problemele personale și sociale. Nu este clar pentru noi de ce suntem în viață și ce e nevoie sa realizam în viață. Cautam și urmărim ceva tot timpul, folosind pe unul sau pe altul ca exemplu, dar în principiu nimeni nu știe ce să facă.

Acest lucru e valabil pentru toată lumea. Sunt unii care încă nu înțeleg acest lucru, dar se confruntă cu aceeași problemă. In subconștient această întrebare ne macina  creierul  și ne aduce cu picioarele pe pământ.” Așa ne vom opune sa facem lucruri stupide. Noi pur și simplu încercam să fugim de această întrebare , până când  „reușim în a urma curgerea vietii de zi cu zi.”

Acest lucru înseamnă că dorim să continuăm cu totul fără schimbari, astăzi ca și ieri și  mâine ca azi, principalul lucru fiind să nu  gândim că întreaga noastră viață nu duce nicaieri , trece în zadar și nu se întâmplă nimic în afară de viața ordinara. Viața însăși este umpluta cu preocupari care nu aduc nici un beneficiu ci doar provoca rău unul altuia.

Dupa mii de ani de evolutie a omenirii, a societății și civilizației, în cele din urmă vom ajunge la un proces unic, la o piatră de hotar unica. Omenirea a început să-si puna întrebarea, „De ce sunt aici?” Această întrebare începe să se trezească în fiecare persoană și în fiecare societate. Este imposibil să o mai ascundem. Noi trebuie să descoperim  răspunsul pentru că nu suntem încă în măsură să scapam de ea.

Suntem deci destinati să luptam cu mari provocări . La urma urmei, în conformitate cu natura noastră, încă vrem să fugim de această întrebare, sa pretindem că nu există, și sa continuam să trăim la fel ca înainte. Totusi, această întrebare este trezita în fiecare persoană, „otravind viața lui”, și subconștient el va încearca să facă tot posibilul sa nu-i simta prezenta. Criza care  incepe sa se faca simtita în timpul nostru este special conceputa pentru a ne împiedica să fugim de această întrebare și ne preseaza să cautam  răspuns la ea.

Dar omenirea nu va fi capabila să găsească răspunsul la întrebare de la sine. Se va descoperi că răspunsul se găsește în noi, în cei care studiază înțelepciunea Cabalei și vor veni la noi cu cereri. Omenirea va veni la noi cu  sentimentul amar al goliciunii interioare și vor cere o soluție de la noi. Cu alte cuvinte, ei ne vor cere socoteala, vor pretinde că suferă din cauza noastră, și că noi suntem vinovati ca lucrurile sunt rele pentru ei!

Împreună cu trezirea întrebarii despre scopul vieții, oamenii vor simți că noi în mod special, avem  răspuns și se pare că-l ascundem de ei,  împiedicându-i să ajungă la o viață bună, fericită, și plenara. Și într-adevăr, este obligația noastră sa facem public răspunsul la ele și să fim liderii acestui proces. Am primit dorința de a impartasi intrebarea vietii si  raspunsul la ea din inalt.

Din Convenția  Mondiala a Zoharului, Ziua Intai – 2.5.14, Lecția 2

Pepiniera Razboaielor

Odată, au existat războaie mondiale și tot ceea ce se învârtea în jurul lor. Viața și moartea, viitor și prezent ,pe scurt totul. Îmi amintesc încă o dată,  că am crescut în perioada de dupa războiul Belarus, toate fiind impregnate cu amintiri din  război.Peste tot erau comemorari ale războiului. Tot ceea ce ne înconjura:  distrugerea clădirilor, gropile comune, păduri pline de bombe neexplodate. Două treimi din rudele mele au fost uciși, arsi în lagărele morții …

Și politicienii au vorbit doar despre victoria și dezvoltarea noastră dupa război. Ne-am gândit: nimic din aceste lucruri nu se va mai întâmpla. Se pare că acum lumea caută numai pace.

Dar nu a trecut mult timp si a devenit clar că ne-am înșelat. S-a dovedit că lumea caută război. Omenirea provoacă, incită, și isca cu succes  conflicte. Doar strategia s-a schimbat. În loc de un război mare, există multe mici.

Pe cat posibil, nu în America, Europa, sau Rusia, dar undeva, să spunem, în „zone nevitale” în Orientul Mijlociu, Asia sau Africa .
„Să se omoare unul pe altul, dar nu în grădina mea.” Aceasta este  abordarea zilei de azi’ pentru a muta conflictele și gravitatea lor cât mai departe posibil. Conflictele din Irak, Yemen, Siria, Somalia  sunt în mod constant „încălzite.”

Lasă-i să lupte,sa se bata,sa se taie fiecare parte, dar nu aici. Puteți permite chiar un mic război nuclear, dar, din nou, în „limite” regionale restrânse.
De ce se întâmplă acest lucru? Deoarece există prea multe „guri în plus.” Nu ai ce face cu masele de oameni , dezvoltarea nu favorizează pe nimeni.

Munca a milioane de oameni este înlocuita cu masini,  producția  gigantica s-a redus deoarece nu mai are nimeni nevoie de ea. Șomajul atinge 40%. Pe stradă sunt oameni apți de muncă tineri care nu știu incotro sa o apuce Ei sunt în plus. Fără muncă, fara unitati economice care sa-i angajeze, ei nu au nici un scop în viață, nici un viitor … Toate sunt de necontrolat, abandonate, și atat de riscante!

Criza este în creștere, iar liderii vad o singura modalitate de a păstra puterea: Sacrificiul celor „Inutili”
Deci, du-te la război. Cine ia decizia de a lupta? Micile”cabinete”! Acesti naivi „mari maestri” cred că guvernează istoria omenirii.

Dar ei nu controlează nimic. Uită-te: se întoarce bumerangul; Europa a intrat deja în capcana. Aceasta este copleșita de imigranți din țările lumii a treia. Islamul este pe cale de a o prelua. Democrația nu este în măsură să susțină Islamul. Africanii Americani trezesc  America. Ei,  nu sunt „adormiti” de poveștile de egalitate.

Ce se va intampla? De ce este acest scenariu „nebun” in desfășurare? Și cine il desfășoară?
Răspunsul, ca de obicei, este simplu. Și se pare că de data aceasta trebuie să ne recunoaștem neputința în fața naturii. Legile naturii se arata maselor și familiarilor”mari maestri” din birourile lor mici. Pentru a înțelege acest fapt, avem nevoie de o alta logică: logica pacii integrale și mondiale.

Trebuie să înțelegem că lumea s-a schimbat în mod irevocabil. Și criza, care se desfășoară în fața noastră, nu este o altă criză, sunt durerile  nașterii unei faze cu totul noi. Sistemul  relațiilor interumane a sarit la un nou nivel unic, global, interconectat … Și noi  încearcăm să-l controlam cu vechea putere . Și astfel totul se prabuseste, scăpat de sub control …

Da, lumea a finalizat un ciclu; umanitatea s-a transformat într-un întreg. În ciuda tuturor războaielor și conflictelor, ne bucuram de economie , cultura. și chiar geografie comuna, deoarece tehnologiile moderne au făcut din planeta noastră „un sat mic.” Orice dezastru ne efecteaza pe fiecare dintre noi. Pe de o parte, suntem inclusi într-un sistem global; Pe de altă parte, ne opunem legilor globale.Este inutil sa rezistam acestor legi globale.

Ce putem face? Putem studia doar aceste legi recunoscând că sunt interconectate, și  se îndreapta unele spre celălalte. Nu este nimic altceva de facut. Numai atunci ne vom da seama că este destul de posibil sa ne dezvoltam desi sunt contradicții.

Numai atunci vom vedea că nu există „guri in plus” și că este nevoie de fiecare persoană. Numai atunci, ne vom opri sa aruncam oameni „inutil”, în cuptoarele de război și vom începe să studiem acest nou sistem de relații. Chiar sa ne întoarcem la școală și sa studiem un nou tip integral de comunicare la nivel mondial.

Ce și cum ar trebui să studiem? Vom vorbi despre asta în postarile noastre viitoare.
Din  Blogul Meu, articolul din „Ecoul Moscovei”

 

A deveni un maestru al cercului tau de prieteni.

Comentariu: Ați urgentat și ati încurajat studenţii în ultima vreme,  spunându-ne că nu facem tot posibilul, ca  nu  lucrăm cât putem și că nu avansam. Există o perceptie că nu tinem pasul cu exigentele dvs.

Răspuns: Aș dori ca elevii mei să se angajeze mai mult în auto-împlinire . Auto-împlinirea este atunci când lucrezi pentru grup,  aprinzandu-l, astfel incat să funcționeze mulțumită ție. Nu există o altă cale.

Rolul meu este sa aduc grupul cabalistic la  starea în care oamenii  înțeleg în mod clar care sunt problemele lor, care este rolul lor, cum sa-si insuseasca rolul, și modul în care acesta(cabalistul) ar trebui să utilizeze datele pe care le primeste în modul cel mai bun și  mai eficient .

Toate acestea trebuie să fie descoperite în interiorul lui.
Ei vor deveni chiar experți înainte de a intra în lumea superioară. Acestea vor fi  cel puțin maestri în nivelurile la care suntem astăzi, ceea ce înseamnă că vor deveni independenti.

Din  KabTV „Secretele  Cartii Eterne” 5/6/15

Ducând o viață umană

Întrebare: Ce înseamnă să te conectezi cu alţi oameni? De ce nu pot face acest lucru şi care este forţa care corectează răul din mine?

Răspuns: În acord cu înțelepciunea Cabalei, corpurile noastre biologice vor rămâne corpuri materiale și vor continua să existe la fel ca toate celelalte corpuri animale. Dar există o altă esență într-o ființă umană, o entitate umană, începutul unui suflet. Există o mică parte din acest suflet, în fiecare dintre noi.

Această parte din noi este lumea noastră interioară, psihologia noastra, dorințele și gândurile noastre, care nu au nimic de a face cu existența noastră corporală, dar care sunt mai presus de corp. Este dorința noastră de a descoperi  ce este viața, care este scopul vieții, și de ce am venit pe această lume, dorinta de a răspunde la toate aceste întrebări „copilărești”.

Dacă începem să distingem partile umane din noi și sa le conectam una cu un alta, vom pune împreună bazele sistemului numit „primul om”, Adam. Acest sistem interconectat a existat în trecut, dar s-a produs o spargere in mai multe bucăți, pe care o numim păcatul Copacului Cunoașterii, iar acum trebuie să le punem din nou împreună.

Dacă vom reconstrui acest sistem împreună și vom începe să-l studiem, vom înțelege cum funcționează. Când vom vedea reteaua complexa de conexiuni între noi, vom înțelege planul creației și scopul său. Când vom începe să avem grijă mai mult de sufletele noastre si nu de existența noastră fizică, vom urca mai sus corpurile noastre în sentimentele, înțelegerea , și conștiința noastră.

Astfel, vom construi sufletul nostru general și vom simti noua realitate, lumea de sus, Grădina Edenului, în ea. Acesta este scopul, și în loc sa trăim într-un corp care aparține nivelului animal si sa traim ca un animal, ne ridicăm la nivelul  „primului om”, Adam.

Dacă vom conecta toate partile noastre umane, ne vom simți intr-o viață umană care este total diferita de viața noastră anterioară. Când vom duce o viață umană, vom înceta să depindem de corpurile noastre. Organismul poate muri, dar omul va continua să trăiască pe un nou nivel.

Scopul existenței noastre este de a ne ridica de la nivelul corporal la nivelul uman, iar acest lucru este diferența dintre această lume și lumea cealaltă.