Daily Archives: 27 octombrie 2015

Programul vieții, partea a treia

Trecerea la lumea viitorului

Întrebare: Ce calităţi trebuiesc schimbate pentru a intra într-o lume nouă, nelimitată? La urma urmei, fiecare dintre noi are proprietăţi diferite.

Răspuns: Cu toţii avem o calitate comună: dorinţa egoistă care ne face să urmărim în mod constant plăcere.

Trăim în această calitate şi nu dorim să o schimbăm pentru că nu ştim altceva decât să ne îndeplinim aceasta dorinţă. Invidiem ceea ce au alte persoane şi dorim acelaşi lucru. Acesta este modul în care avansăm.

De fapt, acesta este modul în care această lume a avansat în trecut, dar astăzi se apropie de sfârşit. Nu avem nici o dorinţă de a avansa, pentru că vedem că această dezvoltare este fără rost. Care este punctul final în această cursă nesfârşită pentru noi plăceri, precum a hamsterilor pe roţile de alergare?

Oamenii sunt dezamăgiţi de viaţă, văzând ca sunt doar folosiţi. Ei nu ştiu de ce trăiesc. De aceea, sunt atât de populare în zilele noastre medicamentele antidepresive. În viitor, spre aceasta se îndreaptă toată omenirea, cu excepţia cazului în care sunt revelate deodată noi posibilităţi şi un nou obiectiv.

Atunci ne vom bucura că am devenit dezamăgiţi de această lume veche şi am văzut că nu valorează nimic. Cabala ne oferă o oportunitate de a intra în altă lume. Vieţile noastre din ultimii zeci de ani au avut ca scop doar să realizăm că vrem să scăpăm de ea. Astăzi, suntem în iad, dar există o altă lume numită paradis.

Şi putem intra în acest paradis, este foarte simplu. Trebuie doar să ne deschidem inimile noastre către alţii şi să ne conectăm cu toată lumea. Acum, nu încă cu toată lumea, ci numai cu cei cu care doresc şi ei să intre în această noua lume minunată.

Întrebare: Ce înseamnă să ne deschidem inimile noastre către alţii?

Răspuns: Înseamnă să devenim un singur om cu o singură inimă, să ne corectăm inimile. Aceasta este condiţia pentru a intra în lumea viitorului. Aceasta este singura proprietate pe care o avem de schimbat în noi: deschiderea inimilor noastre încuiate.

Va urma

Din KabTV „O viaţă nouă” 9/8/15

 

Programul vieţii, partea a doua

Sfârşitul dezvoltării inconştiente

Întrebare: Care este diferenţa dintre dezvoltarea inconştienta şi cea conştienta?

Răspuns: În tot acest timp am avansat inconştient, sub o presiune negativă, care ne împinge de la spate. Natura ne-a obligat sa avansam, ne-a împins din spate trimiţându-ne necazuri, dorinţe nesastisfăcute şi a unei senzaţii constante de neîmplinire.

Deja, pentru o perioadă lungă de timp, ne-am pierdut speranţa de a vedea lucruri bune în viitor; cu toate acestea, presiunea din spate este atât de mare, încât ne obligă să avansam. Când ne uităm înainte şi în urma, vedem doar minusuri şi ştim dinainte că ziua de mâine nu ne va aduce nici un bine. Dar sperăm că mâine va fi mai puţina suferinţa decât în prezent. Acesta este deja un lucru bun pentru noi.

Aceasta este tendinţa stadiului actual de dezvoltare. Înţelegim că lumea se degradează şi se scufundă mai adânc si mai adânc, pierzându-şi astfel valorile sale anterioare. Nu este nimic în faţa noastră, care ne-ar putea înveseli, şi totuşi, vom merge mai departe, deoarece situaţia noastră actuală este de nesuportat.

Este o formă nesemnificativă şi negativă de dezvoltare, ceea ce duce la o deteriorare suplimentară. Uitaţi-vă la problemele care apar în Europa, Orientul Mijlociu Orientul Îndepărtat, America de nord şi America de Sud, Rusia, oriunde în lume.

Nu există nici o ţară în care ar fi posibil să ne ascundem de probleme. Vă asigur că in curând nu va exista niciun singur loc liniştit pe suprafaţa pământului. Liniştea şi pacea nu vor fi disponibile nici chiar în cele mai îndepărtate insule din ocean.

Este clar că ne îndreptăm într-o direcţie greşita. Aceasta explică de ce generaţia modernă nu vrea să aibă o familie şi copii. Suntem încă la începutul acestui proces, dar tendinţa este deja evidentă. Tot ceea ce ni se întâmplă este menit să ne forţeze să recunoaştem că trebuie să facem ceva în această privinţă.

Cabala ne învaţă că, dacă refuzăm în mod voluntar sa urmărim scopul creaţiei, a unui drum bun, vom avansa sub presiune, aşa cum facem noi acum.

Obiectivul pe care natura l-a stabilit pentru noi este dincolo de acest univers, dincolo de natura noastră. Omenirea trebuie să se dezvolte fără limite, dincolo de graniţele timpului şi al spaţiului. Forma noastră actuală de existenţă pe fata Pământului este temporară şi foarte limitată.

După un anumit stadiu de dezvoltare, proprietăţile noastre vor fi schimbate. Organele noastre de percepţie prin care noi percepem această lume materială vor fi modificate. Datorită calităţilor noi, vom vedea o imagine diferită a vieşii: o lume fără sfârşit, cu noi înşine în ea având oportunităţi nelimitate, în timp sau spaţiu.

În scopul tranziţiei de la imaginea materialista de astăzi la o stare nouă, nelimitată, trebuie să suferim schimbări interne radicale

Din KabTV „o viaţă nouă” 9/8/15

Programul vieții, partea 1

Întrebare: De ce trăim și care este scopul dezvoltării noastre?

Răspuns: În primul rând, nu depinde de noi; după cum este scris, „se naște, trăiește și moare nu din propria alegere.”

Noi nu știm ce se va întâmpla cu noi în momentul următor și aceasta este o binecuvântare. Ființele umane se nasc și trăiesc nu la alegerea lor. În fiecare moment ne luptăm pentru a supraviețui în această lume, în circumstanțele pe care viața ni le prezintă. Și este bine. În caz contrar, am fi complet confuzi.

Viața pune o persoană într-un cadru pe care aceasta nu l-a ales. Noi nu știm ce destin ne este pregătit, cu cine ne vom întâlni astăzi, ce se va întâmpla cu noi pe drumul nostru către lucru sau spre casă, ce aşteptări sa avem pentru copiii și rudele noastre.

Nu ştim ce ni se va întâmpla; dacă trăim o zi fără prea multă suferință, suntem norocoși: „Slavă Domnului! Am avut o zi bună!”

Cine suntem noi în comparație cu universul, cu nenumăratele stele și planete? Mici gândaci care se târăsc pe suprafața pământului, a căror întreagă viață e dedicată luptei pentru supraviețuire.

Și totuși, ne întrebăm care este scopul vieții noastre și suntem preocupați de scopul existenței noastre, de posibilitatea de a determina viitorul nostru, de a controla destinul familiilor noastre, a oamenilor, a țărilor și a întreagii lumi. Totul depinde de capacitatea noastră de a ne îndoi cu privire la scopul final al dezvoltării noastre. Noi depindem de nivelul de la care punem aceste întrebări și exactitatea cu care căutam răspunsul la ele.

Există un program general de dezvoltare, care funcționează în lume. Dacă ne uităm mai atent la viețile noastre, vom vedea că nu noi suntem cei care iau decizii; suntem în interiorul unei matrici programate. Acest program lucrează asupra noastră în mod constant, introduce noi parametri în existența noastră și ne pune în diferite condiții externe și interne.

Cunoașterea noastră este formată din experiențele noastre interioare în mințile și inimile noastre, senzațiile corporale, și lucrurile pe care le percepem în jurul nostru. Ca rezultat, am avansat în mod constant și am prelucrat datele interne și externe, în conformitate cu programele despre care nu ştim nimic.

Programul este introdus în noi în momentul nașterii si continuă odată cu creșterea noastră. Nu noi suntem cei care-l definesc. Cu alte cuvinte, nu avem nici o putere de decizie în viața. Vedem că un băiat și o fată să întâlnesc „accidental”, apoi se căsătoresc și trăiesc mulți ani împreună. De ce se întâmplă? Suntem incapabili de a răspunde, chiar și la această întrebare simplă.

Când ne străduim să înțelegem drumul nostru în viață, programul general al naturii, care ne mișcă înainte cu un scop specific, dacă vrem să aflăm către ce scop să aspirăm – avem nevoie de înțelepciunea Cabala. Dintre toate științele pământești, există doar una care ne vorbește despre dezvoltarea umană, dincolo de limitele materiale și mai presus de universul nostru.

Înțelepciunea Cabalei vorbește despre reglementarea și controlul vectorilor care încep în afara Universul nostru și influiențează globul nostru mic și oamenii care trăiesc pe această planetă.

Înțelepciunea Cabalei vorbeste despre un scop special al ființelor umane pe care trebuie să îl urmărim. Avansare noastră este inconștientă; se întâmplă sub influența unei puteri care ne obligă să progresăm.

Cu toate acestea, ca urmare a evoluției, umanitatea ajunge la o stare în care oamenii trebuie să aleagă dacă doresc să-și continue avansarea lor în mod conștient, voit, și cu bună știință sau nu.

Unitatea ne crește dorința, astfel prindem putere pentru a atinge obiectivul care ne este fixat de către natură.

Va urma

Din KabTV „O viață nouă” 9/8/15