Daily Archives: 30 noiembrie 2015

În urma tragediei din Paris, partea a 2-a

Europa a trecut linia roșie

Întrebare: S-a constatat că printre teroriștii care au organizat măcelul în masă de la Paris au fost refugiați din Siria care au primit azil în Franța.

Este cunoscut faptul că un mare val de refugiați au inundat recent Franța, și în general toată Europa. Cum este posibil sa fie oprit acest val?

Răspuns: Nimic nu se poate face legat de asta acum. Europa a trecut deja linia roșie. Conform statisticilor natalității din toate țările europene, în douăzeci de ani, toată  Europa va fi musulmană, ceea ce înseamnă că cea mai mare parte a populației va aparține religiei musulmane.

În cazul în care, în medie, 1,3 copii se nasc în familiile franceze si germane, în familiile musulmane sunt 8.1 pe familie. Cu astfel de  proporții, populația musulmană va crește într-un ritm foarte rapid, în timp ce cea europeană va scade în mod constant.

Francezii sunt sub iluzia că ei trăiesc sub stindardul libertății, egalității, fraternității și  nu-și dau seama că oamenii care posedă o mentalitate absolut diferită si care nu le împărtășesc opiniile sunt pe cale să invadeze teritoriul lor, și ei trebuie să ia în considerare aceasta.

Încă de la începuturile sale, Islamul a stabilit un obiectiv simplu și clar pentru toată lumea: să fluture steagul verde al Islamului peste întreaga planetă. Deci, musulmanii aspiră să preia controlul întregii lumi.

Nu este important ce naționalitate ai: evreiască, franceză sau germană. Daca nu sunt musulmani, atunci nu au dreptul de a exista. Puteți rămâne în viață doar cu o condiție: să deveniți musulmani.

Toți musulmanii cred în acest fel, deoarece acest lucru este scris în Coran. Chiar islamul moderat susține ideea că islamul trebuie să se lupte cu întreaga lume. Deci, vedem cum în sate arabe prietene, Fatah, Hamas, și Daesh se înteleg bine unul cu altul. Toți aceștia conviețuiesc și se roagă într-o singură moschee. Este doar faptul că fiecare are un nivel diferit de participare la această mișcare.

Cu toate acestea, este clar pentru toată lumea că Islamul trebuie să câștige. Nu există nici o îndoială în privința aceasta. Aceștia diferă numai în gradul de fanatism în realizarea scopului cu care toți musulmanii sunt de acord, atât șiiți cat și sunniți. Scopul final este simplu: trebuie ca Islamul sa se răspândească pe fața întregului Pământ. Toate cele opt miliarde de oameni, sau cât va rămâne din ei, trebuie să fie musulmani.

Deci, trebuie să înțelegem această filozofie și să realizăm că orice acord de pace este imposibil. Nu este valabilă speranța că arabii vor începe să conviețuiască bine cu Israelul într-o zi. Dacă ne uităm la lucruri realist, vom vedea că acest lucru nu a reușit, și niciodată nu va reuși. N-am nimic împotriva lor. Pur și simplu recunosc bazele acestei religii și  înțeleg mentalitatea lor.

Această filozofie de viață a existat  deja  de 1300 de ani, iar noi trebuie să o acceptăm ca pe un dat. Este clar că opoziția noastră va continua pentru totdeauna. Mulți din lume înțeleg acest lucru, dar sunt tăcuți pentru a nu atrage focul asupra lor de la oamenii care cred altfel.

Există oameni care cred în idealurile lor, și pare necesar ca aceștia trebuie să-i convingă pe arabi, dar acest lucru nu se va întâmpla. Islamul este o religie foarte puternică, cu rădăcini naturale, și vom vedea că sute și chiar mii de oameni se alătură lui în fiecare zi.

Tendința este exact opusă față de  imaginea ideală pe care avocații păcii o agreează și o atrag către ei. La fel ca ei, aș vrea să cred în ea, dar, din păcate acest lucru nu este adevărat.

Va urma.

Din Radio Programul Israelian 103FM 11/15/15

 

La timp pentru a preveni Boala

Întrebare: Nu este diseminarea cunoștințelor despre înțelepciunea Cabalei constrângere, deoarece, în orice caz, natura este încă în curs de dezvoltare prin noi  confruntări și conflicte. Asa a fost întotdeauna și asa va fi.

Răspuns: Desigur. Dar dacă vom continua să mărșăluim împreună cu natura, ne vom dezvolta sub presiunea durerii, a suferinței și a războiului.

Dar studiul înțelepciunii Cabalei face posibilă  vederea în viitor, la fel cum o persoană avizată, vede din timp  cu ajutorul „Razelor X”, în ce fel este cineva bolnav, și atâta timp cât boala nu a progresat, el o poate preveni.

Avem două opțiuni:

– Așteptarea până când „boala” este descoperită, iar acest lucru ar fi o astfel de patologie, din care nu există scăpare, toată lumea va ridica mâinile și va spune: „Din păcate, nu putem face nimic cu acești evrei. Poate că ar trebui să fie distruși.”

– Sau vedem încotro ne îndreptăm, și astfel, rezolvăm din timp  toate problemele noastre și cele ale lumii. O persoană înțeleaptă vede departe, așa cum se spune, „Omul înțelept, are ochii în cap” (Eclesiastul 2:14).

Din  KabTV  „Confruntarea. Cum funcționează în realitate” 10/28/15