Daily Archives: 31 ianuarie 2016

Suntem o familie babiloniană antică

Întrebare: Poate o persoană care aderă la principiul, „Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți”, să fie considerată o parte a poporului lui Israel, chiar dacă aceasta nu face parte etnic dacestui popor?

Raspuns: In Academia Internaționala de Cabala – Bnei Baruch, studiază aproape două milioane de oameni, din toate rasele și naționalitățile, și toti sunt reprezentanți ai Babilonului antic, care acum începe să se adune sub conceptul de unitate pentru că altfel omenirea nu va fi capabila să supraviețuiască.

Deoarece aducem lumii principiul unității, această ideologie este considerata ca fiind ceva unic, care aparține doar evreilor, dar, de fapt, ea aparține tuturor Babilonienilor, întregii umanități.

Deci, atunci când am diseminat-o în mod deschis în lume, au primit-o bine, și oamenii vin la noi fără a simți că sunt străini. Dimpotrivă, ei simt o înrudire cu noi și cu siguranță nu sunt în nici un fel inferiori.

Adevărul este că toată umanitatea vine din Babilonul antic, atunci când dintr-o dată a apărut opoziția dintre regele dominant Nimrod și un preot babilonian numit Avraam. Nimrod a crezut că a fost necesar să se dezvolte capitalismul, adică să avanseze prin egoism, iar Avraam a spus că umanitatea a ajuns la o stare în care trebuie să se unească deasupra egoismului, altfel s-ar distruge.

Oamenii care i s-au alăturat lui Avraam și pe care i-a scos din Babilon, au devenit cunoscuti sub numele istoric de poporul evreu. Politica lui Nimrod a dus la dispersia și asezarea tuturor babilonienilor pe tot globul.

Astfel, principiul egoist a fost atenuat, deoarece oamenii au fost separați unul de altul și nu se mai aflau astfel în contact apropiat unul de altul. Și astfel umanitatea s-a distanțat de ideea de unitate de acum 3.500 de ani. Astăzi, ne unim treptat din nou în întreaga lume și descoperim interdependența dintre noi și opoziția egoista reciproca, ajungând la același Babilon.

Si nu putem face nimic. Aici, de asemenea, apare în fața noastră o alternativă: fie ne luptăm cu cruzime unul cu celălalt (Cabaliștii au scris despre posibilitatea a încă două războaie mondiale, folosind inclusiv forța nucleară), sau vom reuși să explicam oamenilor că nu există nici o altă alternativă decât conectarea și unitatea.

Partile naturii minerale, vegetale și animale sunt încă în interacțiune reciprocă corectă. Numai egoismul nostru forțeaza opoziția dintre ele. Totul depinde de oameni. Prin urmare, suntem obligați, fie de băț fie în mod conștient, să ajungem la cooperare reciprocă deplină între noi ca într-un singur organism.

Din Discuția de la Centrul Cultural Evreiesc din Moscova, 11/24/15

 

Interpretări interne și externe ale Torei

Întrebare: Există o legătură între Israel, poporul evreu, iudaism și Tora?

Răspuns: Din păcate, aceste concepte sunt doar ușor conectate în acest moment.

Poporul evreu este națiunea care a fost fondată în conformitate cu legile înțelepciunii Cabalei, legile unei strânse cooperari, a ajutorului reciproc și a stradaniei reciproce pentru depășirea egoismului, pentru a ne ridica deasupra egoismului în conexiunea dintre noi.

Pentru a face acest lucru exista o întreagă metodă, care ne învață cum să ne ridicăm mai sus de egoul nostru din ce în ce mai mare. Când vom ajunge la această conexiune spirituală care apare între noi, se deschide calea de a fi o națiune.

Iudaismul modern este împărțit în două părți:

  • iudaismul care pune în aplicare partea exterioară a Torei si se concentreaza pe respectarea Mitzvot (poruncilor) sub formă pământească, corporala, așa cum fac evreii ortodocși.
  • iudaismul care pune în aplicare partea interioară a Torei și se concentrează pe intenție: „De ce fac acest lucru, care este scopul meu?” Accentul aici nu este pe observația fizică, ci pe observarea internă a Mitzvot, care este îndreptată spre ridicarea deasupra naturii noastre și ascensiunea către urmatorul nivel al existenței noastre, un nivel la care am existat înainte de a ne naște și după ce murim.

Aceste două părți ale Torei sunt opuse: partea interioară a Torei se numește înțelepciunea Cabalei și partea exterioară este numit păstrarea Mitzvot (poruncilor) corporale.

Înțelepciunea Cabalei va fi dezvăluita treptat nu numai la evrei, ci și tuturor oamenilor din lume, pentru că toată lumea trebuie să ajungă în cele din urmă la cooperarea reciprocă deplină, datorită înțelepciunii Cabalei, deoarece în caz contrar aceasta lume nu are dreptul de a exista.

Anul 5776, conform calendarului ebraic, se apropie acum de sfârșit. In acord cu Tora omenirea trebuie să ajungă la conexiunea reciprocă deplină până la sfârșitul anului 6.000. Există 224 de ani rămași pentru a ajunge la starea în care vom putea să ne simtim ca organe într-un singur corp sănătos, care trăiesc într-o cooperare deplină. Vă puteți imagina asta? Toată lumea conectata la șapte miliarde de alte persoane.

Aceasta este ceea ce trebuie să facem. Este posibil la nivel spiritual. Când urcati un pic cu ajutorul intelepciunii Cabalei, începeti să vedeți o cu totul altă dimensiune a sistemului de conducere a lumii noastre, în cooperarea reciprocă. De fapt, puteți să vă alegeți viitorul.

 

Ce așteaptă lumea de la Israel?

Dacă vom examina mai îndeaproape plângerile pe care națiunile lumii le au față de Israel, vom observa că de la ei provine un fel de chemare, un strigăt de disperare, că evreii ar trebui să îndeplinească în cele din urmă misiunea lor, rolul lor. Henry Ford, Hitler, și toti ceilalti mari anti-semiți au înțeles și au simțit că nu pot face nimic. Ei au scris: „Există o forță mare în tine, care a fost făcuta pentru tine, și nu putem face nimic, asa ca vom aștepta.”

Deși au avut un rol urât în istoria omenirii, rolul lor are totuși un scop superior, ca un instrument în mâna Creatorului care nu are de ales și, astfel, îl împinge pe poporul Său iubit la împlinirea sa corectă, scuturându-l, astfel încât acesta sa faca un pas inainte.

Într-adevăr, fără aceste lovituri, nu ne-am misca. Putem încerca să avansăm în mod voluntar, sau forțele naturii ne vor impinge sa ne adaptăm.

Întrebare: De ce nu-l auzim? De ce nu-l simțim, ci credem că alții ne urăsc pentru că sunt gelosi deoarece noi suntem talentați?

Răspuns: Pentru că încercăm să justificam totul din punct de vedere corporal. Mai întâi de toate, nu luăm în considerare unicitatea forței superioare, unicitatea conducerii și că nu mai este altul afară de El. Atribuim totul multor forțe, sau cu alte cuvinte, ne rugăm idolilor.

Religia noastră se bazează doar pe singurul Creator, pe principiul „nu există nimeni în afară de El.”

Tot ceea ce se întâmplă în lume provine de la El. Dar oamenii nu pot accepta aceasta, din cauza ego-ului care nu le permite. Sper că vom deveni mai înțelepți, pentru că depinde numai de noi. Nu ne putem aștepta la nimic de la națiunile lumii. Noi, Cabalistii, facem o treabă măreață acum și sper ca vom elimina această piatră din fântână și apa proaspată va curge dupa ea.

Din KabTV „Secretele din Cartea Eterna” 8/19/15

 

Privind lumea cu ochi noi

Întrebare: Cum putem descoperi Creatorul în fiecare acțiune pe care o facem? La urmă urmei avem dorințele personale, sociale și cele ale grupului. Cum ne putem concetra de fiecare data din nou?

Răspuns: Când am început să studiez înțelepciunea Cabalei, această lume încă mă domina. Mersul cu mașina sau autobuzul, treburile casei, drumurile la bancă și la poștă, văzând oameni diferiți, locuri, știrile, radioul, televizorul, internetul cu toată confuzia lui – sunt umplut complet de lumea această.

Cabala aduce împreună diferite probleme care sunt menite să construiască un spațiu gol în noi, pentru a face loc, pentru a mă scutura și pentru a crea o parte în mine care nu aparține acestei lumi. Chiar și atunci când sunt confuz în această lume și nu o înțeleg, mă detașez de ea într-o anumită măsură, la un moment dat. Nu fiindcă nu depind de ea ci pentru că nu sunt automat dominat de ea. Aici, această lume nu mă domină și nici nu are puterea care să domine pe toată lumea.

În viață noastră obișnuită totul este conectat: o persoană care se naște și trăiește în junglă se comportă precum legile junglei. Același lucru se aplică și în junglă urbană, oricum lumea domină omul și îl formează încă din copilărie. Așadar, pentru a avea oportunitatea să privesc lucrurile obiectiv și independent, trebuie să mă scutur cât să fac loc în mine pentru operspectivă diferită, iar aceasta necesită timp.

Pot scurtă timpul prin conectarea la grup. Dacă sunt puternic conectat cu prietenii, pot fi trimise către mine mai multe lovituri și cutremure și pot avansa mai rapid. Totuși, acestea nu sunt lovituri și probleme obișnuite ci sunt relațiile pe care încerc să le fac mai puternice. Dacă în loc să strâng relația cu lumea, strâng relația cu prietenii din grup și mă concentrez pe asta, voi simți mai multe lovituri în această privință dar voi căpăta mai mult discernământ și experiență.

Acesta este modul în care pot scurta timpul: transformând loviturile și necazurile externe și apoi internalizandu-le, făcându-le astfel mai calitative. Este imposibil de realizat asta fără lovituri, iar aici ele căpăta un sens.

Încep să am grijă de grup și să mă preocupe conexiunea cu prietenii, atitudinea mea față de studiu și diseminare, iar aceasta devine cel mai important lucru pentru mine. Încep acum să privesc lumea cu atitudine obiectivă, sau cel puțin din afară, și nu conform discernamintelor precedente ci cu cele noi. Încep acum să văd tot ce se întâmplă potrivit principiului: “nu este nimeni în afară de El”, prin discernamintele grupului și să văd totul într-un mod opus.

Dar acest lucru se întâmplă foarte lent. În primul rând înclin balanța de fiecare data puțin pentru această lume ceea ce înseamnă că urmăresc totul: famila, casă, studiul, prietenii, lumea mea, bancă și alte instituții precum poștă, îngrijirea medicală și asigurarea de sănătate, sistemul de educație, etc. – cu ochi diferiți. Simt toate acestea că un întreg numit lumea mea, care este limpezită în vasele mele, în dorințele mele, dar tot trebuie să văd conducerea superioară, care revendică aceeași atitudine unică din partea mea față de toate cele. Astfel imaginea de ansamblu devine un loc de întâlnire al meu cu Creatorul. El stabilește totul și L-am descoperit în fiecare detaliu din această lume.

Acesta este un discernământ foarte bun, iar noi ar trebui să îl atingem cât mai repede posibil, astfel încât de acum înainte vom începe să avem grijă de fază Ibur (concepție).

Din partea a doua a lecției zilnice de Cabala din 13.02.2014