Monthly Archives: ianuarie 2016

Prevenirea previziunilor Zoharului

Întrebare: Cum a putut să prevadă Cartea Zohar toate evenimentele care au loc acum, dacă ea a fost scrisă în al doilea secol al erei noastre?

Răspuns: Chiar dacă Cartea Zohar a fost scrisă acum 2000 de ani, autorii ei au fost oameni care au simțit tot procesul natural care mișcă și care conduce umanitatea.

Aceste procese sunt niște concepte care au fost învățate de-alungul axei timpului. Dar de fapt, timul nu există în dobândirea spirituală; dacă o persoană se ridica deasura ei, ea poate vedea tot ce se întâmplă în lume de la început până la sfârșit.

Dacă o persoană este corectată și civilizația sa este corectată, evenimentele adverse prezise de Cartea Zohar, nu ar trebui să se mai întâmple. Fără corecție, forțele severe ale naturii vor pune presiune pe întreagă umanitate pentru ne conduce să dobândim corecția. Prin urmare, Zohar descrie ce se va întâmplă în lume dacă o persoană nu începe să diminueze aceste forțe.

În prezent, noi suntem încă departe de stabilirea relațiilor armonioase dintre noi, care ar face posibil să ușureze aceste forțe dure care ne presează dezvoltarea, prin urmare tot ceea ce Cartea Zohar a prezis acum 2000 de ani, se materializează.

Cu ajutorul Creatorului noi vom reuși să preveim realizărea acestor profeții din Cartea Zohar.

Din emisiunea de pe Kab Tv “Conversaţii cu Michael Laitman” 16.12.2015

 

Sistemul din care învățam înțelepciunea

Tora, “Numeri” 22:7 – 22:11: S-au dus deci bătrânii Moabiţilor şi bătrânii Madianiţilor cu mâinile pline de daruri pentru vrăji; şi ajungând la Balaam, i-au spus vorbele lui Balac. Cei bătrâni din Moab și cei bătrâni din Midian s-au îndepărtat cu recompensa prorociei în mâinile lor; și au mers la Balaam și au vorbit cu el cuvintele lui Balak. Iar el le-a zis: „Rămâneţi aici peste noapte şi vă voi da răspuns cum îmi va spune Domnul”. Şi au rămas căpeteniile lui Moab la Balaam. Atunci a venit Dumnezeu la Balaam şi a zis: „Cine sunt oamenii aceia de la tine?” Iar Balaam a zis către Dumnezeu: „Balac, fiul lui Sefor, regele Moabului, i-a trimis la mine să-mi spună: Iată a ieşit din Egipt un popor şi acoper[ faţa pământului şi locuieşte lângă mine; vino dar de mi-l blesteamă, doar l-aş putea birui şi alunga din ţară”.

“Acoperă fața pamantului” se referă la dorința sa egoistă și este gata să o digere și să o schimbe într-un atribut al dăruirii pure.

Tora. “Numeri” 22:12: Dumnezeu însă a zis către Balaam: „Să nu te duci cu ei şi să nu blestemi pe poporul acela, că este binecuvântat”.

Întrebare: Balaam vorbește cu Creatorul pentru că este la același nivel cu Creatorul?

Răspuns: Nu. Creatorul este singura forță superioară care controlează totul, iar celelalte figuri din Tora sunt forțele și atributele omului, cu care el trebuie să lucreze pentru a se asemăna cu Creatorul. Balaam are o conexiune absolută cu Creatorul pentru că este la nivelul unui profet și poate îndeplini poruncile Creatorului. Mai mult, el spune “apoi Dumnezeu a venit la Balaam” și nu că Balaam a auzit vocea Creatorului, care înseamnă că nu mai este la nivelul Bina (auzul) ci la nivelul Hochma (văzul), revelarea Creatorului în dobândire. Acesta este cel mai înalt nivel profetic.

Întrebare: Dar Balaam urăște Israelul.

Răspuns: Asta este într-adevăr o problemă, și ce anume spune despre Jethro? Până la urmă, Jethro este bunicul lui Balaam, ceea ce înseamnă că este la un nivel mai înalt ca al lui.

Întrebare: Asta înseamnă că și Jethro urăște Istraelul?

Răspuns: Jethro este forța care nu se află în Israel, dar care este în contact cu Creatorul, cu Israel și cu Faraonul. Înțelege scopul creației și pe al și de ce trebuie să fie în sistem. Cum avansează Moise? De unde vine întreaga sa înțelepciune? De la Jethro! Acesta este singurul sistem de la care putem învața înțelepciunea, deoarece Lumina de fapt vine spre Înțelepciunea Cabala și astfel ne permite să o folosim corect și să o împlinim.

Din emisiunea de pe Kab TV “Secretele Cărţii Eterne” 08.07.2015

Către o nouă lume într-un mod rezonabil

Întrebare: Ce se va întâmplă cu lumea dacă umanitatea stă fără să facă nimic, în dorul lelii?

Răspuns: Dacă stăm cu mâinile încrucișate, atunci va izbucni al treilea război mandial. Vor supraviețui puțini din populația lumii, iar un mic procent din oamenii care vor supraviețui, vor fi forțați să accepte metodă de cooperare reciprocă și corectă dintre ei, pentru a atinge o stare în care toată umanitatea se va ridica la un nou nivel de dezvoltare.

Am epuizat deja ceea ce ne-a fost dat pe Pământ privitor la nivelele mineral, vegetal și animal iar acum trebuie să ne ridicăm la nivelul de Adam (Om). Adam, similar (Domeh) cu forță superioară, este următorul nostru nivel de existența.

Vedem că suntem într-un impas în știință, cultură, relații, familie și cooperarea reciprocă dintre noi. Lumea a căzut în consumul de droguri, având senzația de inutilitate și lipsă de sens a existenței. Actuală paradigama a fost epuizată și trebuie înlocuită cu altă nouă.

Întrebare: Este într-adevăr necesar un al treilea război mondial pentru a se efectuă procesul de resetare?

Răspuns: De ce? La urmă urmei se poate realiză și fără un război. De exemplu, un copil neastâmpărat învață prin pedespese în timp ce un copil bun înțelege că este preferabil să facă totul în cel mai bun și mai rapid mod.

Înțelepciunea Cabala vorbește despre aceste două posibilități, deoarece este posibil că noi să atingem etapă următoare, nu neapărat prin lovituri, așa cum ne-a obligat evoluția să facem de mii de ani, ci printr-un mod rezonabil, al unui intelect onest.

Din programul de radio “Ecoul Moscovei” din 25.11.2015

Viruşi benefici

Întrebare: Nu este oare periculos să mă unesc cu alte persoane? Se poate ca bolile și sentimentele negative să intre şi în mine?

Răspuns: În viețile noastre, suntem în coliziuni și interacțiuni cu alte persoane și tot felul de germeni și viruși sunt transmişi de la unul la altul. Dar tocmai de aceea am devenit mai puternici și putem construi imunitatea.

Același lucru se întâmplă și atunci când ne-am îndeplinit metoda unității. Când am de lucru la ego şi o fac separat este dăunător, dar când vom începe să lucrăm împreună și ne ridicăm deasupra lui aflăm cât de folos ne este. Se administrează ca ajutor împotriva egoului nostru. Aceasta este metoda de corectare pe care ar trebui să o studiem.

Ar trebui să fim recunoscători pentru egoismul nostru, deoarece cu ajutorul lui vom urca pe scara spirituală a celor 125 de niveluri. Cu cât urcăm mai sus pe scară, cu atât mai mult creşte si se dezvoltă egoismul nostru.

Este un proces uimitor în care omul doreşte să crească în plan spiritual, el devine mai egoist și în același timp, el devine şi mai spiritual. Acesta este modul în care înțelepciunea Cabalei diferă de toate celelalte metode, deoarece folosim toate forțele naturii, inclusiv forţa egoismului.

Nimic nu este lăsat în afara corecției mele. Am absorbit toate forțele negative și pozitive și le unesc într-o simbioză, un pachet special, datorită căruia urc pe scara spirituală.

Din Lecţia Cabala în limba rusă 11/15/15

Asupra cui aterizează loviturile Creatorului?

Întrebare: Ieri ați spus că ajutorul din partea Creatorului vine sub formă problemelor, lovind în ego, totuși, când ceva îmi lovește “măgăruşul” nu mi se pare că fiind un ajutor…

Răspuns: Nu există ajutor mai mare decât acesta. La urmă urmei, sunt în dorință de a primi, în egoism, iar ceea ce funcționează cu adevărat asupra mea sunt aceste lovituri și nu o atitudine bună.

Practic, loviturile pe care mi le da Creatorul sunt o recompensă, iar munca mea constă întotdeauna doar “saă sărut băţul”. Construiesc un vas spiritual nou, schimbându-mi atitudinea față de lovituri, identificandu-mă cu ele și lăsându-mi măgăruşul în suferința. Măgărușul, lasă-l să sufere; mă îndrept către cealaltă cale și sunt nerăbdător să ader la mâna care deține calea.

Cu ajutorul loviturilor mă separ și mă eliberez de egoismul meu. Când nu am cale de scăpare și nimic nu ajută să scap de lovituri, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva este posibil să scap de băț, iar atunci nu vreau să mă indentific cu “carnea”. Aceasta este o reacție naturală: dacă suferința este de nesuportat, în primul rând consult doctorul să-mi prescrie o pastilă pentru reducerea durerii, adică vreau să scap de suferința din corpul meu.

Acesta este modul în care suferința mă ajută să renunț la egoism și să mă conectez la ceva, ce este folositor să-mi ajute tot mie. Și, uitându-mă dintr-o data din exterior la egoismul meu, descopăr că toată suferința mea este numai din cauza acestuia. Deci, durerea mă ajută să mă îndepărtez de egoism și să mă aproprii de Creator.

Așadar, loviturile sunt necesare. Dar asupra cui cad ele? Nu cad asupra mea, ci asupra dorințelor mele egoiste. Dorințele nu sunt eu. Vreau să mă identifi nu cu “corpul”, nu cu dorințele, ci cu intenția pentru dăruire, cu dorință pentru dăruire, care sunt deasupra egoismului. În felul acesta, înțeleg acum că dorință mi-a fost dată pentru ca deasupra ei să adop atitudinea și implicarea pentru dăruire.

În consecință am nevoie de lovituri. Mă ajută să fac calculul corect.

Se spune: “Slabeste urmașii, răsfață copiii”. Întreagă istorie a poporului lui Israel de când a părăsit Babilonul este o istorie umplută de suferința. Chiar și în perioadă Beit HaMikdash (Templului) au existat numeroase războaie și probleme care au condus muncă interioară, pentru clarificarea egoismului și pentru corectarea lui. Tora numește Israel “un popor încăpăţânat” (Exodul 33:3); la urmă urmei, dorințele au crescut mereu iar asta a dus la confruntări și mai puternice.

Ce putem spune despre ultimii 2000 de ani de exil, timp în care oamenii au fost urmăriți de probleme și s-au confrutat cu o cruzime, practic fără limită. Cum este posibil să comparăm asta cu o zi de boală cu temperatură ridicată? Toate acestea au venit de la Creator, binele care face bine (Psalmi 119:68), aterizând direct pe dorința egoistă, făcând posibilă detașarea de ea pentru atingerea dăruirii.

Problema este că ne identificăm cu dorință de a primi. Dacă, contrar programului și în ciudă faptului că mi-a fost impus, nu am renunțat la egoism și sunt încă conectat la acesta, trebuie să primesc lovituri în continuare.

În realitatea acest lucru nu este așa, iar când mă separ de egoism, voi opri ca bățul să se abată asupra mea. Când vine timpul să mă separ de egoism și să-l părăsesc, în aceeaşi măsură suferința mă ocolește. De regulă, bățul se abate asupra dorinței și nu asupra mea. Dacă sunt detașat de dorință, nu simt nici lovitură, din contra, mă simt mult mai bine, cu mai multă putere, sănătate și realizări.

Această este întreagă problemă. Asta este ceea ce se numește exil.

Creatorul va mari metodic loviturile peste dorințele de primire pentru ca noi să le abandonă în totalitate. În prezent toată umanitatea intră în acest proces împreună cu poporul Israel, totuși, poporul Israel trebuie să-și plătească datoriile.

Din partea a doua a lecţiei zilnice de Cabala din 20.01.2014 Zohar

Pentru un student japonez

Comentariu: Acum câțiva ani, gara Kami-Shirataki în Hokkaido, Japonia a fost închisă pentru că nu mai erau suficienţi pasageri. Dar s-a dovedit acum ca exista totuşi un singur pasager în acest oraș, o elevă de liceu, care lua trenul în fiecare zi. Deci, compania feroviară a ținut stația deschisă, oprind trenul în gară în funcție de programul ei de la şcoala. Conducerea feroviara va închide stația în luna martie, 2016, când eleva va încheia studiile.

Răspuns: Pe de o parte, atunci când îţi ignori mintea și asculţi numai emotiile, poţi fi emoționat până la lacrimi de această poveste și se poate face un film despre ea. Este bine pentru omenire să simtă o astfel de îngrijorare unul faţă de altul.

Pe de altă parte, dacă te gândești la asta, sunt oameni care sunt flămânzi și care nu dispun de necesitățile de bază. Este scump să exploatezi trenul înainte și înapoi din şi către orașul respectiv și, probabil, costă câteva mii de dolari pe zi. Este total inutil și nerentabil, precum și faptul că un stat nu ar trebui să se comporte în acest fel. Aceasta este o campanie de PR evidentă, și ceea ce este si mai mult, nu sunt relații publice bune, deoarece există alte probleme mai importante care ar putea fi identificate și rezolvate.

Această acțiune nu are sens din punct de vedere cabalistic, deoarece nu schimbă nimic în lume. Oamenii nu fac obiectul corecției în acest fel. Lumea trece prin corecție doar prin conexiunea corectă și unitatea minții și a sentimentelor. Nu există nici o minte aici, ci doar emoții.

Nu știu ce i-au determinat pe japonezi să ia această decizie. Poate că este într-adevăr filozofie japoneză pură, dar nimic mai mult decât atât. Dacă aș fi avut ocazia, aş opri imediat această operațiune inutilă a trenului, aş oferi o altă soluție, și aş îndrepta toate mijloacele pentru a rezolva alte probleme.

Să îi urăm noroc acestei fete. E frumos să cred că mai există acțiuni care provin aparent din iubire absolută.

Din emisiunea de pe KabTV „Ştiri cu Michael Laitman” 1/11/16

 

 

Dincolo de toate religiile din lume

Întrebare: De ce oamenii religioși ai Torei îi atacă pe cei care studiază Cabala?

Răspuns: Este absolut normal că oamenii să nu dorească ca noi să dezvăluim înțelepciunea Cabalei deoarece se elimină dorințele pentru orice altceva. Lumea nu va mai avea nevoie de alte științe sau cultură, poezie sau literatură, balet sau muzică, nimic.

Dobândirea Creatorului oferă omului un sentiment al unei armonii superioare, care îl va umple complet. Toate nișele ascunse ale sufletului vor fi umplute de Lumina Superioară, cu cea mai normală și completă bucurie.

Exact din acest motiv, cei care sunt implicați în tot felul de activități ale științei și artei se opun imediat înțelepciunii Cabalei. Se pare că le luăm mijlocul lor de existența. Lor ce le mai rămâne?

În mod similar, nimic nu va mai rămâne pentru religie, deoarece înțelepciunea Cabalei este o metodă care este foarte direct implicată cu cea mai mare regulă generală, așa cum este în sursele noastre și în Tora, “Sa iubești aproapele tău că pe tine insuti” (Leviticul 19:18). Întrebarea este dacă oamenii religioși respectă această regulă generală și mențin dragostea lor petru cei din jur.

Toate religiile urăsc și au ucis în numele credinței. De mii de ani au ucis oameni în numele lui Dumnezeu. Evident, această atitudine nu este corectă față de oameni; Există o singură Mitzvah (poruncă) divină: “Să iubești pe aproapele tau”. Această este ceea ce forță superioară, Creatorul, cere de la noi toți, iar noi trebuie să respectăm această poruncă.

Dar din moment ce religiile sunt rezultatul ego-ului, acestea sunt angajate în orice lucru posibil cu excepția bunelor relații dintre oameni. Dimpotrivă chiar, religiile incită oamenii împotrivă oamenilor. Astăzi este dificil că omul de rând să înțeleagă acest lucru, dar din moment ce atinge realitatea superioară, înțelege cât de mult este cufundat în ură și cât de mult a fost obișnuit să gândească în felul acesta ca și cum ură ar fi fost un lucru normal.

Toate religiile au crescut ca rezultat al căderii evreilor din nivelul “Sa iubești aproapele tău că pe tine insuti” într-o ură reciprocă, iar de atunci, de acum 2000 de ani, după distrugerea Beit HaMikdash (Templului), a apărut iudaismul modern.Creștinismul a apărut apoi într-o etapă ulterioară, iar în secolul 6 -7 a apărut Islamul. Din momentul în care au apărut până în prezent, fiecare în cercul său separat, else sunt în conflic și se opun una alteia.

A venit timpul ca evreii, creștinii și musulmanii, să se ridice deasupra tuturor religiilor și să se unească într-o singură religie în lume, care există sub Mitzvah de “Sa iubești aproapele tău că pe tine insuti” așa cum a scris Baal HaSulam.

Întrebare: Au reprezentanții religiilor libertate de alegere în asta?

Răspuns: Nu, acest lucru este determinat de programul de dezvoltare. Atât timp cât înțelepciunea Cabalei nu a fost dezvăluită pe deplin, toate religiile vor fi împotrivă ei. Numai după dezvăluirea totală, singură alegere rămasă va fi să fie de acord sau nu cu înțelepciunea Cabalei și să se integreze total în ea.

Întrebare: Cum se raportează religiile la scopul creației?

Răspuns: Religiile sunt necesare pentru descoperirea scopului creației, ca o persoană să poată înțelege înțelepciunea Cabalei din perspective opusă. Religia deschide persoană și o aduce în starea în care începe să simtă, să vadă, și să înțeleagă, că nu este întâmplător ceea ce este și că este parte integrantă din planul acestei lumi.

Este dificil să ne ne imaginăm de cât de jos trebuie să se dezvolte lumea, iar ca umanitatea să se dezvolte, pentru a atinge lumea superioară, este nevoie de multe instrumente cum ar fi: religiile, credința, muzică, psihologia, cultură și știință, orice. Principalul lucru este că omenirea se va află într-o stare în care va fi capabilă să simtă ceea ce înțelepciunea Cabalei poate oferi.

Întrebare: Asta înseamnă cu nu ești împotrivă artei, literaturii și altora asemenea?

Răspuns: În nici un fel; toate acestea deschid oamenii, inclusiv religiile. Au fost date intenționat pentru a dezvoltă umanitatea, și pentru a pregăti gradul de conștientizare a sistemului spiritual.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 15.11.2015

Diferență dintre un grup de studenți Cabala și o sectă

Întrebare: Care este diferență dintre un grup de studenți Cabală de zece persoane și o sectă al cărei scop este exploatarea membrilor săi?

Răspuns: Un grup de studenți cabala se bazează pe dragoste absolută și într-un astfel de grup nu te supui celor care îl gestionează ci doar scopului spiritual. Prin urmare depinde doar de om, dacă se alătura sau nu grupului.

Într-o sectă pe de altă parte, există multe condiții; este foarte limitată și închisă, are ideologia sa distinctă și cu cât se ajunge mai aproape de centrul sectei , cu atât mai ascuns devine totul. O sectă are de asemenea ritualuri tipicie, rugăciuni, meditație, etc. Astfel de lucruri nu fac parte din studiul înțelepciunii Cabalei.

Un grup de Cabaliști nu este închis. Este bazat pe principiul iubirii reciproce, a onoarei, a inimilor calde, a cuprinderii reciproce și a ajutorului reciproc în conformitate cu principiile Cabaliste și a surselor pe care le studiază. Singurul ritual pe care îl încurajează este de a împarți o masă.

Nu există condiții de religie, rasă sau naționalitate. O persoană care vrea să se alăture grupului este acceptat iar dacă vrea să îl părăsească poate să o facă. Totul este deschis și liber; toate materialele de studiu sunt disponibile pe internet în toate limbile; nu există baricade sau separări.

Înțelepciunea Cabalei încurajează unitatea întregii omeniri în iubire reciprocă și relații bune reciproce, fără nici o constrângere, în mod egal pentru toată lumea și cu toată lumea.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 29.11.2015

Bogății pierd miliarde

Întrebare: În prima săptămâna din 2016 în tranzacționările la bursă, averea combinată a 400 dintre cei mai bogați oameni din lumea a fost redusă cu 200 miliarde de $. Potrivit indicelui Bloomberg, principalul motiv pentru această pierdere financiară sunt incetinerea economică a Chinei și prețul scăzut al petrolului.

Răspuns: Nu vrem să înțelegem că această lume are un început și un sfârșit, la fel că orice altceva din această lume. “Aceasta lume” se raportează sistemului egoist de cooperare reciprocă pe care l-am construit. Sistemul nu mai poate exista deoarece, la fel cum face o hidră, începe să se mănânce din interior.

Problema este că în paradigma în care a fost creeata această lume, totul este măsurabil în bani. Dar banii sunt echivalentul egoismului și nu ne mai putem raporta la asta în zilele noastre.

Întrebare: Așadar, care ar fi paradigma echivalentă?

Răspuns: Va fi o paradigma nemateriala deoarece din punct de vedere material toată lumea va fi asigurată. Se poate vedea cum imigranții inundă Europa, iar europeniilor le asigură toate nevoile lor. De exemplu, oricine se poate opri din a munci iar anumite organizații sau statul vor avea grijă de el.

Întrebare: Acest lucru înseamnă că teamă de a rămâne fără bani va dispărea?

Răspuns: Fără îndoială! În prezent, omukl nu lucrează pentru a-și satisface nevoile sale de bază. Deși încă muncește pentru a face mai mulți bani, bucla bani-produse-bani în care efortul uman este răsplătit cu echivalanta salariului, va dispărea. Este necesar să se asigure omului ceea ce are nevoie pentru a trăi, indiferent dacă lucrează sau nu.

Prin urmare, în viitor, valoarea echivalentă banilor vor fi doar relațiile bune reciproce dintre oameni, umanitatea descoperind gradual că puterea binelui diseminata de cei care studiază Cabala creează o extraordinară proprietate de abundență în natură. “Câștigurile” unei persoane vor fi determinate de cât de multe gânduri și intenții bune are pentru celelalte persoane.

Valoarea nu va fi determinată în funcție de venituri, ci de cât de mult poate oferi, disemina, face ceva, pentru a aduna oamenii împreună. La urmă urmei, unitatea oamenilor îi va face să se egalizeze cu natură superioară, și oricine poate primi abundența de la forță superioară, cum ar fi starea de sănătate bună, natură înfloritoare, clima echilibrată, și așa mai departe. Toate acestea vor fi echivalentă salariului pentru persoană.

Din emisiunea de pe Kab TV ”Știri cu Michael Laitman”

Puterea lui Isis

Opinie (zeit online, Tamim Ansary) “Adevarata putere a lui ISIS nu constă în bombe și arme sau în determinarea sa îngrozitoare. Această se află mai degrabă în modul ingenios în care organizația se exprimă lumii, plasmuid astfel o armă: O confruntare apocaliptică între Islam și Occident este în plin progres. … Răul va fi distrus și lumea va fi unită sub umbrela Islamului.”

Comentariul meu: Indiferent cum ai numi Islamul modern, vedem haosul pe care îi generează și îl răspândește în lume. De asemenea nu are nici o importantă care este Islamul adevărat, sau care este Iudaismul sau Creștinismul adevărat și poate nici nu ar trebui să existe în lumea noastră.

Umanitatea trebuie să învețe să trăiască împreună fără a impune idei prin forță, ci să aprecieze o singură idee – conexiune totală și unitate peste toate divergențele și contradicțiile.