Întrebare: De ce suferă copiii? Ei sunt de fapt creaturi inocente, neajutorate. Dacă există un Dumnezeu, cum poate exista atâta durere şi cum poate permite El atâta suferinţă în lume?

Răspuns: Lumea este plină de suferinţă şi noi nu putem justifica acţiunile cuiva care ucide, fură sau îi face să sufere pe alţii.

Dar atunci când omul începe să simtă că suferinţa la nivel corporal poate să îi aducă o anumită corectare, el începe să justifice aceste suferinţe. În principiu, nu înţelegem faptul că suferinţa nu vine ca un răspuns la un păcat, ca suferinţa copiilor mici, de exemplu, care nu au făcut încă nimic greşit. Ele vin doar pentru a ne forţa pe noi să ne uităm la înţelesul din spatele acestora; ele sunt „băţul” care nu spune să facem aşa.

Problema este că nu simţim sau nu înţelegem de ce ar trebui să fim bătuţi iar loviturile pot fi foarte serioase. Vedem ce se întâmplă cu copiii în spitale şi ce se întâmplă în lume în general. Există o suferinţă imensă care în cele din urmă se conectează la o dorinţă generală care forţează omul ă fie mai înţelept şi să înceapă să realizeze că a fost creat pentru a face anumite misiuni.

Sentimentul injustiţiei, suferinţa fără rost şi lipsa de înţelegere a surselor, motivul pentru care asemenea lucruri au loc, sunt de fapt cele care ne fac să punem întrebarea: De unde provin toate astea? Până la urmă, trebuie să existe un motiv pentru asta!

Suferinţa ne lasă cu un semn de întrebare, îndreptându-ne să căutăm înţelesul adevărat pe care îl găsim în cele din urmă trecând de la căutarea înţelesului suferinţei la căutarea menirii vieţii.

În principiu, nu există nici măcar cel mai mic indiciu în suferinţa pe care o experimentăm, că apare pentru un anumit motiv. Dar acesta este exact motivul pentru care o simţim.

Din emisiunea de Cabala în limba rusă din 03.01.2016

Filed under: Criza, globalizare, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Omul îşi provoacă singur boala şi suferinţa?

Răspuns: Este imposibil să spunem că suferinţa apare ca o pedeapsă. Trebuie să ne uităm la ea ca la o revelaţie a unui egoism mai mare în noi, sub influenţa Lumini. Lumina, fiind la o anumită distanţă de ego, străluceşte asupra acestuia dar nu intră în el, astfel încât ego-ul suferă.

Cu cât mai mult se apropie Lumina, cu atât mai are este durerea. Omul începe să se gândească la cum să evite durerea, cum să îşi protejeze ego-ul de ea, poate chiar să scape de ea, să lase mintea să nu se mai gândească la nimic. Mase de oameni iau droguri, consumă alcool, sau se afundă în diferite domenii: ştiinţă, artă, sport, etc. Principalul lucru este de a scăpa şi a nu se gândi la menirea vieţii!

Lumina este cea care ne aduce la menirea vieţii. Începem să înţelegem că fără durere nu vom începe această călătorie. Tot ce ne rămâne de făcut este să facem un pas către Lumină, pentru ca Ea să intre în noi.

Dacă caut o metodă pentru a nu mai suferi şi care să îmi spună cum să găsesc menirea vieţii, ajung la înţelepciunea Cabala. De fapt, cei care ajung la ea, ajung numai pentru că se simt neîmpliniţi în această lume. Au experimentat deja în încarnările anterioare tot felul de probleme, durere şi eşecuri şi chiar în această viaţă ei experimentează suferinţă din neîmplinire.

Întrebare: Acum câţiva ani m-am îmbolnăvit de o boală gravă. Această suferinţă m-a dus la studiul Bibliei şi apoi la înţelepciunea Cabala. Dar aceasta suferinţă nu mai mă doare aşa cum mă durea, aproape că nici nu îi mai dau atenţie. Pot deveni sănătos?
Răspuns: Nu este nicio problemă, doar continuă să faci asta pentru ca Lumina Superioară să ajungă mai aproape de tine. Toate problemele derivă din faptul că Ea stă în faţa ta, dar nu poate intra.

Întrebare: Asta înseamnă că dacă mă apropii de ea în mod voit, suferinţa se va reduce?
Răspuns: Nu. Se va schimba gradual doar în calitate, pentru că este nevoie de ea. Asta pentru ca mişcarea spre Lumină să nu slăbească. De fapt, noi suntem egoişti. Cum altfel am putea lucra cu ego-ul? Putem doar să îl atingem cu un băţ ascuţit, care se numeşte „stimulus”.

Deci, se spune că omul avansează mulţumind în mod egal atât pentru rău cât şi pentru bine, iar asta înseamnă că avansează în mod corect. Nu contează de unde vine, de fapt, oricum vin doar de la Creator, pentru că „Nu există nimeni în afară de EL” (Deuteromul 4:35). Dacă cineva mulţumeşte la fel pentru aceste influenţe, nu va devia de la calea prescrisă şi va avansa direct către Creator.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 03.01.2016

Filed under: Femeia, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→