Monthly Archives: septembrie 2016

Răspunsuri la întrebări, partea 136

Întrebare: Cu cât citesc mai mult, cu cât studiez şi muncesc asupra mea, cu atât îmi este mai greu să înţeleg. Am multe întrebări şi nu pot întotdeauna să găsesc răspunsuri, este ca şi cum aş intra într-un labirint.

Întrebarea apare pentru că există o sugestie că am fost creaţi pe pământ pentru a munci şi de asemenea suntem cu toţi participanţi la experimentul lui Dumnezeu, cu un cod de program definit.

Unde sunt bunătatea, compasiunea, mila şi iubirea? Nu se potriveşte deloc. Cum este posibil să observi în mod indiferent toate aceste orori care au loc pe planeta noastră? Şi încotro ne îndreptăm, unde sunt zeii? Poate suntem nişte porci de guineea programaţi pentru autodistrugere?

Răspuns: Studiază textele lui Baal HaSulam şi vei ştii totul.

Întrebare: Sunt interesat de opinia dumneavoastră legată de articolul „Nu există contradicţie între religie şi ştiinţe”, scris de Eduard Shifrin.

Răspuns: Autorul este în procesul dezvoltării spirituale.

Istoria omenirii – o privire în interior, partea 5

După căderea celui de-al doilea Templu, poporul lui Israel a plecat în exil, adică complet deconectat de spiritualitate. Acest lucru s-a întâmplat  treptat, deoarece lumina a estompat nivel după nivel, Yechida, Chaya, Neshama, Ruach și Nefesh.

Prin urmare, în generații de câteva sute de ani după distrugerea Templului, existau cabalisti, care erau în lumina sa. Spiritul Templului era încă în viață în oameni, deoarece Lumina nu i-a părăsit imediat și le-a dat un sentiment de apartenență la spiritualitate.

Cu toate acestea, în cele din urmă acest spirit a dispărut complet și a rămas doar în oamenii rari. Astfel de cabaliști alesi au existat în fiecare generație, până în timpul lui ARI, marele cabalist, care a primit toată metoda Cabalei si a transmis-o ucenicului său Rav Chaim Vital. ARI a fost unic, pentru că sufletul său a venit dintr-un loc special, dintr-un punct general al sufletelor, care este numit Mashiach Ben Yosef.

Mashiach Ben Yosef nu este o persoană, ci un concept. Există mai multe suflete care apartin Mashiach Ben Yosef și, de asemenea, câteva suflete, care sunt numite sau vor fi numite Mashiach Ben David. Trebuie să il percepem ca pe un concept spiritual și să nu-l legam de o anumită persoană în această lume.

Privind la istoria omenirii, este greu pentru mine să văd o formă exterioară în spatele celei interne, care este mult mai aproape și mai clara pentru mine. Este clar ca forțele acționează în interior și consecințele vor urma cu siguranță. Nu pot privi păpușile care se transformă pe scena istorică.

De îndată ce-mi vor distrage atenția, voi devia departe de esența interioară a imaginii și ma voi concentra pe forma exterioară. Apoi as ajunge imediat în dorințele egoiste și calculele oamenilor care nu înțeleg ce se întâmplă cu ei.

Istoria este un concept foarte subiectiv. Dacă ne comparăm cărțile de istorie tipărite în Rusia, SUA, Israel, Germania, vom vedea că fiecare dintre ele descrie aceleași evenimente în moduri foarte diferite, exact opuse unul de altul.

Așa că am prefera să rămânem la forța care învârte toate aceste păpuși și creează istorie în loc să ne concentram asupra consecințelor manifestării sale în lumea noastră și pe modul în care noi le explicăm în egoismul nostru, bazat pe emoțiile și stereotipurile noastre.

De asemenea, geografia nu există pentru că Egiptul, țara lui Israel, deșertul și muntele Sinai din povestea mea sunt concepte spirituale, diferite grade ale scării forțelor spirituale. Ar trebui să trecem la o astfel de viziune a istoriei și geografiei, în scopul de a judeca aceste științe în mod corespunzător, în mod obiectiv și să nu greșim. Acest lucru elimina imediat toate disputele dintre istorici și filosofi.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 8/12/16, Scrierile lui Rabash

 

Istoria omenirii – o privire în interior, partea 4

Exilul babilonian a durat exact 70 de ani. 70 de ani corespunde ciclului complet de dezvoltare spirituală, care este necesar pentru a deveni conștienți de exil. Finalul exilului este întotdeauna revelat ca o condiție: ori acesta va fi locul de înmormântare, ori te vei uni la fel ca pe Muntele Sinai.

Numai la Muntele Sinai a fost la cererea Creatorului sărbătorirea exilului egiptean și scaparea de Faraon și în Babilon mulțumită lui Haman și Mordecai. Mordecai era un profet și știa că fără Haman nu ar fi în stare să facă nimic cu evreii. Haman a jucat rolul de câine de pază care a adunat evreii din toate cele 127 de țări ale regatului babilonian într-o singura mulțime.

Deci, ei au reușit să ajungă la unitate, sa se întoarca în țara lui Israel, și să înceapă construirea celui de-al doilea Templu. Dar această unitate nu a fost la fel de puternica ca în vremea Primului Templu. Nu a fost vina lor; ei pur și simplu nu au putut face mai mult, deoarece au adus egoism suplimentar din exil.

În plus, aceasta trebuia să se întâmple asa, conform programului sistemului superior, deoarece distrugerile primului și al celui de-al doilea Templu corespund celor două etape ale zdrobirii dorințelor în lumea Nekudim. Dezvoltarea materială a lumii noastre este o consecință mecanică directă a proceselor din lumea spirituală.

Prin urmare, al doilea Templu nu a avut mai multe atribute ale primului Templu. Al doilea Templu a fost la nivelul de Mochin de Neshama, mult mai mic decât primul Templu, care a atins nivelul de Mochin de Haya. Aceasta este o diferență uriașă.

Mochin de Haya este revelația Creatorului și Mochin de Neshama este descoperirea relației Creatorului cu creaturile. Este ca și cum o persoană s-ar cunoaste pe sine sau ar primi colete cu cadouri de la el, uneori.

Cu toate acestea, al doilea Templu a fost o realizare foarte mare. De fapt, totul are partea sa pozitiva. Ei au primit o oportunitate de a răspândi cunoștințele lor spirituale și să scrie cărți despre asta, tocmai pentru că nu au atins nivelul de Mochin de Haya. Acest lucru nu a fost cazul în zilele primului Templu.

Au existat mai multi Kabbalisti angajati în realizarea spirituală, în zilele celui de-al doilea Templu. Primul templu a fost ca o academie, care a avut doar câteva zeci de cadre universitare, iar al doilea Templu a fost ca o universitate normală, cu niveluri mai mici, dar cu mii de elevi care studiază în ea.

Acesti mii de cabalisti „obișnuiti” au fost de fapt mai utili pentru noi, deoarece acestia au putut explica totul în Mișna și Talmud și au scris multe comentarii și cărți. Si-au permis să scrie despre asta pentru ca atingerea a coborât din înălțimea celor mai profunde taine spirituale și s-a apropiat de lumea materială.

Din momentul în care a fost construit cel de-al doilea templu, el a început imediat să se prăbușească, deoarece nu a fost scopul final al dezvoltării. Ceasul a continuat să ticaie, numărand secundele pe axa timpului și sa ne conduca la punctul final al căii. La urma urmei, scopul final al creației a fost inclus în planul inițial și totul a fost predeterminat.

Era clar că al doilea Templu este destinat, de asemenea, să se prăbușească. Cu toate acestea, cabaliștii au încercat sa previna această distrugere, așa cum au făcut în zilele primului Templu. S-au luptat împotriva căderii oamenilor de la nivelul spiritual și împotriva tuturor celor care au primit demnitari greci și romani în Israel. În interiorul poporului lui Israel, au existat războaie teribile între evrei.

Cabalistii au chemat oamenii, îndemnându-i să se unească. De ce luptau pentru unitate, dacă știau dinainte că Templul se va prăbuși? Cert este că munca noastră este de a merge prin credință deasupra rațiunii. Nu vreau să știu ce va fi în cele din urmă, în acest scop incrucisez mâinile și să aștept până când Templul cade. Eu trebuie să lucrez și să lupt in fiecare moment pentru a păstra sfințenia și ce va fi, va fi.

Chiar dacă ar trebui să mor, eu trebuie să păstrez sfințenia, atâta timp cât este posibil. Prin urmare, au existat mari războaie pentru a proteja templul. La urma urmei, în cazul în care kabbaliștii se resemnau cu faptul că acesta va fi în mod inevitabil distrus, era o mare crimă, deoarece munca noastră trebuie să fie în credință deasupra rațiunii.

E ca și cum datoria unei persoane bolnave este de a merge la medic, să ia medicamente de la el, sa le bea și apoi sa mulțumeasca Creatorului pentru recuperarea lui. Acest lucru nu este clar pentru o persoană obișnuită.

Și astăzi oamenii nu înțeleg că trebuie să ne construim viața noastră în sfințenie, fără a ne aștepta sa se intample ceva. Lucrarea de față este deasupra rațiunii și în timpul nostru, chiar și în interiorul acesteia.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 8/12/16, Scrierile lui Rabash

 

Răspunsuri la întrebările dumneavoastră, partea 137

Întrebare: Am înțeles că este important fiecare moment din viața noastră când cooperam reciproc cu alții de-a lungul căii de corecție. Chiar trebuie să apreciem contactul cu oricare altă ființă umană, fără excepție?

Răspuns: Nu!

Întrebare: Cum explică înțelepciunea Cabalei corectarea ego-ului prin contactul cu cei care sunt la un nivel spiritual inferior? În ce măsură este altruismul și cooperarea reciprocă cu ei justificate?

Răspuns: Nici o conexiune cu ei nu este justificată!

Întrebare: Adesea vorbim despre integrarea spirituală cu întreaga omenire și că toată lumea va fi în cele din urmă conectata și unita. Ce se va întâmpla cu toate persoanele bolnave mintal și care va fi corectarea lor?

Răspuns: Când suntem corectati ii vom corecta si pe ei!

Rădăcina spirituală a atributelor omului

Întrebare: În lume există oameni care sunt extrovertiţi şi alţi care sunt închişi, antisociali, introvertiti. Cum explică Cabala asta?

Răspuns: Toată lumea este diferită.

Depinde de Sefirot din corpul individual şi cel general. Dacă Sefirot Neţah şi Hesed sunt în cineva şi îl controlează, acestea sunt Sefirot responsabile pentru împrăştiere, extindere. Pe de altă parte, Sefirot Gevura şi Hod sunt atributele introversiei, vigilenţei şi apărării.

Sefira Yesod este unitatea generală a tuturor Sefirot. Această Sefira ne conduce spre folosirea corectă a tuturor atributelor, atât „negative” cât şi „pozitive”, pentru că nu poţi să le ai pe unele fără altele. Prin complementarea acestora se naşte perfecţiunea.

Întrebare: Ascensiunea la un nivel superior ne permite să stăpânim toate relaţiile dintre oameni sau numai până la un anumit nivel?

Răspuns: Ascensiunea la un nivel superior îţi permite să conduci toate relaţiile dintre oameni şi toate relaţiile cu Creatorul.

Din Lecţia de Cabala în limba rusă din 01.05.2016

Bliţ de sfaturi Cabala

Întrebare: Cum pot bani să fie egali cu dăruirea?

Răspuns: Nu banii, ci efortul este măsurat. Banii sunt un sac de aur sau de argint, care este cântărit şi măsurat conform cu forţa gravitaţiei şi cât de mult din această forţă am eu peste mărimea pungii, conform cu ce pot dărui.

Întrebare: Care este rădăcina spirituală a datoriilor?
Răspuns: Este datoria noastră faţă de Creator, care se manifestă între noi în acest fel.

Întrebare: Dacă profesia mea implică încălcarea legii, înţelepciunea Cabala distinge între modul în care se obţin banii, sau banii nu au miros?
Răspuns: Banii nu au miros, doar dacă nu îi foloseşti ca să faci rău altor oameni.

Întrebare: Cum mă pot raporta la cineva care a împrumutat bani de la mine, dar nu mi i-a mai dat înapoi?
Răspuns: Ai dreptul să ceri banii înapoi, după cum se potriveşte: aducându-l la judecător sau în alt fel. Dar în acelaşi timp trebuie să iei în calcul situaţia economică a celui căruia i-ai împrumutat bani. Se poate chiar să nu fie în stare să îşi plătească datoria. În acest caz, nu ar trebui să îl „omori”.

Întrebare: Sistemul bancar este un parazit care trăieşte de pe urma societăţii sau poate fi benefic lumii?
Răspuns: Astăzi, este deja un mare parazit care trăieşte de pe urma societăţii. Sistemul bancar este menit, de fapt, să trimită bani acolo unde este lipsa. De exemplu, să fie un intermediar în plăţile din industrie, etc., dar deoarece băncile se gândesc numai la propriul interes, sistemul bancar a devenit un parazit. Bancherii au salarii uriaşe din banii care sunt depozitaţi în bănci. Şi mai mult, fac milioane ca profit folosind banii publici.

Întrebare: Banii şi succesul merg mână în mână. Poate cineva să aibă succes folosind înţelepciunea Cabala?
Răspuns: Da, este posibil, dar numai dacă începe serios să se angajeze în atragerea Luminii Superioare asupra lui, prin grup. Apoi va fi fericit, sănătos, va avea succes şi va fi bogat, atât spiritual, cât şi în viaţa corporală.

Întrebare: Dacă găsesc nişte bani, trebuie să caut persoana căreia îi aparţin?

Răspuns: Dacă nu ai nicio informaţie cui aparţin banii, atunci conform Torei nu trebui să cauţi pe cel care i-a pierdut. În acelaşi timp, conform Torei, trebuie să duci banii la poliţie.

Întrebare: Obligaţia de a muncii pentru a avea cele necesare vieţii se referă şi la femei?

Răspuns: Astăzi, da.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 03.04.2016

Creatorul este obeservatorul lumii sale

In striri (pravda.ru) “O  lume compusa din obiecte de dimensiuni mari este predictibila, da incredere si este greu de schimbat. Dar intreaga lume este compusa din particule – fotoni, care la randul lor sunt mobili si inprevizibili. In spatele cojii cu obiecte familiare clocoteste lumea cuantica…

“Fizica clasica face o descriere la scara larga. Descrie lumea, descrie oamenii, fortele gravitationale – ceea ce suntem obisnuiti sa vedem in fiecare zi.

“Fizica cuantica – este diferita. Descrie lumea la scara microscopica. La urma urmei, cuantumul – elementar, este cea mai mica raza de energie. Cea mai faimoasa particula cuantica – fotonul – este o particula de lumina. In anii recenti, am realizat destul de clar ca lumea noastra ca intreg este cuantica. … aceasta este o concluzie foarte profunda si care redefineste conceptele recente si moderne care pareau de neclintit.”

“Primul paradox: lumina – este si particula si unda.”

“Probabilitatea este construita in structura realitatii – fiind primul principiu a lumii cuantice. Al doilea principiu este – non locatia. O complexitate de particule: particulelele cunosc comportamentul particulelor similare, chiar daca sunt la o distanta de un kilomentru sau daca sunt in parti diferite ale galaxiei. Este un fapt dovedit strict in mod stiintific. Iar doua particule conectate in lumea cuantica comunica mereu intre ele. Mai mult, chiar intercatiunea se manifesta si se propaga mai rapid decat viteza luminii.

“Teoria lui Einstein nu este anulata. Faptul este ca materia nu este asociata cu transmiterea de informatie din aceste relatii ale particulelor. Asadar, complexitatea nu permite transmiterea de informatie si energie. Si aici este complexitatea in lumea cuantica, unitatea ei este total necorelata cu conceptul de spatiu clasic, timp, viteza luminii. …

“Ne imaginam particulele precum un punct. Dar particulele, in realitate, nu sunt un obiect din lumea conventionala. Particulele – sunt precum extensia campului cuantic care ne inconjoara. …”

“ Nu este ca si cum lumea noastra materiala, lumea obiectelor mari, este iluzorie – nu este asa. Faptul este ca nu este cea principala. Iar lucrurile din structura realitatii se intampla la nivel microscopic – la nivel cuantic. …”

“Cum se reflecta fundamentul lumii cuantice in ceea ce noi vedem? Scaunele, mesele, televizorul si in final noi insine? Se pare ca cel mai important lucru din natura este actiunea de observare. Lumea haosului cuantic se transforma intr-o lume a obiectelor materiale cand cineva le observa.

“Cine a observat lumea inainte sa fie omenirea, cand era doar Universul acolo? A fost o a treia parte, un super observator, numit Cretor – un intelect pur.

“Astazi, multi fizicieni cred la modul general ca daca iti muti privirea de la padurea pe care o privesti, copacii nu vor mai exista pentru tine, din cuaza turbulentelor de nivelul cuantic. …”

“Se pare ca, conceptul realitatii obiective, care ne-a fost predat in scoala, este de fapt gresit?”

“Absolut corect. Este greu si dificil de inteles fizica cuantica, pentru ca este opusa sunetului logic al simturilor noastre comune. Am invatat ca totul din lumea noastra este logic, soarele apune si rasare, gravitatiea functioneaza, nu ne lipim de pamant, dar nici nu ne luam zborul. Dar in lumea cuantica totul este diferit.”

“Se pare ca nasterea lumii, creatia universului, poate fi considerata o tranzitie cuantica unica si neobisnuita. Si mereu un observator este necesar in aceasta tranzitie cuantica. Cine ar putea fi observatorul timpului originii cosmosului nostru? Il putem numi Dumnezeu, Creator, Arhitect, constiinta pura si asa mai departe.”

“Se pare ca fara observator, universul pur si simplu nu are sens – bazat pe interpretarea intelegerii curente a fizicii cuantice, este imposibil de creat fara actul observarii. Si cand am inteles ca lumea a fost, de fapt, aparitia unui eveniment cuantic, este absolut clar ca Dumnezeu exista. Este, de fapt, o demonstratie stiintifica.

“Totul [Universul nostru] este organizat intr-un asa fel incat este confortabil ca oamenii inteligenti sa existe. … Masa paramentrilor din spatiu este favorabila pentru o viata rezonabila si, aparent, asta nu este un accident. Se ridica intrebarea naturala: “De ce lumea a fost facuta pentru a face posibila existenta noastra?”

Comentariul meu: De fapt, nu a fost creat nimic decat constiinta. Lumea materiala nu exista. Totul este simtit in mintea noastra. Fizicienii fac tot posibilul sa inteleaga cealalta lume. Au penetrat granitele de sus, dar in interior atat masa, cat si energia, dispar si se sustrag intelegerii de catre instrumentele diferite percepute de minte.

Atunci vor intelege ca Intelepciunea Cabalei cheama lumea sa descopere si sa exploreze si sa inteleaga Creatorul. Cartea Zohar ne vorbeste despre asta (vezi ‘Introducere la Cartea Zohar).

Trezirea Europei este posibila

Comentariu: Intr-o intalnire avuta intre reprezentantii Germaniei, Italiei si Frantei pe Insula Ventotene din Marea Ventotene, prim ministrul italian Matheo Ranzi a intrebat ce trebuie facut pentru a atinge unitatea in Europa, si nu doar la modul superficial, ci in forma reala.

Acesta este convins ca este posibil de trezit Europa, daca UE s-ar baza nu doar pe economie, dar si pe idealuri.

Raspuns: Aceasta este intr-adevar o intrebare buna, dar nu sunt mijloacele pentru a atinge unitatea. Nu ma refer la mijloacele financiare, ci la lipsa cunoasterii si a intelegerii de cum sa o faca. Faptul ca asememea intrebari se ridica indica ca au nevoie de o solutie, asta fiind deja un mare pas inainte, deoarece cand m-am intalnit in urma cu cativa ani cu un delegat UE si i-am explicat pret de o ora si jumatate cum pot depasi criza in care se afla, acesta a  notat totul, dar a spus: “nimeni nu va fi de acord cu asa ceva.”

Chiar si atunci am spus ca, mai devreme sau mai tarziu, UE se va sparge si ca trebuie introdus un sistem educational pentru cetateni cat mai curand posbil. Altfel, singura solutie pe care o au cu privire situatia din UE va fi nazismul si se va alege aceasta solutie daca Israel nu se uneste sa-i invate o altfel de unitate. Nu este nici o alta cale! Daca nu o facem, atat nazismul, cat si fundamentalismul islamic din Europa, se vor intoarce impotriva evreilor.

Acestea nu sunt ideile mele, ci este adevarul pe care ni-l aduce Intelepciunea Cabalei. Este mai bine daca lumea il descopera prin studierea cabalei si Doamne fereste nu din viata reala.

Intrebare: Este lipsa unitatii din Israel motivul tuturor problemelor?

Raspuns: Cu siguranta, lipsa unitatii din Israel este singurul motiv pentru toate problemele lumii si nu doar ale umanitatii, ci in tot ansamblul naturii. Chiar si dezastrele naturale sunt rezultatul lipsei de unitate din natiunea Israel.

Trebuie sa credem cabalistii si sa incepem sa studiem metoda pe care acestia ne-o ofera. Legatura dintre noi se va clarifica prin studiu, fiind singura imagine a lumii revelate. Ne va deveni clar ca unitatea depinde de  noi si doar noi putem sa o atingem. Hai sa o facem deci!

Din emisiunea de pe Kab TV Stiri cu Michael Laitman 24.08.2016

 

Sfarsitul jocurilor olimpice

Comentariu: Jocurile Paralimpice, olimpiada pentru cei cu dizabilitati, a inceput chiar dupa Jocurile Olimpice din Brazilia. Pentru prima data in 56 de ani de cand au inceput aceste jocuri s-au vandut doar 12% din bilete (BBC). Jocurile Paralimpice au fost mutate din salile de sport in aer liber astfel ca oamenii sa nu trebuiasca sa plateasca. Multi sportivi cu dizabilitati din tari diferite nu au putu veni la jocuri pentru ca costurile calatoriei nu au fost platite.

Raspuns: Din pacate, Olimpiada s-a rasuflat ca si concept. Sportivii se aduna pentru a se lupta si a se invinge unul pe altul. Acestea nu mai sunt jocuri olimpice; nu este un festival sportiv si nici o celebrare a calitatilor fizice ale omului. Politica, chimia si drogurile au penetrat adanc sportul, deoarece scopul este victoria cu orice pret si placerea jocului si a sportului in sine. In loc sa fie un festival al prieteniei, Olimpiada a devenit un razboi! Acesta este motivul pentru care multi nu mai doresc sa se implice.

Comentariu: Chiar daca luam Jocurile Paralimpice ca si exemplu, atitudinea fata de aceste jocuri a fost mereu de mila si compasiune, iar lumea venea sa vada aceste intreceri.

Raspuns:Astazi nu mai exista compasiune sau mila. Din moment ce drogurile si substantele dopante au intrat in sport, nu mai este o intrecere sportiva ci, mai degraba, o intrecere intre chimisti, iar asta a dus la sfarsitul competitiilor sportive.

Intrebare: Ce fel de sport sustineti?

Raspuns: Sunt total in favoarea sporturilor curate, unde sportivii nu sunt cumparati si nu sunt platiti. Sportul ar trebui sa fie pentru amatori. Nu ar trebui sa fie un eveniment politic.

Dar umanitatea nu se va intoarce catre acest fel de evenimente, pentru ca se inainteaza conform egoismului sau crescut, astfel incat olimpiadele s-au rasuflat in sine. Ego-ul uman nu ne va lasa sa tinem astfel de evenimente precum un festival sau o celebrare. Luptele si competitia dura sau grea nu vor mai impresiona audienta. In final, fiecare ramura a sportului se va termina, chiar si fotbalul, deoarece este imposbil de castigat o competitie sportiva fiind motivat doar de bani.

Comentariu: Predictiile nu sunt prea optimiste.

Raspuns: Acestea au fost predictiile mele chiar de acum 15-20 de ani, fiind chiar mult mai relevante astazi. Unele au inceput chiar sa fie din pacate adevarate.

Din emisiunea de pe Kab TV Stiri cu Michael Laitman 24.08.2016

Totul are o radacina spirituala

Intrebare: Fenomenele precum sarcinile extrauterine sau avorturile spontane au radacini spirituale?

Raspuns: Totul are o radacina spirituala. Nu putem explora aceste lucruri inca, dar putem vindeca toate aceste fenomene la nivelul spiritual, si va sosi si timpul cand oamenii vor putea sa faca asta. Radacina tuturor bolilor nu se afla in lumea noastra, desigur. Bolile sunt un rezultat al corectiei gresite a sufletului.

Din lectia de Cabala in limba rusa din 24.04.2016