Daily Archives: 21 martie 2017

Rădăcinile spirituale ale națiunilor și ale popoarelor

Intrebare: Care sunt rădacinile spirituale ale națiunilor și popoarelor?

Raspuns: O persoană spirituală este compusă din șapte Sefirot: Hesed, Gevura, Tifferet, Netzach, Hod, Yesod si Malchut. Cele șapte Sefirot sunt compuse fiecare din zece sub-Sefirot, însumând un total de șaptezeci de rădacini spirituale ale popoarelor în această lume, care sunt numite șaptezeci de națiuni ale lumii. Grupul de oameni care s-a detașat de cele șaptezeci de națiuni, ridicându-se deasupra egoismului spre Creator sunt numiți Yashar-El (Isra-El) – direct către Creator.

Însă, în principiu, acel grup nu este un popor, ci un grup compus din diferite triburi care s-au rupt de cele șaptezeci de popoare care au trăit în Babilon. Toate cele șaptezeci de națiuni s-au împraștiat prin lume, iar astazi, nici nu este posibil să spui din care triburi ale Babilonului antic aparțin oamenii moderni. Nici măcar unul din aceste popoare, care au trăit în Babilon, nu au rămas în forma lor pură. Toate s-au amestecat între ele. Imensul egoism care s-a trezit în ei i-a împraștiat în diferite direcții. Fiecare din aceste popoare au fost atrase de un loc, care corespunde sufletelor lor. Mai târziu, au început să se amestece, iar oamenii au migrat.

În Cartea Zohar este scris că dacă am compara corect din punct de vedere geografic, țara Israel, cu rădăcina s-a spirituală, s-ar potrivi în mod precis cu cinci părți ale Partzuf-ului spiritual. Hermon este Keter, Galileea este Hochma, Iordanul, care conectează Ierusalimul cu Marea Galilee, este Bina, Ierusalimul este Zeir Anpin, iar Marea Moartă este Malchut.

Asta indică amprenta zonei geografice în națiune a rădăcinilor sale superioare.

Intrebare: O persoană care vizitează acele locuri poate să simtă ceva ca “Sindromul Ierusalimului”?

Raspuns: Da, anumiți oameni, când se mută dintr-o anumită parte a țării în alta, simt cu adevărat asemenea senzații. Ei fie sunt Cabaliști sau cu o sensibilitate mare.

Intrebare: Este posibil să folosim asta ca o avansare spirituală?

Raspuns: Nu. Lumea noastra este precum o hartă deschisă. Dacă ai anumite sensibilități legate de ea, vei simți unde te afli.

Din lectia de Cabala in limba rusa din 8/14/16

 

Nu vă fie teamă să greșiți

Tora, Deuteronomul 18:21 – 18:22: Poate vă veți întreba: “Cum vom recunoaște cuvântul pe care nu l-a rostit Domnul?”. Dacă cuvântul pe care-l va rosti profetul în Numele Domnului nu se va adeveri sau nu se va împlini, acel cuvânt nu a fost rostit de Domnul. Profetul a vorbit din îngâmfare; să nu va fie teamă de el.

Daca vă supuneți profetului, iar el spune ceva fals, nu vă fie frică să greșiți, deoarece tot ceea ce luați de la el, este ca și cum ar veni de la Creator, deși Creatorul nu a spus asta, dar nu vă va face deloc rău și nu va fi înregistrat în contul vostru.

Va fi o analiză separată pentru profet. De asemenea, nu trebuie să uităm că toate acestea se întâmplă într-o singură persoană.

Intrebare: Asta înseamnă că dacă o persoană urmează un profet fals, nu se consideră un pacat?

Raspuns: Sa presupunem că profetul greșește, deoarece a pierdut o anumită conexiune cu Creatorul. Probabil asta este făcut de Creator, în mod intenționat, pentru a pune oamenii într-o anumită situație și să-i învețe ceva.

Cu alte cuvinte, toate calitățile unui om aud și simt mintea care spune asta de dragul Creatorului, omul ar trebui să facă așa și așa. Dacă mai tarziu reiese că a fost greșit, atunci omul nu este în greșeală, deoarece aceasta a fost o direcție de Sus.

Din emisiunea de pe  KabTV “Secretele Cartii Eterne” 9/5/16

 

Un suflet etern

Intrebare: Este sufletul ceva permanent?

Raspuns: Sufletul este ceva în care existăm permanent, chiar și acum, însă nu îl simțim în starea prezentă. Trebuie ca împreună să ne unim pentru a revela sufletul, pentru a începe să-l simțim și să trăim în el.

Intrebare: Care este diferența dintre suflet și Creator?

Raspuns: Creatorul este cel care umple sufletul, Lumina Superioară, iar noi suntem particule ale sufletului.

Intrebare: Este în noi o particulă a Luminii?

Raspuns: Practic, acum nu, cu excepția unei mici scântei, numită Kista Dechauta, care ne permite să trăim o viață animalică, una corporală.

Din lectia de Cabala in limba rusa din 10/30/16