Daily Archives: 28 martie 2017

Cine sunt judecătorii?

Tora, Deutoronomul, Devarim, 12:18: Vei numi judecători și ofițeri în toate orașele tale pe care Domnul, Dumnezeul tău ți le-a dat, conform triburilor tale și ei vor judeca oamenii cu o judecată dreaptă.

Cine sunt judecătorii? Asta e principala problemă. Judecatorii sunt aceia care sunt deasupra omului și pe care omul îi numește el însuși ca să-l poată restricționa, să-i arate calea și să-l conducă mai departe către “toate porțile”, în toate mișcările sale din lumea externă, la internalitatea omului și din internalitatea omului la lumea externă.

În dorințele, deciziile și acțiunile noastre, chiar și în gânduri, ar trebui să stabilim diferite sisteme de verificare, analiză și sinteză pentru ceea ce suntem gata să facem. Adică ar trebui să creem sisteme de control și analiză în noi pentru a activa sistemul executiv. Asta înseamnă că tot ceea ce există astăzi în ”țară” (extern), ar trebui să fie în noi (intern).

Porțile sunt filtrele prin care acționăm, ele permițându-ne sau interzicându-ne să stabilim contactul cu lumea din afara și chiar cu noi înșine. Însă, cu noi înșine, este deja oarecum un sistem diferit, care este aranjat diferit. De aceea, filtrele, pentru marea majoritate a oamenilor, sunt legate de interacțiunea cu lumea lor externă.

Daca omul își dorește să se îmbunătățească, corecteze, nu o poate face fără asta.

Din emisiunea de pe KabTV’s “Secretele Cartii Eterne” 9/21/2016

 

 

Babilonul Secolului 21

Criza societății moderne este o problemă foarte reala. Ea se anunță de la sine în fiecare zi, prin anunțurile din ziare, radio și televiziune. A început cu Europa, iar acum se împraștie în America.

Întreaga lume intră într-o nouă era și se află la marginea unor mari schimbări. Speranța este că aceste schimbări vor fi realizate prin reforme guvernamentale și financiare și nu printr-un război mondial.

Pentru prima dată în istorie, este revelată înțelepiunea Cabala și aceasta intră în procesul care are loc în lume, deoarece Cabalistii sunt singurii care înțeleg ce se întâmplă, spre deosebire de cei care sunt în criză. Lumea recunoaște că nu poate înțelege, nu numai situația prezentă ci, de asemenea, ce proiecte sunt disponibile pentru viitor sau ce măsuri se pot lua pentru progresul viitor și pentru dezvoltare.

Este foarte dificil să se împace cu toate aceste lucruri, în mod special când realizăm că discutăm despre asemenea mase imense de oameni, atât de diferiți și distanți unul de altul. Tot Babilonul, acolo unde Abraham odată a început munca sa, astazi începe să fie din ce în ce mai conectat în toate modurile egoiste posibile, încă o explozie, apoi alta.

Babilonul este simbolul unui egoism imens, “anti-Creator”, care se revelează între toate creaturile. Așadar, este foarte dificil pentru un om să înțeleagă cum acest egoism poate fi subiectul unei corecții. Însă, pentru că Înțelepciunea Cabala este revelată, aceasta explică faptul că egoismul poate fi corectat si că suntem obligați să facem asta.

Dacă nu de bună voie, atunci pe calea suferinței, însă umanitatea va avea nevoie să se reîntoarcă la o stare unde este încă odată ca un singur corp, un suflet, un sistem, ca primul om, Adam. Acest sistem atrage întreaga Lumină Superioară a Infinității și întreaga creație va ajunge la adeziunea cu Creatorul.

Această stare finală nu poate fi schimbată. Nu pot fi compromisuri. Singura diferență stă în cât de mult din propriul efort al omenirii va fi depus pentru a realiza asta, cât de mult va înțelege esenta procesului și cât de mult dorește să participe în el.

Unii oameni ar trebui să conducă acest proces, iar această parte este numita “Israel”, care înseamnă “Li Rosh” – “Am cap”. Și toți ceilalți acționează în relație cu acest cap, ca un corp și primește de la el ce a fost deja pregatit pentru ei. Adică ei nu sunt obligați să facă o muncă așa de dificilă. Desigur, în timpul acestui proces vor fi multe întrebări și probleme care vor trebui să fie rezolvate cu ajutorul educației integrale.

Este imposibil să se facă o singură schimbare prin forță, ci numai prin schimbarea interioară dintr-un individ. Nu e nimic de schimbat în lume – schimbările exterioare în afara omului nu vor ajuta, deoarece lumea exterioară este reflecția calităților noastre interioare.

Așadar, singurul lucru necesar este corectarea individuală și prin acest lucru corectăm lumea. Asta este întreaga noastră muncă: construirea unor astfel de sisteme prin care Lumina Reformatoare va ajunge până la ultima ființă umană. În capul acestui sistem vor fi Cabaliștii, care au o conexiune cu Creatorul, și care pot face din ei înșiși un canal prin care să treacă Lumina către întreaga omenire, către toate națiunile.

Acest proces începe să fie realizat în lume și, astfel, lumea adoptă rapid contururi noi. Fie că vrem sau nu, guvernarea superioară pregătește omenirea să primească educația integrală. Este chemarea timpului.

Din partea a doua a Lectiei zilnice de Cabala din 2/2/17, Lectie pe subiectul: “Mismah Arosa (Documentul de la Arosa),” “Ce trebuie facut?”

 

Și când vezi o femeie frumoasă

Tora, Deuteronomul, Ki Teitzei, 21:10 – 21:13: Când vei merge la razboi împotriva dușmanilor tăi și Domnul, Dumnezeul tău, ți-i va da în mână și vei lua prizonieri, dacă printre ei vei vedea o femeie frumoasă și te vei îndrăgosti de ea, vei putea s-o iei de soție. S-o aduci în familia ta. Să se radă pe cap, să-și taie unghiile, să-și schimbe haina pe care o purta când a fost luată captivă, să nu iasă din casă și să plângă pe tatăl și pe mama ei o lună de zile. După aceea să intri la ea; tu să-i fii soț, iar ea să-ți fie soție.

În acest proces al muncii spirituale omul se ridică la nivelul numit “Eretz Israel” sau “Tara Israel”. “Eretz” este o dorință care trebuie să devină în întregime Israel, “Yashar Kel” sau “direct către Creator”.

Cum voi putea realiza această dorință? Dorința este tot timpul feminină. Printre multele mele dorințe, unele sunt deja sub controlul meu. Sunt altele pe care le pot corecta cu ușurință, cu ajutorul unui efort particular, împreună cu alții.

Și, de asemenea, mai sunt dorințe necorectate, egoiste, care sunt numite “națiunile lumii” sau “cele șapte națiuni” care trăiesc în Țara Israel. Pot corecta aceste dorințe numai dacă “distrug” toți bărbații, deoarece bărbatul simbolizeaza intenția, iar în “națiunile lumii” ei sunt tot timpul egoiști. De aceea, când distrug toate intențiile mele egoiste înseamnă că “distrug bărbații”.

Trebuind să șterg nivelul bărbatesc al intențiilor, trec la nivelul feminin al dorințelor și mă uit cu ce pot lucra. Să spunem ca întalnesc o femeie, adică vad o dorință foarte strălucitoare, intensă și puternică, însă trebuie corectată. Dacă fac asta corect, creând deasupra ei o intenție adevarată, spre Creator, ca rezultat mă apropii de o conexiune cu El.

De aceea, tânjesc după aceste dorințe sau “femei frumoase”, nu conteaza cum le numim. În orice caz, nu ar trebui să ne imaginăm asta ca scene din lumea materială.

Așa că, atunci când văd că am o oportunitate de a lua “un prizonier de soție”, adică să revelez în mine însumi asemenea dorințe iluminitate, corecte și îndreptate spre Creator, cu bucurie mă îndrept spre ea, deși prin asta voi face o muncă foarte dificilă, deoarece acum trebuie să mă ridic deasupra acestei dorințe, respingand viata mea anterioară.

Asta este așa, deoarece la nivelul anterior am fost o persoană corectată. Însă, acum mă îndrept spre cucerirea următorului nivel, “Țara Israel”, care mă va conecta cu Creatorul și în care am să-l dobândesc pe El.

Însă, atunci când încep să revelez în mine acest nivel egoist, dintr-o dată văd acolo multe intenții egoiste (entități spirituale masculine) care conduc dorințele feminine. În această lumină, trebuie să păstrezi dorințele și să schimb intențiile. De aceea, așa cum este spus în Tora, trebuie să ucid toți bărbații și să sanctific toate femeile.

Iar aici este o lista a regulilor și modului în care este posibil ca, inițial, să corectez aceste dorințe, atâta vreme cât nu sunt capabil să lucrez cu ele cu scopul de a dărui. Cu alte cuvinte, dorința este o femeie pe care trebuie să o aduc acasă, să o așez separat, să fie rasă în cap și să aibă unghiile tăiate, să fie spalată și să plângă după părinții ei.

Și numai după ce ea trece prin tot acest proces de pregatire și după ce este în totalitate sub controlul meu, pot începe să lucrez cu această doriță cu scopul de a dărui. În acest mod cuceresc Țara Israel. Însă, fără prizonieri nu aș fi realizat asta, deoarece fără ei nu am dorințe.

Ridicarea la nivelul la care vreau să lucrez direct cu Creatorul, revelez dorința numită “prizonieri”, ca și cum nu ar fi a mea. Aceștia sunt străini, egoiști, mai grei, mai grosieri, opuși Creatorului. Trebuie să distrug intențiile anterioare egoiste. Însă, pentru a lucra cu aceste dorinte într-un mod altruist, întâi trebuie să le curăț, adică să le corectez.

Intrebare: Ce se înțelege prin “raderea părului” acestei dorințe?

Raspuns: Cuvantul “păr” (“Searot” în Ebraică) vine de la cuvântul “Soer”, care înseamnă entuziasm, agitație. În interiorul omului apar tot felul de dorințe arzătoare cu care nu se poate conecta la Creator. De aceea, trebuie să fie “rase” și spălate cu apă, adică cu Lumina Hassadim.

Intrebare: Ce înseamnă “să plângă dupa tatăl și mama ei”?

Raspuns: Lacrimile sunt abundența Luminii, pe care omul nu o poate primi în interiorul dorințelor necorectate. De aceea, trebuie să plângă după ele.

Din emisiunea de pe KabTV “Secretele Cartii Eterne 9/26/16