Daily Archives: 15 aprilie 2017

Ce trebuie corectat?

Întrebare: Ce tip de egoism corectăm în relaţiile dintre noi?

Răspuns: Există un egoism animal şi unul spiritual. Noi trebuie să corectăm egoismul spiritual.

Nu putem corecta egoismul animal. El aparţine corpului fizic, de aceea trebuie să îl lăsăm aşa şi să ne gândim numai la ceea ce aparţine conexiunii dintre noi şi grupului, iar prin grup către Creator. Restul se va corecta de la sine, integrându-se automat în eforturile unui prieten de a se conecta cu grupul şi Creatorul.

Întrebare: Egoismul animal îl reprezintă hrana, sexul, familia şi aşa mai departe. Dar există de asemenea şi un nivel social, adică respect, control, cunoaştere. Să zicem că am o dorinţă de a controla prietenii. Trebuie sau nu să corectez asta?

Răspuns: Nu o poţi corecta. Dacă începi să te implici în conexiunea dintre prieteni, restul se va echilibra.

Întrebare: Atunci, care este egoismul spiritual?

Răspuns: Este la fel ca povestea cu bătrânul căruia i s-au promis îndeplinirea a trei dorinţe de către peştele de aur pe care l-a prins. Soţia lui mai întâi a vrut să i se repare maşina de spalat rufe, apoi au vrut mai mult şi mai mult. Aşa şi egoismul spiritual, mai întâi vrea un lucru apoi vrea să controleze totul, inclusiv pe Creatorul însuşi.

Întrebare: Ce reprezintă conexiunea cu prietenii aici dacă eu deja îl simt pe Creator?

Răspuns: Nu îl simţi pe Creator, tu vrei să fii deasupra a tot. Asta se exprimă prin respingerea sfaturilor Cabaliştilor care au descoperit lumea superioară, să le accepţi ca venind de la Creator. Nu eşti interesat să le urmezi sfaturile.
Exact un astfel de ego trebuie corectat. Restul se va corecta automat fiind integrat în ceea ce faci. Începe să munceşti şi vei simţi că vrei să fii deasupra tuturor, inclusiv deasupra Creatorului.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 11.12.2016

O iluzie sau gustul experienţei spirituale?

Întrebare: Atunci când sunt scufundat în citirea Cărţii Zohar, simt valuri foarte puternice de emoţii. Este o iluzie corporală sau gustul unei experienţe spirituale?

Răspuns: Dacă studiezi înţelepciunea Cabala, asculţi sau priveşti lecţiile, fără îndoială iei parte la procesul tău de corectare. Acesta este motivul pentru care tu simţi muguri de spiritualitate.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 27.11.2016

Universul este inteligent?

Întrebare: Este universul inteligent?

Răspuns: Conform cu înţelepciunea Cabala, inteligenţa sau mintea se numeşte Lumina Hochma şi numai cineva care obţine un anumit nivel în spiritualitate poate să aibă o astfel de Lumină. De aceea, oamenii care sunt consideraţi inteligenţi în lumea noastră nu au de fapt o minte sau o inteligenţă din perspectiva Cabala.

Totuşi, atunci când începem să muncim cu dorinţele noastre, cu intenţia de a dărui, energia, Lumina care ne umple, se numeşte Lumina Hochma (înţelepciune), puterea minţii. În această stare, devenim stăpânii sistemului de control al creaţiei.

Întrebare: Cabaliştii spun că natura şi Creatorul sunt acelaşi lucru. Dacă este aşa, natura este inteligentă?

Răspuns: Depinde de ceea ce înţelegi prin asta. Dacă te referi la Creator atunci când te referi la „natură”, atunci Creatorul este înţelept. Tot ceea ce el ne prezintă în percepţia noastră este înţelepciune (inteligenţă).

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 25.12.2016

Principala muncă a omului

Întrebare: Care este munca pe care ar trebui să o fac şi care este munca pe care o face Lumina, forţa Superioară, Creatorul?

Răspuns: Munca pe care ar trebui să o fac este să oblig Lumina Superioară să mă corecteze.

Munca mea se numeşte o rugăciune, o cerere. Trebuie să vreau cu adevărat să fac această mişcare, pe care în mod natural nu o pot executa. Asta pentru că este imposibil să dărui, pe deplin, fără să primesc ceva pentru mine, deoarece natura noastră este egoismul absolut.
Putem, totuşi, să primim această oportunitate de Sus şi ea se numeşte Lumina Superioară, Lumina Hassadim. Dar, doar dacă Lumina Superioară are un impact cu mine. Stă în puterea mea să conving Lumina să mă influenţeze, dar asta se poate face numai prin grup, prin munca în grupul de zece.

Apoi, pot să dărui fără să cer nicio recompensă sau altceva în schimb.
Din lecţia de Cabala în limba rusă din 18.12.2016

Stabilind o conexiune cu Creatorul

Întrebare: Cum putem găsi metode externe şi instrumente pentru dăruire? Este posibil să nu dăruim oamenilor, să facem această acţiune către altceva?

Răspuns: Practic, ar trebui să dăruim Creatorului. Trebuie să realizăm interacţiunea corectă cu El, adeziunea cu El şi să Îl revelăm. Aceasta este menirea vieţii noastre.

Dacă noi stabilim conexiunea corectă cu Creatorul, desigur că şi oamenii se vor simţii  mai bine. Nu pentru că începem să îi tratăm mai bine, ci pentru că atitudinea corectă faţă de Creator invocă un efect pozitiv în toate fiinţele create.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 27.11.2016