Daily Archives: 17 aprilie 2017

Corectările de Paşte

Tora, Deuteronomul 16:03: Să nu mănânci în timpul Paştilor pâine dospită; şapte zile să mănânci azime, pâinea durerii, ca să-ţi aduci aminte de ieşirea ta din pământul Egiptului în toate zilele vieţii tale, căci cu grăbire ai ieşit tu din pământul Egiptului.

Fii Israelului mănâncă pâine nedospită pentru că au părăsit Egiptul atât de repede încât aluatul nu a avut timp să fermenteze.

Graba înseamnă că eliberea de egoism a avut loc instant. Asta este acţiunea Luminii Superioare care are loc într-un clipit de ochi, iar o nouă lume se deschide în faţa omului.

Tora, Deuteronomul, 16:04: Să nu se afle la tine aluat dospit în tot ţinutul tău, timp de şapte zile, şi din carnea care ai adus-o jertfă seara, în ziua întâi, să nu rămână nimic pe dimineaţă.

Aluat dospit înseamnă egoism. „Să nu se afle la tine aluat dospit în tot ţinutul tău, timp de şapte zile”, înseamnă că egoismul ar trebui să rămână în tine.

Pentru a munci corect cu această dorinţă imensă numită Egipt, omul trebuie să se despartă total de ea şi asta durează exact o săptămână, şapte zile, după care este posibil să înceapă să lucreze cu ea pentru corectare.

De aceea, un an lucrăm cu egoismul corectându-l, iar în timpul săptămânii de Paşte nu îl folosim. Este la fel în fiecare an, pentru că reînoirea apare de fiecare dată.

Tora, Deuteronomul, 16:07: Să frigi şi să mănânci în locul acela pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, iar a doua zi poţi să te întorci şi să intri în sălaşurile tale.

Omul trebuie să ajungă la o anumită stare, o anumită conexiune cu alţii, pentru a face conexiunea cu cele mai mari dorinţe, iar carnea este cea mai grea dorinţă animală din el.

De fapt, putem să ne întoarcem la corectările noastre obişnuite. Asta concluzionează sărbătoarea de Pesah (Paşte), iar noi continuăm corectarea noastră obişnuită de-a lungul anului.

Din emisiunea de pe Kab TV “Secretele Cărţii Eterne” din 10.08.2016

Exodul nesfârşit din Egipt

Tora, Deuteronomul, 16:01: „Să păzeşti luna Aviv şi să prăznuieşti Paştile Domnului Dumnezeului tău, pentru că în luna Aviv te-a scos Domnul Dumnezeul tău din Egipt, noaptea.

Paştele este o stare în care omul ar trebui să simtă că iese întotdeauna din Egipt. De fapt, de fiecare dată, sunt revelate în om dorinţe egoiste imense, iar acesta încearcă să se ridice deasupra lor.

Ieşim constant din Egipt, puţin câte puţin. Continuăm în acest mod până la final, până când toate dorinţele necorectate sunt epuizate. Deocamdată, avem destule.

Din emisiunea de pe Kab TV „Secretele Cărţii Eterne” 10.05.2016

Paştele este naşterea unei naţiuni

Întrebare: De unde vine tradiţia de a avea o masă specială în prima noapte de Paşte (Seder) şi ce înseamnă?

Răspuns: Masa de Paşte este o tradiţie minunată care simbolizează cel mai mare punct de cotitură în istoria poporului Israel, naşterea naţiunii. Tot ce a fost înainte se poate numi o stare de embrion.

Poate fi comparată cu o picătură de sămână care intră în pântec, într-un loc sigur şi corect, unde începe să se dezvolte. În timpul celor nouă luni de sarcină, trece prin diferite stări de creştere, până când, deodată, începe să nu se mai simtă confortabil.

Acealaşi loc, care era sigur, bun şi care proteja embrionul care se dezvolta din picătura de sămânţă, începe deodată să îl ameninţe, să îl preseze, dorind să îl scoată afară, răsculându-se împotriva lui.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi poporului Israel în Egipt. La început, când evreii au venit în Egipt, totul era minunat, acei aşa numiţi şapte ani de saţietate. Totuşi, după aceea condiţiile lor au început să se degradeze repede; tensiunea şi ameninţările au început să crească rapid. Şi nu ştiau unde şi cum să fugă.

Asta simte un embrion în uter, înainte să se nască, şi aşa s-au simţit evreii în exilul din Egipt, conform cu ceea ce spune Tora. Astăzi, simţim acelaşi lucru în lumea modernă, când natura devine atât de ostilă şi ne ameninţă. Umanitatea s-a dezvoltat tot timpul, dar în zilele noastre simţim pentru prima dată că am ajuns la un capăt mort şi că nu mai avem unde să ne dezvoltăm

Natura începe să ne închidă într-un cerc. Suntem blocaţi pe acest Pământ cu o ecologie otrăvită şi nu ne găsim un loc. Aceste procese sunt foarte similare cu dezvoltarea embrionului, istoria dezvoltării poporului Israel şi evoluţia întregii lumi.

Mulţi oameni seculari, care nu sărbătoresc nicio sărbătoarea evreiască, totuși sărbătoresc masa de Paşte (Pesah Seder), pentru că uneşte fiecare familie ca un om. Astăzi, sărbătorim naşterea naţiunii noastre.

Din emisiunea de pe Kab TV O viaţă nouă din 12.04.2016

Primul meu Paşte cu Rabaş

Paştele (Pesah) este cea mai Cabalistă sărbătoare. Tot ceea ce este scris de această sărbătoare vorbeşte de fapt de munca spirituală a omului şi asta am simţit şi eu. La două luni după ce l-am descoperit pe învăţătorul meu, Rabaş, a început sărbătoarea de Paşte. Am văzut pentru prima dată cum nişte bărbaţi serioşi, care au trecut prin această sărbătoarea de 50, 60 sau de mai multe ori în timpul vieţilor lor, au început să devină atât de entuziasmaţi de pregătirile pentru sărbătoare.

Entuziasmul meu interior a fost transmis către ei. Eram printre oamenii care erau stâlpii centrali, jumătate din ei studiaseră cu Baal HaSulam, iar eu, un student începător, nu înţelegeam nimic. Voiam să le fac pe plac cumva, aşa că am întrebat imediat cum aş putea să îi ajut. Au spus că încă nu era pregătit cuptorul pentru coacerea Maţot, iar pentru ei era principalul lucru. Am adus un compresor mare, l-am conectat la cuptor, l-am spălat cu aer comprimat şi cu o perie de oţel. Au fost foarte încântaţi. Dar era mic, iar cărămizile pe care se cocea Maţot nu mai se puteau folosi. Am adus un expert de la o fabrică de lângă Haifa, care avea cuptoare foarte mari. Ne-a sfătuit să găsim nişte pietre bune. Am făcut tot ce am putut şi le-am găsit, am reparat uşile şi restul.

După aceea, chiar dacă eu înţelegeam legile de Paşte, ei aveau propriile legi, multe suplimentare, restricţii şi alte restricţii convenţionale care mă făceau să mă minunez. Mi s-a spus că „asta fac ei şi asta este tot”. În general, nu punea întrebări, doar le îndeplineau. Totul era derivat din Paşte, încorporând îndepărtarea omului de ego. Mai mult, era o îndepărtare absolută, o detaşare şi o ascensiune în lumea superioară! Te detaşezi şi zbori în altă lume! Aşadar, toate legile sunt construite pe baza unor condiţii foarte stricte. Am fost obligat să extrag asta din ele şi să le găsesc.

Nu au vrut să îmi spună nimic ca să nu îmi fac viaţa dificilă acasă. Ei mi-au spus imediat că noii studenţi se supraîncarcă şi după aceea se „prăjesc” din această cauză. Dar, în ciuda acestor lucruri, eu am clarificat toate aceste legi. Se înţelege, acasă nu am acţionat la fel, era imposibil, mai ales cu soţia şi copiii mei mici. În particular, pentru că intenţionam să petrec sărbătorile în Bnei Brak cu studenţii lui Rabaş, am vrut să simt totul adânc în mine, pentru că ei îndeplineau instrucţiunile lui Baal HaSulam, iar eu eram strict în ceea ce priveşte limitările severe.

Învăţătorul meu Rav Baruch Şalom Aşlag m-a invitat la o masă şi am văzut cum era organizat de el Paştele. După fiecare masă, el punea farfuria, lingura şi furculiţa într-un castron. Toate rămâneau până după sfârşitul Paştelui şi nu erau spălate, pentru că dacă o firimitură de Maţo ar fi atins apa, ar fi fost creată Chameţ. Deci ei spălau vasele numai după sărbătoare şi le păstrau până la sărbătoarea următoare. În timpul mesei, Rabaş m-a aşezat lângă el, dar am simţit că în jurul meu era o zonă interzisă, un fel de zid. Ustensilele pentru mâncat, cu care mâncam, era puse de asemenea într-un vas separat. Nu am simţit o opoziţie faţă de acest lucru. Am înţeles că aceasta era legea.

Aceasta a fost întâlnirea mea cu sărbătoarea de Paşte. Să fiu sincer, am „copiat” toate obiceiurile lor şi noi le folosim. Înainte de Paşte este mult de muncă. În acele zile numai eu aveam maşină, aşa că am mers cu Rabaş la piaţă să cumpărăm cafea pentru Paşte, farfurii şi aşa mai departe. În afara de asta, el a colectat bani pentru Paşte tot timpul anului, iar înainte de sărbătoare a călătorit în tot felul de locuri şi a verificat ceea ce trebuia cumpărat: oale, vase, farfurii şi pahare; totul era foarte simplu. Iubea oţelul inoxidabil şi sticla, pentru că erau curate şi nu era familiar cu ustensilele din plastic. Au fost aduse şi maşini de tocat pentru carne şi peşte, tot fără părţi din plastic. În timpurile noastre era foarte dificil să găseşti maşini de tocat fără părţi din plastic. De aceea, am fost obligat să le iau separat şi să pregătesc părţi identice din metal

Întrebare: Nu ai avut sentimentul că toate aceste legi erau excesive?

Răspuns: Nu, pur şi simplu am ştiut că lumea noastră constă din ramuri care provin din rădăcini spirituale şi aparţin dorinţei egoiste. De aceea, erau îndepărtate complet şi nu erau folosite de Paşte, iar dacă erau folosite, se făcea într-o manieră limitată. Să presupunem că era posibil să folosim lemn, dar nu era permis să gătim în el, pentru că absorbea tot ce se gătea în el. În general, erau mii de restricţii diferite. De exemplu, ouăle trebuiau să fie gătite la început toată sărbătoarea şi nu se mânca roşii castraveţi şi usturoi. Pe scurt, în afara de carne şi cartofi, de fapt, nu mai era nimic. Se putea folosi doar sare din Marea Moartă. Natural, ne pregăteam piperul: Am cumpărat cafea verde, am sortat-o, apoi am prăjit-o şi numai după aceea am băut-o. Era o muncă dificilă.

Întrebare: Rabaş a văzut cât de dificil îţi era să sortezi boabele de cafea?

Răspuns: Da. Odată a văzut că nu mai eram în stare să continui, a luat o boabă şi a spus: „Stau şi examinez boaba pentru că vreau că fie curată şi bună, iar din ea învăţătorul meu să poată să bea o cafea”. Clar, era o lecţie foarte dificilă! Dar nu eram pregătit să mă implic în asta foarte mult timp! Nu erau obstacole fizice. Dacă ar fi fost să luăm pe cineva din afară sau chiar pe mine, mai ales în acei ani când doar ajunsesem în Israel, şi să i se spună: ”Alege boabele de cafea şi vei primi bani pentru asta”, aş fi făcut asta corect şi bine. Dar eu o făceam atunci ca să îl servesc pe învăţătorul pe care îl credeam măreţ şi exact din această cauză era atât de dificil.

Întrebare: Şi totuşi, Paştele este o sărbătoare profund internă care indică detaşarea de ego.

Răspuns: Ideea este că această sărbătoare este ceva care trebuie simţit. Eram tânăr şi, de asemenea, în al doilea sau al treilea an şi încă nu penetrase în interior; exista o rezistenţă, omul nu vrea să audă sau să înţeleagă nici măcar ceea ce i se spune. Aşa trec mulţi ani până când omul, sub influenţa Luminii, începe să asculte. Mici doze de Lumină de-a lungul timpului vă influenţează şi voi începeţi gradual să înţelegeţi totul. Este imposibil să ceri asta unui student nou. La început, atunci când încă este entuziasmat, poate să stea şi să studieze de dimineaţa până noaptea. Dar eu nu am fost aşa. De la început am fost rigid, egoist şi am dat dovadă de o mare rezistenţă.

Comentariu: În ciuda acestor lucruri, aceasta este o sărbătoare internă cu eforturi de a obţine o acomodare externă! Ai curăţat locul, te-ai gândit şi ai lucrat cu ego-ul tău!

Răspuns: Nu. Atunci când faci toate aceste activităţi, simţi cât de greu îţi este şi cât de mult sunt împotriva ego-ului. Paştele este încununarea primei examinări speciale: urcarea deasupra ego-ului, de unde începe ascensiunea spirituală. Omul simte asta, iar, în contrast, atunci când cineva din lumea noastră îşi pune Tefilin, se înveşmântă în Tallit şi îndeplinesşte Miţvot, nu simte nimic. Este Lumina care este prea înaltă, la un nivel înalt.

Când ştii cu exactitate că asta este Cabala, este dăruirea, este posibil într-o anumită măsură să înţelegi, să simţi ceva. Este foarte tangibil pentru că fiecare acţiune pe care o îndeplineşti, este o acţiune foarte simplă, de detaşezi de ego. De aceea, în aceaşi măsură în care îndeplineşti totul, vrei cu adevărat să te detaşezi de ego. Îmbraci fiecare acţiune fizică într-o intenţie spirituală. Chiar dacă nu are revelanţă pentru acţiunea fizică, tu o ataşezi. Acţiuni ca acestea sunt semnul unei intenţii spirituale. De aceea, este atât de important şi de apropiat nouă.

Comentariu: Am senzaţia că în lecţii tu ne transmiţi materialele legate de Paşte prin tine! Nici măcar nu ne laşi să vorbim unul cu altul ca să citim şi să transmitem prin noi.

Răspuns: Mai înti, nu este suficient timp şi de asemenea voi trebuie să absorbiţi şi să pregătiţi asta, chiar să „înghiţiţi” fără să mestecaţi. De aceea, mă grăbesc.

Întrebare: Când încep cei şapte ani de foamete? De ce strigătul apare în om: „Salvează-ne şi scoate-ne de aici!”?

Răspuns: Apare atunci când omul simte că munca lui este fără de folos. Dar nu este fără de folos pentru că chiar aceasta îl aduce la recunoaşterea şi înţelegerea inabilităţii lui de a avea succes prin propriile eforturi şi că are nevoie cu adevărat de ajutor prin grup. Dar trebuie să vadă toate astea! Principalul lucru este să conecteze întregul lanţ în om: în ce manieră ar trebui să îşi îndeplinească munca asupra ego-ului, cum i se schimbă forma, ce schimbări în formă apare şi în ce manieră, unde începe Paştele şi unde se termină şi ce se întâmplă după Paşte? Adică „Paştele” este o detaşare de pământ şi plecarea în dimensiuni superioare. Acesta este un nivel tranzitoriu către lumea spirituală şi are loc aici pe Pământ. Şi, de aceea, este atât de important.

Întrebare: Ai simţit munca interioară a lui Rabaş?

Răspuns: Cu o dificultate foarte mare, cu o tensiune internă foarte mare. Nu mai călătoream la mare sau în parc, nicăieri. Aveam numai o singură sarcină: să pregătesc instrumentele necesare mesei. Pentru asta am călătorit la mare, am intrat chiar în apă, cu toate că era foarte frig (câteodată aproape ningea de Paşte) şi acolo am scufundat tacâmurile. Rabaş nu era chiar sigur de Mikvah, obişnuia să spună: ”Nu sunt întrebări legate de mare”. Mare este apa care este pregătită complet pentru scufundarea vaselor tradiţionale.

Întrebare: Atunci pentru ce erau pregătite vasele?

Răspuns: Apa simbolizează Ohr Hassadim, care purifică tot felul de Kelim. Scufundam toate vasele în apă, acelea din care mâncam şi acelea cu care mâncam. Scufundarea însăşi simbolizează purificarea lor de ego.

Întrebare: Îi era frică lui Rabaş să mănânce ceva care nu era koşer de Paşte?

Răspuns: Când am ajuns la el, printre studenţii lui erau trei oameni în vârstă cu probleme serioase la dantură, ca aceia cu dinţi falşi; era fratele mai tânăr al lui Rabaş, Moşe şi Gebelstein, cu care am studiat în primele luni. Le-am sugerat faptul că aş putea să le fac proteze noi. Au fost atât de fericiţi că aproape de Paşte ar putea să aibă proteze nou nouţe. Apoi Rabaş mi-a spus cum şi-a pierdut dinţii la o vârstă fragedă, de Paşte.

De Şabat era obiceiul să se mănânce peşte, deci vineri, Rabaş împreună cu studentul său Krakovskz, americanul, au călătorit de la Ierusalim la Jericho, un loc de unde se putea cumpăra peşte. Când au ajuns acolo, maşina lor s-a stricat şi au fost obligaţi să rămână de Şabat cu arabii, într-un fel de caravană.

În Ierusalim, au apărut zvonuri înspăimântătoare de unde s-ar putea afla şi se întrebau unde sunt! Ce li s-a întâmplat!? Erau discuţii despre pierderea familiei lui Rav şi a studenţilor săi! Între timp, ei stăteau în Jericho şi nu puteau să plece şi nici să comunice, pentru că asta se întâmpla în jurul anului 1935. Au rămas fără mâncare. Era Paştele şi nu era nimic de mâncare. Într-un colţ stăteau saci de lămâi şi era singurul lucru posibil de mâncat.

Rabaş a spus că lămâile pe care le-a mâncat au fost dulci. După aceea, dinţii lui au început să îl doară, smalţul a început să crape. Prohibiţia împotriva mâncării, care nu era koşer, era foarte puternică! Mai mult, era Şabatul în care exista o limitare reală asupra a tot, era imposibil să culeagă ceva din copaci, să facă orice. Rabaş mi-a spus despre asta când îi pregăteam o proteză. De Paşte erau obişnuiţi de asemenea să aducă sare din Marea Moartă, deci nu era nici sare. Există un munte special din care era posibil să ia o sare relativ curată.

Comentariu: Ai spus că, uneori, când te uitai la Rabaş, simţeai că trece prin stări interioare teribile.

Răspuns: Era foarte apropiat; de aceea, de fapt, era imposibil să vezi ceva. Îl cunoşteam deja de mulţi ani şi, în ciuda acestui lucru, era imposibil să determin stările spirituale ale omului. Simţi stările fizice pentru că şi noi ne găsim în ele. De aceea, similar, este posibil să ştim şi să simţim în ce stare se află cineva. Dar în ceea ce priveşte stările spirituale, nu se poate.

Întrebare: Ce simbolizează Paştele pentru om?

Răspuns: Reprezintă o problemă personală. Dar Paştele pe care noi îl sărbătorim, pentru aceia dintre noi care vor să se detaşeze de ego-ul fizic şi să înceapă munca în lumea spirituală, este primul sistem de comunicare între noi şi Creator. Vrem să simţim lumea spirituală, acţiunile ei, caracteristicile ei, influenţa ei asupra noastră, răspunsul la influenţa noastră, adică întregul sistem al creaţiei, Creatorul pe de o parte şi, pe de altă parte, pe noi înşine prin acest sistem. Paştele simbolizează tranziţia prin care părăsim (trecem peste – Pesah) starea de detaşare faţă de Creator şi trecem la o stare de contact cu El.

Întrebare: Asta înseamnă că lăsăm la o parte tot ceea ce avem, inteligenţă, logică şi aşa mai departe?
Răspuns: Natural, acesta este un rezultat al influenţei Luminii. Nu este necesar să apelăm la subtilitate; Lumina influenţează simplu omul, iar omul devine diferit.

Întrebare: Ce este această dorinţă din mine care vrea să iasă în lumea superioară? Ce este acest strigăt din mine, de a ieşi în afara mea?

Răspuns: Este dat. Îi este dat omului atunci când el lucrează asupra lui şi urcă cu ajutorul acestor mijloace şi forţe interne.

Din emisiunea de pe Kab TV „Ştiri cu Michael Laitman” 04.04.2017