Daily Archives: 28 mai 2017

Un Cabalist şi studenţii săi

Întrebare: Ca un Cabalist, tu simţi starea curentă şi starea corectată a fiecăruia dintre studenţii tăi, în acelaşi timp?

Răspuns: Nu, nu penetrez această problemă atât de adânc, pentru că într-o lecţie obişnuită sunt în jur de 500 de studenţi care stau în faţa mea şi alţii 2000 conectaţi virtual.

Nu pot să îi simt pe fiecare dintre ei şi nu fac asta pentru că am o misiune total diferită. Trebuie să simt vasul general şi să îl îndrum spre scop şi aceasta este misiunea pe care mă concentrez. În măsura în care fiecare student se conectează la vasul general, el este conectat cu mine în timpul lecţiei.

Cuvântul „lecţie”, „şiur” în ebraică, înseamnă măsură, magnitudine. În măsura în care studenţii se pot conecta între ei, pot primi ceea ce eu inserez în vas.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 29.01.2017

Tora: cunoaştere criptată

Întrebare: Poate să existe înţelepciunea Cabala fără Tora?

Răspuns: Tora este Cabala şi nu cum a fost reinterpretată mai târziu şi alterată de oameni.

Tora este o înregistrare Cabalistă a informaţiilor din lumea superioară. Nouă ni se pare că vorbeşte despre evenimente istorice din lumea noastră, dar nu are nimic de a face cu ele, vorbeşte doar despre ce se întâmplă în forma forţelor din lumea superioară.

Tora este scrisă în limbajul ramurilor, aşa că, în locul obiectelor minerale, vegetale, animale şi umane menţionate în ea, noi trebuie să ne imaginăm forţe care conduc universul. Şi nu numai întregul text, dar fiecare literă din Tora este o înregistrare a forţei superioare. Aşadar, trebuie să o tratăm ca pe o cunoaştere criptată.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 22.01.2017

Cum putem primi informaţii spirituale

Întrebare: Sunt un tip care, pentru concepte pe care nu le înţeleg, am nevoie de exemple, nu de explicaţii. Dacă înţelepciunea Cabala este o ştiinţă, este posibil să îmi dai exemple legate de fenomenele despre care vorbeşti?

Răspuns: Cum pot să îţi dau exemple dacă tu nu vezi şi nu înţelegi fenomenele spirituale? Îţi trebuie simţuri noi, astfel încât să vezi ceea ce văd eu, apoi vei înţelege despre ceea ce vorbesc. Asta înseamnă că trebuie să îţi extinzi simţurile tale, iar înţelepciunea Cabala în asta se implică.

Numai cineva care devine un Cabalist, adică cineva care primeşte informaţii spirituale, poate să vadă aceste informaţii din interior şi nu cu ochii săi.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 22.01.2017

Cum influenţează lumea gândurile unui Cabalist?

Întrebare: Cum influenţează gândurile unui Cabalist toate lumile?

Răspuns: Gândurile unui Cabalist influenţează lumile în măsura în care el se poate ridica deasupra stării animale şi poate acţiona în mod independent. Ce înseamnă în mod independent? În măsura în care poate, prin gândurile lui, să depăşească Creatorul în planurile Lui, el acţionează în mod independet.

Dacă eu, în timp ce studiez înţelepciunea Cabala, înţeleg gândul creaţiei şi tot ceea ce mi se întâmplă, pot să fac o jumătate de pas înaintea Creatorului, ca un copil care ţine un adult de mână. În acest caz, omul se ridică la un nivel diferit. Toate cărţile de Cabala vorbesc numai despre asta.

Reiese că, prin dorinţele mele, dau naştere la acţiuni ale Creatorului. Aşa cum este scris, „Cei drepţi decid şi Creatorul execută.”

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 15.01.2017

Deschiderea robinetului superior

Întrebare: Cum pot să îmi conturez gândurile corecte şi să îmi curăţ mintea de tot feluri de nonsensuri? Este posibil şi este necesar?

Răspuns: Este posibil şi, de asemenea, este necesar, dar este posibil să faci asta numai printr-un grup care este direcţionat către descoperirea Creatorului, astfel încât El să facă această acţiune.

Creatorul face toate corectările şi schimbările, tot ceea ce se întâmplă în creaţie.

Ce ne rămâne nouă să facem este numai să ne întoarcem către El cu o cerere specifică, astfel încât El să facă ce este necesar pentru corectare. Va face asta oricum, dar El „aşteaptă” dorinţa noastră.

De exemplu, atunci când deschidem un robinet, apa va curge prin el. La fel este şi în spiritualitate. Putem să deschidem robinetul şi apoi Lumina Creatorului va lucra prin noi şi ne va corecta.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 15.01.2017