Monthly Archives: mai 2017

Un singur suflet

Întrebare: Ce înseamnă un singur suflet?

Răspuns: Un singur suflet se referă la faptul că suntem cu toţi parte a unei singure dorinţe, care, conform cu volumul şi puterea ei, se aseamănă Creatorului. Iniţial, suntem într-o stare egoistă, adică vrem totul numai pentru noi înşine.

Trebuie să ne corectăm cu toţi, astfel încât să vrem totul cu intenţia de a dărui. Cui? Dacă dorinţa este una şi noi suntem parte a unei singure dorinţe, trebuie să îi dăruim Creatorului.

Când dăruim Creatorului, Creatorul ne dăruie nouă, iar noi devenim partenerii Creatorului şi ne conectăm în dăruire reciprocă unul faţă de altul, ceea ce se numeşte Dvekut (adeziune).

Aceasta este, de fapt, starea pe care trebuie să o obţinem. Acesta este motivul pentru care toată umanitatea, fiind parte a unui singur suflet, trebuie să se ajute reciproc pentru a-l revela, pentru a-l obţine şi pentru a atinge starea de eternitate, întregime, infinit, la fel cum este Creatorul nostru.

Din emisiunea de pe Kab TV „O discuţie despre suflet” din 30.03.2017

Ce se consideră a fi munca spirituală corectă?

Întrebare: Nu am suficientă putere să justific şeful pe care îl am după principiul „Nu există nimeni în afară de El”. Devin furios pe această „marionetă” care este condusă de Creator. Ce ar trebui să fac?

Răspuns: Asta înseamnă că tu îl identifici pe şeful tău ca fiind Creatorul? Dar îţi imaginezi că în şeful tău este Creatorul şi El te supără din această ipostază. De ce face El asta? Pentru a scoate din tine anumite caracteristici care sunt apropiate proprietăţilor spirituale.

Întrebare: Şi dacă sunt fericit să merg la serviciu, atunci nu se consideră muncă?

Răspuns: Nici asta şi nici cealaltă variantă nu este considerată muncă spirituală. Munca spirituală însemnă depăşirea dorinţei egoiste cu ajutorul Luminii Superioare.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 18.12.2016

Legea dezvoltării naturii

Întrebare: Care este legea de dezvoltare a naturii? Cum este formulată?

Răspuns: Legea de dezvoltare a naturii spune că toate părţile naturii trebuie să se adune într-o adeziune integrală.

Natura este ca un puzzle spart în fragmente, iar noi, ca părţi ale acestui puzzle, trebuie să găsim combinaţia corectă dintre noi.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 08.01.2017

Singurul principiu educaţional

Întrebare: De ce trăim într-o lume obişnuită şi copiii noştri trebuie să meargă la grădiniţă şi la şcoală? Cum ar trebui să ne educăm copiii? Conform căror principii şi idealuri? Care este baza unei educaţii corecte?

Răspuns: Există un singur principiu educaţional pentru toţi oamenii şi toate religiile: „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi.” Poţi să îndeplineşti acest principiu numai conform metodei Cabala, ceea ce înveţi în înţelepciunea Cabala.

Vrei ca copiii tăi să fie fericiţi? Educă-i! Iar munca educaţională trebuie să fie „rumegată” şi servită corect fiecărui individ, aşa cum serveşti cu linguriţa de mâncare copilul şi aştepţi ca el să o înghită.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 08.01.2017

Educaţia prin exemplu

Întrebare: Există un rol al exemplului personal în educaţie?

Răspuns: Da, totul se sprijină pe exemplul personal. Arată-i unui copil un exemplu. Spune ceea ce faci, tratează-l ca pe un prieten. Iar apoi vei vedea cum totul curge către el.

Întrebare: Dacă trebuie să îi arat copilului o atitudine blândă, cum pot să îl pedepsesc pentru o ofensă?

Răspuns: Trebuie să îi explici de ce faci asta. De exemplu, spune-i: „În tine se află un mic drăcuşor care trebuie să fie limitat. Ce vei face cu el? Dă-mi un sfat de ce ar trebui făcut ca să te ajut să domini acest drăcuşor şi să nu îl laşi să se elibereze.”

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 08.01.2017

Anestezia spirituală

Întrebare: Cum este posibil să îmi controlez această curgere a gândurilor?

Răspuns: Nu este nevoie să controlezi nimic; altfel, omul ar înnebuni cu toate gândurile sale. Este necesar să te blochezi pe un singur gând: „Nu există nimeni în afară de El”. Sunt conectat cu El şi tot ce fac în această lume o fac ca să nu mă detaşez de El.

Comentariu: Când spui asta, sunt imediat învăluit de seninătate. Pari să fii înconjurat de acest curent fără nicio rezistenţă.

Răspuns: Asta pentru că nu există altceva. Predă-te şi asta este! Ca şi cum ai fi anesteziat.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 15.01.2017

Omul este responsabil pentru gândurile sale?

Întrebare: Omul este responsabil pentru gândurile sale?

Răspuns: Omul nu este responsabil pentru nimic. Dacă acţionează numai conform faptului că totul vine de la Creator şi că este sub controlul total al Lui, atunci Creatorul este responsabil pentru tot.

Dar, în măsura în care omul atribuie aceste gânduri propriei persoane, el este responsabil pentru ele.

Omul însuşi determină pentru ce este responsabil şi pentru ce nu. Dacă pretinzi că „nu există nimeni în afară de El”, pe baza stării tale interioare, atunci totul vine chiar de la Creator. Dar aceasta este perspectiva ta asupra vieţii, deci acţionezi în conformitate cu asta.

Întrebare: Este posibil să spunem că gândurile rele sunt dăunătoare omului, în timp ce gândurile bune sunt benefice?

Răspuns: Nu aş spune asta. Nu ştim ce este rău şi ce este bine.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 15.01.2017

De ce apar gândurile neplăcute?

Întrebare: Cum putem să ne controlăm gândurile? De ce apar gânduri neplăcute?

Răspuns: Gândurile neplăcute apar intenţionat în noi, pentru a avansa mai uşor.

Avem o mică dorinţă de a primi, la nivel animal, o dorinţă de a ne simţi confortabil în fiecare moment al vieţii noastre. Atunci când ne cuprind gânduri neplăcute, vrem să ne eliberăm de ele şi facem tot posibilul să se întâmple asta.

Creatorul, care ne trimite acest tip de gânduri, poate să stăpânească această mişcare şi să ne facă să avansăm.

Dacă conturăm gândurile corect în noi, iar ceea ce ne motivează este tânjirea după Creator prin grup, prin uniune, prin iubirea de prieteni, atunci nu va fi nevoie să ne trimită gânduri negative de sus, iar noi vom avansa confortabil.

Într-o astfel de manieră, putem să ne supervizăm şi să avansăm constant cu ajutorul prietenilor și studiului. În acest mod avansăm din ce în ce mai repede, pentru că viteza este nelimitată. Totul depinde de noi.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 15.01.2017

Problema educaţiei

Întrebare: Nu prea înţeleg de ce trebuie să simt întreaga umanitate. Nu am nevoie de ea. Sunt dispus chiar să îmi depăşesc egoismul, dar nu pot spune că asta este pentru întreaga umanitate.

Răspuns: Ar trebui să începi treptat. Poţi să îţi imaginezi cum s-ar schimba întreaga lume dacă Europa ar consta în principal din oameni educaţi?
Şi dacă nu numai Europa, dar şi alte ţări şi continente ar fi aşa? Ar fi o cooperare reciprocă, ajutor şi sprijin reciproc. Lumea nu are nevoie de nimic altceva! Singura noastră problemă de astăzi este educaţia, nimic altceva.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 08.01.2017

Ridicând de două ori

Întrebare: De ce se consideră că un om care este într-o cădere spirituală poate fi ridicat doar de două ori?

Răspuns: Este o lege a Torei. Prima dată ar trebui să încerci să îl ridici; chiar dacă eşuezi, încercările tale totuşi îl conectează.

A doua oară, lucrezi cu adevărat cu el, ştiind că aveţi o dorinţă comună, vase (kelim) comune. Când încerci să vă ridicaţi împreună şi simţi că eşti incapabil să îl tragi, trebuie să îl laşi. Asta înseamnă că „fiinţa umană” nu este dezvoltată suficient în el pentru a-l trage împreună cu „măgarul” său (partea animală).

Din emisiunea de pe Kab TV „Secretele Cărţii Eterne” din 19.10.2017