Daily Archives: 17 februarie 2018

Cum apare scânteia spirituală?

Întrebare: Cum poate să apară scânteia spirituală într-o creatură vie, care este la nivelul unui animal?

Răspuns: Este cu adevărat neclar cum o bucată de carne obișnuită în care funcționează un anumit fel de organe și există într-o formă de viață comună, apare deodată o dorință care nu este pentru mâncare, sex, familie, bani, faimă și cunoaștere, ci pentru obținerea sursei acestora: „De unde vin? Cine mă controlează, există o astfel de Forță? Care e misiunea mea?”

În om s-a revelat o dorință asociată cu infinitul. Mă uit la stele: „Unde este sursa mea?” Nu știu sigur încotro să mă uit pentru un răspuns.

Poate ar trebui să mă duc adânc în antichitate, să mă ocup de săpături arheologice și acolo să rezolv acest mister. Sau, din contră, ar trebui să aspir mai departe. Totuși, cum pot să știu viitorul? Nu știu ce să fac.

Omul care simte un gol imens vrea să-și găsească sursa, fiindcă tot ceea ce există în această lume îi este foarte clar. Dar, pentru ce exist? Acest „eu” nu poate fi satisfăcut cu dorințe umane, chiar dacă îi dai tot ce-și dorește.

Ar putea desigur să-și înfrâneze aceste gânduri cu medicamente, cu bogății, folosind orice. Cu toate acestea ele nu se vor întrerupe. Orice va avea: sex, familie, bani, putere sau cunoaștere, toate acestea nu-l vor umple. Vor umple doar un volum interior mic, o sferă mică. În afara ei, când el începe să simtă că există ceva peste acestea, își pierde gustul pentru viață.

Când eram copil, am crezut că dacă o să am o tricicletă o să fiu fericit. În cele din urmă, visul mi s-a împlinit. Deodată, am văzut în vecini, în curtea prietenului meu, o bicicletă mai mare, cu doar două roți! S-a trezit în mine așa o furtună de sentimente că am fost gata să-mi stric tricicleta!

La fel și aici. Pare că am totul și că nu îmi trebuie nimic. Deodată, un nou gol se revelează în mine. Îmi pare că viața își râde de mine: „Îți dau și asta și asta – ia tot ce vrei. Dar, înțelesul vieții, eternitatea și perfecțiunea – nu sunt pentru tine!”

Eu însă nu mai vreau o „tricicletă mică”, fiindcă cea mai importantă întrebare despre sensul vieții îmi rămâne deschisă.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 3/09/2017