Daily Archives: 19 martie 2018

Ecologia relațiillor interumane

În urmă cu șase luni, în Mexic a fost un cutremur devastator și, recent, a mai fost unul. În timpul unor astfel de dezastre oamenii devin foarte sensibili și caută unitatea. O conexiune bună între oameni poate crea o atmosferă mai bună în societate și asta afectează natura.

Natura este alcătuită în general din patru niveluri: mineral, vegetal, animal și om, care este în vârful acestei piramide. Dacă oamenii realizează chiar și o mică cantitate de conexiune pozitivă, ea are un efect foarte puternic asupra tuturor nivelurilor naturii, mai ales la nivelul mineral, unde apar cutremurele, erupțiile vulcanice, tsunami și taifunuri.

Trebuie doar să ne corectăm puțin pe noi înșine, atitudinea noastră unii față de alții și să aducă pace și armonie în societatea umană și asta va avea un impact imens asupra naturii minerale, a mediului și a Pământului pe care trăim. Noi putem calma toate nivelurile inferioare ale naturii de sub omenire.

Societatea umană are o foarte mare influență asupra naturii în general. Azi, vorbim mult despre faptul că am distrus ecologia atât de mult, încât schimbările sunt ireversibile și că, în curând, viața pe Pământ va deveni imposibilă. Într-adevăr, nu vom mai putea să trăim pe Pământ și asta ne va forța să schimbăm relațiile dintre noi. Atunci, natura se va întoarce la starea corectă.

Nimic nu dispare fără urmă; este posibil să aducem natura înapoi la viață aproape de la zero: specii de plante și animale pe cale de dispariție, topirea ghețarilor, etc. Natura în întregul ei se va reîntoarce la echilibru de îndată ce vom echilibra relațiile dintre noi.

Din Lecția de Cabala – „Întrebări și răspunsuri”, 18/02/2018

Blitz de sfaturi Cabaliste – 3/19/17, partea 1

Întrebare: Ce este forţa de atracţie conform Cabalei?

Răspuns: Atracţia şi repulsia depind de tânjirea unui obiect de a se apropia sau distanţa de altul, pe baza calităţilor lor.

Întrebare: Care este sensul pentru „nemişcat”?

Răspuns: Nemişcat înseamnă că nu-mi schimb calităţile.

Întrebare: Dacă stăm împreună, ne unim şi discutăm un concept spiritual, putem să descoperim un loc spiritual şi să ne mişcăm spre el?

Răspuns: Descopăr un alt loc, un alt spaţiu în conştiinţa mea, conform cu similaritatea dorinţei mele cu dorinţa spirituală.

Întrebare: În Cabala discernem multe lumi. Cum sunt legate de lumea noastră?

Răspuns: Nu o fac. Lumea noastră imaginară există în imaginaţia noastră ca o copie foarte primitivă lumii superioare.

Întrebare: Care sunt principiile generale ale managementului Creatorului? Cum ne ghidează El în procesul de guvernare al acestei lumi?

Răspuns: Creatorul este ghidat de un singur principiu: să ne aducă pe noi la plăcerea nesfârşită.

Întrebare: Dacă sinele meu spiritual există deja în eternitate, eu trebuie pur şi simplu să descopăr acest lucru pentru sinele meu actual?

Răspuns: Trebuie să-ţi descoperi similaritatea cu Creatorul. În măsura în care reuşeşti acest lucru, tu şi cu El deveniţi un singur întreg.

Întrebare: Cum îşi găseşte cineva profesorul?

Răspuns: Există o forţă auxiliară, numită un „înger”, care „te ia de mână” şi te conduce spre profesorul tău. Nu există nimic altceva.

Întrebare: Când ai obţinut un Masach (ecran)? Acum îţi controlezi dorinţele?

Răspuns: Nu pot răspunde la această întrebare. Nu fi invidios. Fiecare îşi are timpul, locul, eforturile şi calea sa, însă metodă este identică.

Întrebare: Ce este imaginea Creatorului dacă El nu are imagine?

Răspuns: O persoană crează imaginea Creatorului.

Întrebare: Eu sunt mereu un sclav, un dependent de Masach, de dorinţă sau de Creator?

Răspuns: Atunci când o persoană începe să lucreze pe gradele sale, ea este considerată a fi liberă.

Din lecţia de Cabala în Rusă 3/19/17