Baal HaSulam scrie că avantajul pe care îl are o persoană faţă de un animal, este că dorinţa pentru spiritualitate se trezeşte într-o persoană. Dacă nu ar fi asta, o persoană ar fi dus o existenţă animalică. Aspiraţia spirituală este ceea ce face dintr-o persoană un om (Adam).

„Sclavia egipteană” este o stare ce precede spiritualitatea, precum un coridor prin care trebuie să trecem pentru a intra în lumea spirituală. Aşadar, noi întâi intrăm în Egipt. De îndată ce suntem acolo începem să ne clarificăm dorinţele şi ne pregătim pentru gradul spiritual.

Egiptul este caracterizat de o creştere imensă în egoism, până când persoană îşi doreşte să înghită întrega lume. Apoi persoana începe să întreabe, „Care este sensul vieţii mele?” şi să caute un răspuns. Într-un final, vede că egoismul îl domina în totalitate, făcându-l sclavul lui Faraon. Nu este de acord cu asta şi vrea ca în schimb să lucreze pentru Creator.

Însă ea descoperă că nu poate să facă acest lucru. Prin urmare, ea strigă şi cere până când ajunge la disperare completă că eforturile sale nu aduc niciun rezultat, aşa cum este scris „Şi copiii Israelului au suspinat din muncă”.

Persoana simte lovituri, deoarece se luptă pentru munca spirituală, însă vede că nimic nu iese din ea şi un plânset izbucneşte din ea. Adică dorinţa corectă, cererea, se trezeşte în ea, apoi ea iese din Egipt.

De câte ori, în timpul unui an din munca noastră, am încercat să dăruim, să ne unim, să ne gândim şi să avem grijă de ceilalţi, însă până acum nu am văzut niciun rezultat? Încotro se duc eforturile noastre? Până la urmă, nimic nu dispare fără urmă. Ne aflăm într-un sistem închis, unde lucrează legea conservării energiei. Însă, unde este fructul muncii mele, a dorinţelor mele, a grijii, a succesului şi a pierderii – totul dispare pur şi simplu?

Nu. Totul se cumulează: munca mea, a ta şi a omenirii, pe parcursul timpului. Prin urmare, există asemenea oameni care au primit o asemenea îngreunare a inimii și care i-a dus la exodul din Egipt. Alţii continuă, pentru moment, sclavia egipteană, dar cu toate acestea, de la o generaţie la alta, ei îşi cumulează eforturile. Asta se aplică întregii omeniri, fără excepţie.

Chiar şi un mic păduche, care face eforturi să mănânce şi să supravieţuiască, contribuie de asemenea la puşculiţa comună, deoarece şi el aparţine dorinţei comune creată de Creator.

Din partea 1 a lecţiei zilnice de Cabala „Pregătire pentru Pesach”

Filed under: Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În cerc, fiecare trece prin două faze diferite: atunci când dăruieşte şi atunci când primeşte, atunci când vorbeşte şi atunci când ascultă. Care este diferenţa dintre aceste faze? În care faza suntem egali? Atunci când ascultăm?

Răspuns: Nu suntem absolut egali în nimic, cu excepţia aspiraţiei de a-i aduce pe toţi mai aproape de a fi împreuna, pentru a descoperi calitatea comună a dăruirii şi iubirii dintre noi, numită Creatorul.

Dacă nu ne apropiem în acest mod, atunci nu vom fi egali în niciun mod. Egalitatea dintre noi toţi este în efortul de a ne atrage mai aproape de Creator, în interiorul căruia ne conectăm.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 10/22/17

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Înainte de orice altceva, este necesar să ne conectăm cu Creatorul și atunci să încercăm să percepem toate obstacolele prin acest punct de conexiune, astfel încât acestea să fie folosite pentru a intensifica conexiunea cu Creatorul, în loc să ne ducă mai adânc în problemele noastre zilnice.

Trebuie să-mi las fricile și grijile și să ader la „Nu e nimic în afară de El”. Mă conectez la Creator, la această singură realitate existentă, ca la un singur punct, ca la începutul Creației.

„Iată că, înainte ca emanațiile să fie emanate și creaturile să fie create, Lumina simplă Superioară a umplut întreaga existență. Și nu era niciun gol, cum ar fi o atmosferă goală, o cavitate sau o groapă, ci totul era umplut cu Lumina simplă, nemărginită.”

Și atunci, în această Lumină, s-a solidificat un punct negru, opus Luminii, prin dorința lui de a primi.

Dar el s-a anulat complet în fața Luminii și eu vreau să fac exact la fel! Și după ce obțin alipirea cu Lumina în acest singur punct, cu alte cuvinte, în tot ceea ce mi se întâmplă eu Îl văd doar pe Creator, voi fi capabil să încep să-mi deschid mintea, inima, gândurile și dorințele în măsura în care sunt capabil să le raportez la Creator.

Eu nu am nimic; eu rămân un singur punct. Nu-mi aparține nicio senzație, toate îmi sunt trimise de Creator, astfel ca eu să ader la El și mai mult. Atunci, punctul meu de adeziune va începe să se extindă peste toate tulburările și gradul meu de conexiune cu Creatorul va crește. Rezultă că nu sunt deloc obstacole. Ele sunt, mai degrabă, „ajutor împotriva Lui”, fiindcă, pentru mine, acest punct este opus Creatorului, dar el mă ajută să-mi întăresc puterea adeziunii noastre.

Nu sunt totdeauna capabil să raportez totul la Creator, chiar dacă înțeleg că așa ar trebui să fie. Se pot ridica astfel de frici și de probleme că sunt incapabil să-mi mențin alipirea cu Creatorul. Semnul alipirii e bucuria datorată faptului că nu e nimic în afară de El, Cel care e bun și face bine. Când sunt în adeziune cu El, mă simt complet și perfect, fiindcă oricine este în adeziune cu perfecțiunea este, de asemenea, perfect.

Dacă, însă, nu este nicio bucurie, înseamnă că sunt în exil și nu în adeziune cu „Nu e nimic în afară de El”.

Stau la lucru și mă simt în exil, pierzându-mi inutil timpul. Vine cineva cu toate aceste sarcini și eu trebuie să-mi irosesc toată viața cu ele. Nu există nicio ieșire; trebuie să continui, dar cu intenția constantă că pe timpul acestei activități eu sunt conectat la Creator și mă anulez în fața Lui. Și asta tocmai datorită serviciului meu și a tuturor problemelor, a așa numitei „lumi iluzorii”, tocmai așa am posibilitatea de a-mi consolida conexiunea.

Și dacă ajung la alipire, atunci încetez să mai experimentez această lume, ea dispare. În loc să se separe, ea devine unită și, în loc să ascundă ecranul, ea revelează ecranul.

Schimb exilul cu eliberarea, numai prin a aduce totul la Creator și asta este de ajuns. Întreaga diferență între Egipt și Israel este că exact aceeași dorință, care a fost revelată în Egipt, își schimbă intenția în dăruire, după trecerea prin deșert și intrarea în țara lui Israel. De aceea, noi trebuie să ne vedem în fiecare zi ieșind din Egipt.

Fiecare zi trebuie să fie dedicată obținerii adeziunii cu Creatorul; așa revelez că sunt în exil. De aceea, trebuie să muncesc în fiecare zi la alipirea cu Creatorul, peste toate distragerile și să schimb înclinația mea rea, în una bună, să schimb îngerul morții, în îngerul vieții.

Din partea întâi a Lecției zilnice de Cabala 7/03/2018 – Scrierile lui Rabaș – „O rugăciune adevărată este peste o lipsă”

Filed under: Criza, globalizare, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→