Monthly Archives: martie 2018

Sistemul viu

Sistemul spiritual lucrează într-un mod special. În lumea materială, suntem obișnuiți cu faptul că și cele mai mari sisteme sunt construite pe un principiu mai primitiv, în care orice element își exercită funcția autonomă.

De exemplu, o maşină are radiator, carburator, pistoane şi cilindrii, iar fiecare detaliu funcţionează aşa cum a fost proiectat iniţial, fără să-şi schimbe funcţia în raport de noile condiţii.

Sistemele spirituale au mult mai puţine elemente: 5 x 5 x 5, însă problema este că prin schimbarea nivelurilor lor faţă Lumina Infinită, ele îşi schimba atributele, aşa cum este scris „Schimbi locul, schimbi norocul”.

Asta este întreaga complexitate.

Altfel tot Studiul celor zece Sefirot (TES – Talmud Eser Sefirot) ar putea fi explicat în 20 de pagini. Însă, problema este că există urcări şi coborâri spirituale prin care se schimbă atributele, iar asta ne face confuzi.

Dacă Partzufim spirituali urcă sau coboară, îşi pot schimba comportamentul anterior. Este imposibil să vorbim despre oricare din cele 5 Sefirot, dacă sunt Hochma sau Hassadim (Bina), deoarece aceasta depinde de ceea ce este deasupra sau dedesubtul lor, de ceea ce îmbrăcă şi către cine trebuie să dăruiască.

Nimeni nu există pe cont propriu şi astfel se dovedeşte că fiecare poate îndeplini funcţiile tuturor. Nu există aşa ceva în lumea noastră! Totuşi, întregul sistem spiritual este creat dintr-o singură dorinţă de a se bucura, iar tot restul din acest sistem depinde de modul în care este folosit.

Lumina intră în sistem şi începe să îl organizeze conform calităţilor sale. Totul depinde de poziţia Partzuf-ului sau chiar şi a părţii sale în relaţie cu alte Partzufim. Acest lucru este imposibil de înţeles cu mintea noastră; trebuie să treacă prin sentimentele noastre şi apoi vom vedea că acest sistem este viu.

Din partea a 2-a a lecţiei zilnice de Cabala 1/25/18, Talmud Eser Sefirot, partea 10, „Tabelul de răspunsuri pe subiecte”, punctul 149

Trecut și prezent

Întrebare: De ce nu putem comunica direct cu Creatorul? De ce avem nevoie de un intermediar, cum ar fi, un profesor?

Răspuns: Nu este un intermediar. Este starea ta anterioară. Adevărul este că, Creația este un sistem spart care începe să se corecteze, ca niște legături dintr-un lanț continuu, de la elementele cel mai puțin deteriorate, aproape deloc, la cele mai complexe.

Un element care a trecut înainte prin asta transmite mereu toate cunoștințele lui, tot ceea ce a acumulat, toate conexiunile sale, elementului următor. Și fiindcă noi suntem legați în acest lanț, suntem totdeauna conectați la profesorii noștri și, apoi, devenim profesori pentru generația următoare.

Întrebare: Dacă profesorul este starea mea anterioară, cine este starea mea viitoare?

Răspuns: Starea viitoare ești tu până avansezi la spiritual. Și după asta, sunt elevii tăi, aceia care trebuie să continue după tine corectarea, trecând prin nivelurile acestui sistem spart. Ei vă găsesc fie în timpul vieții voastre, fie se conectează cu voi într-un fel spiritual după moarte.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 1/10/2017

În tandem cu Creatorul

Încearcă să acţionezi foarte simplu: înainte ca orice dorinţă său gând să apară în inimă sau în mintea ta, prinde-te că ţi-au fost trimise de Creator.

Încearcă să continui să acţionezi în tandem cu El, cu acest gând sau cu această dorinţă. Vei înţelege cât de diferit vei începe să simţi totul, până vei simţi că tu şi cu El sunteţi parteneri.

În fiecare moment,  el generează gânduri şi sentimente în tine, iar tu încerci să le continui împreună cu El, cu o analiză atentă a modului în care să Îl faci să rămână tot timpul în acţiunile tale.

Vei vedea că vei reuşi.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 10/29/17