Daily Archives: 26 aprilie 2018

Neo antisemitismul

Poporul Israel, care a apărut din grupul discipolilor lui Abraham nu există pentru ei înşişi. Ei există cu scopul de a aduce metoda conexiunii cu forţă superioară şi să reveleze întreaga natură pentru toată umanitatea, calitatea numită „Creatorul”. Acest grup este obligat să-şi realizeze misiunea.

Aşadar, în măsura în care umanitatea se dezvoltă şi devine disperată din dezvoltarea sa, începe să se plângă faţă de acest grup pentru viaţa lor lipsită de ţel, nereuşită şi goală. Cu cât se dezvolta mai mult naţiunile lumii, cu atât mai mult se vor plânge faţă de grupul numit Israel, cerându-le să-şi împlinească misiunea.

Umanitatea nu ştie despre misiunea poporului Israel, nici despre ura lor faţă de evrei, deoarece ea este, de asemenea, influenţată de ascundere. Grupul lui Abraham, în sine, după lunga călătorie pe care a făcut-o pe parcursul istoriei, a uitat ce anume trebuie să împlinească şi de ce este urât.

Însă, antisemitismul există ca un fenomen care nu va dispărea, până când grupul nu-şi împlineşte scopul, fie aflat sub presiunea din partea umanităţii, ori prin trezirea şi înţelegerea acestui grup în sine.

În orice caz, acest grup se va uni şi va arăta un exemplu de umanitate pentru toate națiunile. Apoi Lumina se va împrăştia spre toţi oamenii, prin acest grup, aşa cum scrie Baal HaSulam în „Prefaţa la Cartea Zohar”. În acest mod, întreaga lume va ajunge la corecţia dorită.

Din partea a 3-a a lecţiei zilnice de dimineaţa 4/9/18, Lecţie pe subiectul: „Ziua de Comemorare a Holocaustului”