Monthly Archives: mai 2018

Minte și sentimente

Întrebare: Se poate ca un om să nu înțeleagă Cabala cu mintea, ci doar cu simțurile?

Răspuns: Mintea noastră este o derivată a simțurilor. Lumea Spirituală nu poate fi înțeleasă prin rațiune, deoarece Creatorul a creat o dorință, adică senzații și, când începem să ne schimbăm dorințele, mintea se schimbă cu ele. De aceea, ne întoarcem spre simțuri – ele trebuie schimbate și se va schimba și mintea.

Mintea ne deservește dorințele egoiste. Cu alte cuvinte, este egoistă.

Întrebare: Ce se întâmplă cu mintea când se schimbă intențiile? Devine diferită?

Răspuns: Când sentimentele se schimbă în iubire și dăruire, mintea se schimbă și ea. Este în mod cert o servitoare a dorințelor.

Întrebare: Oamenii de știință au stabilit că un om folosește 3-5% din potențialul creierului. Dacă omul muncește în dăruire, va folosi și restul de 97%?

Răspuns: Da. Dar este necesar să obțină întâi calitatea de dăruire.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 7/01/18

Nimeni nu este mai aproape decât un Cabalist

Baal HaSulam, Scrierile Ultimei Generaţii: În consecinţă, cel care dobândeşte chiar devine mai natural, mai simplu şi cel mai umil. Acest lucru poate fi spus chiar înainte de înzestrare, că acela şi toţi oamenii au fost în afara naturii simple. Este aşa, deoarece acum este egal, simplu şi înţelege oamenii şi se ocupă foarte mult de ei. Nu este nimeni mai aproape de oameni decât el şi el este singurul pe care ar trebui să-l iubească, căci ei nu au un frate mai apropiat că el.

Cineva care conduce oamenii, un grup, umanitatea, este cea mai importantă persoană de pe pământ pentru ei, deoarece el le furnizează contactul cu Creatorul şi le explică cunoaşterea superioară. El nu dezvăluie nimic nou, ci pur şi simplu lasă oamenii să-şi reveleze abilităţile lor, în care el le transfera această cunoaştere superioară.

Întrebare: Ce înseamnă că cel căruia îi este acordat contactul cu Creatorul devine egal şi simplu?

Răspuns: Pentru a contacta umanitatea şi Creatorul conform legilor de comutare, el, pe de-o parte, trebuie să fie egal cu masele şi, pe de altă parte, să fie legat de sfera superioară.

Este spus că acest contact se petrece atunci când „…numai pe el ar trebui să-l iubească, căci ei nu au un frate mai apropiat ca el”. Adică din partea maselor trebuie să fie o atitudine faţă de el ca a unui copil faţă de tatăl său: câteodată iubire, câteodată devotament, câteodată supunere, câteodată să ceară – totalitatea tuturor stărilor.

Remarcă: Mendel din Vitebsk obişnuia să spună că este cel mai recunoscător faţă de oamenii care îl impulsionează.

Comentariul meu: Adevărul este că o persoană care se înaltă, mulţumeşte şi celor care-l urăsc, dar și celor care-l admiră și care, din contră, îl slăbesc.

Eu nu consider că este posibil pentru un Cabalist să arate şi să se ridice pe el însuşi în ochii maselor. Numai dacă este necesar să-i scoată din mari probleme, că ei să i se supună, să-l urmeze sau chiar să fugă după el, pentru a se îndepărta de problemele lor, atunci el îşi poate permite să le arate, într-o formă limitată, că el este purtătorul unei forţe speciale. Nu există o altă cale.

Aceia care sunt aproape de un Cabalist, de regulă îl simt puţin, văd ceva, încep să ghicească, să simtă, dar acestea sunt microdoze.

Întrebare: Baal HaSulam scrie că un Cabalist înţelege toţi oamenii, menţinând cu ei relaţii strânse. Este o apropiere interioară sau o relaţie la nivel material?

Răspuns: Un Cabalist, comunicând cu discipolii săi, cu rudele sale sau cu oricine, se comportă în mod intenţionat într-un mod simplu. El nu are niciun contact cu ei, decât legat de interesele lor comune.

De pe KabTV „Ultima Generaţie” 10/9/17

O întrebare este o dorinţă pentru împlinire

Întrebare: Dacă profesorul tău ar fi acum alături de tine, i-ai pune întrebări?

Răspuns: Nu, pentru că tu trebuie să răspunzi la întrebările care apar în tine.

Întrebare: De ce le ceri studenţilor să-ţi pună întrebări?

Răspuns: Pentru a accelera schimbul de puncte de vedere prin care se naşte unitatea. Cu cât puteţi avansa mai repede, cu atât mai bine. Viteza depinde de apropierea dintre noi şi apropierea depinde de cantitatea de discuţii din grupurile de zece. De aceea, eu încerc să stârnesc toate acestea în voi.

Întrebare: Sunt întrebări la care să nu ai niciun răspuns?

Răspuns: Sunt multe întrebări în Cabala care nu pot avea un răspuns. Studenţii trebuie să le simtă din interior.

O întrebare este dorinţa de a împlini inima şi mintea. Împlinirea va fi răspunsul. Dacă nici inima, nici mintea nu sunt pregătite să primească împlinirea, că unui copil, tu încerci să-i explici ceva, dar el nu poate înţelege şi atunci tu nu poţi face nimic.

Aşadar, mesajul (răspunsul) trebuie să corespundă cu vasul, cu dorinţa şi cu intenţia pe care o are un student. Asta este problema.

Întrebare: I-ai pus lui Rabash multe întrebări?

Răspuns: Da. Puneam întrebări pentru mine şi pentru ceilalţi.

Întrebare: Dar astăzi nu l-ai întreba nimic?

Răspuns: Nu. Nu am ce să întreb. Eu deja pot să-i pun întrebări. Dacă am fi fizic unul lângă altul, noi am sta în linişte.

Din lecţia de Cabala în rusă 12/31/17

Cum arată Creatorul?

Întrebare: Vreunul dintre marii Cabalişti au văzut Creatorul cu vederea lor interioară? Cum arată? Poate că acest lucru este prostesc, dar eu cu disperare îmi doresc să mi-L imaginez cumva. Dacă o picătură de apă are analogia unui ocean, atunci trebuie să existe o analogie pentru a vizualiza personalitatea Creatorului.

Răspuns: Întâi de toate, Creatorul nu are personalitate. În al doilea rând, atunci când noi, fără o înţelegere, ne imaginăm ceva pentru noi înşine, nu putem „arăta” spre ceva precum Creatorul. Creatorul este calitatea conexiunii, a dăruirii, a iubirii. Nu mai mult de atât. Este ceva lipsit de obiectivitate; nu are volum sau imagine – este o calitate, pe care noi o putem identifica în persoana care o posedă.

Cu alte cuvinte, dacă în tine este calitatea dăruirii în orice măsură, tărie, putere, atunci poate fi spus că Creatorul este întrupat în tine şi că El există în această parte din tine.

Întrebare: O persoană poate vedea că Creatorul este întrupat în ea?

Răspuns: Nu, tu nu poţi vedea. Singurul lucru ce poate fi, este că atunci când un individ dobândeşte calitatea dăruirii şi a iubirii din interiorul său, poate simţi prin vederea sa interioară cât de mult există Creatorul în el şi chiar poate să măsoare asta.

Adevărul este că înţelepciunea Cabala permite măsurarea calităţilor, a senzaţiilor, a tăriei dorinţei, a ecranului, a distanţei şi a apropierii de forţa iubirii, ori de forţa de respingere şi aşa mai departe. Într-un final, toate acestea ne oferă o imagine a similarităţii de formă, ori direcţia spre unitatea cu Creatorul. O persoană poate experimenta măsura în care este aproape sau departe de înţelegerea „Creatorului”.

Întrebare: Poate fi spus că există Creatorul şi că există calitatea Lui?

Răspuns: Nu. Când spunem „Creatorul”, ne referim la calităţi. La nivel material, noi de asemenea vedem doar calităţile, numai nouă ni se pare că există obiecte. De fapt, acestea sunt forţe.

Totul este compus din două forţe: forţa primirii şi forţa dăruirii. Interacţiunea dintre ele crează pentru noi tot felul de forme.

Din lecţia de Cabala în rusă 1/21/18

Fără pedeapsă, ci corecţie

Întrebare: Există pedeapse pentru vieţile din trecut, ori pentru păcatele strămoşilor?

Răspuns: Nu există pedepse. De ce crezi că tu faci ceva? Eşti condus de natură. Acţionezi după cum conduce ea.

Nu există nicio pedeapsă, doar corecţia. Cabaliştii sunt pentru corecţia omului, nu pentru închisoare. Conform Torei, în trecut, oamenii care comiteau păcate erau trimişi într-unul din cele şase oraşe din ţară şi trebuia să trăiască acolo fără să părăsească zidurile oraşului. Acolo ei erau reeducaţi.

Remarcă: Nu pare să fi făcut ceva greşit, dar sufăr mai mult decât orice răufăcător.

Comentariul meu: Asta nu este o pedeapsă, ci este un impuls pentru a căuta.

Din lecţia de Cabala în rusă 12/31/17

 

Unde sunt gândurile tale…

Comentariu: Se spune că omul este unde sunt gândurile sale.

Răspuns: Este foarte natural, fiindcă loc înseamnă gândul omului – mintea lui, dorința lui. În Cabala nu există loc fizic în care, după cum ni se pare nouă, existăm azi. Aceasta este o iluzie absolută!

Întrebare: Atunci, ce înseamnă „eu”?

Răspuns: Este de asemenea o iluzie. Este o colecție de unde scurte care formează iluzia corpului tău, mintea ta. Nu este nimic mai mult decât atât.

Astăzi nu numai cabaliștii discută despre asta. O fac de asemenea și oamenii de știință. În trecut, cabaliștii puteau fi acuzați de erezie și ignoranță, din acest motiv ei au trăit ascunși.

Dacă deschidem sursele cabaliste scrise cu 2000-3000 de ani în urmă, descoperim scrieri care spun că lumea noastră este o iluzie absolută. Nu este nimic în lumea noastră, nici măcar particule elementare, numai unde și tot ceea ce vedem în jurul nostru reprezintă senzațiile noastre interioare. Studiem asta în capitolul despre percepția realității.

Omul care revelează Lumea Spirituală începe să obțină cunoașterea faptului că totul este în el, în conștiința lui, fiindcă nu este nimic în afară de conștiință/simțire. Toate imaginile, presupuse a fi în realitate în jurul nostru, sunt desenate pentru noi în mințile noastre.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 26/11/17

Un dar de Sus

Întrebare: Pot spune că dezamăgirea mea teribilă referitoare la viața obișnuită este un dar care să mă ajute să ajung la adevărul despre Lumea superioară?

Răspuns: Absolut! Este un adevărat dar. La urma urmei, atât de mulți oameni continuă să urmărească satisfacția în obiectivele materiale.

În același timp, cabaliștii spun că în nici un caz omul nu ar trebui să devină un pustnic, să se limiteze, să moară de foame și așa mai departe. Dimpotrivă, bucurați-vă de viață! Dați corpului ceea ce vrea. Principalul lucru este să nu interfereaze cu sinele vostru, să nu ia prea mult timp și efort și să vă ofere posibilitatea de a studia Natura mai înaltă.

Din Lecția în limba rusă din 7/01/2018

La ce se gândeşte un Cabalist?

Întrebare: La ce se gândeşte un Cabalist întreaga zi?

Răspuns: Cum să aducă Creatorul în lumea voastră. Până la urmă, nimic altceva nu există în univers. Lumile superioare sunt un sistem de înţelegere reciprocă dintre o persoană şi Creator.

Creatorul este calitatea dăruirii, iar eu am nevoie să mă gândesc la cum să pătrund în această calitate şi să văd că lumea este într-o conexiune totală. Acest lucru este chiar complicat.

Eu, ca un copil mic, îmi doresc să văd lumea ca fiind bună şi perfectă. Vreau să văd în ea puterea Creatorului, care leagă totul şi crează tot felul de evenimente în ea.

Din lecţia de Cabala în rusă 12/17/17

Cum să-ţi împlineşti misiunea

Întrebare: Cum pot să descopăr ce trebuie să fac pentru a-mi îndeplini misiunea? De ce este dificil să-mi dau seama?

Răspuns: Eu trebuie să lucrez numai într-un grup mic, în interiorul unui număr imens din grupurile noastre şi să mă gândesc tot timpul la cum ne ajutăm între noi să devenim un singur sistem. În grupul nostru de zece, gradual, căpătăm sentimentul dăruirii şi al reciprocităţii, numit „Creatorul”.

În acest sentiment, care simt că există în grupul de zece, eu voi începe să mă văd pe mine însumi ca fiind în lumea superioară. Asta este ceea ce trebuie să obţin.

Din lecţia de Cabala în rusă 12/17/17

Descifrarea Pentateuhului

Întrebare: Ce înseamnă că, Cabala este revelată în lume, dacă principala carte Cabalistă, Pentateuhul lui Moise, a fost publicată în miliarde de copii?

Răspuns: Şi în ce mod este revelată Tora (Biblia)? Esenţa ei rămâne ascunsă.

Această carte a fost scrisă acum 3000 de ani. Faptul că a apărut, este un eveniment extraordinar. Cum este scrisă, limbajul ei este minunat!

Totuşi, treaba este că nimeni nu înţelege adevărata esenţă a Torei, iar această esenţă adevărată trebuie să fie revelată.

După Tora sunt Profeţii (Neviim) şi Scripturile (Ktuvim). Acestea sunt cărţi măreţe, însă sunt scrise într-un limbaj care trebuie descifrat.

Din lecţia de Cabala în rusă 12/17/17

Pagina 3 din 612345...Ultima »