Daily Archives: 17 iunie 2018

Blitz de sfaturi Cabaliste – 11/12/17

Întrebare: Dacă începi să vezi şi să simţi că ceilalţi oameni sunt o reflecţie a caracteristicilor tale egoiste, acest sentiment se aplică într-un fel lumii spirituale?

Răspuns: Da. Acesta este deja un pas bun.

Întrebare: De ce îmi dă Creatorul dorinţe care îmi fac rău? Ar trebui să lucrez cu ele?

Răspuns: Nu este nimic dăunător în lume! Trebuie doar să echilibrezi un lucru cu altul. Nu este necesar să restricţionezi dorinţele sau să le respingi. Este necesar doar să le echilibrăm. Nu este niciun rău în lume; bunătatea este pur şi simplu dezechilibrată.

Întrebare: Creatorul acţionează în lumea noastră prin toţi oamenii pentru a dezvălui acţiunile Lui?

Răspuns: Cu siguranţă.

Întrebare: Simţi audienţa în timpul transmisiei?

Răspuns: Da, în general. Dar nu este în mod necesar aceeaşi audienţă care este în faţa mea acum pe ecrane.

Întrebare: Dacă o persoană trebuie să devină precum Creatorul, nu este acest lucru o aroganţă?

Răspuns: Aici nu este nicio arogantă. Aceasta este o sarcină pe care puterea superioară o stabileşte de la început în momentul creaţiei dorinţei de a primi şi de a se bucura, aşa încât să devină o dorinţă de a da plăcere.

Întrebare: Ce poate fi făcut dacă cineva are o dorinţă de a dărui şi dă altora, dar dintr-o dată descoperă că nu are nimic de dăruit?

Răspuns: Nu ar trebui să dai nimic altora în afară de dorinţa de a dărui. Tot ceea ce este în natură este într-o cantitate şi o calitate infinită.

Întrebare: Ce înseamnă să restricţionezi dorinţa?

Răspuns: Înseamnă că nu te gândeşti la tine.

Întrebare: Ce este iubirea? Este posibil să o simţi în lumea noastră, după dobândirea şi studierea înţelepciunii Cabala, în afara grupului, în viaţa obişnuită a tuturor oamenilor?

Răspuns: Iubirea este o expresie a grijii pentru ceilalţi mai mult decât pentru sine. Asta este tot. Este foarte simplu.

Întrebare: Dacă o persoană face ceva rău, asta înseamnă că, Creatorul și nu forţele rele, a vrut ca ea să facă asta?

Răspuns: Nu putem clarifica asta. Pentru a face asta trebuie să intrăm într-un sistem unde putem vedea în mod exact cum acţionează Creatorul prin noi.

Întrebare: Ascunderea Creatorului depinde de acţiunile mele sau Creatorul se ascunde El Însuşi?

Răspuns: Noi ascundem Creatorul prin caracteristicile noastre opuse.

Întrebare: Ascunderea reţelei forţelor care ne controlează aparţin unuia dintre cele trei motive pentru ascunderea Creatorului?

Răspuns: Toate cele trei motive pentru ascundere lucrează în noi în mod simultan, uneori unul mai mult şi alteori altul.

Din lecţia de Cabala în rusă 11/12/17

 

Blitz de sfaturi Cabaliste – 12/3/17

Întrebare: Prin ce mijloace măsurăm distanţele spirituale?

Răspuns: În lumea spirituală distanţele sunt măsurate prin diferenţele în caracteristici.

Întrebare: Conform înţelepciunii Cabala, fiecare trăieşte în lumea lui mică, în propria realitate. Este vreun fel de realitate comună şi unită?

Răspuns: Nu, este doar Creatorul. Prin El noi începem să percepem şi să înţelegem Kli-ul nostru comun, conexiunea noastră reciprocă, revelaţia Lui în noi.

Întrebare: Dacă ies două sisteme din Creator, atât cel rău, cât şi cel bun, atunci de ce nu pot vedea binele şi răul într-un prieten care este controlat de Creator 100%?

Răspuns: Atât prietenul, cât şi întreaga lume, trebuie să fie văzute ca revelaţia Creatorului.

Întrebare: Cum poate cineva să înţeleagă în mod corect oamenii şi să fie îngrijorat de ei? Trebuie să vedem într-o singură persoană toată natura şi Creatorul sau trebuie să vedem controlul şi acţiunea Creatorului prin oameni în noi înşine?

Răspuns: Trebuie să o văd ca pe o activitate a Creatorului prin oameni în mine. Eu nu văd niciodată revelaţia Creatorului în natură şi în umanitate. Eu văd ceea ce îmi este prezentat în mod clar.

Întrebare: Deci eu nu trebuie să corectez nimic în mine cu excepţia atitudinii faţă de ceilalţi. Atitudinea mea faţă de ceilalţi nu este în mine?

Răspuns: Da, dar este posibil să corectezi asta. Trebuie să mă raportez faţă de ceilalţi aşa cum o fac faţă de Creator. Atunci când întreaga lume este plină de această caracteristică a dăruirii şi iubirii, cu excepţia mea, atunci voi putea să mă conectez pe mine însumi cu această caracteristică.

Întrebare: Este în înţelepciunea Cabala expresia: „Sunt bolnav de dragoste” (Cântarea cântărilor 2:5). Despre ce este vorba?

Răspuns: Asta este ceea ce spune Malchut în relaţie cu Keter (Creatorul), atunci când ea dobândeşte, pe drumul spre Creator, caracteristica de Bina. Atunci când Malchut dobândeşte Bina, ea întâi de toate dobândeşte toată caracteristica dăruirii, iar după aceasta, prin înălţarea ei de la Bina la Keter, ea dobândeşte de asemenea şi caracteristica iubirii.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 12/3/17