Jerusalem Post a publicat noul meu articolul “De ce construim teorii şi filozofii despre ce se întâmplă după moarte?”
De ce are nevoie o persoană, care este în viaţă, să construiască teorii şi filozofii despre moarte? Nu este aceasta o parte inseparabilă a vieţii? Atunci de ce ne este ascunsă?
Nivelurile mineral, vegetal şi animat ale naturii nu au conştiinţă despre moarte. Ele se simt slăbite când sunt aproape de moarte, însă numai în termeni ai faptului că supravieţuirea lor se apropie de sfârşit. Prin urmare, ele nu au întrebări care să fie dincolo de moarte despre trecut, prezent sau viitor, în general. Acele întrebări apar numai în oameni, deoarece noi avem un punct special peste existenţa noastră corporală, animalică.
Noi nu simţim viaţa în timp ce suntem doar niște ”gameţi” în părinţii noştri. Noi nu ştim cum s-au întâlnit părinţii noştri şi cum au înfăptuit această celulă iniţială vie, din care ne-am dezvoltat apoi. De asemenea, ne lipseşte senzaţia despre cum corpul nostru se dizolvă treptat, până când ceva îi provoacă moartea şi ce rămâne din el după aceea.
În ceea ce eşuăm, în mod special în a înţelege, este că, spre deosebire de animale şi plante, noi ne simţim ca existând în ceva mult mai înalt şi mare decât în corpurile noastre. Noi nu putem să numim această senzaţie, însă în general o numim “viaţă”.
Există subzistenţă, adică trăim de dragul supravieţuirii şi a reproducerii, iar acolo simțim viaţa, dar trăim și de dragul a ceva mai mare.
Ne petrecem viaţa în mare parte contemplând, examinând şi cercetând ce este viaţa şi cum ne putem umple existenţa. Această dorinţă în plus, peste dorința de a supravieţui, înseamnă foarte mult pentru noi. Si, de aceea, noi untem pregătiţi să trudim şi să suferim pentru ea.
Dezvoltarea umanităţii ne conduce treptat spre o dorinţă, din ce în ce mai mare, de a înţelege acel lucru în plus peste simplele noastre nevoi de supravieţuire. Ce este evident, în mod special în era noastră, este că, în timp ce avem o abundenţă de necesităţi ale vieţii – mai mult decât în oricare perioadă istorică – întrebarea eternă despre sensul şi scopul vieţii se trezeşte mai mult decât în oricare eră.
Cu toate acestea, răspunsul la acea întrebare rămâne încă neclar.
Nenumăratele teorii, fantezii şi metode pe care le-am dezvoltat, fie religioase, ori laice, sunt toate speculaţii fără nicio bază.
De ce?
Deoarece forma vieţii noastre prezente este sigilată în natura noastă corporală înnăscută, care este dorinţa de a primi bucurie şi plăcere. Ne simţim şi ne identificăm pe noi înşine în această dorinţă şi nu avem nicio abilitate de a ne imagina ceva în afara ei.
Senzaţiile, gândurile, dorinţele şi fanteziile noastre sunt toate îndreptate spre împlinirea dorinţei noastre de primi plăcere.
Însă, este aceasta singura noastră dorinţă?
Dacă am avea numai dorinţa de a ne bucura, atunci am fi precum animalele, blocate numai într-un impuls instinctiv de a ne împlini la maximum, în fiecare moment al vieţii noastre.
Cu toate acestea, noi avem un punct foarte mic, o scânteie, care vine de pe un nivel superior faţă de existenţa noastră animalică. Datorită trezirii acestui punct în noi, începem să ne întrebam: “Care este sensul vieţii?”şi “Pentru ce trăim?”
Acest punct, de asemenea, trezeşte în noi și senzaţii negative, ca lipsa satisfacţiei, goliciunea, depresia, neajutorarea şi disperarea și pe care generaţia noastră le simte mai mult decât oricare alta. Ne-am organizat vieţile ca să ne permitem libertatea faţă de grijile legate de furnizarea necesitaţilor noastre şi, exact din această cauză, întrebarea despre sensul vieţii este tot mai mult eliberată, aducând la suprafaţă astfel de cereri tot mai puternice. Ca rezultat, în societate apar multe probleme noi.
Credem că avem tot felul de pofte diferite în umanitate pentru bani, onoare şi cunoaştere, adică pentru tot felul de lucruri dincolo de nivelul de hrană, sex şi familie. Totuşi, avem cu adevărat numai întrebarea despre sensul şi scopul vieţii, care ne cere și un răspuns tot mai presant.
Există niveluri diferite de simţire şi conştientizare a acestor întrebări în diferiţi oameni şi, astfel, și o influenţă majoră a lor în vieţile noastre zilnice.
Diferitele moduri de comportament, culturile, obiceiurile şi credinţele fiecărei naţiuni, sunt cu toate, într-un final, răspunsuri la întrebarea despre sensul şi scopul vieţii. La nevoile noastre de bază, pentru mâncare, sex şi familie, suntem în mod esenţial cu toţii la fel. Totuşi, în momentul în care intrăm în dorinţele noastre sociale pentru bani, onoare şi cunoaştere, vieţile noastre sunt conturate după caracterul modului în care iese la suprafaţă în noi întrebarea despre sensul vieţii şi cum răspundem la ea. Suntem diferiţi exact în modul în care răspundem la această întrebare.
Mergem în diferite direcţii, încercând să răspundem la întrebarea despre sensul şi scopul vieţii. Totuşi, lipsindu-ne un răspuns adevărat, unul care să ne dea o împlinire de durată, ne tot regăsim fără rost, goi şi în depresie. În erele trecute, am avut un respect mult mai mare pentru psihologie, ştiinţă şi artă. Astăzi, totuşi, societatea se întoarce spre un confort şi o comoditate mult crescute şi apreciem tehnologiile care ne pot servi ca un mijloc pentru acest scop.
În ciuda acestui confort şi a distracţiilor, rămâne totuși adevărul că, dacă nu găsim un răspuns satisfăcător la întrebarea despre sensul şi scopul vieţii, atunci vom suferi într-un mod crescător. Deoarece generaţia tânără se concentrează astăzi mai mult pe tehnologii, această suferință se apropie de un final. Cu un impuls din ce în ce mai mic de a construi familii şi de a da naştere copiilor, ei nu vor să mai fie niște “bestii obişnuite”, care trăiesc ca într-o turmă, deoarece întrebarea despre sensul vieţii trăieşte în ei şi chiar o respiră.
Până acum, generaţia tânără răspunde pasiv: “Noi nu suntem în jocul vostru. Voi vreţi să trăiţi şi să aveţi succes și aşa să fie. Dar, asta nu este pentru noi.” După următoarea etapă, în această generaţie, această stare va fi mai accentuată, iar răspunsul va fi mult mai supărător.
Cu cât ne va scăpa mai mult răspunsul la această întrebare despre sensul vieţii, cu atât mai mult vom vedea creşterea a tot felul de distorsiuni, care vor apărea în locul acestuia. De aceea, legalizarea şi promovarea drogurilor puternice va creşte pentru a încerca să ne calmeze, iar tehnologiile vor continua să apară pentru a ne face vieţile mai uşoare, pentru a ne face să ne simţim încântaţi, stând în casă toată ziua.
Într-adevăr, dacă ne aranjăm inimile ca să răspundem doar la o întrebare foarte faimoasă, sunt sigur că toate aceste întrebări şi dubii vor dispărea de la orizont şi te vei uita în locul lor ca să descoperi că au dispărut. Această întrebare indignată este o întrebare pe care şi-o pune întreaga lume şi anume, “Care este scopul vieţii?”. Cu alte cuvinte, acest număr de ani ai vieţii noastre, care ne costă atât de mult şi numeroasele dureri şi chinuri pe care le suferim pentru ei, pentru a-i completa în întregime, cine este acela care se bucura de ei? Sau, chiar şi mai precis, pe cine bucură? Este adevărat că oamenii de istorie au obosit contemplând această întrebare şi, în mod special, în generaţia noastră. Nimeni nu-şi doreşte s-o ia în consideraţie. Totuşi, întrebarea rămâne, la fel de amară şi vehemenţă ca oricând. Uneori, ne întâlneşte neinvitată, se strecoară în mintea noastră şi ne umileşte până ne pune la pământ, înainte să putem să plutim, lipsiţi de minte, în curentul vieţii, ca întotdeauna. – Yehuda Ashlag, Introducere la Studiul celor Zece Sefirot
Cu secole în urmă, Cartea Zohar, cât şi cea reînnoită de Cabalistul secolului douăzeci, Yehuda Ashalg (Baal HaSulam), au prezis că, începând cu sfârşitul secolului 20, întrebarea despre sensul vieţii se va intensifica în umanitate, solicitându-le din ce în ce mai multor oameni să caute răspunsul adevărat al ei. Toți aceia care rămân nesatisfăcuţi cu ceea ce crează între timp cultura noastră, ca să se ocupe de această întrebare și care tot explorează în zadar diferite abordări, metode şi medii înconjurătoare, sunt aşteptaţi ca, într-un final, să se regăsească scufundaţi în înţelepciunea Cabala.
Înţelepciunea Cabala este o metodă a modului în care putem să percepem şi să simţim realitatea eternă, cât încă trăim în viaţa noastră prezentă. Dobândirea unei asemenea percepţii ne răspunde, într-un final, la întrebările precum: “Ce se întâmplă când mori?” şi “Care este sensul vieţii?”, deoarece, procedând astfel, noi accesăm viaţa spirituală în care continuăm să trăim după moartea corpurilor noastre proteice. Prin angajarea în această metodă, noi trecem prin schimbări semnificative, care revelează o percepţie complet diferită a realităţii, descoperim împlinirea nesfârşită, o conexiune profundă cu ceilalţi şi cu forţele cauzale ale realităţii şi capătăm un simţ de deplinătate şi de armonie cu lumea din jurul nostru. Această înţelepciune minunată este deschisă pentru toţi şi aşteaptă pe oricine are o dorinţă sinceră de a descoperi centrul motivului pentru care am apărut pe această planetă.
Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate -
Niciun comentariu→
Întrebare: Cu ce forţe lucrează Cabala?
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare:
Baal HaSulam, Scrierile ultimei generaţii: Este imposibil să guste plăcerea din adeziune înainte ca omul să facă multe fapte bune care îl pot afecta, adică prin respectarea strictă a acestei condiţii pentru a-I aduce încântare Lui sau, în alte cuvinte, bucuria din încântarea oferită Creatorului prin desfăşurarea acestei porunci. După ce omul simte marea plăcere din acţiuni, este posibil să Îl înţeleagă pe El, în măsură acelei plăceri.