Monthly Archives: iulie 2018

“Să omori egipteanul” din tine

Întrebare: De ce Moise a omorât egipteanul? Ce înseamnă asta?

Răspuns: Moise a omorât egipteanul din el. Noi discutăm ce se întâmplă într-o persoană. Cine sunt Faraonul, Moise şi toate caracterele pozitive şi negative din Tora, inclusiv Creatorul? Nu ştiu cine sunt şi ce este asta cu adevărat.

Ştiu că asta este revelat în interiorul meu – chiar şi proprietatea mea interioară specială numită “Creatorul” – deoarece nu este deloc în afară.

Aşadar, este scris că Tora este studiată într-un singur corp, înăuntrul persoanei şi nu există nimic altceva. De aceea, faptul că “el a omorât egipteanul”, înseamnă că Moise a ajuns la o stare în care şi-a cucerit înclinaţia sa rea și, din acel moment, a început să se opună lui Faraon. Aşa că Faraon îşi trimite forţele ca să-l caute pe Moise pentru a-l omorî.

“Egipteanul” este forţa privată a lui Faraon. Aşadar, atunci când Moise a omorât egipteanul în el însuşi, înseamnă că această dorinţă (Moise) a încetat să mai lucreze de dragul primirii, pentru că a corectat-o cu intenţia de a dărui, ceea ce a făcut ca Moise să devină inamicul lui Faraon. Apoi, o persoană simte cum egoismul său obişnuit se opune căii sale şi nu-l lăsa să avanseze. Aşadar, nu ştie ce să facă și, de aceea, el are doar o singură soluţie : să fugă. Și, apoi, Moise evadează la Ietro.

Din conversaţia din Islanda 5/23/18

 

Gematria – Limbajul pentru descrierea Lumii superioare

Întrebare: Logica din lumea noastră este păstrată în spiritualitate? De exemplu, doi plus doi este de asemenea egal cu patru?

Răspuns: În spiritualitate, logica lumii noastre nu este păstrată. Nu există aritmetică acolo, ci sunt multe alte calcule diferite în funcţie lucrul cu care lucrează cineva. Vom avea o matematică diferită pe nivele diferite.

Întrebare: Aritmetica spirituală este Gematria cuvintelor? Este legată de dorinţă?

Răspuns: Desigur, deoarece fiecare literă în sine reprezintă o combinaţie de proporţii variate ale forţelor dăruirii şi primirii, iar fiecare dintre acestea crează o formă de bază particulară sau alta. De aceea, cele 22 de litere ale alfabetului ebraic sunt baza.

Primele nouă litere corespund cu cele nouă Sefirot de Bina, următoarele nouă litere sunt cele nouă Sefirot de Zeir Anpin, iar ultimele patru litere sunt patru Sefirot de Malchut. De asemenea. mai sunt încă cinci litere în plus, care sunt formate de la Parsa.

Întrebare: Fiecare element al literelor: punctul, linia orizontală, linia verticală – toate acestea sunt forţe?

Răspuns: Da. Literele reprezintă o combinaţie specifică a forţelor dăruirii şi primirii. Nu există o altă combinaţie.

Creatorul a creat dorinţa de a primi (punctul negru). În timpul procesului de dezvoltare al dorinţei, El exercită constant o influenţă asupra ei şi adună toate combinaţiile posibile ale influenţei Lui. De aceea, atunci când punctul negru este reflectat pe fundalul Luminii albe, el descrie corelaţia dintre el şi Lumina superioară, adică dorinţele sale. Asta crează cele 22 de tipare.

Legile Gematriei sunt aceleaşi în orice caz, fiindcă cele zece Sefirot nu se schimbă. Însă, asta nu se reflectă și în matematica lumii noastre. Gematria este unul din limbajele care descriu lumea superioară şi procesele sale. Acesta este limbajul Cabalei.

Din lecţia de Cabala în limba rusă, 2/25/18

 

Este posibil dialogul cu Lumile Superioare?

Întrebare: Spui că nu este nimic altceva în afară de om. Realitatea se afla în om şi totul se petrece în el. Nu vede nimic în această lume cu excepţia lui. Tot ceea ce se întâmplă în jurul meu sunt eu, imagini în interiorul meu.

În ce formă există dialogul dintre lumile exterioare, inclusiv lumile superioare şi umanitate?

Răspuns: Umanitatea este o masă egoistă care îşi doreşte în fiecare moment să primească împlinire egoistă.

Prin metoda a două influenţe opuse, dai şi iei, Lumina Superioară dezvoltă gradual umanitatea în diferite senzaţii şi direcţii, pentru a-i oferi cea mai mare posibilitate de a percepe Creatorul. Pentru moment, umanitatea este într-o asemenea situație.

Întrebare: Acesta se numeşte dialogul cu Creatorul?

Răspuns: Nu este vorba de niciun dialog aici. Atunci când lucrezi cu o dorinţă, tu în mod automat îi cunoşti rezultatul.

Forţa superioară nu are secrete. Este cunoscut în avans: dacă acţionez în modul ăsta, voi primi asta ca rezultat; dacă acţionez în alt mod, eu voi primi un rezultat diferit. Prin urmare, umanitatea a trebuit să fie realizată pe parcursul a milioane de ani de dezvoltare, aşa încât, într-un final, să realizeze: “De ce suntem stimulaţi?” – ca să fim conduşi spre o anumită reacţie.

Întrebare: Trecutul unei persoane sau a umanităţii, în ce măsură influenţează dialogul dintre noi şi lumile superioare?

Răspuns: Totul se suprapune. Aşadar, nu trebuie să cunoaştem trecutul: nici paleontologia, nici istoria, etc. Noi trebuie să ştim, în fiecare moment, cum putem să definim Creatorul prin grup.

Din lecţia de Cabala în limba rusă, 2/11/2018

 

Sfaturi fulger despre Cabala – 14/01/18

Întrebare: Care sunt caracteristicile sufletului? Trăsăturile personale sunt relevante pentru suflet?

Răspuns: Nu. Sufletul este numai caracteristica iubirii, a dăruirii și nu au nicio relevanță conceptele prezente de iubire și dăruire din lumea noastră: Iosif o iubește pe Sara, Sara îl iubește pe Iosif sau Andrei îi dă un cadou lui Nicole. Nu este vorba despre o astfel de iubire sau un astfel de cadou.

Întrebare: Cum se poate ca un suflet care este mai înalt, care este în mod semnificativ mai puternic, să nu aibă nicio influență la nivelul material care este mai jos și mai slab decât el?

Răspuns: Are influență, și încă cum! Numai că sufletul mai înalt influențează în așa fel, că sufletele mai slabe nu simt. Mai mult, el participă la dezvoltarea lor.

Întrebare: Există în univers o planetă pe care omul este născut cu sufletul complet, care nu a devenit spart și nu este dispus la schimbări corporale prin naștere și moarte?

Răspuns: Nicăieri, cu excepția Pământului, nu veți găsi felul de viață care există aici și care să fie atras spre Lumea Spirituală. Din acest punct de vedere, planeta noastră este unică.

Întrebare: Care sunt legile sufletului?

Răspuns: Legile Lumii Superioare: caracteristica dăruirii, dependența de Masah (ecran), Aviut (grosime – adâncimea dorinței) și Reșimot (reminescențe – informații de cunoștințe spirituale). Asta este tot ceea ce învățăm în Înțelepciunea Cabala; acestea sunt legile dezvoltării sufletului.

Întrebare: Ar putea exista o situație în care, în actuala încarnare, unele suflete să fi urcat deja mai sus, iar altele să nu aibă nicio speranță și să fie destinate să se renască?

Răspuns: Da, în principiu așa este.

Întrebare: Cum influențează religia dezvoltarea sufletului?

Răspuns: Religia nu influențează și nu are nicio relevanță în dezvoltarea sufletului, așa că tu va trebui să devii implicat și să studiezi Înțelepciunea Cabala.

Întrebare: Este posibil să spui că, prin obținerea sufletului și atragerea Forțelor Superioare, voi fi în stare să urc în Lumile Superioare cât sunt încă în această viață, voi continua urcarea acolo și voi ridica omenirea? Acesta este înțelesul Înțelepciunii Cabala?

Răspuns: Da. Foarte bine spus.

Întrebare: Ai abilitatea de a rămâne în lumea noastră de dragul prezentului nostru și al viitorilor studenți până se ajunge la reconectarea sufletului lui Adam?

Răspuns: Noi toți suntem conectați reciproc în fiecare stare. Când va fi nevoie voi dispărea și când va fi necesar, mă voi întoarce.

Întrebare: Dacă un om face o alegere proastă, care nu este propice dezvoltării sufletului său, Forțele Înalte îl vor direcționa spre calea corectă?

Răspuns: Nu. Forțele Înalte fac posibilă alegerea omului, fie să avanseze, fie să nu, ajutat de alegerea liberă.

Întrebare: Poate un hoț sau un criminal să fie un om spiritual?

Răspuns: Nu. Un om spiritual nu poate fura. El poate să facă vreun fel de activitate care, în ochii noștri, să fie percepută ca fiind rea, dar, de fapt, el să servească un scop mai înalt.

Întrebare: De ce am fost aleși tocmai noi să ne implicăm în Înțelepciunea Cabala?

Răspuns: Sufletele voastre s-au copt deja. Sunteți cei mai egoiști și, de aceea, sunteți copți pentru a vă implica în Înțelepciunea Cabala.

Întrebare: Există suflete unice, alese, și simt ele unicitatea lor?

Răspuns: Fiecare om se simte unic, deoarece sufletul său este individual. Dar unicitatea este examinată numai prin îndeplinire; de aceea, este necesară o pregătire serioasă pentru îndeplinirea spirituală, pentru a participa în ea și pentru a o provoca.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 14/01/18

 

De la neajutorare la strigatul către Creator

Sunt câteva exerciții pentru a ajunge la rugăciunea pentru Creator. Întâi de toate, este necesar să recunoaștem că noi avem deja, cu adevărat, o conexiune cu forța superioară și că existăm în câmpul ei de acțiune.

Altfel suntem precum copiii, care, în naivitatea lor, nu suspectează că mama lor veghează constant asupra lor și cred că sunt pe cont propriu. Grupul trebuie să ne dea constant senzația că existăm în câmpul de forță al Creatorului.

În realitate, Creatorul umple întreagă lume, dar această experiență este ascunsă de noi. Cu toate acestea, prietenii, grupul, ne pot oferi o asemenea senzație. Și chiar dacă eu însumi nu simt dependența mea față de Creator, nu simt influența Lui clipă după clipă, prin care El îmi asigură existența, mă corectează și mă ghidează, grupul poate trezi aceste senzații în mine.

Noi trebuie să arătăm prietenului nostru că are o conexiune cu Creatorul, iar acesta este principalul lucru – restul sunt doar mijloace de sprijin. Asta ne aduce la senzația de dependență față de forța superioară, la început în mod egoist, pentru noi înșine, că să ne fie mai bine. Cu toate acestea, atunci eu încep să mă gândesc cum să fac să fie mai bine pentru noi, deoarece este imposibil să trezesc singur Creatorul, ci numai într-un grup de zece prieteni.

Cu cât încep să lucreze în acest fel, în mai multe grupuri de zece, cu atât mai mare este puterea și șansa noastră de a trezi forța superioară. Vom simți cum Creatorul ne atrage mai aproape. În acest mod ne dezvoltăm gradual simțurile; aceasta este toată munca din viața noastră, toată dezvoltarea noastră spirituală.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Cabala 6/26/18, Lectie pe subiectul “De la neajutorare la strigatul spre Creator”

 

Trezind zorii împreună

Noi, în mod intenţionat, ne scoatem pe noi înşine din echilibru, ca să simţim cât de mult avem nevoie de Creator. Este scris: “Israel grăbeşte timpul”. De aceea, nu putem sta şi aştepta ca ceva să se întâmple de la sine. Noi înşine trebuie să acţionăm.

Dacă aceeaşi stare se tot repetă din nou şi din nou, asta se numeşte moarte. Eu trebuie să încerc să o schimb. Stă în puterea mea să schimb ziua în noapte. Toate acestea sunt numai pentru a crea o nevoie pentru Creator. Ne dorim să ne plasăm cu forţa într-o stare unde nu vom putea să facem faţă fără ajutorul Creatorului.

Asta nu este despre aducerea suferinţei asupra noastră. Acestea nu sunt stări rele. Răul este acela care vine fără o pregătire anterioară, ceea ce vine de pe calea suferinţei. Însă, eu merg pe calea accelerată a Luminii – Achishena – şi mă trezesc pe mine însumi: “eu trezesc zorii”. Eu însumi vreau să simt întunericul şi ţărâna, deoarece dezvolt un gust pentru ele. Şi fără asta nu am nicio aromă, la fel ca mâncarea fără sare şi piper, lipsită de gust.

Aceasta este o stare pozitivă, nu una negativă, unde se simte ca şi cum pământul dispare de sub picioarele tale, te cuprinde frică, capul tău este în ceaţă şi toată fundaţia este dusă. Alături de asta, undeva într-un colţ îndepărtat al minţii, eu înţeleg că asta vine numai pentru a mă avansa și, de aceea, mă bucur. Aceasta nu este calea suferinţei – împreună trezim zorii. Trebuie să curăţăm spaţiul pe care îl va umple Creatorul. Și, în momentul următor, din nou mă înghite frică.

Dacă se trezeşte în mine frica de viitor şi alături de ea înţeleg că toate acestea sunt făcute de Creator ca să mă aducă mai aproape de El, iar eu mă ţin de El, atunci justific starea mea şi frica mea, chiar şi pentru un scurt moment. Important este că obţin adeziunea cu Creatorul şi văd punctul din care tot ce s-a întâmplat ca fiind în El.

Din nou, foarte repede, pierd conexiunea cu Creatorul şi, din nou, sunt un nou născut, care și-a pierdut mama, care se uită prin jur şi nu o vede niciunde. Aceasta este o abordare egoistă, însă este deja cererea corectă pentru Creator. 1

Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala din 6/24/18, Pregătire pentru Congresul din Italia 2018

Iubirea de Dumnezeu şi iubirea de om

Dacă depunem eforturi spre unitate cu scopul de a împlini gândul Creatorului şi ca să ducem creaţia la corecţie, atunci vom vedea că nu putem să facem asta singuri. De aceea, ne întoarcem spre forţa superioară cu o rugăciune, ridicăm MAN, iar apoi, ca un răspuns la MAN, primim puterea pentru unitate.

În această unitate, care este obţinută cu ajutorul Luminii care reformează, numită Tora, începem să revelăm viaţa spirituală, nivelul superior, Creatorul; adică forţă superioară a dăruirii şi a iubirii devine revelată în interiorul conexiunii corecte dintre părţile sufletului colectiv. Iar noi revelăm o putere a unităţii şi a Luminii care este de 620 de ori mai mare. Cu alte cuvinte, Creatorul este revelat faţă de noi de 620 de ori mai puternic decât anterior şi, de aceea, într-un final, putem să-L observăm şi să ne conectăm cu El.

Dacă nu avem o mare nevoie pentru corectare şi dacă apropierea unuia faţă de celălalt nu ajunge la o putere necesară pentru a atrage Lumina care reformează, atunci nu vom primi Tora. Tora este o putere specială a Luminii care acţionează asupra eforturilor noastre spre unitate, atunci când ne-o dorim foarte mult, însă încă vedem că nu o putem obţine.

Diferenţa dintre dorinţă şi realitate, care declanşează durerea şi nevoia imensă pentru corectare în noi, se numeşte MAN (apele feminine). Cu alte cuvinte, este revelată marea diferenţă dintre Malchut (proprietatea feminină) şi Bina (apa). Ne dorim foarte mult să ne unim, să ne ridicăm la nivelul de Bina, dar ne regăsim pe noi înşine la nivelul de Malchut. Şi acest abis declanşează o reacţie de la Creator, de la forţa superioară, Lumina care reformează și care acţionează asupra acestui abis pe care l-am descoperit între Malchut şi Bina, între dorinţa noastră naturală de a primi şi aspiraţia noastră de a fi în dăruire.

Dacă descoperim acest abis între noi, atunci putem să revelăm Lumina superioară care va acţiona asupra lui. Lumina corectează abisul şi îl umple cu Lumina unităţii. Dorinţele noastre se unesc şi Creatorul este revelat în ele.

Dacă nu putem să descoperim acest abis cu suficientă putere, atunci înseamnă că suntem la nivelul de “patriarhi”, cărora încă nu le-a fost dată Tora, adică în starea dinainte de corecţie. Continuăm să existăm numai mulţumită sprijinului forţei superioare care aşteaptă momentul când vom putea să progresăm prin propria noastră putere. Aceasta este o etapă scurtă pe calea spre corecţie, care trebuie să fie completată cât mai repede posibil.

Din partea a 3-a a lecţiei zilnice de Cabala 6/26/18, lecţie pe subiectul “Iubirea de Dumnezeu şi iubirea de om”

 

 

Să nu interferezi cu Creatorul

Întrebare: Dacă toate gândurile şi acţiunile mele sunt de la Creator, atunci care este rolul meu? Cum îl pot împiedica pe Creator să-şi facă treaba?

Răspuns: Uneşte-te. Conectează-te cu Creatorul în toate acţiunile Sale. Întreaga viaţă a unei persoane este construită pe întoarcerea sa constantă spre revelarea Creatorului, indiferent cum se manifestă.

Prin asta tu nu interferezi. Din contră, Îl ajuţi pe Creator să se reveleze în tine. Îi dai plăcere.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 2/11/18

Ce are Creatorul de-a face cu asta?

Întrebare din Facebook: Tot ceea ce ne înveți este psihologie pură a relațiilor dintre oameni. Ce are de-a face cu asta Creatorul, Lumina și toate celelalte calități?

Răspuns: Realitatea este că, Creatorul este obținut între oameni, când apare între ei o relație specială de dăruire și iubire. Nu dăruirea pământească, iubirea pământească, ci un nivel mai înalt, adică deasupra egoismului.

Pentru a mă înălța la nivelul următor, deasupra egoismului nostru, este nevoie de Înțelepciunea Cabla care, în principiu, se ocupă de acest lucru. Adică este psihologie, dar la nivelul următor, mai înalt.

În psihologia noastră pământeană, omul nu are nevoie să se schimbe în practică. Aici, el trebuie să primească Forța Superioară, iar Cabala îi explică cum să facă acest lucru. Primind această Forță el construiește peste sine însuși un alt om, complet diferit, care lucrează în iubire și dăruire pentru ceilalți, lucrează în afara lui. Adică, la nivelul material „sunt în mine”, iar la nivel spiritual, acționez „în afara mea”.

Psihologia materială nu se poate ocupa de asta; nu are instrumentele necesare, nu are puterea Luminii care poate schimba invers un om. De aceea, psihologia este psihologie și Cabala este Cabala.

Întrebare: Este posibil să spui că psihologia materialistă ne adaptează la realitatea pământeană, iar psihologia cabalistă la realitatea superioară?

Răspuns: Desigur, mă adaptez la un sistem diferit de relații, construit pe deconectarea completă de la egoismul meu și mă pun deasupra lui.

Din KabTv „Știri cu Michael Laitman” din 10/04/18

Ştiri de ultimă oră din Israel: “Proeminentul Cabalist descrie experienţa de moarte iminentă”

Cel mai mare portal de ştiri de ultimă oră din Israel mi-a publicat articolul “Un proeminent Cabalist descrie experiența de apropiere a morții

https://www.breakingisraelnews.com/110071/prominent-kabbalist-describes-near-death-experience/

S-a întâmplat acum douăzeci de ani, dar mi-o amintesc ca şi cum ar fi fost ieri. Conduceam alături de câţiva dintre studenţii mei vechi, pe un drum din afară Ierusalimului, când o altă maşină a intrat violent în mașina noastră. Cu toţii am suferit răni severe, însă eu am fost singurul declarat în moarte clinică.

Imediat după impact nu mi-am dat seama de starea mea. Tot ce ştiam era că nu pot respira. Plămânii mei au început să se umple de sânge şi aproape că mi-am pierdut cunoştinţa. În timp ce eram transportat spre spital, aveam un simţ vag a ce era în jurul meu, conştient pentru un moment, inconştient în următorul.

Experienţa mea din afară corpului

De îndată ce am ajuns la spital mi s-a cerut să semnez o hârtie. Mi-au luat mâna, iar eu am mâzgălit ceva. După aceea am leşinat. Totuşi, am putut cumva să văd doctorul care încerca să mă resusciteze. Îmi ridică piciorul cu agresivitate şi îl îndoia, apăsându-l foarte puternic faţă de pieptul meu. Mai târziu mi-a explicat că, deşi eram mort din punct de vedere tehnic, el a încercat să îmi stabilizeze circulaţia sângelui, care era instabilă datorită sângerării interioare din ficatul meu.

Nu l-am mai întâlnit înainte pe doctor şi l-am mai văzut apoi decât după trei săptămâni de recuperare în spital. Interesant este că l-am văzut foarte clar cum îmi împingea picioarele. Nu l-am văzut cu ochii mei. Mă vedeam pe mine şi ceea ce se întâmplă cu mine din afară corpului. Da, acesta este lucrul la care oamenii obişnuiesc să se refere ca fiind “o experienţă din afară corpului”.

Ce este o experienţă din afară corpului?

Deoarece sunt un profesor de Cabala, de atunci, studenţii mei m-au întrebat: Dacă nu l-am văzut pe doctor cu ochii mei, atunci cu ce l-am văzut? Cee este mai exact o experienţă din afară corpului? Este conectată cu spiritualitatea?

Nu am văzut doctorul sau ceea ce era în jurul meu cu ochii mei, ci cu un simţ interior. Totuşi, eu nu conectez acest simţ interior sau experienţa mea din afară corpului cu spiritualitatea. Asemenea experienţe sunt doar psihologice, impresii inconştiente care sunt procesate de creierul nostru şi care se manifestă într-o formă supranormală.

După operaţie, atunci când eram la recuperare şi când eram sau nu conştient, am văzut în ceaţă, imagini colorate, dar fără forme concrete. Totuşi mi-a fost clar că toate acestea nu au nicio legătură cu spiritualitatea. Când oamenii disting imagini ca şi cum ar fi din afară, ei văd de fapt o asemănare a ceea ce au învăţat, au auzit şi au procesat în timpul vieţii lor.

Spălătoria corporală

Întâi de toate, nu există un asemenea lucru precum “moartea clinică” în conformitate cu Cabala. Moartea este moartea şi există semne ştiinţifice incontestabile pentru a o măsura prin funcţiile fizice umane sau prin lipsa lor.

Corpul există numai de dragul de a împacheta sufletul. Corpul material moare şi se dezintegrează, însă sufletul continua să trăiască şi se îmbracă într-un corp nou, pentru a continua ciclul spiritual, până la corecţia lui completă.

Avansarea noastră spirituală este posibilă numai în timp ce suntem în viaţă în această lume. Deci, ce se întâmplă când mori? Foarte simplu, dacă nu facem eforturi pentru a dezvolta sufletul în timpul vieţii noastre, ne tot reîncarnăm. Aşa cum este explicat de Cabalistul Yehuda Leib HaLevi Ashlag (Baal HaSulam), în articolul său: “Din carnea mea îl voi vedea pe Dumnezeu”, “Conexiunea dintre corp şi suflet este numai în aceea că în cel dintâi, lucrurile se întâmplă în el în mod natural şi de la sine, iar în cel din urmă, ele se întâmpla prin munca şi relaţia unită dintre spiritual şi corporal”.

Îmi amintesc că atunci când am venit la fiul lui Baal HaSulam, Rav Baruch Ashlag (Rabash), care a fost profesorul meu vreme de mai mult de un deceniu, una dintre primele mele întrebări au fost: “Cum se raportează o persoană care a dobândit spiritualitatea faţă de viaţă şi moarte?”. El a răspuns: “Văd că astăzi ai venit la lecţia mea într-o cămaşă albă, frumoasă, nouă, iar mă târziu tu o vei schimba. Ştii că va trebui să-ţi schimbi cămaşa. Exact în acest mod îşi priveşte corpul o persoană care trăieşte în sufletul ei: ştie că va veni un timp când el va trebui să fie schimbat”.

Deci, de ce facem atâta caz despre moarte? Din perspectiva Cabalistă, nu este importantă deloc. Dacă investim în dezvoltarea noastră spirituală şi în corecţia sufletului nostru, noi rămânem în viaţă și după ce “plecăm” din corpul fizic, în acelaşi mod în care rămânem în viaţă după ce ne dăm jos cămaşa. E un fel de spălătorie corporală; doar că ne scăpăm de hainele murdare.

Dezvăluirea Google-ului umanităţii

Dacă o persoană nu îşi dezvoltă sufletul în timpul vieţii sale, înseamnă că nu s-a pregătit pentru o a doua etapă a existenţei sale, ceea care este viaţa deasupra dorinţei egoiste corporale, dorinţa de a se bucura îndreptată spre sine. Această dorinţă se reînnoieşte şi apare în moduri diferite și trece printr-o îmbunătăţire de la o încarnare la următoarea. Primeşte o nouă oportunitate de a se dezvolta, până când obţine, conform Cabalei, lucrul pentru care a fost creată: dobândirea sufletului – conexiunea cu lumea spirituală – cât este încă în această lume.

Atunci când moare corpul material, dorinţa rămasă este numită un Reshimo (de la cuvântul “roshem” din ebraică – o înregistrare sau o amintire), un fel de cod care include tot ceea ce cuprinde o persoană, un fel de ADN spiritual, transmis din generaţie în generaţie. Este particula din care, eventual, ne dezvoltăm un suflet.

Baal HaSulam explică asta în articolul său “Pacea”: “Astfel, în lumea noastră nu sunt suflete noi în sensul în care corpurile sunt reînnoite, ci există o anumită cantitate de suflete care se încarnează … Prin urmare, în ceea ce priveşte sufletele, toate generaţiile de la începutul creaţiei și până la sfârşitul corecţiei, sunt ca o singură generaţie care şi-a extins viaţa pe parcursul a câteva mii de ani …”

Această colecţie de informaţie spirituală este “Google-ul umanităţii”, ca să zicem aşa, un sistem unde suntem conectaţi toţi. Prin Cabala, noi putem deschide, putem explora, înţelege şi folosi acest sistem, pătrunzând în “camera sa de control”, un simț mărit de echilibru şi armonie cu realitatea noastră înconjurătoare.

Mai mult de atât, Cabala susţine că atingerea unei asemenea stări unificate şi armonioase este motivul pentru care suntem în viaţă: scopul existenţei noastre. Dobândirea acesteia ne acordă percepţia sufletului nostru etern şi conexiunile dintre noi şi senzaţiile de linişte şi fericire nemărginite, fără să ne îndepărtăm de existenţă materială.

Libertatea faţă de frică

Ceea ce am simţit în experienţa de moarte iminentă şi ceea ce au raportat mulţi oameni că simt, într-adevăr, exemplifică un anumit sentiment de libertate față de corpul material;  nu există niciun sentiment de apartenenţă faţă de el.

Totuşi, asemenea sentimente de libertate sunt temporare, limitate şi minuscule în comparaţie cu senzaţiile de împlinire nemărginite, de conexiune şi încântare, care vin din dobândirea sufletului nostru etern.

Înţelepciunea Cabala invită pe oricine își dorește să se îmbarce în călătoria spre descoperirea sufletului în timpul vieţii noastre. Mai mult de atât, atât Baal HaSulam, cât şi Cartea Zohar (textul Cabalist principal), indică în mod specific spre era noastră ca fiind cea în care, din ce în ce mai mulţi oameni, îşi vor pune întrebarea despre sensul vieţii lor, devenind pregătiţi pentru a face paşi spre dobândirea sufletului lor, studiind şi folosind înţelepciunea Cabala pentru acest scop.