Daily Archives: 16 septembrie 2018

Diferenţa dintre Klipa şi sfinţenie

Diferenţa dintre Klipa şi sfinţenie nu este în acţiune, ci în intenţie. Sfinţenia este tot ceea ce este în beneficiul altora, inclusiv Creatorul, iar tot ceea ce este pentru propriul bine este o Klipa.

Se pare că nu este nicio diferenţă între Klipa şi sfinţenie în acţiune, ci numai în intenţii. Dacă acordăm atenţie la acest lucru, atunci noi vom vedea că este uşor să trecem rapid de la o Klipa la sfinţenie şi vice versa, să cădem din sfinţenie într-o Klipa.

Prin urmare, omul are nevoie să acorde atenţie numai la intenţie, eea ce-l poate face să-și corecteze acţiunile foarte repede. Stările interioare în care ne aruncă Creatorul nu contează. Noi trebuie doar să verificăm intenţia şi, dacă este necesar, imediat să o schimbăm cu ajutorul corecţiilor în grup. Acesta este cel mai fiabil test.

Durează mulţi ani până când o persoană îşi formează această imagine, dar atunci când este formată, face corecţiile relativ rapid şi uşor.

Dintr-o discuţie din Islanda, 5/19/18