Daily Archives: 12 octombrie 2018

Yom Kipur: Dezvăluirea dorințelor care au nevoie de corectare

Calendarul pământean cu sărbătorile lui nu reflectă tocmai ceea ce se întâmplă în Lumea Spirituală. Starea numită „Yom Kipur” poate fi realizată de Hanuka sau de Purim sau de Pesah, iar exodul din Egipt se poate întâmpla în orice moment. În lumea noastră, totul este determinat de un sistem mineral (fără viață), dar în Spiritualitate totul depinde de om, de dezvoltarea lui individuală. De aceea, este destul de posibil ca vreunul dintre noi să fie în starea Purim, altul în starea Pesah, altul să fie încă într-o zi obișnuită din săptămână sau în ziua de Tișa beAv (ziua 9 din Av, căderea Templelor).

Stările spirituale se referă la unificarea oamenilor până la restaurarea completă a sistemului comun al Primului Om, Adam. Acest sistem a fost spart, iar noi trebuie să-l reasamblăm. Sunt revelate treptat toate aceste conexiuni sparte, toată severitatea spargerii care a penetrat foarte adânc Natura.

Yom Kipur este o stare dură, dar este foarte importantă pentru corectare, fiindcă în această zi este revelată lipsa conexiunii dintre noi, lipsa credinței, lipsa simțirii Creatorului. Corectarea acestei zile este: „Întoarce-te, o Israel, la Domnul, Dumnezeul tău”, adică să simți Forța Superioară ca pe tine însuți. Conectându-ne unii cu alții, permitem Creatorului să se dezvăluie între noi și noi ne alipim Lui.

Yom Kipur este dezvăluirea tuturor dorințelor care trebuie corectate. Chestiunea principală este ca omul să descopere răul din el, fiindcă atunci corectarea va fi deja îndeplinită de Lumina Superioară. Misiunea noastră este să înțelegem propriul rău, să îl urâm și să vrem să scăpăm de el, iar Creatorul va îndeplini această muncă pentru noi. (Minutul 0:20).

Toate păcatele apar dintr-un singur motiv: absența simțirii Creatorului. Putem chiar spune că lipsa simțirii Creatorului este principala crimă. (Minutul 9:05)

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 18/09/18, Tema: „Yom Kipur”

Ce dă putere unei dorințe

Întrebare: Ce trezește o dorință? Ce decide un cabalist pentru ca dorința să-i fie îndeplinită și în ce formă?

Răspuns: Dorințele sunt trezite de Lumina Superioară sau de Creator, care acționează asupra noastră cu mai multă sau mai puțină intensitate. Ca urmare, în mine apar mai multe sau mai puține dorințe.

Dorința este comună, dar, Lumina, acționând asupra noastră, schițează în fiecare din noi dorințe la nivelurile mineral, vegetal, animal sau uman. Eu, atunci, încep să mă simt în toate aceste niveluri.

Aceasta include orice fel de dorință, de la cea mai joasă și până la cea mai înaltă, fiindcă totul vine din aceeași sursă.

Întrebare: Ce dă putere unei dorințe?

Răspuns: Intensitatea Luminii care coboară asupra ei.

Din Lecția de Cabala în limba rusă 13/05/18