Daily Archives: 14 ianuarie 2019

Împietrirea inimii – o oportunitate pentru urcare!

Întrebarea este: unde a fost Israel în Sufletul Comun al lui Adam HaRișon, înainte de Spargere (păcatul Pomului Cunoașterii)? A fost forța, adezivul care a conectat toate părțile Sufletului într-un singur sistem. De aceea, poporul lui Israel nu are niciun loc în lume; misiunea lui este să-i lege pe toți împreună. Acest adeziv este situat între Parțufim Spirituali și în interiorul fiecărui Parțuf (Față), adică între Sfirot -urile lui. Fiecare celulă este integrală și conexiunea dintre celule este numită „Israel”, adică „Direct la Creator” (Iașar El), fiindcă le dă viață.

După Spargerea Sufletului lui Adam, părțile lui au rămas așa cum au fost, dar adezivul numit „Israel” a fost deteriorat. Înainte, nu s-a manifestat, fiindcă a funcționat natural, instinctiv, corect. Dar, după Spargere, a devenit vizibil cât de necesar este acest adeziv care nu mai funcționează așa cum o făcea.

Evoluția naturii sparte, fără funcționarea corectă a lui „Israel”, s-a numit „dezvoltare egoistă”. (Minutul 31:50)

Dacă nu ar fi primirea Torei, Israel nu ar avea nicio modalitate să abordeze munca spirituală. Dar Tora a fost primită și va fi primită numai prin aceia care simt cât de multă nevoie au de ea. Scânteile din munca anterioară au rămas în ei, dându-le sentimentul că au nevoie să se conecteze cu toți, îndeplinindu-și astfel misiunea de corectare.

Ei simt nostalgia stării perfecte în care au existat odată și vor să se întoarcă la ea. Sunt atrași de perfecțiune, dorind să vadă și să simtă sistemul perfect, integral. Dorința de a simți sistemul integral și de a vedea acționând Forța perfectă, care leagă totul împreună, este numită Iașar El (Direct la El): fie în funcție de dorința de a se conecta cu toți, fie în funcție de Lumina care umple întreaga dorință.

Toată calea pe care au parcurs-o de-a lungul a mii de ani și până în timpurile noastre a fost forțată și inconștientă. Adevărata alegere liberă ne este garantată abia acum. (Minutul 34:10)

După Spargerea Sufletului Comun, numărul de părți a rămas practic același, dar adezivul dintre ele s-a schimbat în opusul lui. În loc de lipire, a început să se dilueze și să îi separe unii de alții. Din această cauză, fiecare parte a simțit că există de una singură, adică a simțit Spargerea și, instinctiv, a început să se dezvolte după aceste legi ale Spargerii, ale egoismului, fără nicio nevoie de conexiune.

Aceia care înainte au servit drept adeziv au rămas fără lucru și, astfel, lipsiți de funcționalitate. Peste timp, părțile egoiste ale Sufletului, numite „națiunile lumii”, au crescut și au simțit nevoia să se unească. Însă, toate conexiunile lor sunt posibile numai prin război. Atunci au început să se întrebe: „unde este adezivul adevărat?”. Ei simt că toate alianțele lor și toată dezvoltarea lor depind de conexiunea corectă. Dacă această conexiune nu funcționează, ei simt instinctiv că Israel, cel care nu își face funcția de corectare, este de blamat.

Națiunile lumii înțeleg că este cerută o conexiune corectă între toate părțile și că de ea depinde perfecțiunea lumii. Asta conduce la anti-semitism. (Minutul 37:20)

Noi, în acest moment, nu știm exact cum ar trebui să acționeze fiecare membru Israel. Dar, prin integrarea sa în grupul de zece și prin înțelegerea datoriei de a deveni adezivul care îi conectează pe toți împreună (adică pe fiecare din grupul de zece) în el, devine treptat inclus în muncă, într-un anumit mod. Un prieten poate munci diferit: fiecare își face misiunea lui dar, cu toții, jucăm rolul de adeziv. Fiecare grup de zece servește atunci ca lipici între grupurile de zece și, tot așa, zeci, sute, mii. Trebuie să devenim adezivul pentru toată omenirea!

Cu această atitudine sunt numit Israel, altfel nu! (Minutul 41:42)

Israel pot servi ca adeziv care unește omenirea, fiindcă este în ei Forța Creatorului. Este o formă specială a creaturilor. Însă, Israel a fost ”spart” și acum trebuie să se corecteze, aducându-i pe toți împreună. În acest fel, el se întoarce la funcția lui și, mulțumită acestei munci, dobândește o forță de 620 de ori mai mare, care îi conectează pe toți. Alte neamuri primesc de la Israel această înclinație pentru conexiune, după cum este scris: „Toți care îi vor vedea îi vor recunoaște, fiindcă ei sunt urmașii celor pe care Domnul i-a binecuvântat”!

Forța Creatorului există în forma ei directă sau inversă, în creaturile speciale numite „Israel”. În viitor vor fi revelate toate condițiile poporului lui Israel: Israel în Spargere, în exil și în procesul de reconstrucție, de restaurație. (Minutul 45:45)

Înainte de Spargere, Adam HaRișon a existat ca un singur sistem. Dar, după Spargere, conexiunea dintre toate părțile nu numai că s-a rupt, dar s-a și schimbat în ceva negativ, adică în forță de respingere reciprocă a unuia față de celălalt. Atunci, întregul sistem a început să se disperseze în toate direcțiile, ca în cazul Big Bang.

Fiecare parte a început să se simtă ca existând separată, de sine stătătoare, fără conexiune cu celelalte părți. Altfel spus, această conexiune a devenit egoistă, de dragul beneficiului propriu, în detrimentul altora.

De fapt, aceasta nu este ”Spargerea”, ci este revelarea în noi a forței anti-Creator. Acum, din această anti-forță, trebuie să ajungem la o forță similară Lui, de la respingere la conexiune. Totuși, noi nu înlocuim respingerea cu conexiunea, ci o construim peste ură. Atunci vom obține forța de 620 de ori mai mare.

Asimilăm și absorbim Forța Superioară de conexiune interioară cu care Îl descriem pe Creator.  În același timp, rămânem creaturi dar similare Creatorului. Creatorul locuiește în noi ca o prelungire, fiindcă „Toate oasele mele vor spune…”, toate părțile mele vor fi conectate în funcție de calitatea Creatorului. Prin conexiunea corectă a tuturor părților, care se completează una pe cealaltă, Îl obținem pe Creator. Creatorul este în interiorul conexiunii noastre și, de aceea, este scris că: Israel (acela care a dus la această conexiune), Lumina care ne conectează și Creatorul devin Unul.

Dorința de primire rămâne, egoismul care a crescut de 620 de ori rămâne și, de aceea, rezultă că și conexiunea obține de 620 de ori mai multă putere. (Minutul 1:15:30)

Israel, înainte de Spargere, este Forța Creatorului care conectează părțile dorinței egoiste, îmbracându-le pe toate părțile și lipindu-le împreună, ca o supă turnată în farfurie peste crutoane. Această supă turnată peste părțile dorinței este Lumina Superioară, care le leagă împreună și le ține prin puterea Ei.

După Spargere, „supa” rămâne, dar devine negativă, separatoare. Israel se schimbă în anti Israel și are nevoie de corectare. Părțile dorinței de primire , națiunile lumii, rămân la fel, nu se schimbă. Legătura dintre părțile dorinței este numită „Israel” și ea poate fi, de asemenea, ori pozitivă, ori negativă. (Minutul 1:21:00)

Israel nu este o națiune. El aparține întregii lumi, cosmopolit, întregii realități, fiindcă este destinat să o conecteze într-un singur sistem, în felul în care a fost înainte de ”Păcatul Pomului Cunoașterii”. Cel care are rafinamentul sufletului simte nostalgia pentru o unificare comună într-un singur suflet și vrea să îl obțină, simțind tendința „socialistă” pentru perfecțiune a tuturor neamurilor. (Minutul 1:24:00)

Israel, înainte de spargere, a fost adezivul care a funcționat corect, conectând toate grupurile individuale de zece într-unul, în adeziune cu Forța Superioară care îl umple. Nu sunt încă poporul lui Israel, ci Forța Creatorului. De aceea, Israel este numit „Neamul Domnului”, fiindcă înainte de Spargere el nu a existat. A apărut numai după Spargere.

În ceea ce privește toate celelalte dorințe, Creatorul a spus: „Am creat înclinația rea”. Totuși, Israel nu este inclus în asta. Creatorul a spus: „Am creat Înclinație rea și am creat Tora pentru a o corecta. Adică, acestea sunt calitățile Mele, care sunt incluse între toate părțile Creației sfărâmate și intenționat corupte, în funcție de dorințele egoiste ale tuturor neamurilor lumii. Acum, Israel trebuie să se corecteze și să servească toate cele 70 de neamuri ale lumii, conectându-le împreună”.

Israel este numit „națiunea Domnului”, fiindcă conține calitățile Lui, dar în forma inversă.

Înainte de Spargere, Israel a existat doar în potențial, ca forță a Creatorului, calitatea dăruirii care leagă la un loc toate națiile lumii, precum crutoanele în supă. El nu aparține la Parțufim și Sfirot, care formează Sufletul lui Adam, dorința de primire. Israel este conexiunea dintre aceste părți, forța de unificare.

Când Sufletul Comun s-a spart, a fost revelat egoismul: Israel în opusul lui, în forma negativă, incapabil să conecteze împreună părțile Sufletului. Părțile Sufletului, neamurile lumii, nu pot fi numite „egoiste”, fiindcă aceasta este tocmai natura lor – dorința de primire. Singurul care joacă un rol fie pozitiv, fie negativ, este Israel. Restul, nu au niciun fel de alegere liberă.

Intenția egoistă este născută numai cu spargerea lui Israel și se raportează doar la asta. Toate crimele și poruncile se aplică numai lui Israel. Cele șapte porunci ale fiilor lui Noah, pentru toate națiunile lumii, apar numai ca rezultat al integrării lor reciproce cu Israel. (Minutul 1:25:45)

Israel este forța care a conectat națiile lumii înainte de Spargere și după Spargere le împinge spre dezvoltarea egoistă. Putem vedea că oamenii care au avansat lumea în direcție pozitivă sau negativă, care au făcut descoperiri științifice sau au dezlănțuit un război, au avut indubitabil rădăcini evreiești.

Înainte de Spargere, Israel a fost Lumina care a conectat toate părțile dorinței și a dat o singură direcție, spre dăruirea reciprocă, care a avut ca rezultat dăruirea pentru Creator. Creatorul este Sistemul General.

După Spargere, conexiunea lor reciprocă a dispărut, Israel a încetat să mai acționeze ca adeziv de legătură și s-a schimbat în ceva opus, schimbându-se din drept, în păcătos. Israel însă nu este o nație, fiindcă în interiorul Israel nu este nimic din dorințele lumii. Toate dorințele pe care el le folosește acum vin din anti-conexiune, din anti-Creator.

Când este nevoie ca istoria să avanseze, apare o spargere și Israel întră în scenă, începe să descopere noi pământuri, scutură sistemul economic, etc.

Când Israel începe să-și îndeplinească misiunea, devine clar că acestea sunt sufletele care se ocupă cu corectarea și conectarea întregii realități într-un singur sistem.

Pe perioada Templului, Israel a existat ca națiune, dar acum trebuie să devenim adezivul, „supa” împrăștiată peste toate națiile lumii, pentru a le servi, conecta și pregăti. Adică, rolul nostru este de a fi instructori pentru conexiune. Poporul lui Israel sunt „o organizație dedicată corectării lumii”, un grup de oameni care înțeleg că misiunea lor este să-i educe pe toți în spiritul unității.

De aceea este scris: „la sfârșitul zilelor, țara lui Israel va fi răspândită pe întregul pământ”. (Minutul 1:31:00)

Templul a fost distrus, deoarece starea corectată a poporului lui Israel nu este să fie în izolare în interiorul sinelui lor, ci să se împrăștie ca o supă peste celelalte nații. Dar Israel nu se dizolvă în acele națiunii ale lumii, ci determină natura conexiunii și puterea ei. Când Creatorul, Forța Dăruirii, va domni peste întreaga lume, această stare se va numi „Casa mea va fi casă de rugăciune pentru toate națiile”. (Minutul 11:38:00)

Avraam i-a adunat în grupul lui pe aceia care au simțit că fac parte din această „supă” și nu din „crutoane”. În acest mod au continuat pe parcursul tuturor generațiilor. Tocmai acești oameni au ieșit din Egipt. Poporul lui Israel este, în primul rând, un concept spiritual, un grup care intenționează să aplice un program de vindecare a umanității după metoda Cabala, să educe toată lumea pentru conexiune. (Minutul 1:39:00)

Din partea întâi a Lecției zilnice de Cabala 25/12/18 – Subiect : „Împietrirea inimii – oportunitate pentru urcare”