Daily Archives: 3 martie 2019

Bnei Baruch ca o fază de tranziție

Grupul nostru, Bnei Baruch, este o legătură de tranziție între Creator și omenire. Aceasta este misiunea noastră și, de aceea, nu trebuie să fim impresionați de urcări și coborâri, care nu vor afecta desfășurarea procesului de corectare, condiția personală și dispoziția fiecăruia dintre noi. Trebuie să ne asigurăm că legătura dintre Creator și poporul lui Israel, dintre Creator și toate creaturile, este un canal de conexiune și, să ne gândim numai la îndeplinirea acestui rol.

Cu cât înțelegem mai adânc acest rol, cu atât mai clar vom simți că, pe de o parte suntem muncitorii Creatorului, iar pe de altă parte, servim toate creaturile. Aceasta este o muncă permanentă care ne-a fost dată pentru totdeauna. (Minutul 0:20)

Este spus: „Faceți-vă voia!”, adică dorința lumii „ca pe voia Creatorului”. Creatorul vrea să dea lumii binecuvântare, iar noi trebuie să aranjăm lumea astfel ca ea să vrea să accepte dorința Creatorului, dăruirea de Sus. De aceea, e nevoie să absorbim dorința întregii Creații, s-o adaptăm cum trebuie și să o urcăm la Creator, combinând două aspirații: dorința Creatorului de a dărui creaturilor și dorința creaturilor de a primi ceea ce le dă Creatorul.

În esență, dorința noastră va fi corectată să fie asemănătoare cu Bina, unde conduc Keter și Hohma în partea de Sus și, cu dorința de jos, Malhut, în partea de jos. De aceea noi nu ne vom simți neajutorați, nu vom avea coborâri și dezamăgiri, ci o stare permanent definită de dorința Creatorului și de dorința creaturilor, care ne umplu și ne obligă. Iar noi suntem punctul de alegere din centrul Binei, care decide că este obligat să combine aceste două părți: partea de Sus, Creatorul și, partea de jos, creaturile. (Minutul 2:40)

Nu avem nicio altă dorință sau altă datorie în afară de împlinirea dorinței Creatorului față de creaturi adică, creaturile să fie aduse mai aproape de Creator. Iar noi, noi suntem zero, suntem numai un adaptor. Nu pot exista oscilări și căderi într-o astfel de stare, numai împlinirea constantă a misiunii. (Minutul 5:40)

Dacă ne uităm mai adânc înăuntru, vom vedea că nu există niciun poporul lui Israel și popoarele lumii și că, acesta este doar un joc din două părți al Creatorului cu noi: de Sus și de jos. Nu este nimeni în afară de Creator și eu sunt în mijloc, între aceste două Forțe, ca un punct de conexiune.

Creatorul se prezintă pe Sine ca fiind Forța Supremă, Creator și, El se prezintă pe Sine ca fiind creatură. Eu sunt plasat pe mijloc, între ele și, trebuie să fac totul să mă conectez cu ambele Forțe, să absorb dorințele tuturor creaturilor și să includ toate împlinirile, adică ecranele și, de la Creator, puterea de a învinge. De aceea, percep creatura ca pe propriul meu suflet pe care trebuie să-l aduc în alipire cu Creatorul.

Și, atunci, nu am să fiu disperat și supărat că creaturile nu vor să mă asculte și mă blamează. Nu contează pentru mine fiindcă eu îmi execut misiunea și nu mă retrag. Dar Creatorul va aranja pentru mine diferite stări: El va lumina un pic mai mult de Sus și va face ceva drăguț, apoi mă va împinge jos cu lovituri și, asta este de asemenea bine. Văd totul ca pe un ajutor în avansare și, de aceea, nu sunt afectat de rezultate. Nu contează câți ani îmi va lua, eu îmi fac rolul care mă obligă să acționez. Este spus „Totul, în afară să pleci”. (Minutul 1:17:11)

Din Partea întâi a Lecției zilnice de Cabala 4/02/19 „Bnei Baruch ca fază de tranziție” (Pregătire pentru Congresul din Arava 2019)

Cerere pentru viitor

Întrebare: Cum pot să cer corect? Este o acțiune practică?

Răspuns: Cererea corectă nu înseamnă cuvintele pe care le spun. Să ceri corect înseamnă să creezi în tine o imagine a cererii corecte, adică starea în care sunt acum și starea în care aș dori să fiu.

Diferența dintre aceste două stări este cererea mea. Cer o schimbare în mine, pentru ca astfel să trec de la starea prezentă, la una viitoare.

Întrebare: Cum să cer pentru mine? Acesta nu este egoism? În fapt, Cabala vorbește despre acest fel de cereri, fiindcă întreaga lume este în interiorul meu. Dacă mă schimb eu, schimb lumea?

Așa cum am învățat la „Percepția realității”, tot ceea ce simt în afara mea, este o proiecție a ceea ce descriu în mine. În afara mea există doar Lumina Superioară, pe care îmi proiectez calitățile mele interioare.

De aceea, toată lumea și natura minerală, vegetală și animală, cât și întregul univers, în general, sunt o proiecție a calităților mele interioare. Prima, a doua, a treia și a patra fază din interiorul meu sunt proiecții pe Lumina Albă și asta este ceea ce eu numesc „această lume”. De aceea, cer corectarea mea și, astfel, corectez lumea.

Din Lecția în limba rusă din 4/11/18

Cunoașterea Sistemului General

Întrebare: În sufletul comun al lui Adam fiecare are propriul rol și propria parte. Să spunem că sunt destinat a dobândi un grad mic de atingere a Creatorului. Ce înseamnă asta?

Răspuns: Nu contează dacă ai o atingere mare sau mică, deoarece tu ești o celulă a unui singur organism integral.

De aceea, tu simți întregul organism prin celula ta, într-o asemenea măsură încât toate activitățile, toată munca și toate planurile sunt înțelese de tine, în funcție de cât de mult pătrunzi în acest sistem.

În acest caz, tu atingi întregul sistem. Și nu ai deloc sentimentul că mai există ceva ce nu ai atins. Te simți complet umplut de cunoaștere.

Din Lecția de Cabala în Limba Rusă 7/10/2018