Daily Archives: 9 martie 2019

Ascultă revelaţia Creatorului!

Întrebare: Deseori spui: „Creatorul a spus”. Ce vrei să spui? Cu cine a vorbit El? Când a vorbit?

Răspuns: În mod natural, Creatorul nu are nici gură, nici limbă și nici corzi vocale. Noi ne exprimăm, pur şi simplu, într-un limbaj pământean.

Creatorul este o forţă care nu este nici măcar în sensul fizic al lumii, ci în gând. Nu este nimic altceva decât gândul. Noi existăm constant în interiorul lui. Iar faptul că nouă ni se pare că avem corpuri fizice, proprietăţi, calităţi – nu este nimic din acestea.

Este numai gândul.

Întrebare: Când aud ceva de la cineva, pot să spun că prin el îmi vorbeşte Creatorul?

Răspuns: Da. Asta este un lucru diferit. În acest fel comunică El cu noi.

Însă, pentru asta, trebuie să ai un repetor, un retransmiţător, în tine, fiindcă, atunci când asculţi altă persoană, tu începi să înţelegi ce vrea să-ţi spună Creatorul. Tu trebuie să traduci vorba sa în limbajul spiritual. Apoi vei auzi cuvinte divine de la oameni, chiar şi de la un măturător de stradă. El nu va şti ce spune, iar tu vei asculta revelaţia Creatorului prin el.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 10/14/18

Cererea este o expresie a aspirației interioare

Întrebare: Cum pot să cer pentru grupul de zece dacă nu am niciun cuvânt, niciun cuvânt potrivit?

Răspuns: Nu ai nevoie de cuvinte. Poți doar să oftezi sau să plângi. Și aceasta este o cerere.

O cerere este o expresie a aspirațiilor tale interioare, a ceea ce crezi tu că lipsește în grupul de zece. Încercați să puneți dorința voastră comună împreună, ca și cum ați crea ceva din lut. Strângeți-l la un loc. Aceasta va fi cererea voastră către Creator.

Întrebare: Poate cineva doar să spună unul din numele Creatorului?

Răspuns: Niciun Nume, nicio mantră, nicio memorare a unor modele de conversație – nu este nevoie de nimic. Vei continua să faci greșeli.

Puteți doar să stați în liniște, fiecare să ceară Creatorului din adâncul inimii, ceea ce ați hotărât împreună. Încercați să faceți asta măcar pentru două minute, fiindcă este un exercițiu foarte bun.

În ceea ce privește Numele, când sunteți deja la niveluri superioare și începeți să adunați cele zece Sfirot, reprezentând câteva sensuri calitative și cantitative pe care le puneți într-un Parțuf Spiritual, formați sufletul vostru din cele zece Sfirot atunci, Forța Generală care este creată dintr-o astfel de aranjare a dorințelor va fi numită Numele Creatorului.

Există un anumit set de astfel de nume, adică de stări ale grupurilor de zece, care sunt interconectate. Acestea sunt numele Creatorului.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 4/11/18