Daily Archives: 5 aprilie 2019

Grupul de zece – acolo îmi găsesc sufletul

Creatorul ascunde constant de mine adevărul, arătându-mi diferite scene care mă fac să uit de El. De aceea, Creatorul dispare și eu mă văd în această lume dar, de fiecare dată, trebuie să aduc forțat realitatea mea înapoi la adevăr. Peste tot ceea ce face El, eu trebuie să întorc totul la forma corectată și să hotărăsc că fiecare stare, a mea și a lumii, este organizată de Creator.

Creatorul îmi crează confuzie, ca și cum nu El a făcut totul. Eu sunt obligat să-L ”întorc” în capul tuturor lucrurilor. Lumea iluzorie, sinele imaginar, este Creatorul care crează această iluzie. Cel mai bine pentru mine este să stabilesc că, Creatorul guvernează tot ceea ce se întâmplă. Asta se numește bine! Sunt bucuros să-L înalț ca fiind Regele, nu fiindcă asta îmi dă senzații pozitive, ci fiindcă am reușit să-L fac pe El conducătorul.

Adevărul este că, Creatorul guvernează totul și este neimportant pentru mine cum percep eu asta în simțurile mele, ca stări plăcute sau neplăcute. (Minutul 10:50)

Dacă un om își dorește să știe cine este, de unde vine și de ce trăiește și, astfel, răspunsurile la toate aceste întrebări esențiale, atunci acesta este deja începutul gradului omenesc. Un animal nu se întreabă de ce trăiește. Sunt și mulți oameni care nu vor să se gândească la asta, fiindcă, „cu cât știu mai puțin, cu atât dorm mai bine”.

Un om vrea să aibă succes în această viață: să învețe, să aibă o profesiune, etc. Dar dacă el trebuie să știe de ce i-a fost dată această viață, ce scop are, de ce a fost omul creat, el nu va fi capabil să răspundă în această viață, oricât de mult ar cerceta. Se poate adresa biologilor, zoologilor, fizicienilor și nimeni nu va ști să îi răspundă.

Oamenii de știință știu cum lucrează materia. Însă de ce există materia nu le este cunoscut, fiindcă răspunsul este deasupra, în următorul grad, deasupra materiei, în ceea ce a precedat crearea ei. Dacă sunt frământat de această întrebare, atunci trebuie să o rezolv, fiindcă îmi ruinează viața. De ce trebuie să studiez această viață, dacă nu înțeleg pentru ce este?

În final, înțeleg nevoia de auto-dezvoltare la un nou nivel de percepere al realității. Dacă pot pătrunde în profunzimea realității, voi afla cauza sau rădăcina ei. Atunci, găsesc Înțelepciunea Cabala! Este clar că, Creatorul este în spatele scenariilor care mă conduc. El se revelează, indicându-mi pe ce cale să merg. (Minutul 19:28)

După ce omul face un astfel de efort, Creatorul este revelat. Aici sunt legi stricte: imediat ce se atinge amploarea efortului în ceea ce privește cantitatea și calitatea, descoperim Rădăcina Superioară, în funcție de cât de mult am investit. Cu cât facem mai mult efort, cu atât este mai mare revelația. Din partea Superiorului, nu există ascundere; ascunderea provine din efortul nostru insuficient. (Minutul 25:47)

Dacă Providența Superioară a fost revelată, toți locuitorii acestei lumi devin automat oameni pe deplin drepți (merituoși). Efortul este garanția prin care omul nu acționează automat, ci devine, cu adevărat, egal cu Creatorul, fără a se gândi la sine, ci numai la dăruire.

Acest nou Kli există în grupul de zece, în cele zece Sfirot. Atunci înțelegem că nu avem altă ocazie de a ne întoarce la Creator, de a veni mai aproape de El, de a ne gândi la El și de a ne direcționa eforturile către El. Trebuie să ne reformăm, să ne ajustăm după Creator, astfel încât să ne conectăm și să stabilim contactul cu El. Acest lucru este posibil numai prin integrarea noastră ”forțată” în grupul de zece și, prin el, să obținem echivalența cu Creatorul.

Asta înseamnă că toate eforturile noastre ar trebui să fie incluse într-un grup și fără rezerve. Prin integrarea noastră în grupul de zece, descoperim că întreaga lume există acolo, miliarde de oameni, întregul univers și Lumile Spirituale. Lumea noastră este un bob de nisip mic, în comparație cu ceea ce există în grupul de zece. Acolo găsim, de fapt, sufletul nostru. (Minutul 29:10)

Din partea întâi a Lecției zilnice de Cabala 3/03/19, Baal HaSulam, „Introducere în studiul celor zece Sfirot”