Monthly Archives: mai 2019

Viaţa nouă nr. 962 – Adevărata identitate

Viaţa nouă nr. 962 – Adevărata identitate
Dr. Michael Laitman în conversaţie cu Oren Levi şi Yael Leshed-Harel

Rezumat

Care este adevărata noastră identitate interioară, cum este posibil să descoperim această identitate și de ce nu este asta clar pentru noi, de la naștere? Fiecare persoană işi dorește propria identitate, unică, o dorinţă care provine din egoismul uman. Astăzi, fiecare trăiește ca și cum ar fi într-un teatru, jucând un rol determinat, gândindu-se că acesta este adevărata lui identitate. Scopul este ca fiecare persoană să-și atingă identitatea adevărată, unică și spirituală, prin descoperirea rădăcinii sufletului lor. Această rădăcină este ascunsă și poate fi descoperită numai atunci când învățăm să ne deschidem sufletul, într-un anume mediu, corect.

Din KabTV “Viaţa nouă # 962 – Adevărata identitate” 2/11/18

Binyan – structura lumii

Întrebare: De unde a venit binyanim – formele de construcție a verbelor în ebraică? Au o rădăcina spirituală?

Răspuns: Ebraica este o limbă matematică. Este opusul altor limbi.

Sunt două forțe în univers: lumina Hochma și lumina Hassadim, iar interacțiunea lor este baza Kli-ului (vasului) viitor. Adică lumina este rădăcina pentru tot.

Rădăcina cuvintelor ebraice poate cuprinde una, două sau trei litere. Asta este fie o linie, două linii sau trei linii. Literele nu pot fi combinate arbitrar între ele ca în alte limbi, conform regulilor lor. Aici nu sunt reguli, ci legile naturii, legile lumii.

Binyan este baza, structura lumii, care își exprimă în mod clar tot timpul baza, rădăcina: o combinație de lumini și dorințe. Până la urmă, ce altceva este acolo? Lumina este de la Creator, iar dorința, adică intenția, lumina reflectată, este de la creație.

Totul depinde de starea în care se află acestea. Poate să fie doar o linie, două sau trei. Prin urmare, de regulă, noi avem două linii și în cazuri speciale – trei. Vorbește doar de bazele lumii.

Toate aceste întrebări sunt pur matematice. Nu pot fi mișcări arbitrare.

Din lecția de Cabala în limba rusă, 1/6/19

 

Sentimente şi mecanică, ȋmpreună

Întrebare: Încă o dată, am abordat studiul Prefață la Înțelepciunea Cabalei (Pticha), dar la un nou nivel, prin sentimente. Acest lucru este atât de interesant, atât de adânc, încât ne lipsesc din nou detaliile tehnice.

De ce, atunci când începem să punem orice întrebări tehnice, asta ne îndepărtează de percepția emoțională ȋn care am intrat, ne scot din ea?

Răspuns: Acest lucru se întâmplă doar la început. De exemplu, atunci când oamenii învață să cânte la un anumit instrument muzical, la început trebuie să lucreze la tehnică. Ei trebuie să facă exerciții și să se obișnuiască cu instrumentul.

Odată ce ȋl stăpânesc, atunci este ca și cum s-ar uni cu el, iar instrumentul începe să-și exprime sentimentele, acelea pe care oamenii nu le pot exprima. Iau o vioară în mâini și ea cântă așa cum eu n-am putut niciodată. Dar prin cântul, prin dorul, prin sunetele ei, sunt capabil să mă pot exprima pe mine.

La fel este şi aici. Trebuie să învățăm mai întâi instrumentul. Iar instrumentul nostru sunt sentimentele, nimic mai mult decât sentimentele, deoarece noi suntem doar dorința de a ne bucura. Aceasta este ceea ce Creatorul a creat în noi.

Din Lecţia de Cabala ȋn limba rusă 4/4/19

Ce este Ațmuto (El Însuși)?

Întrebare: Creatorul există în noi sau în afara noastră? Tu spui că el există doar în noi. Ce este Ațmuto?

Răspuns: Nu există nimic care este „în interior”, „în afară”, „într-o parte” sau „undeva acolo afară”, există pur și simplu și asta e tot.

Ațmuto este ceva ceea ce noi nu obținem. Înțelegem un anume fel de influență asupra noastră și numim asta Creatorul, fiindcă El creează.

Eu mă numesc „creatură”, fiindcă El m-a creat. În afară de Creatorul care m-a creat există ceva superior, Esența Lui interioară. Aceasta se numește „Ațmuto”, adică El Însuși, fără nicio relaționare la mine.

Este posibil să descriem Ațmuto ca parte interioară a Forței Superioare, iar atitudinea Lui față de mine este partea Lui exterioară, numită Creatorul. Și eu sunt cel care percepe acest lucru.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 27.01.2019

Viața nouă nr. 236 – Autocunoașterea și Fericirea

Viața nouă nr. 236 – autocunoașterea și fericirea

Dr. Michael Laitman în conversaţie cu Oren Levi şi Tal Mandelbaum ben Moshe

Rezumat

Adevărata autocunoaștere se poate dezvolta numai într-o societate al cărei scop este de a dezvolta caracteristica dăruirii. Natura lumii este recepția. Pentru a o corecta, trebuie să ne ridicăm la caracterul opus al dăruirii. Numai atunci când o persoană depășește primirea pentru sine și dobândește calitatea dăruirii, începe să dezvolte adevărata conștiință de sine. Acest lucru se poate întâmpla numai cu ajutorul societății, prin intermediul interacțiunilor sociale. Într-o astfel de societate, o persoană încetează să simtă frică și să se simtă rușinată. Ea poate fi deschisă cu toată lumea și poate deveni confortabilă cu ea, însăși. În acest fel, oamenii pot realiza o viață de fericire și echilibru între primire și dăruire.

Din KabTV “Viața nouă # 236 – Autocunoașterea și fericirea”10/6/13

Poate Creatorul să sufere?

Întrebare: Poate Creatorul să sufere?

Răspuns: Nu putem să spunem nimic despre Creator. Vorbim numai despre Forța de dăruire și iubire pe care el o poate direcționa către noi pentru a ne transforma. Percepem Creatorul numai în interiorul trăirilor noastre, adică nu pe Creator, în sine, ci felul în care Îl putem noi simți.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 18,11,2018

Cu bucurie

Este scris în Cartea Zohar, „VaYechi” 116-117: „Divinitatea este prezentă numai într-un loc întreg, nu într-un loc cu lipsă, într-un loc cu fisuri sau într-un loc de tristețe, ci într-un loc potrivit – un loc al bucuriei.”
„Slujiți Domnului cu bucurie; veniți înaintea Lui cu cântări. „Nu există nicio slujire a Creatorului, dacă nu este î
n bucurie”.

Trebuie să ne amintim cu atenție aceste cuvinte. O persoană tristă nu poate dezvălui Creatorul, nu se poate conecta cu prietenii. Este imposibil! Numai în bucurie, cineva poate realiza conexiunea și unitatea.

Tot ceea ce duce la unitate și la umplerea cu lumină, în sine, provoacă bucurie. Este, de asemenea, necesar să abordăm totul cu bucurie. La urma urmei, „Bucuria este o reflectare a faptelor bune”, conexiunea, în care lumina vine și o umple.

În viața de zi cu zi se întâmplă la fel; când întâlnim pe cineva pe care-l iubim, nu plângem și nu jelim. Numai dacă urâm și nu putem ȋndura ceva, suntem îndurerați și suferim. Prin urmare, verificarea corectitudinii acțiunilor noastre este foarte simplă: există în noi, bucurie?

Desigur, acesta nu este singurul criteriu, deoarece poți să faci și o crimă și să te bucuri, în mod vicios. Bucuria, totuși, este un semn necesar pentru o muncă spirituală corespunzătoare. Dacă mă bucur, înseamnă că am îndeplinit deja una dintre condițiile pentru a găsi calea cea bună.

Faptele bune provoacă bucurie chiar și atunci când nu vă așteptați. Dacă am ajutat o ființă creată să avanseze în corectare, atunci trebuie să existe bucurie. Ca și în cazul fricțiunii a două obiecte, apare în mod inevitabil căldura, așa este o acțiune corectă, corectând creația, întotdeauna este însoțită de bucurie. Aceasta este o consecință obligatorie.

Prin urmare, este necesar să începeți acțiunea corectării cu bucurie și apoi verificați dacă a contribuit cu adevărat la corectare, dacă a provocat bucurie. Adică, bucuria ar trebui să fie atât la intrare, cât și la ieșire.

Aceeași verificare este valabilă pentru un grup, un grup de zece. Întotdeauna trebuie să verificăm dacă lucrul cu prietenii ne face fericiți. Este scris că „Tora aduce bucurie.” Dacă acționăm spre corectare, atunci trebuie să fim fericiți. Bucuria va radia din faptele noastre bune.

Este necesar să încercăm să menținem în mod constant o astfel de bucurie interioară, de a fi într-o lume bună, în care numai puterea Creatorului, binele și Creatorul binelui, guvernează. Creatorul vrea ca toate creaturile să fie bucuroase și fericite, iar toate greşelile sunt rezultatul lenei noastre, a refuzului de a ne face munca. Dar, în realitate, lumea ar trebui să fie plină de bucurie, căldură și iubire.

Din lecția 7 a Convenţiei Mondiale de Cabala – “Ziua a doua” – 2/20/19, „Serviți Creatorul cu bucurie”

Impactul textelor cabalistice

Întrebare: Care este scopul studierii științei Cabala?

Răspuns: Baal HaSulam oferă o definiție cabalistică exactă a scopului Cabalei: revelarea Creatorului unei persoane din lumea noastră.

Scopul fiecărei lecții depinde de materialul studiat. Materialul, în sine, stimulează o persoană să se apropie de revelarea Creatorului, să urmărească atingerea scopului. Aşa cum un instrument muzical este acordat înainte de spectacol, o persoană trebuie, în mod similar, să se ”acordeze” pentru a atinge Creatorul.

Întrebare: Depinde mai mult de o persoană sau de ceea ce se spune în cartea cabalistă? Există forțe miraculoase în cărțile cabaliste?

Răspuns: Există o putere miraculoasă, dar nu în cărți, între rânduri sau între litere, ci în influența textului asupra unei persoane.

Cabaliștii care au scris cărți și-au exprimat realizările interioare. Vorbim despre oameni care au simțit lumea superioară și Creatorul, iar tot ceea ce au exprimat pe hârtie este legat de realizarea lor spirituală. Prin urmare, când le citim textele, ele ne afectează, indiferent dacă ne place sau nu. Mai exact, influența luminii coboară asupra noastră și ne schimbă treptat.

Observație: Când citesc o poveste dramatică, mă afectează și pe mine. Pot să plâng sau să râd.

Comentariul meu: Corect, dar vă influențează pur psihologic. Aici poți să citeşti fără să înțelegi nimic, cu toate astea, textul te influențează și, treptat, începi să simți că se întâmplă ceva în tine.

Simți că în acest text și în tine, există unele forțe interioare, curente subterane interne, care te trag undeva și ȋți configurează gândurile și sentimentele într-un mod special. Deodată, devii un pic diferit, poate mai abil, mai conştient de scop. Exact ȋn acest fel, se manifestă influența surselor cabaliste asupra unei persoane.

Din KabTV-„Bazele Cabala” 11/20/18

Efectul includerii reciproce

Întrebare: Mulți oameni din grupul nostru vin la Convenția din Israel. Am trecut prin multe în acest timp. Cum putem ști că ei vor transmite toate impresiile și inspirațiile noastre?

Răspuns: Sunt sigur că ei vor fi capabili să le transmită prin includerea lor în noi. De asemenea, inspirația pe care ei o vor primi aici, va trage din ei toate mesajele voastre. Tot ceea ce voi vreți să transmiteți prin ei, va curge spre noi.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 6/02/19

Viața nouă nr. 62 – Puterea banilor

Viaţa nouă nr. 62 – Puterea banilor
Dr. Michael Laitman în conversaţie cu Oren Levi şi NitzahMazoz

Rezumat:

Se pare că banii pot cumpăra orice lucru și că sunt cea mai disponibilă resursă pentru a obține ceea ce dorim. Chiar și așa, am ajuns la prima generație care nu ia în considerare banii. Aceasta redefinește ideea de a fi defavorizat. Se trece de la accentul pe materialism, la concentrarea asupra spiritualității. Noua muncă este lucrul asupra noastră ca oameni și de a construi o abilitate reciprocă pentru împlinirea dorințelor tuturor.

din KabTV – “Viaţa nouă #62 – Puterea banilor” 8/30/12

 VideoPlay Now | Download  AudioPlay Now | Download