Monthly Archives: iunie 2019

O viață nouă nr. 482 – Întrebarea care vă schimba lumea mea

O viață nouă nr. 482 – Întrebarea care vă schimba lumea mea

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Tal Mandelbaum ben Moshe

Întrebându-ne pe noi, înșine, despre sensul vieții, asta va duce umanitatea la descoperirea unei realități noi, bazate pe dăruire. Toată creația este o singură dorință mare, comună și pentru plăcere. Dorința este exprimată diferit și crește prin nivelurile de dezvoltare inert-mineral, vegetativ-vegetal, animat – animal și uman. Mulți oameni vor să știe ce este ascuns dincolo de limitele corporale ale vieții din lumea noastră, deoarece nu se mai simt satisfăcuți sau împliniți. Avraam a studiat ego-ul uman și a ajuns la concluzia că a fost conceput pentru a ajuta umanitatea să se conecteze și să ne ridice la o nouă înălțime spirituala. El este caracteristica binefăcătoare și a învățat oamenii cum să trăiască în conformitate cu principiul „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuti”. Atunci când trecem de la vechea paradigmă de căutare a beneficiului personal, peste tot, prin exploatarea celorlalți, la a vedea lumea prin prisma dăruirii, percepția noastră asupra lumii se schimbă și o nouă realitate se deschide. Înțelepciunea Cabala ne învață cum să vedem adevărată realitate, să descoperim programul și să cristalizam scopul evoluției.

De pe KabTV „O viață noua #482 – Întrebarea care vă schimba lumea mea”, 12/25/14

 

O viață nouă nr. 266 – Încrederea de sine

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Tal Mandelbaum ben Moshe

Încrederea de sine autentică este dobândită numai iubind și sprijinind mediul. Rușinea este frica de a te simiți mai mic ca ceilalți. Este frica de a face rău ori eliminarea ego-ului lui, care are o grijă constantă pentru împlinirea de sine pe seama celorlalți. Mândria care vine din dorința de a controla și de a profita de alții este negativă, goală și prostească. Învățarea acceptării de sine, de asemenea, nu va ajuta. Noi putem obține doar libertatea psihologică și capacitatea de adaptare, atunci când construim mini societăți de oameni, care împart scopul special și înalt al transcenderii ego-ului uman. Ei obțin mândria pozitivă, care vine din dorința de control asupra lor, înșiși. Se protejează din a face rău și avansează umanitatea prin adeziunea la regula “Nu fă prietenului ceea ce tu urăști”.

De pe KabTV “O viață nouă #266 – Încrederea de sine”, 12/08/13

O viață nouă nr. 265 – Depășirea anxietății sociale

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Tal Mandelbaum ben Moshe

Depășirea anxietății sociale necesită ca fiecare din noi să joace caractereul lui Noa, făcând un efort interior pentru a-i ușura pe ceilalți. Fie că sunt la muncă sau acasă, eu nu fac altora ceea ce urăsc și las loc pentru toată lumea. Mă restricționez și devin ca aerul, care nu presează pe nimeni. Toată lumea trebuie să fie de acord să intre împreună în arca lui Noa și să se ascundă acolo de forța rea care ne separă. Astăzi, noi imitam caracterele din filme și nu ne mai cunoaștem pe noi, înșine. Jucam tot felul de caractere false, conform valorilor false. Trebuie să ne curățam de această ipocrizie, deoarece ea ne duce doar la stres. Dacă toată lumea joacă împreună jocul “Noa”, noi ne vom conecta într-un puzzle minunat în care toată lumea își vă găsi locul.

De pe KabTV “O viață nouă #265 – Depășirea anxietății sociale”, 12/6/13

Cum să folosim Creatorul pentru a-i ajuta pe ceilalți

Întrebare: Cum putem să folosim Creatorul pentru a-i ajuta pe ceilalți?

Răspuns: Pentru a face asta trebuie ca întăi să ne conectăm cu ceilalți, cu dorințele și nevoile lor, să internalizam aceste dorințe și nevoi, să le absorbim în noi, înșine, ca și cum ar fi ale noastre.

Numai după aceea putem să apelăm la Creator pentru a le împlini.

Și, apoi, prin mine  și prin noile dorințe străine obținute, care acum au devenit ale mele, eu deja le împlinesc. Așa funcționează.

Din lecția de Cabala în limba rusă 10/02/2019

Ce este înțelegerea?

Întrebare: Cum explici fenomenul că, dintr-o dată, începi să înțelegi?

Răspuns: Înțelegerea este o conștientizare a conexiunii dintre starea anterioară și starea prezentă, adică dintre cauză și efect. De aceea, legătura dintre cauză și efect se numește înțelegere.

Întrebare: Ce înseamnă să-L înțelegi pe Creator?

Răspuns: Începem să-L înțelegem prin acțiunile Lui asupra noastră.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 03.02.2019

Punctul comun de bunătate

Întrebare: Dacă Creatorul este întotdeauna ceva diferit pentru fiecare în parte, cum poate fi El un punct de conexiune pentru oameni?

Răspuns: Realitatea este că această legătură se produce în punctul de bunătate al Creatorului față de noi. Și, astfel, începem să înțelegem că tot ceea ce face El este absolut drept, rezonabil și bun.

Este acel moment în care suntem impresionați de El, ne unim și devenim ca El. Prin urmare, acest punct de bunătate devine comun pentru noi.

După aceea, din nou ne împrăștiem în direcții diferite, cu un nou egoism, din nou ne urâm unii pe alții și, din nou începem să ne adunăm, dar la nivelul următor, la unul mai înalt.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 24.02.2019

Gândurile mele pe Twitter 6/27/19

Ascunderea devine un ecran, deasupra căruia ne străduim să devenim asemănători (Edameh) cu Creatorul – și apoi devenim om, Adam.

Creatorul nu ne obligă să facem acest lucru – noi, pe cont propriu, dorim să ne facem asemănători cu Creatorul. Pentru noi, ascunderea devine deopotrivă un ecran separator și un ecran al revelației.

Descoperirea Creatorului ne obligă să trăim prin legile ascunderii.

Trebuie să avem întotdeauna grijă de ascundere pentru a rămâne separaţi de Creator, neputând aplica instinctiv legile Sale, ci ducându-le deasupra ascunderii, de dragul măreției Sale.

Dacă dispare ascunderea și Creatorul devine revelat, ne transformăm în îngeri – animale care instinctiv execută legile naturii, ordinele Creatorului. Senzația de ascundere a Creatorului ne împinge să-L descoperim, să devenim oameni, să ne ridicăm la un nivel deasupra celui animal, să realizăm în mod conștient legile naturii – Creatorul.

Cabala este știința ecologiei superioare. Iubirea pentru Creator ne va obliga să studiem legile comunicării și să le respectăm. Vom înțelege că forța superioară a naturii ne guvernează și ne împuterniceşte să ajungem să iubim creaturile, și nu pentru că vrem acest lucru, care este motivaţia pentru nazism și socialism.
De pe Twitter, 6/27/19

Să revelăm împreună Lumea Superioară

  1. Întrebare: Să presupunem că un prieten s-a ridicat deasupra lui, însuși și simte conexiunea dintre noi, în grupul de zece și revelația Creatorului. Celălalt prieten, în acest moment, nu simte asta, fiindcă are gânduri diferite.

Acest lucru ar trebui să se întâmple în același timp sau la fiecare pe rând, ca de exemplu, astăzi – unul, mâine – următorul, poimâine – eu?

Răspuns: Fiecare o să simțiți în perioade de timp diferite, până când începeți să simțiți unitatea împreună și numai atunci începe Creatorul să se reveleze pe El, Însuși în ea. Trebui să ajungi la punctul când în interiorul tău trăiești constant în această solidaritate colectivă. Acesta este grupul.

Până la urmă, un grup nu reprezintă doar zece oameni care stau unul lângă celălalt. Grupul este ceea ce au separat de egoismul lor și că vor să fie deasupra lui, să se unească în acesta și să simtă Creatorul, pentru a-I dărui Lui, pentru a ieși din ei, înșiși, împreună, ca unul. Iar, apoi, ei se uită unde este El, pentru a-I dărui Lui totul, ca și cum i-ar da Lui un buchet de zece trandafiri.

În Cartea Zohar, această stare este comparată cu un trandafir printre spini. Trandafirul (Ebraica: Shoshana) este Malchut. Shoshana vine de la cuvântul „lovește-l în dinți”, deoarece este foarte dificil să ieși din tine, la fel ca o persoană care este lovită în dinți. Spinii sunt toate celelalte calități pe care nu le poți conecta intre ele. În general, asta este o mare muncă.

Dar nu poate să se întâmple asta acum cu tine, mâine cu alt prieten, apoi cu al treilea, etc., ci trebuie să ajungi la o stare unde constant lucrați împreună la asta, iar comunitatea și direcția ei spre Creator sunt cele mai importante pentru tine. Acesta este nucleul existenței voastre, a vieții voastre. Numai pentru asta se merită să trăiți. Orice altceva este ca o mică adiție în importanță!

Întrebare: Putem să discutam, în munca noastră zilnică, în zece, cum simte fiecare dintre noi și cum să ajungem la asta?

Răspuns: În general, puteți. Doar încercați să vă tratați intre voi cu iubire, deoarece, dacă un prieten discută despre cum vrea să se conecteze cu zecele, atunci toți ceilalți trebuie să fie foarte atenți, ca să nu o tratați cu superficialitate, deoarece ați putea să anulați efortul combinat al grupului.

Din lecția de Cabala în limba rusă 4/4/19

De ce nu putem percepe Creatorul, în esență?

Întrebare: De ce nu putem percepe Creatorul, în esență?

Răspuns: Nu putem înțelege Creatorul, în esență, pentru că nu avem ”uneltele” necesare.

Așa cum un animal nu poate înțelege nivelul uman, nici omul nu poate înțelege nivelul Creatorului. Și, pentru a-l înțelege, avem nevoie de unelte speciale, adică de anumite calități.

Calitățile noastre, construite sub formă de plus și minus, sunt create de Creator într-o anumită proporție și la un anumit nivel, pentru ca noi să-L putem înțelege, dar numai pe baza acelor calități cu care El ne-a creat. Iar în afara acestor calități, noi nu mai putem înțelege.

Întrebare: Oare așa se prezintă realitatea sau mai există și altceva?

Răspuns: Poate că mai există și altceva.

Când, la finalul celor 6000 de ani sau poate mai devreme, vom termina corectarea calităților noastre și ne vom putea folosi în mod corect, atât calitățile pozitive, cât și pe cele negative, atunci vom ajunge la nivelul stabilit de Creator pentru noi, adică dobândirea Lui, pe parcursul celor 6000 de ani.

Atunci va fi posibil să descoperim următorul ”volum”, următorul ”vid”, pe care să-l putem înțelege și despre care încă nu cunoaștem nimic, cu toate că există anumite supoziții, dar sunt doar supoziții.

Din lecția de cabala din limba rusă 2/24/19

Nu închisoarea va reforma un violator

Întrebare: Cititorii dvs. de pe Instagram întreabă: „Cum putem să acceptăm răul?” Aţi răspuns: „Nu există nici un rău. Răul, pur și simplu, arată unei persoane că nu a ajuns la perfecțiune în bunătate.

Adică, binele ascuns este simțit ca rău. Se simte acut, astfel încât cineva să acorde atenție celorlalte posibilități care există pentru el, de a corecta această calitate și de a o transforma în bine „.

Unul dintre cititorii dvs. întreabă: „Dar despre viol? Este un comportament anormal în conexiunile noastre? ”

Răspuns: Acesta este egoism și este exces. Desigur, acest lucru este rău. Dar egoismul trebuie corectat și atunci nu va exista niciun rău. Adică, aceasta este o atitudine incorectă față de alta. Intenția față de alta, este doar intenția. Dacă dobândește o formă pozitivă sau negativă, atunci trebuie să discernem și să corectăm „minusul”, într-un „plus”. Dar intenția însăși nu poate fi schimbată. Cu alte cuvinte, nu putem castra un violator, ci trebuie să-l reformăm.

Întrebare: Dar cum?

Răspuns: Cum se face, este un alt lucru. Acțiunile nu vor schimba lumea. Trebuie să intrăm în rădăcina problemei, de ce unii oameni tratează alte persoane în astfel de moduri și să corectăm această direcție sau, cu alte cuvinte, intenția sa. Cu aceasta se ocupă știința Cabalei.

Întrebare: Să presupunem că cineva comite o violență împotriva altora. Ce înseamnă să-i corectezi intenția, că aceleași acțiuni, ale aceleiași persoane, ar fi benefice pentru alţii?

Răspuns: A vrut să rănească pe alții? Nu, voia să se împlinească pe sine. Așa că lasă-l să se împlinească, dar prin acte de bunătate față de ceilalți. El trebuie să fie corectat, reformat și educat diferit.

El va primi apoi aceeași plăcere, chiar mai mare decât ar fi simțit în timpul săvârşirii violenței. Cabala îi poate oferi o plăcere de 620 de ori mai mare. În loc de violență, vor fi acte de bunătate față de altă persoană, deoarece acea persoană se va bucura împreună cu el.

Întrebare: Ce explică această transformare într-o persoană?

Răspuns: Forța superioară, lumina superioară. Aceasta nu este o chestiune simplă. Niciun violator nu poate face prea multe în privinţa asta. O persoană trebuie schimbată, reeducată.

Întrebare: Dar ce se poate face?

Răspuns: Cel puțin, nu-l puneți în închisoare. Potrivit Torei, nu există conceptul de închisoare. Nu există niciun concept de „izolare a cuiva din societate”. Pentru a-l izola, existau șase orașe de refugiu. Acolo, cineva s-ar re-educa.

Întrebare: Ce se întâmplă cu o persoană atunci când intenția sa se schimbă, când se schimbă atitudinea sa față de ceilalți? La ce nivel are loc această schimbare: chimică, psihologică?

Răspuns: La nivel spiritual. La nivelul cel mai înalt, cel mai interior. El trebuie să-și schimbe atitudinea, înțelegerea locului său: într-o societate, în lume, atitudinea față de viață și de moarte, față de întregul univers, totul trebuie să se schimbe în el. Această corectare are loc sub influența luminii superioare.

Întrebare: Să presupunem că un violator dorește să-și schimbe atitudinea…

Răspuns: Chiar dacă nu vrea sa se schimbe, îl vom influența treptat în aşa fel încât va vrea el, însuşi să se schimbe şi se va schimba.

Întrebare: Ce înseamnă să-l influențezi în așa fel încât să se schimbe?

Răspuns: Prin exemple, educație. Este un sistem educațional, care trebuie să influențeze o perioadă lungă de timp. Oamenii care au fost condamnați în orașele de refugiu, nu puteau pleca. Dacă o persoană a ucis sau a rănit pe cineva, putea găsi un refugiu acolo, unde se va transforma și va recunoaște crima, iar apoi societățile din orașele de refugiu ar lucra la el.

El a fost influențat în așa fel încât lumina superioară să-l afecteze. Cineva trebuie să se supună influenței lumii superioare. O persoană nu poate face asta el, însuși, fiindcă este complet corupt. De aceea, el este ajutat în așa fel încât lumina superioară începe să-l influenţeze.

Iar acest lucru se realizează prin includerea lui în societate și printr-o lucrare colectivă de atragere a luminii superioare, prin faptul ca persoana este în societate și, fie că îi place sau nu, primește o parte din lumina superioară prin ea, iar lumina superioară îl transformă.

Din  KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 2/28/19