Substanța creației este dorința de a se bucura, iar toată munca noastră este să o ”îmbrăcăm” în intenția de a  dărui, de iubirea aproapelui. Intenția are cea mai mare importanță pentru că dovedește esența acțiunii. Ideea nu este dacă primesc sau dau, ci ce aștept din această acțiune: să primesc sau să dau? Este ceea ce determină totul.

Dacă un extraterestru ar ateriza pe Pământ și ar vedea cum o persoană muncește din greu toată ziua și la sfârșitul zilei dă toți banii câștigați unui vânzător dintr-un magazin sau unui casier dintr-o bancă, el ar fi fascinat: „Ce act de dăruire!” Dar noi înțelegem de ce dăruiește, pentru că, apoi, primește ceva mai valoros pentru el.

Se pare că acțiunea în sine nu spune nimic și totul este determinat de intenție. Aceasta este diferența dintre un animal și o ființă umană: animalul înțelege numai acțiunea în sine. Este imposibil să vorbim cu el despre intenție, deși este posibil să antrenezi un animal și să-i explici puțin despre intențiile proprietarului față de el, cu ajutorul acțiunilor. Dar, în general, un animal înțelege numai acțiunea: dacă dai, ești bun, dacă nu dai, ești rău.

O persoană acționează cu intenție, iar aceasta este diferit față de animale. Suntem animale prin natura noastră, dar cu cât ne ridicăm mai mult de la nivelul animalelor, datorită educației și obiceiurilor dobândite, cu atât mai multă importanță acordăm intenției. Toată ficțiunea, arta filmului și arta înaltă vorbesc despre intenții și nu despre acțiuni. Cu cât intenția se abate mai mult de la acțiune, cu atât sunt dramele mai acute, conflictele și confruntările apar și, prin urmare, este greu de înțeles și de simțit intenția și dificil de exprimat. Iar atunci când, în final, intenția se conectează cu acțiunea, ea duce la o soluție, la un deznodământ (Minutul 30:12).

Intenția de dragul dăruirii poate fi obținută numai din lumina reformatoare, deoarece această lumină provine din sistemul în care suntem cu toții interconectați. Se pare că încep să simt o altă persoană, nedespărțită de mine și, prin urmare, îmi schimb atitudinea față de ea și îi dăruiesc, ca și cum aș primi eu însumi. Astfel, dăruirea pentru ea se transformă în primire, ca și cum aș fi dăruit copilului meu.

Înțelegem exemplul cu un copil; este chiar mai plăcut pentru noi să dăruim copiilor, decât să ne luăm pentru noi. În mod similar, ar trebui să percepem un străin ca și cum ar fi partea noastră inseparabilă. În acest scop, există lumina care se întoarce la sursă, care are puterea de a-mi arăta că prietenii mei și cu mine suntem părți ale unui singur trup și că, dăruind lor, par să primesc eu, însumi.

Prin urmare, schimbarea intenției este posibilă numai într-un grup și numai cu ajutorul luminii reformatoare (Minutul 34:00).

Lecția ar trebui să fie o acțiune practică în grupul de zece și nu speculații mentale. Trebuie să intre în substanța noastră, în conexiunea dintre noi, pentru că unitatea este matricea întregii realități. Nu există altă realitate decât grupul de zece. Dacă repet toate scenariile prin grupul de zece, îmbrăcând toate materialele articolelor în el – cele zece Sfirot, lumile superioare, Partzufim, sfărâmarea și corectarea – acesta este adevăratul studiu al științei Cabala în practică, adică Cabala practică.

După lecție, ies cu totul diferit de ceea ce am fost înainte, iar grupul de zece, de asemenea, este diferit, deoarece am făcut împreună un salt pe calea către spiritualitate. ( Minutul 1:03:57)

Ce mă împiedică să mă simt în perfecțiune, abundență completă, ”topit” în Creator? Lumea este bună și frumoasă, plină de Creator, iar eu sunt etern și perfect în ea. De ce mă simt acum diferit? Diferența dintre aceste două stări este doar în senzația mea. Dacă nu calculez cu dorința mea animalică de a mă bucura, ci vreau să fiu în dorința de a dărui, atunci dăruiesc plăcere Creatorului spunând: „Mă simt infinit, umplându-mă cu ceea ce îmi dai. Nu mai am nevoie de altceva și sunt fericit că Tu exiști și ai grijă de mine!“

Cine mă împiedică să simt o astfel de bucurie și împlinire, cu excepția egoismului meu și a mândriei mele? (Minutul 1:16:40)

La sfârșitul corectării, întreaga lume devine absolut bună, așa cum este scris că „lupul va locui cu mielul”. Israel (aspirând la Creator) este Rosh (capul) lui Partzuf, sufletul comun al lui Adam HaRishon. Adam nu avea un Rosh; el s-a născut un animal, un înger, care este nivelul animal al sfințeniei, iar un animal nu are minte și, deci, nici Rosh.

Acum, datorită clarificărilor, Rosh începe să crească pe nivelurile Shoresh, Aleph, Bet, Gimel și Dalet. Noi suntem Rosh, luptând pentru revelarea Creatorului, pentru unitate. Guf (corpul) există datorită lui Rosh și nu poate să iasă la viață fără el.

Adam a avut Rosh la nivelul Hassadim, adică la nivel animal. Când a dorit să aibă un Rosh cu lumina Hochma (înțelepciune), adică la nivel uman, s-a fragmentat (”spart”). Iar corectarea constă în adunarea înapoi a Rosh și Guf, ceea ce va fi corectarea lumii, a realității. Toată lumea se va uni prin conexiuni bune, în lumina Hassadim și umplută de lumina perfectă Hochma. Aceasta se numește sfârșitul corectării. (Minutul 1:58:57)

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Kabbalah 4/30/19 „Nu există altcineva în afara Lui” (Pregătirea Convenției din America Latină 2019)

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Spiritualitatea poate fi atinsă numai în conexiunea dintre noi. Nu este atât de ușor de acceptat și nu este foarte plăcut, pentru că este complet împotriva naturii noastre. Cu cât omenirea se dezvoltă de la o generație la alta, de-a lungul a mii de ani, cu atât devenim mai egoiști. Acest lucru poate fi văzut clar în transformările societății umane, care au început cu clanuri tribale, apoi s-au transformat în sate, care apoi au crescut în orașe mari și țări.

Conexiunea este un subiect foarte dificil, dar definește toate diferențele dintre noi și lumea spirituală. Principala problemă este convingerea noastră că ne putem conecta. Dar nu ne putem conecta pentru că suntem sută la sută egoiști.

Mai întâi de toate, trebuie să ne amintim că noi nu ne putem conecta, ca să nu mai vorbim despre a ne iubi unii pe alții. Acest lucru este complet împotriva naturii noastre. Să fim realiști: suntem capabili numai de ură. Tot restul sunt doar jocuri frumoase, ca la grădiniță. Totuși, inversăm acest joc într-unul foarte serios. Jucându-ne ca niște copii buni și realizând că nu suntem aşa și că, de fapt, nimeni nu își iubește prietenii și nu vrea să se apropie de ei, putem spera să primim singurul remediu – lumina reformatoare.

Nu vrem să ne conectăm și înțelegem asta în mod clar. În orice caz, dacă încercăm totuși să ne conectăm, atunci cerem forța corectării, lumina reformatoare. Noi nu suntem copii nevinovați, ci egoiști răi și venim în grup nu să ne îmbrățișăm, ci să atingem spiritualitatea. Altfel, viața se va sfârși în zadar. De aceea, toate acțiunile noastre în grup, în timpul atelierelor și în diseminare, au un singur scop – de a atrage lumina reformatoare. Și lumina va face toată treaba.

Facem tot ce putem și Creatorul va termina totul așa cum ar trebui să fie; El chiar va corecta tot ceea ce noi am stricat. Principalul lucru este să încercăm să ajungem la o cerere adevărată. Nu ne înșelăm singuri. Noi nu vrem să ne conectăm. Cu toate acestea, în același timp, înțelegem că nu există altă cale. În această lume globală totul este interconectat: natura minerală, plante și animale. Doar omul, ultimul grad, iese din simbioza generală și acționează într-un mod opus.

Pentru a ne conecta corect cu ceilalți, avem nevoie de forța naturii. Această forță ne-a îndepărtat din restul nivelurilor și pe unul de celălalt. Acum trebuie să cerem acestei forțe să ne reconecteze. Prin urmare, încercăm să vorbim frumos unul cu celălalt și să înțelegem că aceasta este o rugăciune, o cerere care ne va ajuta pe noi, egoiștii, să fim corectați de această forță.

Grupurile de zece și atelierele sunt o muncă foarte serioasă împotriva egoismului nostru animalic. Noi nu vrem să ne apropiem unul de celălalt, dar nu există altă opțiune: omenirea trebuie să-și restabilească natura, care este complet integrată și perfect conectată. Numai omul strică totul; prin urmare, suntem obligați să ne conectăm între noi și cu toate celelalte niveluri ale naturii.

Simt că nu vreau să mă conectez cu nimeni, dar, în același timp, recunosc că trebuie să fiu conectat cu toată lumea și, prin urmare, cer lumina reformatoare.

Este scris că „Israelul nu va fi răscumpărat prin durere, nici prin robie, nici prin minuni sau nebunie și nici prin presiuni sau lipsă de hrană”. Nici un efort eroic din această lume nu poate ajuta la atingerea sensului vieții și la realizarea eternităţii, ci numai ” zece oameni care stau împreună”, vorbind despre unificare. Ei înțeleg că nu există nicio legătură între ei, iar prin propriile lor forțe nu pot avea asta; ei cer forței să vină și să îi conecteze. „Astfel, vocile lor vor fi auzite” (Minutul 00:00 – 20:00)

Din Lecția 2, Convenția din America Latină din 2019  – „Construirea unei societăți viitoare”  – „Ziua a doua” 5/18/19, Munca în grupul de zece

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→