Daily Archives: 12 iulie 2019

Puterea gândului și rezolvarea problemelor

Întrebare: Este posibil să vindeci cancerul sau alte boli prin schimbarea gândurilor tale?

Răspuns: Aș prefera să nu răspund la întrebările specifice în ceea ce privește bolile și asemenea subiecte. Este posibil să facem totul. Putem să o facem astăzi? Nu pot să spun. Nu cred, dar curând vom putea.

Depinde numai de modul în care gândurile nostre vor fi în conjugarea corectă dintre ele. Apoi vom putea să influențăm cele mai adânci fenomene negative ale naturii noastre. Totul depinde numai de noi.

Sunt multe povești interesante despre Cabaliști și despre presupusele miracole ale lor. Însă ele nu sunt miracole. Acestea sunt doar niște mici corecții și nu intervenții, ci o corecție a legilor naturii pe anumite niveluri, pe care noi le putem face numai dacă le corectăm în mod adecvat.

Pot să intru în orice sistem, pe orice nivel, de la mine, însumi și până la lumea Infinitului, dar numai sub condiția că eu adaug ceva forțe pozitive de influență în acest sistem. Eu cred că noi vom ajunge la starea unde vom putea cu adevărat să ne vindecăm pe noi, înșine, umanitatea, Pământul, ecologia și universul de toate problemele.

Nici nu-ți poți imagina cât de negativă este influența noastră asupra universului. Ce se petrece datorită răului nostru pe Pământ este o mică fracțiune a ceea ce se petrece pe scala universului, deoarece pe Pământ noi luăm în considerare doar impactul uman. Pe scala universului, impactul negativ de la gândurile și sentimentele noastre au consecințe devastatoare. Dar să sperăm că putem să ajungem rapid la corecția lor.

De pe KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 2/3/19

Viaţa nouă #1114 – Arta conexiunii în Natură

Viaţa nouă nr. 1114 – Arta conexiunii în natură
Dr. Michael Laitman în conversaţie cu Oren Levi şi Yael Leshed-Harel

Toată interconexiunea în natură derivă dintr-o conexiune centrală între Creator și ființa creată. Creatorul este puterea de dăruire, o forță spirituală care adună totul împreună. El dăruiește scânteii care există în fiecare ființă creată și obligă pe fiecare să accepte legea generală a naturii și să se conecteze cu ceilalți, ca un singur corp. Înțelepciunea Cabala ne învață cum să atingem scopul nostru final, care este o conexiune cuprinzătoare, perfectă, reciprocă și care are ca rezultat nivele avansate de materie, energie și spirit.

From KabTV’s “ Viaţa nouă #1114 – Arta conexiunii în natură”

 VideoPlay Now | Download  AudioPlay Now | Download